ACUM.TV

Astăzi tatăl meu are ziua de naștere. Chiar dacă e dus într-o lungă călătorie m-am oprit să scriu câteva rânduri în toamna târzie. A zăbovit mai bine de o jumătate de secol pe aceeași stradă, la fel de nepavată, la fel de mocirloasă pe timp de ploaie, de moină. Cred că voi muri și eu și nu mai apuc să o apuc asfaltată.

Rând pe rând au căzut vecinii, plopi înalți doborâți de furtuni. Rămâne strada fără oameni, rămâne muntele român sterp după masacre și după lemn vândut la austrieci, ori te miri unde.

Într-o eleganță simplă cu crizanteme neculese, într-o grădină uitată, în spatele casei precum o epavă înfiptă în bancuri soarele răzbate, frunzele de vită se foiesc în clinchet de cristal.

Un fost student de-al meu la limbă română, american, după zeci de ore terorizante ale pronumelui în dativ, ale cazurilor substantivului și de povești cu Sibiu și cu strada noastră dragă s-a deplasat în sfârșitul acesta la Sibiu. Este iubitor de jazz și și-a cumpărat bilete la câteva concerte. Surpriză. Clubul de jazz se află doar la câțiva pași de casa mea natală, în cartierul Lazaret, undeva în colț.

I-am spus să nu meargă la hotel să stea în camera mea. El știe, și mai toți prietenii că el are vârsta fiului meu, și că e ca un al doilea fiu.

Mama i-a pregătit sarmale, friptură la tavă și l-a servit cu vin de casă. Tatăl meu avea un cult deosebit pentru oaspeți și ne spunea:

– Ai grijă de ei, sunt călători, și îi trata ca pe regi. Dați-le vinul destinat Domnilor.
E brandul tuturor generațiilor trecut pe această stradă anonimă, a noastră acelor ce ne mai vânturăm și mai ales a celor ce rămân după noi, al copiilor noștri.

Odată ajuns studentul m-a sunat, și-n magia videochatului telefonic ne-am putut vedea.

Am sunat vecinii de vis-à-vis pe Simona și pe Luci. L-au trimis pe Vladut să-I țină companie noului sau camarad american. Au plecat împreună la concert de jazz, să viziteze Sibiul și la o bere în cetate.

Astăzi de dimineață împreună cu mama mea s-au dus la cimitir să depună flori la mormântul tatălui meu. Ziua lui coincide cu cu ziua Veteranilor în SUA.

Au dus crizanteme din grădină. Au trecut să dea binețe și mătușii mele Elena, unchilor Marin și Tripcea.
Fiul meu American că așa îl numesc s-a simțit ca acasă la el undeva în Idaho ori în alt stat îndepărtat cu bunici și vecini.

Într-o escală într-un aeroport în SUA a întâlnit două femei în vârstă căutând diseprate poarta de îmbarcare. Vorbeau română. S-a apropiat de ele și le-a îndrumat în română deprinsă în camera centrului de limbi din Virginia.

Femeile i-au mulțumit cu lacrimi în ochi și i-au spus:

– Dumneata trebuie să vii din Sibiu după accent.

– Nu, eu sunt american. Dar profesorul meu e din Sibiu….

Acum el este chiar din Sibiu și ca într-un final al filmului cu Zorba, când voi fi și eu acasă, va cânta, va juca pe ritmuri transilvane, ne vom sibieniza.

E și el de pe strada Ana Ipătescu. Are un loc și un nou prieten, pe Vlăduț.

Sunt convins că tatăl meu e mândru de mine așa risipitor și iresponsabil, și ne privește de acolo de sus, și ne repetă glumele sale pe care le știam de ani.

Înainte de plecare mama I a pus un pachet cu ouă proaspete, pâine de casă și nu mai știu ce…

Tânărul a demarat automobilul cu o nouă durere. Va reveni și el acasă odată cu mine pe stradă noastră împreună cu alți foști studenți.

Dormi în pace, tata. Sărut mâna ! Să știi, că noi aia ai lui Branga, ai lui Moldovan, ai lui Cornea, ai lui Filip avem grijă de călători.

La Mulți Ani ! Data viitoare o facem cu o oaie, și nu de oaie așa cum glumeai ….

Acest articol a fost publicat duminică, 12 noiembrie 2017 la rubrica Jurnalism, Comunicare.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.