SĂ FIU POET
Lumina se cerne prin unde de apă
în picuri grele de ploi şi prin noi,
zălog de uitare durerea tot sapă
şi-un mugur de viaţă naştem din ploi!
Străpunge uitarea în ziua ce piere,
deschide-o uşă gândului bun,
prin ploaie alerg cu mine de mână
sub grindină şi tunet nebun!
Cu glasul dogit acoperă-mi vântul
şi-n palma ta aş vrea să tot stau,
când luna îmi răpeşte cuvântul
muzei, o poezie în dar eu îi dau!
Mă-nveţi să ard pe altare de vise
şi roua de pe flori să o beau,
dar mă strecor în vise neânvinse
şi-o flacără din soare pot să iau!
Cu secerea lunii cea nouă,
voi secera-nserările şi lumea ta
şi-n snopi de vise cu mâinile-amândouă,
voi aduna tăcerea, de pe glia mea!
Tristeţea lumii e atât de mare
încât, uşa să-i deschid aş vrea,
în oaza mea, eu îi arăt cărare
dar, fericirea fuge, nu vrea să stea!
Să fiu poet, în nesperate cânturi
mă spulber şi-s mereu flămând,
de flacăra iubirii şi de gânduri
mă reculeg apoi, în tristu-mi cânt!
rodica cernea
galati
01.04.2008