„Calde mulţumiri Domnului Alexandru Grosu pentru că a atras atenţia asupra aceastei povestiri minunate şi emoţionante” (Sfartz Pincu).
Redacţia se alătură mulţumirilor d-lui Sfartz.
I
Toţi din oraş îl cunoşteau pe bătrânul evreu uriaş, cu plete zburlite şi lungi ca o coamă de leu, cu o barbă devenită galbenă din cauza bătrâneţii ca oasele de elefant.
Umbla îmbrăcat într-un surtuc, cu pantofi stâlciți, şi poate că se deosebea de ceilalţi evrei doar prin faptul că privea cu ochii săi uriaşi şi bulbucaţi undeva în sus şi nu ca toţi evreii, care, aşa cum se spune, privesc în jos.
Anii treceau, se schimbau generaţiile una după altă, caretele alergau duduind pe străzi cu mare zgomot; în şiruri treceau pe lângă el trecătorii îngrijoraţi, băieţeii alergau râzând, dar bătrânul evreu, solemn şi impasibil, mergea la fel pe străzi, cu privirea aţintită acolo în sus, de parcă el vedea acolo ceva ce alţii nu vedeau.
II
Singurul om din oraş pe care bătrânul evreu îl onora cu atenţia sa era profesorul de matematică de la un gimnaziu.
De fiecare dată când îl vedea, bătrânul evreu se oprea şi-l urmărea îndelung şi atent cu privirea, până ce acesta dispărea. Este posibil că şi profesorul de matematică îl observa pe bătrânul evreu, dar este posibil să nu-l fi observat, deoarece el era un matematician adevărat – distrat, micuţ, cu o fizionomie de maimuţă şi care, în afară de matematica lui, nu ştia, nu vedea şi nici nu voia să ştie nimic. Să bage în buzunar buretele de şters tabla în locul batistei, să vină la ore fără surtuc, a devenit pentru el ceva obişnuit, iar bătaia de joc a elevilor a atins asemenea dimensiuni, încât în final profesorul a fost obligat să părăsească predarea de la gimnaziu.
Din acel moment s-a dedicat întrutotul ştiinţei, şi ieşea din casă doar pentru a servi masa la cantină. Locuia intr-o casă mare proprie, care i-a revenit după moartea tatălui său, o casă ticsită de sus până jos cu chiriaşi. Dar aproape nimeni din chiriaşi nu-i plătea chirie, pentru că cu toţii erau oameni săraci, fără mijloace.
Casa cu multe etaje era murdară. Dar mai murdară decât toată casa era locuinţa formată din două camere, de la demisol, în care locuia însuşi profesorul, umplută până la refuz cu cărţi, hărţii mâzgălite, toate acoperite cu un strat gros de praf, astfel că dacă tot acest praf ar fi fost stârnit, te putea sufoca.
Dar nici profesorului, nici bătrânului motan – un alt locatar al acestui apartament – niciodată nu le-ar fi dat prin cap un asemenea gând: profesorul şedea nemişcat la masă sa şi făcea calcule, iar motanul dormea neîntors, strâns colac pe pervazul singurei ferestre, cu grilaje din fier.
El se trezea doar la prânz, când venea timpul să-l aştepte pe profesorul întors de la cantină. Şi-l întâmpina la două-trei străzi, bătrân şi jerpelit. Printr-o îndelungată experienţă, motanul ştia că din prânzul de 30 de copeici o jumătate dintr-o porţie era destinată pentru el, învelită în hârtie care i se oferea când ajungea acasă. Şi savurând în gând plăcerea, motanul cu coada ridicată în sus, cu spatele curbat, plin de floace de blană stătută, mergea pe străzi, în faţă stăpânului sau.
III
Uşa de la locuinţa profesorului s-a deschis odată, şi prin ea a intrat bătrânul evreu.
Bătrânul evreu a scos fără grabă de sub jiletcă un caiet gros şi murdar, umplut cu text în idiş şi l-a întins matematicianului.
Matematicianul a luat caietul, l-a învârtit în mâini, a pus câteva întrebări, dar bătrânul evreu, care nu vorbea bine ruseşte, nu a înţeles mare lucru, dar matematicianul a înţeles că în acest caiet este vorba despre un fel de matematică. A înţeles, a devenit interesat şi, găsind un traducător, s-a apucat să studieze manuscrisul. Rezultatul acestei cercetări a fost neobişnuit.
Peste o luna evreul a fost invitat la universitatea locală, la facultatea de matematică.
În aulă erau prezenţi toţi matematicienii din universitate, din tot oraşul, era prezent şi bătrânul evreu, care la fel de impasibil, cu privirea în sus, dădea răspunsurile sale prin intermediul unui traducător.
– Fără îndoială, i-a spus evreului preşedintele, Dumneavoastră aţi făcut într-adevăr cea mai mare descoperire dintre toate descoperirile din lume, aţi descoperit calculul diferenţial… Dar, din nefericire pentru Dvs., Newton l-a descoperit acum două sute de ani în urmă. Cu toate acestea, metoda dumneavoastră este cu totul independentă şi diferită, şi faţă de cea a lui Newton, şi faţă de a lui Leibnitz.
După ce i s-a tradus, bătrânul evreu a întrebat cu voce răguşită:
– Lucrările lui sunt scrise în idiş?
– Nu, doar în latină, i s-a răspuns.
IV
Bătrânul evreu a venit peste câteva zile la matematician şi cumva i-a explicat că doreşte să înveţe matematica şi latina. Printre chiriaşii profesorului s-a găsit şi un student filolog şi un student matematician, care s-au declarat de acord ca în locul chiriei să-l înveţe pe evreu unul limba latină, celălalt – bazele matematicii superioare.
Bătrânul evreu venea zilnic cu manualele, lua lecţii şi pleca apoi acasă să-şi facă temele. Acolo, în partea cea mai murdară a oraşului, el urca în mansardă sa, dăruită lui de comunitatea evreiască, pe o scară împuţită şi întunecată, printre copii scheletici, şi în coteţul sau plin de igrasie şi mucegai pe pereţi, ghemuit în faţa singurei ferestruici, îşi învaţă temele.
Acum, în orele de odihnă, spre distracţia răutăcioasă a copiilor, el păşea adesea alături de o altă ciudăţenie a oraşului – micuţul profesor cu faţa ca de maimuţă.
Mergeau în tăcere, se despărţeau în tăcere, şi doar la plecare, îşi strângeau reciproc mâinile.
V
Au trecut trei ani. Bătrânul evreu putea deja să-l citească în original pe Newton. El l-a citit odată, încă odată şi a treia oară. Nu există nicio îndoială. Într-adevăr, el, un evreul bătrân, a descoperit calculul diferenţial. Şi într-adevăr, acest calcul a fost descoperit în urmă cu două sute de ani, de către cel mai mare geniu al Pământului. El a închis cartea, şi totul s-a terminat. Totul a fost demonstrat. Acest lucru nu-l ştia decât el singur. Străin faţă de viaţa din jurul sau, bătrânul evreu umbla pe străzile oraşului cu o pustietate infinită în sufletul sau.
Cu o privire stinsă privea la cer şi vedea acolo ceea ce alţii nu vedeau: un geniu uriaş al Pământului, care ar fi putut să dea lumii descoperiri măreţe, dar care a fost bun doar pentru a fi de batjocura şi distracţia copiilor.
Intr-o zi evreul bătrân a fost găsit în cotineaţa lui, mort. Într-o postura încremenită, ca o statuie, era culcat, sprijinit în coate şi în mâini. Şuviţele dese din părul sau de culoarea osului îngălbenit de elefant, erau răsfirate pe faţa şi umerii săi. Ochii săi priveau intr-o carte deschisă, şi se părea că o citeau şi după moartea sa.
* * *
Nota autorului: La baza povestirii a stat un fapt real, comunicat autorului de către M.I. Goldstein. Numele de familia al evreului era Pasternak. Autorul însuşi îl ţinea minte pe acest om. Manuscrisul original al evreului se află la cineva din Odesa.
Traducerea din limba rusă: Sfartz Pincu
Despre autor: Nikolai Garin-Mihailovski (1852-1906) a fost un scriitor, inginer în căi ferate şi exploraror rus. Povestirea Geniul a fost publicată în 1901.
Tulburătoare povestire, mai ales că este
realăbazată pe un fapt real.„un geniu uriaş care ar fi putut să dea lumii descoperiri măreţe…”
Care este cauza că n-a făcut-o? (Auto?)izolarea culturală?
Citate din text:
În consecinţă, pentru a afla mai multe, bătrânul din povestire a învăţat limba latină.
Eu îmi pun însă întrebarea de ce bătrânul „care nu vorbea bine ruseşte” nu a fost îndeptat către traduceri în limba rusă a lucrărilor relevante ale lui Newton şi Leibniz, care îmi imaginez că trebuiau să existe, sau în lipsa lor la manuale de analiză matematică, tot în limba rusă, limbă care îi era cumva cunoscută. Cu mintea lui strălucită acestuia i-ar fi fost uşor să le înţeleagă, fără să mai treacă prin studierea unei alte limbi.
Cum în Odesa, oraş mare şi cu o populaţie evreiască importantă, trebuiau să existe şi licee pentru elevii evrei, nu m-ar mira ca aceştia să fi avut manuale de analiză matematică în propria lor limbă, cunoscută de eroul povestirii.
Stimate Dle. Sfartz,
Articolul tradus de dv. este o opera. Mi-a facut placere sa-l citesc. Cu toate ca am invatat limba rusa timp de 8 ani, nu inteleg nimic.
Dv. nu numai ca sinteti un om de stiinte, acuma puteti sa adaugati pe curriculum vitae ca sinteti un traducator de prima clasa.
Va urez sanatate si multi ani fericiti!
@Victor
Autorul spune că povestirea lui are la bază un fapt real. Asta poate să însemne diferite lucruri, dar eu voi porni de la ideea că toate detaliile prezentate de auto sunt reale.
1. Limba „evreiască” vs. idiş vs. ebraică/ivrit
Autorul foloseşte denumirea „limba evreiască” ca limba în care scria (şi vorbea) bătrânul evreu. Nu cred că voia să spună ebraică, deoarece acesta nu era o limbă vorbită, era folosită aproape exclusiv în serviciile religioase, sau de persoanele foarte erudite. „Bătrânul evreu” din povestire este prezentat ca un evreu obişnuit.
2. „de ce bătrânul … nu a fost îndeptat către … manuale de analiză matematică, tot în limba rusă, limbă care îi era cumva cunoscută”
Dar a fost! A avut ca „meditator” de analiză matematică pe un student de la Universitatea din Odesa, vorbitor de rusă. Acesta avea evident la dispoziţie manuale de analiză în l. rusă. Povestirea spune că „bătrânul evreu venea zilnic cu manualele, lua lecţii şi pleca apoi acasă să-şi facă temele”, deci bătrânul avea acces şi învăţa după asemenea manuale.
3. „de ce bătrânul nu a fost îndeptat către traduceri în limba rusă a lucrărilor relevante ale lui Newton şi Leibniz, care îmi imaginez că trebuiau să existe”
Deci de ce să înveţe latina, o limbă total necunoscută lui, şi să nu ia o traducere în rusă (pe care o cunoștea totuşi cât decât) a lucrării lui Newton sau Leibniz
Aici chestiunea este mai complicată.
Evreului i s-a spus că Newton este cel care a inventat primul calculul diferenţial, deci pe Newton a vrut să-l citească, iar nu o sursă secundară. I s-a spus că lucrarea relevantă a fost scrisă în latină, sau că există doar în latină. Şi aici începe complicaţia:
Lucrarea relevantă a lui Newton NU este lucrarea cea mai tradusă a acestuia, şi anume „Bazele matematice ale filozofiei naturale” (1687), şi oricum, aceasta a fost tradusă abia în 1915-16. Lucrarea relevantă a lui Newton este „Tractatus de quadratura curvarum” publicat prima dată în 1704 doar sub formă de anexă la Tratatul de optică; mă îndoiesc să fi fost tradus în rusă înainte de 1900.
Deci dacă bătrânul evreu l-a citit pe Newton, atunci trebuie să fi fost vorba de acest „Tractatus de quadratura curvarum”, care exista numai în latină, nu şi în rusă. Acesta este motivul pentru care bătrânul nu a fost îndreptat către traduceri în limba rusă a lucrării relevante a lui Newton.
4. „Cum în Odesa, oraş mare şi cu o populaţie evreiască importantă, trebuiau să existe şi licee pentru elevii evrei, nu m-ar mira ca aceştia să fi avut manuale de analiză matematică în propria lor limbă, cunoscută de eroul povestirii.”
Am cercetat şi stabilit că în Rusia la liceu nu se făcea analiza matematică pe vremea care ne interesează; ea s-a introdus, timid, abia în anii 1960-70, cam la fel cu alte ţări. Deci nu poate fi vorba decât de manuale de universitare, iar această chestiune am tratat-o la pct. (2).
@Alexandru
> A avut ca „meditator” de analiză matematică pe un student de la Universitatea din Odesa, vorbitor de rusă.
Aşa este, aşa scrie. Să citim însă mai departe din povestire:
Deci după ce a învăţat limba latină şi a citit din, cum spui tu, „Tractatus de quadratura curvarum” a lui Newton, bătrânul evreu (în relatarea autorului povestirii) a ajuns la concluzia că el a descoperit calculul diferenţial.
Mie mi se pare că pentru a ajunge la această concluzie bătrânului îi era absolut suficient să înţeleagă ceea ce a aflat de la meditatorul său de matematică, lucru care pentru acest om genial era o nimica toată.
Spre completare, iată ce mi-a povestit mie demult, demult tatăl meu, un entuziast profesor de matematică şi fizică de şcoală medie.
Exista un om sărman şi puţin cultivat care locuia într-un gheto evreiesc din Rusia ţaristă. Acesta nu vorbea decât idiş. Într-o zi el şi-a luat inima în dinţi şi i-a arătat unui profesor de matematică din localitate nişte foi cu rezultatele propriilor sale cercetări matematice.
Profesorul nu prea s-a descurcat cu ele, dar i s-a părut că vede ceva original, drept care le-a trimis Academiei de Ştiinţe din St. Petersburg. După un timp (lung) profesorul a primit răspunsul că autorul cercetărilor a redescoperit calculul diferenţial.
Este evident că versiunea scriitorului Nikolai Garin-Mihailovski este mult mai interesantă.
