Cei mai celebri spioni ai Occidentului care şi-au trădat ţara au fost cunoscuţi sub numele de “Cârtiţele de la Cambridge” sau “Cambridge Five”. Din grupul ‘cârtiţelor’ au făcut parte Guy Burgess, Donald Maclean, Kim Philby, Anthony Blunt şi John Cairncross.
De ce au trădat ‘cârtiţele’ de la Cambridge?
Cei cinci tineri englezi au fost recrutaţi de către serviciile secrete sovietice în anii ’30. Verne W. Newton a spus că Universitatea Cambridge “are o tradiţie în a fi dominată de grupuri elogioase şi introvertite care perpetuează cultul secretomaniei printre adolescenţi”.[1]
Anthony Blunt şi Guy Burgess au fost membri ai organizaţiei secrete “Apostolii”, organizaţie descrisă de către istoricul Hugh Trevor Roper ca fiind o “societate secretă care menţine narcisismul”.[2]
Arta conspiraţiei a fost principala condiţie a Moscovei în recrutarea spionilor. De asemenea, serviciile secrete sovietice căutau tineri britanici care proveneau din elita societăţii, astfel că Universitatea Cambridge a devenit un ‘câmp fertil’ în recrutarea viitorilor spioni.
Cel mai cunoscut membru al grupului ‘Cambridge’ a fost Harold Adrian Russell Philby, care a fost poreclit ‘Kim’ după nuvela lui Rudyard Kipling.
În octombrie 1929, Philby a început să studieze la Trinity College de la Universitatea Cambridge, unde a fost şi casierul Societăţii Socialiste a Universităţii Cambridge între anii 1932-1933. În ultimul trimestru de la colegiu, Philby a ajuns la concluzia că viaţa lui trebuie “să fie dedicată comunismului”.[3] El şi-a început activitatea ilegală pentru comunişti atunci când a fost curierul Partidului Comunist din Austria şi trebuia să ducă diferite mesaje celor din Budapesta, Paris şi Praga.
Activitatea de la Viena a lui Philby a fost apreciată de către NKVD, ceea ce a dus la recrutarea lui în organizaţie. Însuşi Philby spunea că “munca mea în Viena a atras atenţia celor de la Moscova care sunt acum colegii mei, deoarece după întoarcerea mea la Londra am fost întrebat dacă vreau să fac parte din serviciul de informaţii rusesc.”[4]
Un alt membru al grupului Cambridge care a fost racolat de serviciile de informaţii ruseşti a fost Donald Maclean, al cărui plan iniţial a fost de a preda engleză în Uniunea Sovietică. Ca şi ceilalţi membri ai grupului, Maclean provenea dintr-o familie bogată, tatăl sau fiind un avocat de renume care a fost ales şi parlamentar în 1906 , însă Maclean şi-a “urât tatăl autoritar care dorea să facă din el o copie fidelă a sa.”[5]
În timpul studenţiei, Maclean a devenit alcoolic, bisexual şi a început să îndrăgească din ce în ce mai mult aripa de stânga a politicii. ‘Sfătuitorii’ lui Maclean în politică şi sex au fost alţi membrii ai grupului de la Cambridge, şi anume Anthony Blunt şi Guy Burgess. Ei au format un grup secret la care – mai târziu – s-au alăturat şi John Cairncross (care a fost sedus de către Guy Burgess) şi Kim Philby, care avea o puternică orientare politică de stânga.
