– Domnule, aş avea o rugăminte… Tot scrii matale la ziar, te-aş ruga să scrii şi despre o nuntă, ar fi foarte interesant. Aşa o nuntă la care am fost eu alaltăieri încă nu am văzut, cu toate că am mai fost în viaţa mea la câteva nunţi…
– Să vă fie de bine. Şi ce v-a impresionat?
– Vezi? Asta-i întrebarea! Poţi să scrii că m-a impresionat şi meniul, şi câţi invitaţi au fost, şi orchestrele, că erau două, şi florile care atârnau din tavan, şi ce toalete aveau doamnele, şi ce frumoasă era mireasa, şi ce înalt şi zâmbăreţ era mirele, şi cum s-au dat cadouri sub formă de cecuri cu multe zerouri, şi cum s-a servit întâi un fel de compot şi mai la urmă friptura, şi câte altele. Era o nuntă de milionari!
– Aha, părinţii mirilor sunt milionari?
– Numai ai ei. El e un băiat bun, cu armata făcută, e numai salariat. Dar ce contează e faptul că mai există romantism şi patriotism. Îţi spun asta aşa, în particular, pentru că probabil nu înţelegi ce cred eu prin asta.
– Chiar aşa, ce crezi dumneata prin asta?
– Ei, veti că am dreptate. Dacă matale crezi că părinţii fetei sunt milionari în astea ale noastre, te înşeli. Sunt milionari în dolari. Au vreo două blocuri în America de sud şi o vilă în Elveţia şi mai au birouri în turnurile de la noi. Iar în Canada, am uitat să-ţi spun, acolo au un imperiu.
– Ce vorbeşti, domnule? Cum adică au un imperiu?
– Au un imperiu financiar. Acolo e baza lor…
– Şi de ce spui dumneata că mai există romantism şi patriotism?
– Mă mir de matale că n-ai înţeles, că te văd cu ochelari şi am crezut că citeşti mult. Păi, ce-ţi închipui? Că dacă vroiau ei să găsească un mire la fel de bogat, nu găseau în toată lumea? Crezi că trebuiau să-l caute tocmai la noi? Dar uite că nu s-au uitat la bani, că au ei destui, şi au venit să cheltuiască dolarii aici şi nu aiurea. Asta nu e patriotism?
– Şi pe dumneata cine te-a invitat, milionarii sau din partea mirelui?
– Nu m-a invitat nimeni… Cine să mă invite? Eu sunt şef de sală la restaurant! Fără mine nu se face nici o nuntă…
Poate să fie ei şi miliardari!