Bătrânul Evreu” -este un excelent exemplu despre autonomia şi similitudinea gândirii umane !
Nu poate fi vorba, în acest caz, de stabilirea de priorităţi, aşa cum vrea să sugereze comentariul de mai sus al Domnului Victor Manta. Drumul parcurs de singuraticul odessit Pasternak, pentru găsirea metodei de analiză a limitelor matematice (şi sunt aproape sigur că – având la baza studiile matematice din Kabala-evreul bătrân – de aici a pornit pe calea sa proprie), la sfârşitul căreia a găsit elementele empirice de calcul diferenţial, evident diferite de cele riguroase ale lui Newton şi Leibnitz.
Observaţia critică (şi care nu-şi are locul aici) a Domnului V.M., în acest context – adânc emoţionant – un moment de cultură adevărată, şi nu de o lecţie de matematică, precum că „bătrânul evreu”, ar fi putut avea acces la o bibliografie, mă face să zâmbesc în sinea mea, pentru naivitatea de care a dat dovadă Domnul.V.M. Probabil că Dumnealui nu cunoaşte mahalaua evreiască din Odessa, cu nivelul de obscurantism inimaginabil al locuitorilor de acolo, pentru care cel mai cult om este rabinul, pentrucă ştie „Tora”-!!!
În acest mediu, în aceste condiţii-doar faptul că un „evreu bătrân”, s-a ocupat de matemateca-este”supergenial”, nemaivorbind de realitatea existentei unui geniu, în cadrul acelui mediu social,capabil să parcurgă drumul marilor genii ale omenirii-recunoscute !
Revenind la matematica superioară din Rusia secolului 18 si 19, care la nivel de manuale şi predare în gimnazii şi universităţi era inexistentă- un „zero” absolut.
Matematica superioară exista încă din sec.18 în Rusia, dar- doar prin şi pentru personalităţi izolate.
Ţarii, începând cu Petru şi Ekaterina, iluminaţi cum erau, au adus în Rusia primii matematicieni de vază ai „Rusiei”-pe Euler şi fraţii Bernoulli. Ruşii, încă din sec.18, au avut figuri remarcabile de matematicieni, care cunoşteau şi creau matematică la nivel excepţional. Să amintim doar de figurile titanice pentru matemateca mondială care au fost: Lobacevsckii, Ceaplaghin, Cebâsev, Jukovsckii, Sofia Kovalevskaia, Israel Helfand, Kolmogorov – ultimul este şi azi considerat cel mai mare matematician al lumii.
În aceeaşi perioada,în Europa au lucrat în domeniul analizei matematice,figuri remarcabile ca: Abel, Gauss, David Gilbert, Galois, Dirihle, şi „aceiaşi” ca şi la ruşi-Euler şi fraţii Bernoulli!
Ca să închei comentariul asupra observaţiei Domnului V.M.- asupra existenţei surselor de informare pentru „bătrânul evreu”- un biet om de la marginea lumii, o figura întradevăr genială, care corespunde zicalei indiene: ” în noroi cresc florile de lotus”, amintesc că primul Congres de Matematică din Rusia, care a stabilit şi impus editarea de manuale pentru matemateca superioară, a avut loc abia în 1911, când „bătrânul evreu”-era deja plecat acolo sus, unde avea mereu privirea aţintită de o viaţă, şi unde poate şi-a regăsit visele spulberate pe pământ.
@Sfartz Pincu
> Nu poate fi vorba,în acest caz, de stabilirea de priorităţi, aşa cum vrea să sugereze comentariul de mai sus al Domnului Victor Manta.
Am recitit comentariul lui V.M. şi nu am văzut vreo intenţie de a stabili priorităţi.
> sunt aproape sigur că- având la baza studiile matematice din Kabala…
Eu nu sunt convins că „studii matematice din Kabala” l-ar fi putut ajuta în descoperirile lui; în plus, mi se pare improbabil că evreul nostru avea studii de Kabala, deoarece nu este descris în povestire ca un rabin sau alt gen de expert avansat în iudaism. Kabala nu face parte din studiul de bază a iudaismului.
> Observaţia critică… a Domnului V.M…. precum că „bătrânul evreu”, ar fi putut avea acces la o bibliografie, mă face să zâmbesc în sinea mea… Probabil că Dumnealui, nu cunoaşte mahalaua evreiască din Odessa, cu nivelul de obscurantism inimaginabil al locuitorilor de acolo, pentru care cel mai cult om este rabinul, pentrucă ştie „Tora”-!!!
Vă rog să recitiţi : V. Manta se întreabă cu totul altceva, şi anume de ce, în loc să înveţe latina, o limbă absolut necunoscută pentru el, „evreu bătrânul… nu a fost îndreptat către traduceri în limba rusă a lucrărilor relevante ale lui Newton şi Leibniz”.
> Revenind la matematica superioară din Rusia secolului 18 si 19, care la nivel de manuale şi predare în gimnazii şi universităţi era inexistentă- un „zero” absolut.
Am verificat şi într-adevăr, la sfârşitul secolului 19 matematicile superioare nu se predau în gimnaziile Rusiei, cum nu s-au predat nici până hăt târziu, după 1960, nici în URSS, România sau alte ţări din lume.
În schimb, în anii 1880-1900 când pare să se pertreacă acţiunea, matematicile superioare se predau chiar şi la Universitatea din Odesa, aşa cum rezultă din povestirea însăşi: „un student matematician s-a declarat de acord să-l înveţe pe evreu bazele matematicii superioare”
> Ca să închei comentariul asupra observaţiei Domnului V.M.- asupra existenţei surselor de informare pentru „bătrânul evreu”… amintesc că primul Congres de Matematică din Rusia, care a stabilit şi impus editarea de manuale pentru matematica superioară a avut loc abia în 1911, când „bătrânul evreu”-era deja plecat acolo sus…
Greşiţi, din povestire reiese că manuale de matematici superioare existau deja pe vremea când se petrece povestirea, adică 1880-1900, şi că bătrânul evreu venea acasă probabil şi cu manuale de matematici superioare
@Victor
Da, s-a convins personal că ceea ce a descoperit el, evreul, fusese descoperit cu mult înainte lui de către Newton – un concurent…
Din punct de vedere psihologic, evreul simţea că trebuie să constate cu ochii lui că, aşa cum i s-a spus de la Universitate, Newton este cel care l-a devansat, şi să vadă cum anume a abordat Newton domeniul.
Ceea ce i-a spus meditatorul şi cărţile acestuia era foarte departe de Newton şi abordarea acestuia: cum am mai scris, metoda lui Leibniz şi a continuatorilor acestuia este cea care a pătruns în manuale şi în predare
Cel mai probabil este că ţi-a repovestit povestirea „Geniul” a lui Garin-Mihailovski …
@Alexandru
Subscriu la răspunsurile pe care le-ai dat d-lui Sfartz, proaspăt revenit printre noi, pe băncile academiei lui ACUM 🙂
I-aş aminti, legat de afirmaţia sa categorică: „Revenind la matematica superioară din Rusia secolului 18 si 19, care la nivel de manuale şi predare în gimnazii şi universităţi era inexistentă- un „zero” absolut”, că:
Deci, pe româneşte, în Rusia matematicile superioare au fost predate la universităţi de la începutul sec. 19. Au existat şi manuale, originale sau traduse.
> Am verificat şi într-adevăr, la sfârşitul secolului 19 matematicile superioare nu se predau în gimnaziile Rusiei, cum nu s-au predat nici până hăt târziu, după 1960, nici în URSS, România sau alte ţări din lume.
Eu am trăit cu impresia că în trecut se cerea de la elevi mai mult, nu mai puţin, motiv pentru care cele de mai sus mă intrigă. Vezi şi mai sus despre gimnaziile vechi din Rusia.
În clasa a 11-a, finală, la începutul anilor 1960 în România, disciplinele matematice predate se numeau Analiză matematică şi Geometrie analitică. Analiza matematică cuprindea Calculul diferenţial şi integral. Ambele aveau manuale.
Nu am avut impresia că ceea ce învăţam eu şi colegii mei de liceu din secţia reală era ceva fundamental nou şi diferit faţă de predecesorii mei, dar s-ar putea să mă înşel. Menţionez că de un nivel superior, dar şi pentru elevii de liceu cu interese în materie, Gazeta matematică apare de la sfârşitul sec. 19.
Confirm:
– la sfârşitul secolului 19 matematicile superioare NU se predau în gimnaziile Rusiei
– în URSS analiza s-a introdus în jurul anului 1980 (cu manualul Алгебра и начала анализа 10-11 класс de Колмогоров А.Н. Succesul a fost mediocru: manulul era destul de dificil, profesorii nu cunoşteau materia).
– Nu cred că în România s-a predat în liceu analiza înaintea anilor 1960. Dar sunt dispus să mă las surprins… În orice caz, eu n-am găsit prin anticariate manuale de liceu de analiză din anii 1950.
@Alexandru
> Nu cred că în România s-a predat în liceu analiza înaintea anilor 1960.
Motivul s-ar putea să fi fost că liceul de 11 ani, în locul celui de 10, a fost introdus pe la sfârşitul anilor 1950. Nu-mi amintesc când anume a fost introdus, dar poate că datorită unui an de studii suplimentar s-a găsit timp de predare şi pentru elemente de matematici superioare.
În acest fel studenţii din învăţământul universitar şi superior tehnic au putut să continue studiul matematicii plecând de la un nivel mai înalt.
Mă miră că în URSS analiza matematică s-a introdus în jurul anului 1980, deci binişor după România, dar pe internet am găsit ceea ce ai găsit şi tu. Şi ei aveau învăţământ de 11 clase.
Revenire la un posting de-al tău care mi-a scăpat.
> Da, s-a convins personal că ceea ce a descoperit el, evreul, fusese descoperit cu mult înainte lui de către Newton – un concurent…
De ce să-i fi păsat lui că descoperirea a fost făcută de Newton sau de un altul? Pentru el momentul apoteotic a fost, cum zice autorul povestirii: „Nu există nicio îndoială. Într-adevăr, el, un evreu bătrân, a descoperit calculul diferenţial”. Ori pentru aceasta el, un om deosebit de deştept, nu avea de ce să-i citească în original nici pe Newton şi nici pe Leibniz.
> Ceea ce i-a spus meditatorul şi cărţile acestuia era foarte departe de Newton şi abordarea acestuia: cum am mai scris, metoda lui Leibniz şi a continuatorilor acestuia este cea care a pătruns în manuale şi în predare.
Sunt la curent cu originile a ceea ce am învăţat noi. Bătrânul a ajuns la rezultatul său pe căi proprii, originale. Cum au ajuns alţii la acelaşi lucru înaintea lui nu mai avea nici o importanţă, fie ei Newton sau Leibniz. Ce conta pentru el era că a făcut o descoperire fundamentală care s-a dovedit a fi pe larg folosită în matematica din epoca lui.
> Cel mai probabil este că ţi-a repovestit povestirea „Geniul” a lui Garin-Mihailovski …
Nu văd de ce să mi-o fi repovestit atât de inexact. De exemplu despre descoperirea independentă a geometriilor neeuclidiene de către cei trei mari matematicieni tot tatăl meu mi-a povestit, iar ce am reţinut a fost foarte corect.
@ Alex.Leibovici
Eroare! Analiza matematica a fost introdusa in invatamantul superior din URSS-in anii 40,imediat dupa razboi. In Romania,in 1952,,la scoala de Arte si Meserii,din Iasi-unde am invatat,profesorul universitar Oprea,preda elemente de calcul diferential(derivate elementare si integrale definite), iar in anul 1953,in primul an de facultate,invatam deja ,analiza matematica,dupa Fihtengolz,Luzin,Smirnom,Berman,Kiselev,etc, pe MANUALE editate in URSS in anii 1946-1950,manuale cu care Biblioteca Centrala din Iasi-era ticsita !
Referinta Dvs. despre congresul din 1980, se refera la reformele care au degradat studiul matematic din URSS si Rusia. Daca in 1946,numarul studentilor care studiau matemateca superioara era la ei de 80% (!!!), in 1980 a ajuns doar la 20%.Ce insemna „degradarea” invatamantului matematic ? Era tendinta autorilor noi de matematici sa declare vechile manuale ca fiind,”inbatranite”-depasite,invechite, si ca ei sa publice manualele lor „noi”.
Calitativ-diferenta era in faptul ca manualele „noi” tratau „precis si stiintific”, in timp ce cele vechi se ocupau mai mult de partea pedagogica ,cu acces la intelegerea celor care studiau.
Ne-am abatut de la subiect. Povestirea „Geniul”-merita o analiza critica doar pe linie literara, si ca o „perla” culturala-general umana,a tragediei unui om simplu, si nu o analiza tehnico-matematica, lipsita de suflet.
@Sfartz Pincu
> Analiza matematica a fost introdusa in invatamantul superior din URSS in anii 40, imediat dupa razboi.
Ah, domnule Sfartz, credeţi că mă puteţi prinde că n-am simţul umorului ?! Ei, de data asta n-aţi reuşit, am înţeles imediat că glumiţi ca să avem o conversaţie mai animată: dacă suntem toţi de acord unii cu alţii, este plictisitor!
Dl. Sfartz Pincu a scris: „Povestirea „Geniul”-merita o analiza critica doar pe linie literara, si ca o „perla” culturala-general umana,a tragediei unui om simplu, si nu o analiza tehnico-matematica, lipsita de suflet”.
Eu cred că o asemenea lucrare literară poate fi analizată sub diferite aspecte. Pentru cei interesaţi în matematică pot fi interesante şi aspectele legate de istoria acestei ştiinţe. Deci nu poate fi vorba de lipsă „de suflet”, cum susţine dl. Sfartz, ci de simpla curiozitate umană, care ne împinge să aflăm mai multe.
Aş menţiona că întrebări asemănătoare şi-a le-au mai pus şi alţii, iar unii s-au îndoit de exactitatea celor relatate de scriitorul Garin-Mihailovski. Un exemplu găsit pe web, în limba rusă.
Legat de tragedia „unui om simplu”, ea este regretabilă şi nu putem decât să-l compătimim pe geniul din povestire. Este însă de presupus că nici el, lucrând în izolare, nu ştia cum să-şi evalueze descoperirea şi că, probabil, a avut o oarecare satisfacţie personală să constate că ceea ce a descoperit are valoare, iar rezultatele la care a ajuns sunt apreciate de specialişti şi utilizate pe larg.
