De obicei, cam către seara, familia Iliescu iese la plimbare cu copiii cei mici. Cel mai potrivit loc, ferit de automobile şi de alte pericole, este părculeţul de lângă blocul nostru, cu un mic teren de joacă, cu bănci şi câţiva copaci bătrâni. Pentru copii şi pentru pensionari e grozav. Numai că iată ce s-a întâmplat zilele astea…
Eliahu Iliescu a aruncat o minge cu scopul ca s-o prindă prichindeii, a calculat greşit sau poate a fost o pală de vânt şi mingea a nimerit în frunzişul unui castan.
Şi oricât s-au străduit, nu au reuşit s-o dea jos. Haim Nasgâtaşvili care era pe aproape s-a oferit să-i ajute cu bastonul lui, cu măciulie argintată, pe care îl purta mândru, de bonplezir. L-a aruncat în copac de câteva ori, cu mare precizie, până ce obiectul a rămas înţepenit în frunziş.
Intre timp se întunecase de-a binelea, aşa că au amânat acţiunea de recuperare pentru a doua zi. A doua zi, când s-au întors de la lucru, au constatat nu fără oarecare mirare că şi mingea , şi bastonul cu măciulie dispăruseră.
Chestiunea devenea serioasă aşa că au apelat la preşedintele comitetului de bloc. Boris Israelovici era un tip cu iniţiativă şi săritor la nevoie. El se oferi să aducă o scară şi să controleze personal copacul. La întrebarea dacă e sigur că acesta e copacul cu pricina, primi la început răspunsul că da, apoi cei doi, Iliescu şi Nasgâtaşvili acceptară ideia că nu ar strica să fie controlaţi şi alţi arbori. Drept pentru care lăsară scara în parc, urmând s-o folosească a doua zi.
Dar a doua zi, să vezi minune, dispăruse şi scara…
Nu e de mirare că noutatea se răspândi în cartier destul de repede. Lumea avea tot felul de interpretări, nu lipseau nici teoriile banale, dar nici altele care atribuiau bătrânului castan proprietăţi magice şi puteri supranaturale. Nu e de mirare nici faptul că Leopold Gurnişt, care plimba în fiecare seară căţelul nevestei şi făcea acest lucru cu mare împotrivire lăuntrică, îl urcă în copac, cât mai sus, pe faimosul „cacăr spaniol” şi se întoarse acasă singur şi foarte târziu, la o oră la care Matilda dormea sigur.
Minunea se întâmplă, căţelul dispăruse.
Leopold era dispus să treacă prin iadul scandalului făcut de nevastă-sa a doua zi pentru că se hotărâse. De altfel, chiar ieşise un zvon proaspăt care părea să confirme că fusese văzut, în seara asta, căţărându-se cu oarecare dificultate pe crengile castanului cu pricina. Ce o mai fi, dacă va dispărea şi el, o să vă povestesc mâine!