– Ştii la ce m-am gândit? m-a întrebat într-o dimineaţă soţia.
Tocmai încercam să mă trezesc, aşa că am răspuns foarte sincer:
– Habar n-am…
– M-am gândit, a continuat ea imperturbabil, că a venit momentul să ne cumpărăm un un super-frigider american, cu reostat şi termostat.
– Chestia aia de doi metri? Păi unde vrei să-l punem, că în bucătăria noastră nici nu intră, doar dacă renunţăm la un perete…
– Să te gândeşti totuşi, mi-a cerut jumătatea. Promiţi?
Am promis. Asta e o problemă, să te gândeşti, sau să promiţi?
După un timp, într-o seară, pe când priveam la televizor timpul probabil, soţia mi-a comunicat o altă noutate:
– M-am gândit să ne luăm o super-maşină de cusut electrică!
– Ce să fac cu ea? m-am mirat sincer.
– Tu, nimic. Dar eu aş putea să învăţ să cos, să tricotez, să brodez, să fac nişte economii importante.
– Şi unde vrei să instalezi drăcia asta? În dormitor? în salon? în camera copiilor? Vrei să se accidenteze cu curent electric?
– Bine, dar promiţi să te gândeşti?
– Promit.
Altădată, cred că era puţin după vremea prânzului, prin asociaţie de idei, soţia îmi spune:
– Ştii la ce m-am gândit?
– Ştiu. Să cumpărăm un super-microgal, că cel pe care îl avem nu-i cel mai mare şi un super-mixer, pentru că al nostru nu mai e modern. Şi unde să le punem? În baie? În closet? In balcon?
A urmat o perioadă aproape suspectă, în care timp nu am primit nici o propunere şi nu am făcut nici o promisiune. Azi dimineaţa am avut o surpriză teribilă, cel puţin în prima parte a expunerii.
– Ai dreptate, mi-a spus soţia. De ce să cumpărăm obiectele astea uriaşe, dacă nu avem unde le pune?! Ai perfectă dreptate.
– Ai văzut? am zâmbit condescendent.
– Aşa că ai face bine să te gândeşti la un apartament mai mare, de la 130 metri în sus!
Ce era să fac? Am promis. Asta nu mai e o problemă…