@Sfartz Puncu
> Povestirea „Geniul”-merita o analiza critica doar pe linie literara, si ca o „perla” culturala-general umana,a tragediei unui om simplu, si nu o analiza tehnico-matematica, lipsita de suflet.
Da, până acum am discutat mai mult dacă povestirea este plauzibilă. Eu am constatat că este, în sensul că la sfârşitul sec. 19 calcului diferenţial era bine implantat în învăţământul superior din Rusia. De aceea Universitatea din Odesa putea, pe de o parte, să evalueze şi să aprecieze la justa valoare descoperirile bătrânului evreu, iar pe de alta – să pregătească studenţi nu numai pentru limba latină, ci şi pentru matematicile superioare, care să-l „mediteze”.
Acuma că ştim că povestea este cu realistă în esenţa ei, putem reveni la tema povestirii, care ar fi tragedia irosirii de talente care rezultă din izolarea culturală a evreilor care a durat până la mijlocul-sfârşitul secolului 19, şi nu numai în Rusia ţaristă.
Şi este vorba atât de isolarea evreilor de către diferitele regimuri, ci şi de auto-izolarea culturală a marei mase a evreilor şi limitarea instruirii lor la rudimente de iudaism.
Deşi… nu-mi este clar de ce fel de instrucţie a putut beneficia evreul nostru prin anii 1840-50 când era de vârstă şcolară… Ţinând cont de ce a făcut ulterior, trebuie să fi învăţat, în afară de aritmetică, şi destul de multă algebră şi geometrie…
Din câte am putut să-mi dau seama, acces la învăţământul superior ar fi putut avea dpdv al legislaţiei pentru evrei, dar poate n-a avut mijloace, sau interes – el sau părinţii…
Da, tragică irosire de potenţiale talente…
Pentru mulţi, o ieşire era să se dedice studiilor religioase aprofundate, dar şi asta este de fapt o irosire, deşi poate să fie izvor de satisfacţie personală, o iluzie de activitate intelectuală. Şi fenomenul continuă şi în prezent – mulţi copii şi tineri (evrei, şi musulmani, etc.) se dedică studiilor religioase – o irosire a inteligenţei creatoare…
—–
Aş fi curios să aflu ce s-a întâmpat cu manuscrisul bătrânului evreu din Odesa. Autoru scrie „Manuscrisul original al evreului se află la cineva din Odesa”. Oare nu a încercat niciunul din cititorii povestirii să dea de acest manuscris?
@Alexandru
> Acuma că ştim că povestea este cu realistă în esenţa ei, …
Realistă într-adevăr, în sensul de posibilă. Dacă este şi reală, pot exista îndoieli. În fond tot ceea ce ştim provine doar de la un singur om, care se întâmplă să fie chiar autorul povestirii, pe cale îl citez în traducere proprie, uşor diferită de cea a d-lui Sfartz:
Constat că autorul ne spune că el nu este o sursă directă, deoarece ceea ce ştie provine de la un domn Goldstein, care ne este complet necunoscut. Autorul mai spune că îl ştie pe eroul povestirii, în sensul că îşi aminteşte de el, dar nu ne spune în ce context l-a cunoscut. Dacă ar fi vorbit cu el despre descoperirea făcută de acesta, cu siguranţă că ne-ar fi relatat acest lucru.
> Aş fi curios să aflu ce s-a întâmpat cu manuscrisul bătrânului evreu din Odesa.
Şi eu, chiar foarte mult, menţionat fiind de autorul povestirii că manuscrisul s-ar fi aflat în jurul lui 1901, anul scrieriii sau publicării povestirii, la cineva din Odesa. După publicarea (şi republicările ulterioare) nu puţini ar fi trebuit să fie cei care să fi pornit în căutarea manuscrisului, care ar fi reprezentat un document istoric de o deosebită valoare, de exemplu pentru multe muzee. Lipsa de informaţii despre acest manuscris este încă un punct slab pe linia stabilirii veridicităţii celor relatate.
> Şi fenomenul continuă şi în prezent – mulţi copii şi tineri (evrei, şi musulmani, etc.) se dedică studiilor religioase – o irosire a inteligenţei creatoare…
Se poate presupune că în acest fel şi alte genii potenţiale se pierd în mod permanent.
Completare. Din text aflăm că: „Umbla îmbrăcat într-un surtuc, cu pantofi stâlciți, şi poate că se deosebea de ceilalţi evrei doar prin faptul că privea cu ochii săi uriaşi şi bulbucaţi undeva în sus şi nu ca toţi evreii, care, aşa cum se spune, privesc în jos”.
Nu este greu se înţelegem de ce se uitau în jos evreii în acele vremuri şi locuri. Deoarece trăiau în mijlocul unei populaţii care le era de multe ori ostilă, dovadă desele şi oribilele pogromuri de care au avut parte, ei evitau contactul vizual pentru a nu fi interpretat ca fiind provocator. Era şi motivul pentru care numărul alcoolicilor dintre ei era foarte mic, deoarece era periculos să-şi piardă controlul asupra ce li se întâmplă.
Am săpat şi eu, câteva zile de-a randul, ca şoricarului meu Rony, care nu mai ascultă de nimeni şi de nimic atunci când da de un şobolan ascuns întrun bârlog- şi, în sfârşit, iată ce am găsit despre „bătrânul evreu” al lui Garin:
https://samsud.ru/blogs/hroniki-samarochki/garin-mihailovskii-prodolzhenie-rasskaza.html
Materialul este imens, aşa că mi-am permis să extrag şi să traduc doar strictul necesar (comentariul care urmează îi aparţine lui Maxim Gorki .N.tr.)
Maxim Gorki despre Nikolai Garin-Mihailovskii [publicat în 1927]:
Rareori apar în lumea noastră oameni pe care i-aş numi sfinţi veseli… Uneori el publica mici povestiri în „Gazeta de Samara”. Una din aceste povestiri este „Geniul”, o istorie adevărată a evreului Liberman [Gorki se înşeală, numele adevărat este Pasternak], care a descoperit singur calculul diferenţial. Chiar aşa: un evreu ofticos, semianalfabet, care, operând doisprezece ani cu cifrele, a descoperit calculul diferenţial şi care, când a aflat că acest calcul a fost descoperit înaintea sa cu mult timp în urmă, lovit de durere, a murit de hemoragie pulmonară pe peronul gării din Samara.
Povestirea nu a fost scrisă prea abil, dar Nikolai Garin a redat întâmplarea cu Liberman, în cuvinte, la redacţie, cu un dramatism sfâşietor. În general el povestea minunat, şi adesea mult mai bine decât scria. Ca scriitor, el lucra în condiţii complect necorespunzătoare, şi este de mirare cum, neastâmpărat cum era, a scris asemenea lucruri ca: „Copilăria lui Tioma”, „Gimnaziştii”, „Studenţii”, „Clotilda”, „Bunica”.
Când „Gazeta de Samara” l-a rugat să scrie povestea matematicianului Liberman, dânsul, după multe insistente, a spus că o s-o scrie în trenul cu care pleca undeva în Urali. Începutul povestirii, scris pe formulare de telegraf, l-a adus la redacţie un birjar venit de la gara din Samara. Noaptea a sosit o telegramă foarte lungă cu corecturi la acest început, iar peste o zi sau două, încă o telegramă: „Ce am trimis să nu se tipărească, voi scrie altă varianta”. Dar o altă varianta nu a mai trimis, iar sfârşitul povestirii a sosit de undeva, se pare că din Ekaterinburg.
Scria atât de ilizibil, incăt manuscrisul trebuia descifrat, şi acest fapt a modificat povestirea. Apoi, manuscrisul se rescria cu semne accesibile doar zeţarilor. Este natural că citind povestirea tipărită în ziar, N. Garin a spus, strambandu-se:
– Dracul ştie ce am bâlbâit eu aici !
Citind completările interesante pe care le datorăm „săpăturilor” inspirate ale d-lui Sfartz, mi-au venit în minte versurile poetului şi interpetului sovietic Bulat Okudjava, din cântecul său „Scriu un roman istoric” (1975):
Faptul că la Maxim Gorki apare un alt nume al eroului povestirii inginerului Garin, că acesta din urmă nu este o primă sursă a informaţiei, că unele lucruri par romanţări şi last but not least că la urechile mele a ajuns (în urmă cu 60 de ani) o altă versiune a relatărilor legate de genialul redescoperitor al calculului diferenţial, toate şi altele m-au dus la o concluzie diferită.
În opinia mea avem în esenţă de-a face cu o legendă destul de răspândită la începutul sec. 20, din care am avut parte de diferite variante, care trebuiesc privite toate cu îngăduinţă, deoarece aşa cum cânta bardul Okudjava, „Ficţiunea nu este înşelăciune”.
Şi, deoarece am menţionat numele inginerului Garin, de aici nu este decât un pas până la celebra povestire a scriitorului Alexei Tolstoi, „Hiperboloidul inginerului Garin”, publicată în 1927, care a alimentat imaginaţia multor generaţii de tineri, printre care şi pe a mea. Pentru cei care nu au citit-o, era vorba de un aparat ce se aseamănă cu puternicele lasere folosite astăzi atât în domeniul militar, cât şi în experimente ştiinţifice de vârf. Вымысел не есть обман …
@ Victor
Concluzia Dvs, trasă greşit şi întărită cu ideile din cântecul lui Okudjava (apropo, cred că traducerea corectă a cuvântului „вымысел” este mai curând „concept” şi nu „proiect”, care sună prea ingineresc în acel context !), nu are la baza elemente reale, ci doar conţinutul unei păreri personale.
1. Maxim Gorkii a fost colaborator în anii 1895-1896 la ziarul „Самарская газета”(„Gazeta de Samara”), a trăit în acea perioada în Samara, a fost plătit de redactia acelui ziar, plata cu care şi-a achitat locuinţa, hainele, mâncarea, pe când Garin, ca inginer de cai ferate, era tot timpul pe drumuri, şi prin Samara a trecut episodic.
Cui trebuie să-i dăm crezare pentru veridicitatea numelui „evreului bătrân” ? Lui Gorkii sau lui Garin.
2. Mai mult, orice scriitor înlocuieşte numele adevărate ale personajelor descrise cu pseudonime. Si mai mult, la Gorkii, care a trăit în Samara şi era la curent cu viaţa cotidiană din oras, apare precizarea locului unde a murit „bătrânul evreu”, şi anume „pe peronul gării din Samara !
Deci: Liberman şi nu Pasternak !
PS. Paranteza din comentariul meu precedent celui de mai sus nu-mi apartine. In acea paranteza, cu continutul cu care nu sunt de acord, se spune: ”Gorkii se insala-numele adevarat este Pasternak”-corectura introdusa probabil de redactie !
@Sfartz Pincu
Da, scuzaţi, am uitat să menţionez acolo că fraza am introdus-o eu. Şi am făcut-o nu pentru că autorul povestirii, Garin-Mihailovski, vorbeşte de „Pasternak”, ci pentru că în textul din care aţi citat un fragment din Gorki scrie:
adică Gorki s-a înşelat, de fapt numele evreului era „Pasternak”. Precizarea o găsiţi la sfârşitul secţiunii (foarte lungi, din care aţi citat un fragment) „А.М.Горький о Гарине-Михайловском” şi aparţine autoarei articolului, Ольга Михайлова.
Il felicit pe domnul Pincu Sfartz cu o traducere minunata a povestioarei „Geniul”. Cat nu am incercat sa traduc acest text din limba rusa in limba romana, nu am reusit sa redau sensul adevarat. Domnul Sfartz a reusit acest lucru!!! Am doar o singura intrebare catre domnul traducator: Nu ar fi mai reusit sa se traduca „slonovaia kosti” prin cuvantul romanesc „fildes”??? De exemplu, „Берег Слоновой Кости” se traduce ca „Coasta de fildes”.
Recunosc superioritatea de traducator a domnului Sfartz, cu aceasta intrebare apar pe acest forum ca „Cizmarul” din poezia cunoscuta a lui Alexandr Sergheevici Puskin, e unica intrebare legata de traducere.
Картину раз высматривал сапожник
И в обуви ошибку указал;
Взяв тотчас кисть, исправился художник.
Вот, подбочась, сапожник продолжал:
«Мне кажется, лицо немного криво…
А эта грудь не слишком ли нага?»…
Тут Апеллес прервал нетерпеливо:
«Суди, дружок, не свыше сапога!»
🙂 🙂 🙂
Va doresc multe succese pe viitor si va multumesc pentru traducere.Va dau un link la unicul film artistic turnat dupa cartea lui Garin-Mihailovski in anii 1990-1991.
https://www.youtube.com/watch?v=KoJNQ6Zf86g
https://www.youtube.com/watch?v=UjN84OH1B64
@Sfartz Pincu
> Concluzia Dvs, trasă greşit …
Concluzia mea a fost următoarea: „În opinia mea avem în esenţă de-a face cu o legendă destul de răspândită la începutul sec. 20, din care am avut parte de diferite variante, …”.
Constat că dv. nu faceţi altceva decât să întăriţi acestă concluzie, prin următoarele elemente:
– Pe „Geniu”, zice Gorki, îl chema „Liberman şi nu Pasternak”, aşa cum afirma Garin.
– Scrieţi: „… la Gorkii, care a trăit în Samara şi era la curent cu viaţa cotidiană din oras, apare precizarea locului unde a murit „bătrânul evreu”, şi anume „pe peronul gării din Samara !”. Deci Geniul nu a murit în Odesa, „în cotineaţa lui”, cum scrie Garin în povestire.
Nu ştiu de unde are Gorki informaţia despre moartea Geniului la Samara, dar presupunând că este adevărată, atunci aceasta:
– este în contradicţie cu ce povesteşte Garin, care vorbeşte de Odesa
– partea din povestirea lui Garin cum că „evreul a fost invitat la universitatea locală (care ar fi din Samara – vm), la facultatea de matematică” nu cred că este adevărată, deoarece nu am găsit vreo universitate ce a funcţionat în Samara pe acea vreme. Aceasta ar confirma de altfel versiunea pe care o ştiu de la tatăl meu, şi anume că manuscrisul Geniului ar fi fost trimis la Academia din St. Petersburg.
Mai aflăm de la Gorki că atunci: „când (Geniul – vm) a aflat că acest calcul a fost descoperit înaintea sa cu mult timp în urmă, lovit de durere, a murit de hemoragie pulmonară pe peronul gării din Samara”.
