Venirea comunismului a insemnat o serie intreaga de modificari in organizarea statului si-n mentalitatea oamenilor. Toate au fost impuse fortat. Unele reglementau aspecte importante ale vietii, altele se legau de amanunte. Pentru ca NIMIC, nu trebuia neglijat sau omis.
Cum istoria era considerata o stiinta „sociala”, evident si aici au avut loc tot felul de intruziuni.
Una dintre cele mai nostime a fost inlocuirea sintagmelor „inainte de Christos” si A.D. (Anno Domini) cu „i.e.n.” si „e.n.”.
De ce?
Este cunoscuta aversiunea lui Marx fata de religie, in care vedea „Opiu pentru popor”.
In fapt, comunistii de la inceputuri, condamnau inducerea mentalitatii de resemnare in rindurile maselor: ”Asta e dorinta Domnului”, „Asa e facuta lumea”, etc.
Asta a facut ca lupta „ateist-stiintifica” sa fie un obiectiv prioritar al activitatii ideologilor comunisti. In acest context, raportarea tuturor istoricilor care se ocupau de antichitate si timpurile dinainte de antichitate (pre si protoistorie) la numele lui Isus, era o permanenta insulta la adresa propagandei comuniste.
Inlocuind sintagmele in uz, care aminteau numele Domnului, se muta discursul istoric din planul obedientei fata de religie (crestina), in planul neutralitatii „stiintifice” si obedientei fata de partid.
Asa se credea.
Pentru ca, in realitate, cele doua sintagme au aceeasi semnificatie.
„i.e.n.”= inaintea erei noastre. „e.n.”= era noastra.
A cui era? A crestinilor…
Sistemul cronologic pe care se bazeaza istoriografia contemporana a fost creat de Dionysios Exiguus (Dionisie cel Mic). Nascut in Scythia Minor (Dobrogea) si care a trait aprox. intre anii 490-555 e.n.
Sistemul cronologic a fost adoptat de Roma treptat, in cursul sec. VIII-IX, datorita necesitatilor de zi cu zi ( mentinerea unui sistem unitar de datare in intreaga lume crestina).
Sistemul a fost corectat in timp. Dar reflecta in mod clar si indubitabil dependenta sistemului cronologic de crestinism, prin insasi faptul ca ia ca punct de plecare nasterea lui Isus si, deci, aparitia crestinismului.
Evident, sistemul are citeva greseli initiale, care s-au pastrat.
In primul rind, este vorba de inexistenta anului „0”.
Anul nasterii lui Isus, devine anul „1”. Acest lucru creeaza probleme elevilor in intelegerea sistemului cronologic si de calcul al timpului. Mai ales daca profesorul nu stie aceasta mica eroare, care trebuie explicata.
In al doilea rind, exista o perioada „neutra”, nemarcata. De la nasterea Domnului, pina la …Anul Nou. (Craciun-Revelion.)
In sfirsit, mai apare diferenta dintre „noaptea cea mai lunga a anului” si 25 decembrie.
Cu toate limitele sale, sistemul cronologic propus de Dionysios Exiguus, este sistemul oficial al intregii lumi.
Chiar daca exista si alte calendare, toti se raporteaza la opera „scitului”.
Asadar, obligativitatea utilizarii sintagmelor „e.n.”-”i.e.n.”, nu scotea calendarul de sub influenta religiei, pentru ca toti elevii repetau: „Anul nasterii lui Isus Christos, este al treizici si unulea an al domniei lui Octavian August, sau al treizeci si unulea an dupa batalia de la Actium.”
Eventual: „Era noastra, incepe cu nasterea lui Isus Christos, care s-a petrecut….”
Circul continua, pentru ca dupa 1989, cineva din administratia cercetarii istorice de la noi, si-a adus aminte de faptul ca a fost obligat sa scrie „e.n.”-”i.e.n”.
Si atunci, vrind sa termine cu „greselile” din istoriografia romana a decretat renuntarea la „e.n.”-”i.e.n.”, obligind toti istoricii sa scrie „I.Ch.”-”A.D.” (eventual, se utilizeaza „i. de Hr.”, „i. de Chr.”-”d.Chr.”, etc.)
Chiar daca un autor foloseste vechile sintagme, tehnoredactorii le inlocuiesc fara discutii. Caci asa este inteleasa democratia in Romania.
Chiar daca multi istorici francezi (nu ne place sa recunoastem, dar intelectualii romani vorbesc – in majoritate – limba franceza; poate nu si tinerii care se ridica) folosesc fara probleme sintagmele „n.e.” – „a.n.e”, romanii vor sa fie mai catolici decit Papa. (Administratia romana.)
Indiferent ce sintagme vor fi obligati sa foloseasca istoricii (caci, asa este in democratie, nu?) este clar ca problemele istoriografiei noastre nu vor fi rezolvate prin diktat si uniformizarea gindirii celor ce scriu.
Caci asa ar rezulta din privirea aruncata peste cartile-revistele de istorie. Toti istoricii, utilizind acelasi limbaj, ceea ce tradeaza aceeasi scoala si aceeasi orientare.
Poate ca asa si sunt, mai stii?