De la Garin ştim însă că Geniul, după aflarea că alţi doi matematicieni i-a luat-o demult înainte, s-a apucat să înveţe limba latină, pentru a putea citi în original lucrarea lui Newton. Totul ar fi durat 3 ani, zice tot Garin. Deci nu se leagă deloc de cele afirmate de Gorki, cum că Geniul, aflând că alţii i-au luat-o înainte, ar fi murit de durere.
Nici nu putem presupune că Geniul, un om sărman, ar fi aflat la Odesa că el a întârziat mult cu descoperirea sa şi s-a dus apoi să moară în gara din Samara, adică la vreo 2.000 Km.
Una peste alta, sunt prea multe neclarităţi despre acest Geniu şi prea multe lucruri care se contrazic, ceea ce m-a făcut să am bănuiala exprimată înainte.
> apropo, cred că traducerea corectă a cuvântului „вымысел” este mai curând „concept” şi nu „proiect”, care sună prea ingineresc în acel context !
Dacă vă gândiţi la cuvântul „Замысел” şi nu la „вымысел”, atunci puteţi să aveţi dreptate, dar şi „plan” sau „intenţie” se potrivesc.
„Bымысел” este „ficţiune, „fantezie”, „mit”.
@ Alexandru Grosu
Mulţumesc pentru apreciere, si bine ati venit, ne potrivim, cred, mai mult in vederi.
George Lesnea (traducătorul lui Puşkin, Lermontov şi Esenin), cu care am avut onoarea să am o discuţie pe malul Ciricului din Iaşi în vara anului 1957 (!) despre conformitatea traducerilor tehnice – despre care eu am spus că ies oribile când le traduce un necunoscător al tehnicii respective, mi-a spus că un traducător bun are obligaţia să redea sensurile cat mai exact, chiar dacă traducerea nu este 100% conformă.
Deci „слоновая кость”, tradus exact este „fildeş” (ştiam asata), dar în contextul şi atmosfera povestirii despre un „evreu bătrân” mi s-a părut mai potrivit „oase îngălbenite de elefant” (asociabil cu suferinţa, moartea), decât „fildeş” – asociat cu arta, distractia si placerea, şi nu cu matematica sau bătrâneţea.
Chiar Lesnea a tradus titlul poeziei lui Esenin „Заметался пожар голубой” prin „Focul vânat”, dupa propria lui viziune, în loc de – cum as fi tradus eu, pastrand tonul specific pentru Esenin – „S-a pornit incendiul albastru” !
Filmul cu Tioma l-am văzut, mi-ar fi plăcut un film pe tema din „Geniul” fără specificarea că personajul este evreu, pentru a nu stârni o dată în plus sentimentele antisemite ! Naţionalitatea bătrânului putea să fie a ţării care ar turna filmul, pentru că „redescoperirea” este un atribut general uman !
PS. I-am cumpărat fiului meu (48 ani! – inginer-fizician), un strungulet „Damato”, şi din instrucţiunile traduse în română mot-à-mot nu se înţelege absolut nimic! Traducătoarea nu cunoştea termenii româneşti din strungărie, de tipul: şurub-mama, pinolă, păpuşă fixă, sanie long. şi trans. cutia Norton, abstec, etc.
@ Victor
De acord cu observatiile, intr-adevar la Samara nu exista o universitate. Dar am si eu doua remarci:
1. Nu este o legenda, dar ar putea deveni. Sunt oameni reali, credibili, pentru ca la foarte multi dintre noi ni se intampla, daca vrem sa concepem ceva nou, sa fim pusi in aceeasi situatie cu „evreul batran” – la alta scara – desigur. De exemplu, eu la 13 ani, la un examen cu profesorul Oprea din Iasi si spre incantarea lui, am re-descoperit teorema lui Talles!
2. Dar daca au existat doi „evrei batrani” – unul la Odessa si unul la Samara ? (!)
Din pacate listele de decedati evrei pe care le-am consultat nu dau raspunsuri decat daca ai datele complecte: anul si locul nasterii, numele complect, data decesului, date de care noi nu dispunem (nu avem decat un nume de familie), pentru a gasi mormantul lui Pasternak sau Liberman.
@Sfartz Pincu
Mă bucur că ne-am lămurit cumva cu privire la peripeţiile literare ale Geniului.
Aş exprima un gând cu privire la părerea dv.: „… mi-ar fi plăcut un film pe tema din „Geniul” fără specificarea că personajul este evreu, pentru a nu stârni o dată în plus sentimentele antisemite ! Naţionalitatea bătrânului putea să fie a ţării care ar turna filmul, pentru că „redescoperirea” este un atribut general uman !”.
Un subiect de acest fel nu trebuie să fie unul inventat, deoarece, precum se ştie, minciuna are picioare scurte. Dacă s-a întâmplat ceva similar şi în altă parte, sau măcar a circulat pe larg o legendă asemănătoare, atunci subiectul s-ar putea preta la o ecranizare.
O idee minunata. Pentru a turna un film, propun sa combinam doua povestiri: „Geniul” de Garin Mihailovski si „Coliba unchiului Tom”de Harriet Beecher Stowe. Ne adresam direct la Nolliwood, cinematograful din Nigeria, care toarna mai multe filme pe an in comparatie cu Hollywood-ul, si toate sunt low-cost. Unchiul Tom, un om cu frica de Dumnezeu, este sclavul domnului Shelby, statul Kentucky, SUA. Domnul Shelby este un matematician-amator, care stie sa calculeze kilogramele de bumbac strans pe campul sau. Sclavul sau Tom il ajuta in toate binevol, fara sa-i ceara ceva pentru lucru. Anume la bunul domn Shelby Tom incepe sa gandeasca asupra problemelor legate de matematici superioare. Dar iata ca bunul domn Shelby intra in grave probleme financiare, nu s-a copt bumbacul, s-a depreciat dolarul, flota britanica a barat coasta atlantica a SUA si nu a lasat niciun vas american sa transporte bumbac in Europa. Cu toate regretele sale, bunul domn Shelby il vinde pe batranul Tom unui negustor de sclavi din sudul SUA, care ii pune catuse la maini si la picioare si il transporta pe un vapor la Noul Orlean. Unchiul Tom nu carteste, este ascultator si cuminte, isi traieste destinul sau fara sa murmure. Iar noaptea, intr-o limba africana scrie un tratat matematic, care descrie calculul diferential. Trecand prin grele urgii, unchiul Tom reuseste sa transmita manuscrisul sau printr-o frumoasa mulata, care evadeaza de pe plantatie si aduce manuscriptul unchiului Tom la Academia Britanica de Stiinte.
Imi cer iertare, domnilor, pentru zel de fantezie…
Dupa parerea mea, „Geniul” lui Mihailovski trebuie sa fie numai un „evreu batran”, altfel nu ar mai fi „Geniul” lui Mihailovski. Nu putea Mihailovski sa scrie despre africani, desi a fost in calatorii indelungate, a scris povesti coreene. Nu putea sa fie in orasul Odesa un geniu si sa nu fie evreu!!! Asa cred eu.
@Alexandru Grosu
> Nu putea sa fie in orasul Odesa un geniu si sa nu fie evreu!!! Asa cred eu.
Suntem de acord. Dar în Samara, o localitate posibilă, conform d-lui Sfartz (care se bazează pe scrierile scriitorului de mare renume Maxim Gorki), ar fi putut să apară oare un Geniu care să fie evreu? Ştim că:
> Nu putea Mihailovski sa scrie despre africani, …
Poate că probabilitatea ca un Geniu să fi apărut printre evreii din Sahara era cam tot aceeaşi ca el să fi apărut printre evreii din Samara.
Poate ca a existat un Geniu si la Samara, dar Mihailovski scrie despre Odesa, orasul in care a fost crescut si educat. A vazut cu ochii sai viata evreilor, priviti filmul, am trimis link-ul. In film stimatul domn Leiba, un fel de lider al comunitatii evreiesti, ii spune micului erou:”Еврей имеет право быть грешником но не имеет право быть неучем!Un evreu are dreptul să fie păcătos, dar nu are dreptul să fie ignorant!”. Eu mi l-am imaginat pe Geniu ca pe un Benedictus de Spinoza(batran), nu mi-l pot imagina uzbec sau tatar. Poate ca nu am dreptate, dar asa il vad eu astazi. Cu atat mai mult ca Geniul evreu nu a murit, s-a reincarnat in alt Geniu, care locuieste astazi la Petersburg si se numeste Grigori Perelman, care nu este batran, e in floarea varstei (51 ani) dar care, gasind solutia pentru ipoteza Poincare si devenind unul din cei mai intelepti oameni de pe planeta s-a dezis de 2 milioane de dolari drept premie, de titluri stiintifice, de Academie si locuieste alaturi de mama sa batrana, care nu doreste sa paraseasca Rusia si el din respect pentru ea locuieste impreuna intr-un apartament modest. Nu putem spune ca Perelman este aborigen australian. Este evreu, dintr-o familie evreiasca foarte respectata.
De ce ar trebui sa ne temem sa spunem lucrurilor asa cum sunt?
@ Victor
Probabilitatea să apară un Nobel-ar în Sahara este la fel de mare că şi în China, cu cele 2 miliarde populaţie !
Lăsând gluma deoparte (deocamdată !), probabilitatea unui procent de genii într-un grup de oameni depinde, după părerea mea, de cantitatea de suferinţă de-a lungul unei perioade de timp nedefinibile, dublată de dorinţa continuă de afirmare. Nu orice fel de afirmare, doar afirmarea legată de intelect. Ferească Dumnezeu să fac vreo discriminare!
Dar numărul de premii Nobel se referă doar la geniile afirmate. Numărul de genii neafirmate, prin definiţia noţiunii de „neafirmare”, nu poate fi cunoscut.
Faptic, deşi Israelul nu are decât 8 Nobelari, evreii au cam 198, la o populaţie sub 0.2% din populaţia lumii, în timp ce chinezii cu o populaţie de 30% din populaţia lumii, au 8 Nobelari, in conditiile in care un chinez mediu este mai destept decat un evreu mediu! De ce?
Ar fi normal ca din totalul de Nobelari-pe ţări să fie excluşi cei care au primit această distincţie pentru politică, pentru pace, pentru literatură, pentru organizaţii diverse, pentru că aceştia nu se încadrează în noţiunea de „genii”, cu unele excepţii, bine selecţionate – la literatură.
Aşa că Stimate Domnule Victor, omul Dvs. din Sahara are şansa să Fie, să Devină un geniu dacă, după ce suferă vreo 4000 de ani, îi vine mintea la cap, renunţă la rigorile Islamului şi se pune cu burtăa pe carte !
@ Alexandru Grosu
Si de ce nu!. În fantezie orice este posibil, iar fantezia însăşi este mai importantă decât cunostiintele. Nu eu am spus-o eu, ci Albert Einstein: „Ìmaginatia este mai importantă decât cunostiintele!”. Şi asta în situaţia lui, când aproape oricine îşi rupe gâtul în ecuaţia relativităţii generalizate!.
Oricum, mi-aş da jos pălăria (pe care nu am purtat-o niciodată) mai curând în faţa tragediei acelui „evreu bătrân” decât în faţa unui geniu autentic, pentu ca primul are un caracter puternic şi a trecut printro suferinţă imensă-umană, pe când la un geniu – nu se ştie !
@Alexandru Grosu
> Un evreu are dreptul să fie păcătos, dar nu are dreptul să fie ignorant!
Eu cred că un evreu se bucură de aceleaşi dreptul cu ceilalţi şi de aceea, în limitele legii, are dreptul să se bucure de orice, inclusiv de a fi ignorant.
> Cu atat mai mult ca Geniul evreu nu a murit, s-a reincarnat in alt Geniu, care …
Vorbiţi serios?
> Nu putem spune ca Perelman este aborigen australian. Este evreu, dintr-o familie evreiasca foarte respectata.
De ce să spunem că este ceea ce nu este? Şi dacă familia lui nu era una evreiască, sau nu era respectată, în ce ar fi afectat aceasta ceea ce a realizat şi ce reprezintă matematicianul Grigori Perelman?
> De ce ar trebui sa ne temem sa spunem lucrurilor asa cum sunt?
Chiar aşa, de ce? Dv. vă temeţi oare să numiţi lucrurile pe numele lor? Dacă cineva este evreu, nu înseamnă neapărat că el este ca Perelman, şi reciproc, nu-i aşa?
@Sfartz Pincu
> … probabilitatea unui procent de genii într-un grup de oameni depinde, după părerea mea, de cantitatea de suferinţă de-a lungul unei perioade de timp nedefinibile, …
Dacă perioada de timp este „nedefinibilă” oare cum se poate verifica afirmaţia dv.? Răspunsul meu: NU se poate!
> Aşa că Stimate Domnule Victor, omul Dvs. din Sahara are şansa să Fie, să Devină un geniu dacă, după ce suferă vreo 4000 de ani, îi vine mintea la cap, renunţă la rigorile Islamului şi se pune cu burtăa pe carte !
Vă amintesc că eu m-am limitat în cele scrise de mine, mai mult în glumă, la evreii din Sahara şi Samara. În rest, nu-mi permit să dau sfaturi nesolicitate.
De altfel nu cred că o populaţie trebuie să sufere pentru a produce genii. De exemplu s-ar putea crede că populaţia americană ar fi fost cea mai în suferinţă, în special din 1954 încoace, deoarece ea a „generat” cei mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel, ori ea este una dintre cele mai prospere din lume.
@Sfartz Pincu
> probabilitatea unui procent de genii într-un grup de oameni depinde… de cantitatea de suferinţă de-a lungul unei perioade de timp nedefinibile…
Atunci Africa ar trebui să genereze un număr imens de genii…
V.M. „Chiar aşa, de ce? Dv. vă temeţi oare să numiţi lucrurile pe numele lor? Dacă cineva este evreu, nu înseamnă neapărat că el este ca Perelman, şi reciproc, nu-i aşa?”
Pai Dvs ati propus ca Geniul sa nu fie evreu, nu eu. 🙂 🙂 🙂
@ Alexandru Leibovici
@ Victor Manta
Ce înseamnă, şi cum se schimbă o idee printr-un TEXT scos din CONTEXT !!
Eu am scris: „…de cantitatea de SUFERINTA, de-a lungul unei perioade de timp nedefinibile, dublată de DORINTA continuă de AFIRMARE. Nu orice fel de afirmare, doar afirmarea legată de INTELECT.”
Ambii-amândoi aţi realizat acea scoatere din context, mai sus menţionată !
Să reiau mai pe înţeles şi foarte clar,cred eu,pentru TOATĂ LUMEA „spusele mele|‟:
Pentru că o naţie să producă „genii”,(Producţia de „genii”, parcă începe să semene cu analiză unei ferme producătoare de tauri de sămânţa, eu am sintetizat-TREI condiţii:
1.Suferinţă
2.Dorinţa de afirmare
3.Afirmare prin intelect-ÎNVĂŢĂTUră
Este ceeace a subliniat foarte onest şi Al.Grosu. Dacă cunoaşteţi în realitate mediul evreesc, cel din păturile inferioare, din mahalale-pe mamele de acolo, probabil că ştiţi că dorinţa lor fierbinte pentru fii lor este să înveţe, să înveţe,s ă înveţe (precum a zis şi „tăicuţul” Lenin – pentru ruşi-probabil că ideea i-a venit de la o mama evreică, din ascendenta sa genetică !), şi să ajungă intelectuali (doctori, avocaţi, ingineri). Pentru cei care nu cred că la evrei învăţătura este o tradiţie, iată ce spune Wikipedia,(https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%90%D0%BD%D1%82%D0%B8%D1%81%D0%B5%D0%BC%D0%B8%D1%82%D0%B8%D0%B7%D0%BC_%D0%B2_%D1%81%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D1%82%D1%81%D0%BA%D0%BE%D0%B9_%D0%BC%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%BC%D0%B0%D1%82%D0%B8%D0%BA%D0%B5), prin gura unei rusoaice get-beget (traducere şi sublinieri-ale mele):
„Apărătoarea drepturilor omului şi membru al grupei Helsinki din Moscova, Liudmila Alexeeva remarcă: „restrângerea accesului la educaţie este CEA mai sensibilă din măsurile discriminatorii împotriva evreilor, întrucât TENDINŢA spre educarea copiilor este una din cele mai PERSISTENTE TRADIŢII, din familiile evreieşti”
Este şi ceeace a subliniat Domnul Alex.Grosu: „Un evreu are dreptul să fie păcătos, dar NU ARE DREPTUL,(subl.mea) să fie ignorant!”, iar Dvs. Domnule Victor, evreu fiind, l-aţi contrazis ! (Ar merita o analiza separata, a tendintei UNOR evrei de a contrazice spusele „bune” despre evrei – facute de neevrei!).
Da, aveţi dreptate: în plus faţă de condiţia de suferinţă, aţi mai pus încă două: dorinţa de a ieşi în evidenţă în raport cu alţii, de a se face remarcat de către ceilalţi, şi anume în domeniul intelectual. Uitasem de ele…
(În locul sintagmei „dorinţă de afirmare” eu aş folosi „interes, pasiune, chemare”…)
Am însă două lucruri de spus:
a). Eu mă îndoiesc că condiţiile de mai sus favorizează apariţia geniilor, dar dacă dv. credeţi în această ipoteză a dv., vă rog să încercaţi să vedeţi pe câteva cazuri concrete dacă se adevereşte. Eu includ în rândul geniilor (buni sau răi!) din domeniul intelectual pe Socrate, Aristotel, Platon, da Vinci, Newton, Kant, Einstein, poate artişti ca Mozart, Beethoven, Wagner, şi ceva scriitori de dinainte de 1900. Deci puteţi să vă verificaţi ipoteza pe aceştia, sau pe alţii, şi să vedem ce iese.
Eu am înţeles foarte bine că, privitor la „suferinţă”, dv. nu vă referiţi (doar) la suferinţa personală a geniilor respective, ci postulaţi o „suferinţă colectivă” care, printr-un mecanism pe care urmează să-l explicaţi, favorizează apariţia geniilor. (Teoria – cinică, după mine – că geniile trebuie neapărat să sufere personal ca să ajungă genii o ştiu de la Titu Maiorescu în legătură cu Eminescu).
b). Iar în ce priveşte afirmaţia mea că, dacă sărăcia are o influenţă pozitivă asupra numărului de genii, atunci Africa at fi fruncea 😉 :
Dacă credeţi că în Africa lipseşte complet interesul şi pasiunea pentru domeniul intelectual, eu cred că vă înșelați:
– interes, pasiune şi dorinţa de afirmare în religie exista dintotdeauna şi în Africa (ca şi la evrei, dar poate pentru religii mai puţin sofisticate),
– iar pentru cultură în sens modern (ştiinţă, arte) putea să existe interes din cel puţin perioada colonială, adică de vreo 150-200 de ani – care este aproximativ epoca de când s-au emancipat şi evreii.
Deci: rămâne să testaţi pe câteva cazuri de genii, ipoteza dv. după care suferinţele şi ambiţiile de afirmare în domeniul intelectual condiţionează (sau măcar favorizează) apariţia lor.
@Sfartz Pincu
> Este şi ceeace a subliniat Domnul Alex.Grosu: „Un evreu are dreptul să fie păcătos, dar NU ARE DREPTUL,(subl.mea) să fie ignorant!”, iar Dvs. Domnule Victor, evreu fiind, l-aţi contrazis !
De aici am înţeles că dv. susţineţi cum că eu l-am contrazis pe dl. Grosu deoarece ar fi evreu.
Vă înşelaţi, l-am contrazis pe dl. Grosu în numele următorului principiu (scuze că mă citez): „Eu cred că un evreu se bucură de aceleaşi dreptul cu ceilalţi şi de aceea, în limitele legii, are dreptul să se bucure de orice, inclusiv de a fi ignorant”.
Apropo, aş fi foarte curios să aflu ce vă face pe dv. să credeţi că l-am contrazis pe dl. Grosu din cauza presupusei sale apartenenţe etnice??
Revenind la discuţia centrală, mă îndoiesc profund că veţi reuşi vreodată să demonstraţi teoria dv. conform căreia, în formularea lui Alexandru, „suferinţele şi ambiţiile de afirmare în domeniul intelectual condiţionează (sau măcar favorizează) apariţia lor (geniilor – vm)”.
Nu sunt de etnie evreu. Spun ca m-am nascut intr-un targ evreiesc din Basarabia, Telenesti, care uneori era numit in gluma Tel Aviv. Peste cateva luni de la nasterea mea, parintii s-au mutat la Chisinau. In schimb am avut educatori evrei- la scoala pana in clasa a 5-cea majoritatea profesorilor au fost evrei cu studii facute inca in Regatul Romaniei, erau oameni in varsta, vorbeau o limba romaneasca frumoasa. Erau cumpatati, ganditori, invatati. Imi amintesc ca in 1982 au fost trimisi cu totii la pensie, in grup. Iar in locul lor au venit „cadre moldovenesti tinere proaspete iesite de la facultatea sovietica”. Au fost un dezastru acei tineri pedagogi. Asa ca ii tin minte pana astazi pe David Grigorievici, Galina Naumovna, Basea Grigorievna, Ilia Volfovici, Ana Davidovna, Fira Petrovna, Samuil Iacovlevici, Arnold Samuilovici, etc.
@ Victor
Sa zicem ca Va dau dreptate la partea critica, privind freqventq geniilor, independenta de criteriile sugerate de mine: Suferinta din cauza discriminarii, care trebuie reabilitata prin ceva, in cazul nostru prin invatatura, dorinta de afirmare.
Atunci care este parerea personala a Dvs.- de ce evreii au obtinut 198 premii Nobel, si alte nationalitati,(atentie! – nu tari – in care coexista multe nationalitati), cu mult, foarte mult mai putine ? Aveti un punct de vedere PROPRIU, si nu din surse? Daca da, care este raspunsul Dvs. ? (Da ce numai Dvs. sa puneti intrebari-?!).
@Sfartz Pincu
>Sa zicem ca Va dau dreptate la partea critica, privind freqventq geniilor, independenta de criteriile sugerate de mine …
De acord, să zicem că mi-aţi dat dreptate. 🙂
> Atunci care este parerea personala a Dvs.- de ce evreii au obtinut 198 premii Nobel, si alte nationalitati,(atentie! – nu tari – in care coexista multe nationalitati), cu mult, foarte mult mai putine ? Aveti un punct de vedere PROPRIU, si nu din surse?
Îmi pare rău, dar nu am un punct de vedere să-i zic intern, care să nu se bazeze pe surse externe, atât în ceea ce priveşte principiile, cât şi cunoştinţele care le susţin. Aţi mai pus încă o condiţie suplimentară limitatoare, cea referitoare la ţări, condiţie care, pe scurt, îmi stă în drum.
Aş mai adăuga că subiectul nu mă pasionează din cale afară, deoarece îmi cam miroase a tribalism.
> Da ce numai Dvs. sa puneti intrebari-?!
Chiar aşa, de ce, când există comentatori care abia aşteaptă să-i înveţe pe alţii?
@ Victor
1. Din ultimele două rânduri ale comentariului Dvs. de mai sus rezultă logic că Dvs. „abia aşteptaţi” să-i învăţaţi pe alţii ! E o deducţie logică, nu-i aşa ?
2. Din rândurile şi mai de sus din acelaşi comentariu, unde aţi scris: „…un punct de vedere să-i zic intern, care să nu se bazeze pe surse externe, atât în ceea ce priveşte principiile, cât şi cunoştinţele care le susţin” – rezultă imaginea cuiva, lipsit de imaginaţie, care se hrăneşte doar cu ce au mestecat alţii (pe plan intelectual, bineînţeles) şi nu are un punct de vedere „intern” – din cauza „principului” !!..Ei bravo naţiune !
Dvs.-cu lipsa punctului „intern”-din cauza-„principului si a cunoştiinţelor altora” ,l-aţi descris pe cineva străin de Dvs.,dar asa cum vreţi să fiţi văzut de alţii.
Este imposibil ca cineva -la nivelul de inteligenţă şi cunostiinte- ca ale Dvs.-să nu aibe „puncte de vedere interne”-si o imaginatie care da peste margini,dar este secretizata!!
Sunt convins că,tocmai pentru caă aveţi un punct de vedere propriu-măcar pe tema procentului mare de genii la evrei-nu va „mai interesează tema”!!
Mă întreb, de ce trebuie ca evreii,să se ferească să recunoască aprecierea destul de obiectivă şi pozitivă a altora, despre faptul ca au un procent mare de „deştepţi”?
Nu cumva este vorba de,- ce scria Garin-că: „…spre deosebire de ceilalţi evrei-care merg cu capul în jos”.. ?? Până când o să mergem cu capul în jos? Şi nu numai noi-evreii, ci şi toate neamurile care nu sunt şi nu fac parte din elita naţiilor europene? De ce acest complex psihologic,nejustificat, faţă de „elita”-care s-ar putea să aibe un procent mai ridicat de proşti,tantalai,şi alţii asemenea-decât să zicem-românii,şi alţi conlocuitori balcanici,cu excepţia grecilor,care sunt mândri de trecutul lor,dar în realitate,au ajuns europeni de „viteză a doua”(posibil-chiat a treia).. !?
Poate oare un Geniu sa fie criminal? Sunt compatibile geniul si crima? Aceasta intrebare o pune Alexandr Sergheevici Puskin in „Mozart si Salieri” din „Micile tragedii” [Traducerea mai jos/Mod.]:
Моцарт
Ла ла ла ла… Ах, правда ли, Сальери,
Что Бомарше кого-то отравил?
Сальери
Не думаю: он слишком был смешон
Для ремесла такого.
Моцарт
Он же гений,
Как ты да я. А гений и злодейство —
Две вещи несовместные. Не правда ль?
Сальери
Ты думаешь?
(Бросает яд в стакан Моцарта.)
Ну, пей же.
Моцарт
За твое
Здоровье, друг, за искренний союз,
Связующий Моцарта и Сальери,
Двух сыновей гармонии.
—-
Моцарт
Мне что-то тяжело; пойду засну.
Прощай же!
Сальери
До свиданья.
(Один.)
Ты заснешь
Надолго, Моцарт! Но ужель он прав,
И я не гений? Гений и злодейство
Две вещи несовместные. Неправда:
А Бонаротти? Или это сказка
Тупой, бессмысленной толпы – и не был
Убийцею создатель Ватикана?
Traducere:
(https://www.scribd.com/document/266359719/Mozart-Si-Salieri)
Mozart:
Da, Beaumarchais ţi-a fost prieten bun
Ai compus pentru el
Salieri, ia spune
Beaumarchais într-adevăr a dat cuiva otravă?
Salieri:
Nu prea cred! Nu s-ar fi potrivit cu fire lui
Era un geniu, asemeni ţie
Mozart
Mie!
Crima şi geniul nu fac casă bună
Nu zici şi tu la fel?
Salieri:
Crezi?
(toarnă otraava în paharul lui Salieri)
Hai să bem!
Mozart:
Prietene, pentru cinstea ta atunci
Şi pentru preacurata înfrăţire
Ce leagă pe Mozart de Salieri,
Doi fii ai armonie
——-
Mozart:
Dar mi-e puţin cam rău
M-aş duce să mă culc
Nu ştiu ce am
Rămâi cu bine!
Salieri:
La revedere!
(Singur)
Da! Te vei culca
Şi-ai să adormi pe multă vreme, Mozart
Să aibă el dreptate?
Nu-s eu geniu?
Geniul şi crimă nu pot sta-mpreună!
E o minciună!
Da! Minciună!
Dar Buonarroti? Sau este o plăsmuire
A gloatei mărginite – şi n-a fost
ucigaș făuritorul Vaticanului?
@Sfartz Pincu
> 1. Din ultimele două rânduri ale comentariului Dvs. de mai sus rezultă logic că Dvs. „abia aşteptaţi” să-i învăţaţi pe alţii ! E o deducţie logică, nu-i aşa ?
Da, poate fi încadrată în incercări de deducţii logice, chiar dacă este falsă. Punând întrebări, eu mai pun din când în când şi oprelişti debordărilor de fantezie ale unor comentatori, acceptând riscul să le devin antipatic…
> Din rândurile şi mai de sus din acelaşi comentariu, … rezultă imaginea cuiva, lipsit de imaginaţie, care se hrăneşte doar cu ce au mestecat alţii (pe plan intelectual, bineînţeles).
În ceea ce mă priveşte, este corect pentru imensa majoritate a preocupărilor umane. Nu mă amăgesc să cred că aş fi mai deştept, mai cult, mai cunoscător sau mai imaginativ decât alţii.
> Sunt convins că,tocmai pentru caă aveţi un punct de vedere propriu-măcar pe tema procentului mare de genii la evrei-nu va „mai interesează tema”!!
Am impresia că mă cunoaşteţi mai bine decât mă cunosc eu. Amintesc ce am afirmat că pe dv. deseori vă preocupă mai puţin ideile şi mult mai mult interlocutorii dv.
Pe mine mă interesează mult mai mult realizările unor persoane individuale deosebite, decât să sap şi să filosofez amatoriceşte de ce sunt ele aşa cum sunt. Îmi amintesc de un profesor de mecanică cuantică ce ne-a pus pe tablă nouă, studenţilor, la prima sa lecţie, o ecuaţie pe care a calificat-o ca fiind de bază şi le-a recomandat celor care vor să ştie cum a ajuns autorul ei la ea să caute informaţiile respective în bibliotecă. Treaba lui, pentru care avea un timp limitat, trebuind să acopere o arie vastă a unei lumi neobişnuite, era să ne înveţe materia, şi nu elemente din istoria fizicii.
> Mă întreb, de ce trebuie ca evreii,să se ferească să recunoască aprecierea destul de obiectivă şi pozitivă a altora, despre faptul ca au un procent mare de „deştepţi”?
Nu cred că trebuie „să se ferească”, dar cred că le stă bine, ca şi tuturor celorlalţi, să nu umble cu nasul pe sus, rămânând însă în permanenţă conştienţi de valoarea lor atunci când au vreuna. Aşa au fost mai toţi marii savanţi despre care am citit.
> Nu cumva este vorba de,- ce scria Garin-că: „…spre deosebire de ceilalţi evrei-care merg cu capul în jos”.. ??
Nu, nu este. Am explicat în acest fir de ce mergeau cândva evreii cu capul în jos, şi nu era nici din dorinţa, şi nici din vina lor.
> … cu excepţia grecilor,care sunt mândri de trecutul lor,dar în realitate,au ajuns europeni de „viteză a doua” …
Mă limitez la a-mi reaminti numele câtorva iluştri greci din antichitate care au contribuit în bună măsură ca omenirea să devină ceea ce este:
Aristotel. Socrate. Homer. Platon. Pitagora. Arhimede. Herodot. Sofocle. Democrit. Fidias. Thales. Hippocrate.
Alături de ei i-aş pune şi pe nişte iluştri romani antici. Cu ce au contribuit însă alţii în antichitate la filosofie, artă, cultură, civilizaţie, etc.? Cu diverse şi uneori importante, dar primul lucru care îmi vine în minte este că au creat, derivat şi împrăştiat religii.
@ Victor
– Eu cred, çă şi „azi” ,mulţi,foarte mulţi evrei merg întradevăr-aşa, cum scria Garin-cu capul în jos! Dacă nu la propriu, şi în Israel- în conştientul lor,pentru cei din ţările antisemite.
– Un exemplu, este dat de Alex. Grosu-Grigorii Perlman-un evreu sovietic care merge cu capul în jos! Şi nu din „modestie”,cum scrie Domnul Grosu, ci de teama consecinţelor-după modelul trăit de marele Pasternak, obligat să renunţe la un Nobel,şi să suporte consecinţe aplicate de sistemul sovietic.(mi-a rămas imaginea lui, după o descriere făcută de o prietenă:”Pasternak seamănă cu un cazac şi calul său!!”. L-au obligat să meargă cu capul în jos!
@Alexandru Grosu
> Aceasta intrebare o pune Alexandr Sergheevici Puskin in „Mozart si Salieri” din „Micile tragedii”.
Mi-aţi amintit că am văzut demult, demult, „Mozart si Salieri” în Bucureşti, în interpretarea Teatrului Mic din Moscova (cred). Am fost foarte impresionat de felul în care actorii vorbeau limba rusă, de costume şi, mărturisesc, de frumuseţea actriţelor. Geniile criminale mă interesau pe atunci mai puţin 🙂
Mă voi întâlni peste ani cu aceeaşi dramă în filmul american Amadeus (1984), regizat magistral de Miloš Forman.
@ Victor
„Mă voi întâlni peste ani…”-e foarte bine! Aşa să fiẹ!
Dar eu,mai pesimist,aş fi scris, fiẹ:”M-am întâlnit…”, fie:”Mă voi fi întâlnit..”!
@ Alex. Grosu
Categoria de „geniu”-există pentru oricare din activităţile umanè! Şi la bine-şi la rău.
M-am întâlnit cândva cu un strungar, care putea fi numit un „geniu”-ca meseriaş!
Să faci 20 de norme de lucru intro zi, o normă cu greu realizată de ceilalţi strungari-„de linie”-cum se spune,este deja genial, dar să măsori din ochi-o dimensiune,cu abatere de doar o zecime de milimetru-nu o poate face nimeni,pe acest pământ,deci-este vorba de un geniu!
în principiu se consideră că un Nobel este legat de un „geniu”.Cred că nu este aşa. Pe lângă politicieni şi alte categorii,care au primit „Nobele”,- chiar şi în rândul „Nobelistilor”- din ştiinţe, nu toţi sunt „genii”!, Există o categorie de savanţi,care obţin rezultatele printro muncă uriaşă,asiduă,de lunga durata dar si de cei, care fură Nobelul de la alţii, cum s-a întâmplat lui Elisse Meitner, cu Ottó Hahn, sau cum pretindea Pavelescu-ca i s-a intamplat.
@Sfartz Pincu
> „Mă voi întâlni peste ani…”-e foarte bine! Aşa să fiẹ!
> Dar eu,mai pesimist,aş fi scris, fiẹ:”M-am întâlnit…”, fie:”Mă voi fi întâlnit..”!
Iată-vă din nou în ipostaza mult dorită de profesor, de această dată de limbă română.
Să vedem însă când se situează acţiunea în cele scrise de mine. Mă citez: „Mi-aţi amintit că am văzut demult, demult, „Mozart si Salieri” în Bucureşti …”.
Eu spun apoi că „mă voi întâlni” cu aceeaşi dramă în preajma lui 1984, când a apărut filmul Amadeus, luând ca reper de timp acel „demult, demult” menţionat. Cu alte cuvinte „mă voi întâlni” se referă la un moment situat în viitor faţă de „demult, demult”, ceea ce îndreptăţeşte folosirea viitorului.
Dacă îmi amintesc bine, acel „demult, demult” s-a petrecut prin anii 1961 – 1962, deci considerabil înaintea lui 1984. În acel an orwellian nu mă mai aflam în România, drept care am văzut filmul subtitrat în franceză şi germană. Deoarece nu mă puteam împiedeca pe atunci să citesc textul în ambele limbi, cred că am văzut doar vreo jumătate din film, iar în restul timpului am urmărit subtitrarea.
> … care fură Nobelul de la alţii, cum s-a întâmplat lui Elisse Meitner, cu Ottó Hahn …
Fiziciana Elise Meitner a fost cunoscută sub numele de Lise Meitner, nume pe care şi l-a ales ea însăşi. O privire aruncată pe web arată şi că nu a fost vorba de un furt, dar pentru unii dintre comentatori sursele şi referinţele sunt ca o ciumă neagră.
Am privit si eu filmul Amadeus, in 2007 fiindca in 1984 eram adolescent. E superb, foarte buni actori, o maiestrie nemaipomenita.
Dar exista si filmul „Micile tragedii” de Puskin, turnat de cinematograful sovietic in 1979, de Mihail Schweizer. In rolul lui Salieri este renumitul actor de origine evreiasca Inokenti Smoktunovski. Un mare actor, recunoscut si iubit de oameni. In rolul lui don Juan este marele Vladimir Visotski, poetul, actorul, compozitorul… Va dau link-ul
https://www.youtube.com/watch?v=1Ke33_1de_Y
https://www.youtube.com/watch?v=sJcrStM2U3c
https://www.youtube.com/watch?v=5P7A178XHf8
@Alexandru Grosu
> … renumitul actor de origine evreiasca Inokenti Smoktunovski.
Să nu exagerăm 🙂
Eu îl ţin minte din filmul „Hamlet”, 1966, cu Anastasia Vertinskaia.
OK. Pe acele timpuri toti il socoteau evreu. Are jucat un rol minunat de evreu batran, un croitor cu numele Isaak, in filmul „Damskii portnoi”- o tragedie din timpul Holocaustului.
@Victor
@Alexandru Grosu
0. Poate că zvonul vine din faptul că numele adevărat de familie este „Smoktunovici”, care în cazul de faţă pare să fie un nume belorus (multe se termină cu -vici) – „SmAktunovici”;
1. Wiki în diferite limbi nu menţionează că ar fi evreu. În Wiki în limba rusă nu este menţionat zvonul nici în tab-ul Обсуждение/Discuţii;
2. Dacă se face o căutare pe yandex.ru cu смоктуновский еврей, se găsesc o grămadă de referinţe – unele afirmă (v. de ex. aici), altele contestă v. aici.
Deci: zvonul era/este foarte persistent, dar concluzia mea ar fi că Smoktunovski nu era evreu.
PS: Am citit că în 1991 Smoktunovski (1925-1994) a jucat într-un film cu titlul „Geniul” şi mi-am zis „nu cumva…?”. Nu, nu era acel geniu, ci unul din lumea interlopă moskovită.
PS2: Filmul Дамский портной (1990) https://youtu.be/_f9txHNZl2c — NU-l recomand, eu n-am putut să-l privesc…
In poezia sa „Scitii” poetul Aleksandr Blok spune ca geniul german este sumbru. De ce oare poetul socoate geniul german sumbru?
We love all- the heat of cold numbers,
The gift of divine visions,
We understand all- sharp Gallic sense
And gloomy Teutonic genius…
Мы любим все – и жар холодных числ,
И дар божественных видений,
Нам внятно всё – и острый галльский смысл,
И сумрачный германский гений…
AL PS2: „Filmul Дамский портной (1990) https://youtu.be/_f9txHNZl2c — NU-l recomand, eu n-am putut să-l privesc…”.
Nu va suparati, vreau sa inteleg de ce nu recomandati acest film. E un film de propaganda mincinos? Sau este realist pana la „infarct”?
@Alexandru Grosu
Pentru că este realist pana la „infarct”
@Alexandru Grosu
> In poezia sa „Scitii” poetul Aleksandr Blok spune ca geniul german este sumbru. De ce oare poetul socoate geniul german sumbru?
Iată o explicaţie: Дедушкой всех сумрачных гениев был доктор Фауст из одноименного произведения Гёте.
(Bunicul tuturor geniilor sumbre a fost Dr. Faust din creaţia cu acelaşi nume a lui Goethe). Sursa.
Geniul sumbru al lui Göthe:
Nur der verdient sich Freiheit wie das Leben, der täglich sie erobern muß…
Лишь тот достоин жизни и свободы, / Кто каждый день идет за них на бой…
@Alexandru Grosu
> Лишь тот достоин жизни и свободы, / Кто каждый день идет за них на бой…
În traducere: Numai acela este demn de viaţă şi libertate / Care se duce la luptă pentru ele în fiecare zi
Mă întreb când mai apucă să lucreze 😉
FAUST
Am studiat cu râvnă, ah, filozofia
Din scoarță-n scoarță, dreptul, medicina,
Și din păcate chiar teologia,
Arzând de zel.
Și iată-mă acum un biet nebun,
Cuminte ca și mai-nainte.
În fața semenilor sunt magistru sau chiar doctor.
De-atâția ani înțelepciunea o încerc,
Îmi port de nas discipolii
De-a curmezișul sau în cerc.
Și văd că nu putem să știm nimic,
Amărăciunea-mi arde inima în piept.
Sunt, eu, ce-i drept, mai breaz și mai deștept
Decât acești magiștri, doctori, grămătici și popi
Toți împreună: scrupule și îndoieli
În cuget nu mi se adună.
Și nici în iad și nici de dracul teamă nu mi-e.
În schimb nici bucurie n-am pe lume.
C-aș ști ceva deplin eu nu-mi închipui
Și nu mă amăgesc că aș putea
Să-ndrum pe alții sau să-nvăț pe cineva.
Nu am nici bunuri, nici argint,
Nici cinste și nici slavă pe pământ.
Un câine n-ar putea să mai trăiesc-așa.
Dins astă pricină m-am închinat magiei, pe-ndelete.
Nădăjduit-am prin a duhului putere și cuvânt
Să mi se dezvăluiască vreunul din secrete,
Să nu mai fiu silit, cu fruntea în sudoare,
Să spun ce nu știu, când mă-ntreabă fiecare.
Lăuntric să cunosc prin ce se ține universul.
Să văd puterile. Semințele a toate să le știu.
Să nu-mi încurc printre cuvinte mersul.
De m-ai vedea tu, Lună plină,
În chinul meu ultima oară.
Durerea-mi nu ți-a fost străină.
De-atâtea ori privind la tainicul tău foc
Vegheat-am, zbuciumându-mă-n același loc.
Peste hârtii și cărți, cu prietenie
Îmi apăreai în noaptea mea târzie.
O, dacă m-aș putea plimba
Pe măguri în lumina ta,
Cu duhurile prin livezi
Pe lângă peșterile verzi !
Eliberat de chinurile minții
De fumul, de funinginea științei,
O, de-aș putea pe plaiu’nalt
În roua firii să mă scald !
Dar vai ! Mai sunt în închisoare încă ?
În astă gaură de zid, ca de osândă ?
În care chiar lumina cerului doar tulbure ajunge.
Prin geamuri zugrăvite ea străpunge.
Împresurat de tomuri sunt, de teancuri învechite,
Roase de molii și de praf acoperite.
Această încăpere afumată
Încinsă cu hârtie pân’ la bolta ei înaltă,
De instrumente plină, unde stai
Împrejmuit de sticle și retorte, de unelte
Gospodărești aduse din străbuni anume
Aceasta-i lumea ta ! Asta se cheamă lume !
Nu ştiu dacă Goethe este sumbru, dar Faust este neîndoielnic:
De-atâția ani înțelepciunea o încerc…
… Și văd că nu putem să știm nimic,
În schimb nici bucurie n-am pe lume.
C-aș ști ceva deplin eu nu-mi închipui
O, dacă m-aș putea plimba…
Eliberat de chinurile minții
De fumul, de funinginea științei
@ Alex. Leibovici
Pe langa faptul ca sunteti un „atoate-stiutor”,v-ati incumetat sa dati si lectii de hiper-sensibilitate,nedemne de un barbat adevarat ! Filmul „Croitorul de dama” a fost muncit sa apara,tocmai pentruca lumea sa-si dea seama de chipul adevarat al fascismului.
Faust este sceptic fiindca nu crede in posibilitatea cunoasterii, se socoate sarlatan si mincinos, intelege ca nu este in stare sa cunoasca lucrurile asa cum sunt ele. Va mai amintiti de scena de la portile orasului? Oamenii simpli il iubesc si il stimeaza mult pe Faust, isi aduc aminte de tatal lui, un medic, care, in imaginatia lor, a salvat orasul de ciuma. Faust nu le omoara iuziile, dar iata ce ii spune el lui Wagner:
Давай дойдем до этой крутизны
И там присядем. Часто я, бывало,
На той скале сидел средь тишины,
Весь от поста худой и отощалый.
Ломая руки, я мольбой горел,
Чтоб бог скорей избавил нас от мора.
И положил поветрию предел.
Так уповал и верил я в ту пору
И для меня насмешкою звучит
Тех тружеников искреннее слово,
От их речей охватывает стыд
И за себя и за дела отцовы.
Отец мой, нелюдим-оригинал,
Всю жизнь провел в раздумьях о природе.
Он честно голову над ней ломал,
Хотя и по своей чудной методе.
Алхимии тех дней забытый столп,
Он запирался с верными в чулане
И с ними там перегонял из колб
Соединенья всевозможной дряни.
Там звали „лилиею” серебро,
„Львом” – золото, а смесь их – связью в браке.
Полученное на огне добро,
„Царицу”, мыли в холодильном баке.
В нем осаждался радужный налет.
Людей лечили этой амальгамой,
Не проверяя, вылечился ль тот,
Кто обращался к нашему бальзаму.
Едва ли кто при этом выживал.
Так мой отец своим мудреным зельем
Со мной средь этих гор и по ущельям
Самой чумы похлеще бушевал.
И каково мне слушать их хваленья,
Когда и я виной их умерщвленья,
И сам отраву тысячам давал.
Traducere de B. Pasternak.
Aci ne odihnim, unde-n atâtea rânduri
Am poposit muncit de gânduri.
Dedatu-m-am aci şi postului şi rugăciunii.
Plin de nădejde, cu credinţă, cu suspine,
Cu lacrimi, am crezut să pot obţine
De la cerescul Domn sfârşitul ciumii.
Batjocură îmi par aplauzele cu care unii
Mă-ntâmpină. O, de-ai vedea în mine!
Ai înţelege-atunci cât de puţine
Sunt meritele tatălui şi ale mele.
Asupra firii şi a sfintelor arcane
Gândea, nu necinstit, dar într-un fel ciudat,
Cu grele osteneli, de vrei, însă cam apucat.
Se închidea, cu-ceata lui de-adepţi,
în neagra lui bucătărie şi gătea pe îndelete,
Unea contrarii, după lungi reţete.
Un roşu-leucu crinul albse logodea
în blândă şi domoală baie, zilnic.
Apoi, împerecheaţi în flacără, cei doi
Trecuţi erau dintr-un alcovîn altul, silnic.
Când într-un joc de aprige culori
Crăiasa tânără se alegea în zori,
Medicamentul era gata. Oamenii mureau.
Dar nimeni nu-ntreba: se face vreunul sănătos?
Astfel cu infernalele tertipuri
Prăpăd făcurăm prin aceste văi, mai fioros
Om onorabil a fost tata, dar întunecat
Decât făcuse ciuma.
Însumi dat-am din otravăLa mii de oameni.
Toţi s-au stins.
Şi-acum văzuşi, cum suntem ridicaţi în slavă,
Noi, noi netrebnicii şi ucigaşii!
Traducere de L.Blaga.
Stimate domnule Sfartz, va asigur de tot respectul si stima mea. Sunteti un om talentat in toate domeniile: matematica, fizica, mecanica, literatura, va socot mult superior, va respect in toate.
Vreau doar sa va povestesc cum am vizionat pentru prima data in viata filmul „Damskii portnoi”, era in anul neuitat 1991, atinsesem varsta majoratului, eram student la facultate, eram martorul ocular al schimbarilor in viata politica a URSS-ului, am fost intre studentii care au mers la decanat sa protesteze impotriva cursului de „Istorie a PCUSS”, fiindca noi, cei tineri, il socoteam criminal si mincinos.
Inca nu se incepuse razboiul din Transnistria, inca nu mureau in jur oameni, inca era pace, inca nu vazusem cu ochii mei carne de om arsa si cadavre carbonizate. Imi amintesc ca nu am putut viziona acest film, „Damskii portnoi” pana la sfarsit. Toata fiinta mea de om tanar se rascula impotriva mortii, simteam ca imi ingheata sangele in vene, nu intelegeam cum poti sa astepti sa vina dupa tine si sa te omoare. Incepusem sa amortesc de spaima. M-am simtit prost vreo doua zile. Exista oameni cu probleme cardiace, care pot sa aiba probleme grave cand vizioneaza acest film trist. Va amintesc ca in SUA, la cinematograf, cand a fost aratat filmul lui Mel Gibson „Pasiunile lui Isus”, un om a murit. De aceea l-am intrebat pe domnul Leibovici despre „infarct”. Nu fiecare fiinta omeneasca rezista asemenea groaza. Doar asta am vrut sa va spun.
Va urez cat mai multa sanatate si succese in toate. Apropos, stiti ca scriitorul Garin Mihailovski mai are o povestioara foarte interesanta, care se numeste „Pogromul”? E o intamplare din viata lui personala. Nu ma incumet sa va rog sa o traduceti, doar va transmit link-ul in speranta ca-l veti gasi interesant.
http://az.lib.ru/g/garinmihajlowskij_n/text_5_09_evreyskiy_pogrom.shtml
Imi permit acest comentar fiindca a fost pomenit aici poetul si bardul Bulat Okudjava: Cantec despre Mozart.
Булат Окуджава
ПЕСЕНКА О МОЦАРТЕ
И.Б.
Моцарт на старенькой скрипке играет.
Моцарт играет, а скрипка поет.
Моцарт отечества не выбирает –
просто играет всю жизнь напролет.
Ах, ничего, что всегда, как известно,
наша судьба – то гульба, то пальба…
Не оставляйте стараний, маэстро,
не убирайте ладони со лба.
Где-нибудь на остановке конечной
скажем спасибо и этой судьбе,
но из грехов своей родины вечной
не сотворить бы кумира себе.
Ах, ничего, что всегда, как известно,
наша судьба – то гульба, то пальба…
Не расставайтесь с надеждой, маэстро,
не убирайте ладони со лба.
Коротки наши лета молодые:миг –
и развеются, как на кострах,
красный камзол, башмаки золотые,
белый парик, рукава в кружевах.
Ах, ничего, что всегда, как известно,
наша судьба – то гульба, то пальба…
Не обращайте вниманья, маэстро,
не убирайте ладони со лба.
1969
@Alexandru Grosu
> Imi permit acest comentar fiindca a fost pomenit aici poetul si bardul Bulat Okudjava: Cantec despre Mozart.
Da, eu sunt cel care l-a menţionat, cu un extras care era legat de discuţia respectivă.
Îmi permit să vă sugerez ca, în măsura în care operele literare sunt în rusă, sau traducerile lor nu sunt originale, să menţionaţi pe ACUM doar linkurile către ele. În acest fel evitaţi ca cei care nu cunosc limba rusă să aibă în faţă texte largi, scrise într-o limbă necunoscută, cu caractere specifice ei.
Găsesc că se pot publica şi scurte extrase (cu traduceri), însoţite de comentarii legate de ce v-a impresionat sau interesat la acele opere de artă.
Apropo de poezia lui Okudjava, ce semnificaţie are: „И.Б.”?
Un comentariu interesant mi se pare că ar fi unul legat de extrasul următor:
„но из грехов своей родины вечной
не сотворить бы кумира себе”.
(„ci din păcatele patriei tale eterne
să nu-ţi creezi un idol pentru tine însuţi”).
Domnul Manta. Va multumesc ca imi aduceti aminte ca nu-s binevenit pe paginile acum.tv. Sa fiu sincer, nu am acceptat niciodata prezenta Dvs aici, dar nu am suferit prea mult din cauza ca suntetiti prezent. Am ce am cu domnul Petru Clej. Dmneavoastra ati fost pentru mine mereu o persoana auxiliara. Imi mai amintesc ca domnul Stefan Maier a mentionat ca aici principalul este produsul adaugat si nu cuvintele despre un regulament efemer. Este evident ca domnul Pincu Sfarz are un produs adaugat superior mie si dvs luate impreuna. Daca nu va veti schimba, acum.tv va ramane fara niciun cititor.
[În calitate de moderator]
@Alexandru Grosu
> Va multumesc ca imi aduceti aminte ca nu-s binevenit pe paginile acum.tv
Sunteţi binevenit pe ACUM.
Problema cu texte lungi în limbi străine nu este nouă.
@Alexandru Grosu
> Va multumesc ca imi aduceti aminte ca nu-s binevenit pe paginile acum.tv.
Eu nu am afirmat acest lucru, ci mi-am exprimat părerea mea de cititor despre faptul că nu este util să tot publicaţi texte lungi în limba rusă în comentariile de pe paginile lui ACUM, atunci când se pot da linkuri către ele. Nu aveţi deci motive să vă erijaţi în victimă.
În rest, sunteţi liber să credeţi ce doriţi şi să faceţi orice comparaţii, afirmaţii sau prorociri vă stau pe limbă, ad hominem pe care nu le comentez.
> Am ce am cu domnul Petru Clej.
Deoarece mai reacţionează din când în când, aveţi ocazia să-i spuneţi Dumnealui oful dv., şi nu mie. De altfel apropierea nu se potriveşte, deoarece eu nu sunt moderator cum a fost dânsul, ci comentator. Având această calitate, cui nu-i place sau nu-i convine ce scriu, nu citeşte şi gata. Este simplu de realizat, deoarece numele comentatorilor precede comentariile acestora.
> Dmneavoastra ati fost pentru mine mereu o persoana auxiliara.
Atunci de ce oare vă revărsaţi acum, dar aţi dialogat cu mine în general în trecut? Se vede că v-a sărit ţandăra pentru o observaţie corectă şi făcută politicos de o persoană, fie ea şi „auxiliară”, drept care o etichetaţi în mod dispreţuitor, abătând astfel atenţia de la subiectul în discuţie. În consecinţă revin la subiect:
Socotiţi oare în continuare că este o idee bună să umpleţi spaţiile de comentarii cu opere literare în limba rusă, pe care le înţelege o minoritate de români şi care pot fi găsite cu uşurinţă pe web? Poate mai reflectaţi…
@ Alex. Leibovici
Va cer scuze pentru o experienţă făcută cu Dvs., cu un text scris în stilul lui Victor Manta, pentru a vedea dacă Va supără.
-Textul scris de Domnul Victor Manta:
„Iată-va din nou în ipostaza mult dorită de profesor, de această dată de limba română.”
-Textul scris de mine-pe adresa Dvs. în stilul lui Victor,cu acelasi gen de atac la persoană:
„Pe lângă faptul că sunteţi un „atoate-ştiutor”,v-aţi încumetat să daţi şi lecţii de hiper-sensibilitate”
În nici un caz şi în nici o situaţie, nu aş fi folosit la adresa Dvs. -acest stil.
De câte ori V-am sesizat,că Domnul Manta alunecă uşor spre stilul „clejan”-mi-aţi cerut dovezi,şi tot de atâtea ori,aţi ocolit să recunoaşteţi acest fapt.
Acum am făcut această experienţă,ca să văd dacă Va supără. Şi V-aţi supărat,dar datorită sensibilităţii Dvs., NU v-aţi exprimat în public,ci doar-intro formă personală,printrun mail.
Puţin mai sus,şi în alte ocazii,Domnul Manta afirmă că aplică principii,unul dintre ele este -discuţii libere la subiect,şi nu „atac la persoană”-un stil specific,dar în alta perioada de talentatului,dar cu gura spurcata- Petre Clej,(sper că a coborât de pe tron,şi discuta normal cu toată lumea!).
Întrun răspuns dat ceva mai sus, la nişte observaţii critice şi corecte ale Domnului Alexandru Grosu,cu care ma declar solidar-in ceeace priveste abuzul verbal ,Domnul Manta a răspuns:
” De altfel apropierea, (de stilul clejan.nota mea),nu se potriveşte, deoarece eu nu sunt moderator cum a fost dansul, ci comentator. Având această calitate, cui nu-i place sau nu-i convine ce scriu, nu citeşte şi gata. Este simplu de realizat, deoarece numele comentatorilor precede comentariile acestora:.
De aici două concluzii:
1.”Apropierea” -de stilul clejan,este permisă comentatorilor, (care nu sunt moderatori !).
2.”Cui nu-i place,nu are decât să/sau să nu citească comentariile Domnului Victor Manta” !
Dar altceva nici nu poţi citi,pentrucă de cele mai multe ori,toată coloana de nume a comentatorilor este ocupată de Dumnealui, ca şi cum revista ACUM.tv este formată dintrun redactor şi un COMENTATOR !
Incaodata scuze publice fata de Domnul Alex. Leibovici, pentru mimarea unui „atac la persoana”-redactorului, pe care-l asigur,că am aceleaşi sentimente şi cuvinte de laudă,pentru al si munca depusă,şi-l asigur,că şi eu nu pot să mă mai uit inca odată la filmul-„Croitorul de damă”.
Oh, văd că cineva a mobilizat vreo 3-6 prieteni care să pună doar note. Este un fals şi o manipulare, un om onest nu face aşa ceva!
@Sfartz Pincu
Aţi scris, pe numele lui Alexandru, un text încâlcit, care în bună parte se referă la persoana mea. În consecinţă mă simt îndreptăţit să iau poziţie şi să descâlcesc din lucrurile afirmate de dv.
> -Textul scris de Domnul Victor Manta: „Iată-va din nou în ipostaza mult dorită de profesor, de această dată de limba română.” -Textul scris de mine-pe adresa Dvs. în stilul lui Victor,cu acelasi gen de atac la persoană: …
De aici trag concluzia că, după dv., faptul că am afirmat că aţi apărut în ipostaza de profesor de limbă română ar fi un atac la persoană din partea mea. Pe scurt, dv. aţi găsit că eu m-am exprimat greşit şi aţi adus corecţii proprii, iar eu v-am arătat că nu aţi înţeles cele scrise de mine şi că dv. sunteţi cel care a greşit. Nu a urmat nici o reacţie din partea dv. … Mie mi se pare evident că acesta nu a fost din partea mea un atac la persoană, ci o „apărare” de persoană, în speţă a mea.
> De câte ori V-am sesizat (pe Alexandru – vm),că Domnul Manta alunecă uşor spre stilul „clejan”-mi-aţi cerut dovezi,şi tot de atâtea ori,aţi ocolit să recunoaşteţi acest fapt.
Deci aflu de la dv. că, în loc să mă confruntaţi pe mine cu pretinsele mele „clejenisme”, v-aţi adresat moderatorului cu jalbe puse în proţap, iar moderatorul v-a cerut dovezi, pe care ştiu că nu le-aţi putut aduce, deoarece ele nu există. Frustrant, într-adevăr, să ajungeţi în asemenea situaţii, dar după faptă şi răsplată.
> … în alte ocazii,Domnul Manta afirmă că aplică principii,unul dintre ele este -discuţii libere la subiect,şi nu „atac la persoană”-un stil specific,dar în alta perioada de talentatului,dar cu gura spurcata- Petre Clej …
De aici înţeleg că am gura „spurcata”, ca şi dl. Clej, cu care mă asemănaţi. Nu ştiu cum a fost în trecut dl. Clej pe ACUM, dar sunt convins că nu sunteţi în stare să aduceţi nici o dovadă în ceea ce priveşte pretinsa mea gură „spurcată”. De fapt nu felul în care m-am exprimat vă deranjează, ci faptul că am arătat că deseori nu sunteţi de partea adevărului, ceea ce nu a fost greu de justificat. Aş putea să amintesc „vârfurile” pe care le-aţi atins, dar la ce ar folosi, când oful dv. cel mare este şi în altă parte?
> Dar altceva nici nu poţi citi,pentrucă de cele mai multe ori,toată coloana de nume a comentatorilor este ocupată de Dumnealui, ca şi cum revista ACUM.tv este formată dintrun redactor şi un COMENTATOR !
Nimic nu vă împiedică să ocupaţi dv. coloana respectivă. Dacă v-aţi uita mai atent la ce comentez, aţi vedea că nu mă ocup numai să vă răspund dv., ci abordez subiecte dintre cele mai diverse, care sunt comentate de puţini, un exemplu fiind opere literare ce apar pe ACUM (trei comentarii actuale).
> … observaţii critice şi corecte ale Domnului Alexandru Grosu,cu care ma declar solidar-in ceeace priveste abuzul verbal …
Care abuz verbal?? Subiectul meu era abuzul de texte literare cu care dl. Grosu inundă paginile de comentariu, şi care îşi au eventual locul într-o altă parte a revistei. Şi nici măcar nu abservă dl. Grosu (uşor de văzut cu Google) că de exemplu una dintre opere (Faust) a apărut în 2007 pe ACUM.
Dv. găsiţi oare normal ca în paginile de comentarii ale unei reviste în limba română să tot apară atâtea texte în limba rusă, pe care mulţi cititori nu o înţeleg? Probabil că vă veţi feri să răspundeţi la această întrebare, de vreme ce subiectele ce vă preocupă sunt de o cu totul altă natură (de genul acuzaţii, denunţuri, lăcrămaţii, etc.).
Daca privim atent la cronologia postarilor la acest articol, vedem ca domnul Manta a fost acel comentator, care a inceput sa posteze in limba rusa. Reiese ca domnului Manta i se permite sa posteze in limba rusa, iar unuia ca mine, care isi scrie numele cu culoare neagra si nu verde, nu ii este permis!
Eu am postat comentariile cu „Faust” fiindca domnul Manta a pus un link la o sursa ruseasca despre „geniul sumbru german”. Nu era un sit stiintific, mai degraba unul umoristic. Deci domnul Manta a fost instigatorul, iar acum o face pe mortul in papusoi.
Daca urati atat de mult limba rusa, de ce ati neglijat textul german despre viata si libertate si ati ales sa va radeti de textul lui Pasternak?
Sunt multe de spus….
@ Alex. Leibovici
Eu nu am „mobilizat” bife negative, dar dacă nu vreţi să auziţi semnalele de la cititori, pentruca nimeni, absolut nimeni, să nu fie jignit, cu aluzii „fine” pe care Domnul Manta se pricepe să le dizolve întrun torent de vorbe, este dreptul oricarui redactor. Eu prefer o revista in care fiecare comentator mai priceput, sau chiar un ageamie să se simtă bine la „revista” – ca la el acasă, pentru ca avem cu totii dreptul la demnitate si apreciere.
Atâţia comentatori care participau activ la viaţă revistei au preferat „tăcerea” doar pentru că principiile de nevulnerabilitate a demnităţii fiecărui participant-scriitor, comentator, cititor nu au fost respectate. (ar fi o lista lunga!).
Nu aş aminti vorba lui Stalin±: „dacă 5 % dintro critică este adevărată, trebuie să ţi-o însuşeşti!”, pentru că procentul de critică directă şi absconsă a depăşit 50-60, iar lupta cu justificări nu duce la o însănătoşire a atmosferei – pentru toţi.
Ce frumos scrie sus, în faţa titlului revistei: „Lipsa de comunicare întăreşte doar sistemele discreţionare” !!
@Alexandru Grosu
> Daca privim atent la cronologia postarilor la acest articol, vedem ca domnul Manta a fost acel comentator, care a inceput sa posteze in limba rusa.
Da, texte scurte, cu traducere şi/sau interpretare, nu poeme largi şi fără vreun comentariu, ca dv.
> Reiese ca domnului Manta i se permite sa posteze in limba rusa, iar unuia ca mine, care isi scrie numele cu culoare neagra si nu verde, nu ii este permis!
Vedeţi mai sus. De altfel degeaba vă plângeţi, deoarece vi s-a permis de către moderator.
> Eu am postat comentariile cu „Faust” fiindca domnul Manta a pus un link la o sursa ruseasca despre „geniul sumbru german”.
Aţi pus în comentarii succesive trei texte lungi, din care două fără contribuţii proprii. Eu am pus, aşa cum şi ziceţi, un LINK.
> Deci domnul Manta a fost instigatorul, iar acum o face pe mortul in papusoi.
L-a ce v-am instigat, la lipsa de măsură? Nu aveam de unde să ştiu ce consecinţe va avea.
> Daca urati atat de mult limba rusa, …
Această idee stranie de unde o mai scoateţị? Confirmaţi-o cu 2 -3 exemple, dacă vă simţiţi capabil.
> … ati ales sa va radeti de textul lui Pasternak
Nici vorbă. Dovediţi şi această afirmaţie scoasă din burtă. De altfel textul Geniului nu a fost găsit.
> Sunt multe de spus….
Atunci continuaţi să vă faceţi de râs…
@Sfartz Pincu
> Eu nu am „mobilizat” bife negative, dar dacă nu vreţi să auziţi semnalele de la cititori
Eu ştiu că nu sunteţi dv. şi ştiu cine este. A fost un fals şi o escrocherie, iar nu semnale de la cititori.
> avem cu totii dreptul la demnitate si apreciere.
> principiile de nevulnerabilitate a demnităţii fiecărui participant… nu au fost respectate
Aş zice aşa: la tratament demn – da, dar atâta timp cât este reciproc. Apreciere… nu sunt sigur că este un drept independent de calităţile comentariilor…
Fraza care începe cu „Nu aş aminti vorba lui Stalin±: „dacă 5 % dintro critică…” din păcate n-am înţeles-o…
@Alexandru Grosu
> Faust este sceptic fiindca nu crede in posibilitatea cunoasterii… intelege ca nu este in stare sa cunoasca lucrurile asa cum sunt ele
Tocmai de aceea şi spuneam că Faust este sumbru !
> Oamenii simpli … isi aduc aminte de tatal lui, un medic, care, in imaginatia lor, a salvat orasul de ciuma…
Şi de fapt a otrăvit mii de oameni cu poţiunile lui alchimiste…
> Daca urati atat de mult limba rusa…
Asta este o legendă pe care o repetaţi de fiecare dată când vă supăraţi, deşi aveţi în faţa ochilor dovezi nenumărate că nu este aşa.
> de ce ati neglijat textul german despre viata si libertate si ati ales sa va radeti de textul lui Pasternak?
Care text german?
Vă refreriţi la Pasternak – poetul şi traducătorul? În ce fel mi-am râs de textul lui ?
@Sfartz Pincu
> … pentruca nimeni, absolut nimeni, să nu fie jignit, cu aluzii „fine” pe care Domnul Manta se pricepe să le dizolve întrun torent de vorbe, …
Cam la asta se rezumă „dreptul la demnitate si apreciere” pe care ziceţi că le preţuiţi atât de mult.
Daţi-mi vă rog câteva exemple de aluzii „fine” pe care le-am „dizolvat” într-un „torent de vorbe” şi care erau vădit jignitoare la adresa dv. Nu veţi fi în stare, deoarece ele nu există, de aceea ceea ce faceţi nu este ceva demn!
> Atâţia comentatori care participau activ la viaţă revistei au preferat „tăcerea” doar pentru că principiile de nevulnerabilitate a demnităţii fiecărui participant-scriitor, comentator, cititor nu au fost respectate. (ar fi o lista lunga!).
Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi cu: „principiile de nevulnerabilitate a demnităţii fiecărui participant”. Oare să însemne că dacă cineva spune ceva fals, jignitor, lipsit de interes, exagerat sau negândit, atunci trebuie să fie lăsat să o tot facă, fără reacţie, în baza principiului pe care tocmai l-aţi inventat?
Vă reamintesc că vorbiţi doar în numele dv. şi vă reprezentaţi doar pe dv., aşa cum este şi cazul meu, aşa că lăcrămaţiile dv. trebuie să vină de la dv. şi să se refere la dv. Până acum n-a venit nimic concret din partea dv., doar nişte invenţii, fără acoperire factuală, aruncate în public şi/sau trimise la redacţie.
> Nu aş aminti vorba lui Stalin±: „dacă 5 % dintro critică este adevărată, trebuie să ţi-o însuşeşti!”, …
Nu înţeleg de ce amintiţi „vorba lui Stalin”, dacă ziceţi că nu aţi aminti-o? V-a obligat cineva? Constat că v-aţi ales un criminal dintre cei mai detestabili pe care să-l citaţi în susţinerea dv., ceea ce mă declar incapabil să apreciez la dv., în pofida faptului că pretindeţi cum că aprecierea ar fi un drept. Nu este un drept, ci este ceva ce se câştigă, ca şi respectul altora.
AL:
> de ce ati neglijat textul german despre viata si libertate si ati ales sa va radeti de textul lui Pasternak?
>
> Care text german?
>
> Vă refreriţi la Pasternak – poetul şi traducătorul? În ce fel mi-am râs de textul lui ?
Nu m-am adresat Dvs, m-am adresat domnului Manta.
Alexandru Grosu: (29-10-2017 la 10:19)
Geniul sumbru al lui Göthe:
Nur der verdient sich Freiheit wie das Leben, der täglich sie erobern muß…
Лишь тот достоин жизни и свободы, / Кто каждый день идет за них на бой…
Victor Manta: (29-10-2017 la 17:23)
@Alexandru Grosu
> Лишь тот достоин жизни и свободы, / Кто каждый день идет за них на бой…
În traducere: Numai acela este demn de viaţă şi libertate / Care se duce la luptă pentru ele în fiecare zi
Mă întreb când mai apucă să lucreze ????
———-
Domnule Leibovici, Dvs vorbiti de escrocherie? Ce ati facut cu comentariile mele de ieri? Cum le-ati jonglat?
Vad situatia de aici ca pe una descrisa de marele dramaturg Moliere in piesa teatrala „Tartuffe” sau mai pot aduce exemplul lui Fiodor Dostoievski si „Satul Stepancikovo si locuitorii lui”. Atat Tartuffe cat si Foma Fomici, sunt prezenti aici, pe acest forum. Nu mai am incredere intr de-o moderare cinstita, totul se face ca „Foma Fomicismul” sa triumfe si cititorii sa fuga de pe aici disperati si uimiti de ipocrizia care domina.
@Alexandru Grosu
> Nu m-am adresat Dvs, m-am adresat domnului Manta.
OK.
[În calitate de moderator]
> Domnule Leibovici, Dvs vorbiti de escrocherie?
Da, domnule Alexandru Grosu, v-am scris ieri, într-un email, că manipularea notelor la comentarii este un fals, o fraudă şi o escrocherie. Şi este escrocherie, deşi scrieţi „In regulament nu scrie ca nu ai voie sa te folosesti de greselile programului. Ceea ce nu este interzis, este permis.”
> … Dvs vorbiti de escrocherie? Ce ati facut cu comentariile mele de ieri? Cum le-ati jonglat?
Am dat drumul la unul pe care l-am socotit suficient de civilizat şi am blocat cele pe care le-am socotit necivilizate, informându-vă că:
Şi v-am invitat să rescrieţi unul dintre ele, ceea ce nu aţi făcut.
Deci aşa cu escrocheriile…
@ Alex.Leibovici
@ Victor Manta
„Iată-va din nou în ipostaza mult dorită”-o asemenea fraza este un atac la demnitatea unui om, in situatia, cand se discuta ceva despre o forma gramaticala din limba romana,(forme de viitor definite in DEX-ul limbii romane).
Am fost si profesor la doua scoli,una de maisstri-cu elevi maturi deja,si una de tehnicieniIT, cu elevi-copii la adolescenta,si in ambele am fost foarte respectat si apreciat,respect pastrat peste ani,si acum cand ma intalnesc cu fostii elevi.
[…/Mod. – am suprimat recriminările la care interlocutorul nu mai poate să răspundă]
Domnule Sfartz… Inventiile Dvs sunt minunate! Nu va suparati.
[…/Mod. – am suprimat afirmaţiile la care cel vizat nu mai poate să răspundă]
[Din partea Moderatorului]
Discuţia a degenerat în recriminări, aşa că o opresc. Nu mai iau în consideraţie niciun fel de noi comentarii.
Urmează să răspund prin mail la comentariile sosite între timp şi care au rămas nepublicate, [adăugat 02-11-2017 21:05] precum şi la părţile suprimate din comentarii.