În cartea să “The puppet masters: spies, traitors and the real forces behind world events”, John Hughes Wilson a spus că povestea “cârtiţelor de la Cambridge” a fost spusă de multe ori, dar ceea ce nu s-a scos în evidenţă a fost legătura dintre “trădare şi orientarea lor sexuală”. Autorul argumentează că „în anii ’30, homosexualitatea era o crimă şi, ca atare, acest secret trebuia păstrat.”[6] De asemenea, Hughes-Wilson susţine că Guy Burgess a fost omul de legătură al grupului şi că era “un beţiv notoriu căruia îi plăcea să se dea mare şi un homosexual incorigibil”.[7]
Ernest Volkman a scos în evidenţă că toţi spionii de la Cambridge aveau “o mare credinţă în comunism, o dorinţa fierbinte în distrugerea capitalismului pe care-l urau şi erau convinşi că Uniunea Sovietică este farul omenirii.”[8]
Cei care au luat avantaj de aceste idei au fost Arnold Deutsch, un comunist austriac şi Theodore Maly, un fost preot ungur care “a îmbrăţişat comunismul cu acelaşi devotament cu care a îmbrăţişat şi catolicismul.”[9]
Christopher Andrew şi Oleg Gordievsky au arătat de ce Anthony Blunt a ales să fie agent sovietic: “În acea perioada, mie mi s-a părut că Partidul Comunist este singurul care poate lupta împotriva fasciştilor, în timp ce democraţiile din Occident aveau o atitudine nesigură şi compromiţătoare faţă de Germania lui Hitler. Am fost convins că pot lupta împotriva fascismului dacă voi lucra pentru ruşi.”[10]
În timpul celui de al doilea Război Mondial, cei cinci tineri de la Cambridge au fost infiltraţi în serviciile secrete engleze. În timp ce Blunt a fost ofiţer pentru MI5, unde era responsabil cu deschiderea documentelor secrete şi cu spionarea diasporei[11], Philby a fost ofiţer de contra-spionaj la MI6 şi a lucrat şi cu SOE (Special Operations Executive). El a fost şeful secţiei anti-sovietice din MI6 şi datoria lui era să-i găsească pe spionii sovietici care erau împotriva KGB-ului. Ca şi Philby, Burgess a lucrat pentru MI6 şi SOE, iar John Cairncross a fost consilierul privat al ministrului responsabil pentru serviciile secrete. KGB-ul l-a răsplătit cu 250 de lire pe Cairncross pentru informaţiile date despre spionii britanici din Finlanda, Suedia, Danemarca, Spania, Portugalia şi America de Sud.
Donald Maclean a lucrat 4 ani la ambasada britanică din Washington D.C, ani ce au reprezentat “apogeul cariei sale atât ca diplomat britanic, cât şi ca agent sovietic.’[12] În 1948, Maclean a făcut parte din grupul celor care s-au întâlnit în secret pentru elaborarea Planului Marshall, plan ce a stat la baza înfiinţării Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949. De asemenea, Maclean a fost secretarul Comitetului anglo-american de politici şi a fost admis în Comisia Energiei Atomice a SUA.
În 1947, Maclean şi Klaus Fuchs au participat la o conferinţă la Washington unde “s-a hotărât care dintre secretele nucleare să fie declasificate“[13]
Maclean îi dădea informaţii lui Stalin despre ruşii rebeli din ambasada britanică şi cu siguranţă “zeci de ruşi au fost torturaţi şi omorâţi odată ce au fost compromişi de Maclean.”[14]
La 3 luni de la sosirea sa la ambasada din Washington, Maclean a copiat un document strict secret şi l-a trimis sovieticilor. Amiralul William Leahy a scris un memorandum strict secret adresat Secretarului de Stat, Cordell Hull, în care prezenta pe scurt strategia militară de evacuare a japonezilor din Indochina. De asemenea, acest document arata sfera de influenţă politică ce urma a fi decisă de către Comitetul anglo-americano-chinez.[15] Uniunea Sovietică a fost exclusă din sfera de influenţă de pe continentul asiatic. Ţinând cont de numărul mare de documente secrete care au fost transmise sovieticilor (Maclean: 4419 şi Cairncross: 3449), conducerea KGB-ului a început să-i suspecteze pe spionii britanici că sunt agenţi dubli.
Când KGB-ul a primit răspuns negativ de la Philby şi Blunt că niciun agent britanici nu a fost recrutat de Moscova, sovieticii au crezut că englezii au fost infiltraţi în organizaţiile ruseşti.[16]
În 1949, Philby a devenit şeful biroului de la Washington al serviciului MI6 şi el a fost ofiţerul de legătură dintre CIA şi FBI, cu alte cuvinte toate comunicările dintre MI5 şi CIA treceau prin mâna lui Philby. Când americanii au decodat mesajele sovieticilor, au realizat că se scurseseră informaţii nucleare secrete. Philby a fost informat că americanii îl suspectau pe Maclean de trădare şi el l-a trimis pe Burgess să-l înștiințeze pe Maclean. La scurt timp, Maclean şi Burgess au fugit în Uniunea Sovietică, astfel că acest ‘eveniment’ a stârnit suspiciuni americanilor, deoarece Burgess a fost cu Philby la Washington. În anii care au urmat, Philby a fost suspectat că a lucrat pentru KGB, deşi nu s-a putut dovedi nimic împotriva lui. În 1963 Philby a fugit în URSS.
În timp ce Maclean, Burgess şi Philby erau în Rusia, Anthony Blunt s-a ‘pensionat’ din activitatea de spionaj şi a devenit critic de artă şi inspector al picturilor reginei, iar John Cairncross a lucrat la Departamentul Trezoreriei, dar i-a fost limitat accesul la informaţiile importante.
În Uniunea Sovietica, Maclean a avut un nou nume: Mark Petrovici Frazer şi a lucrat la o revista economică. El şi-a dorit ca familia lui să fie cu el, dar sovieticii l-au refuzat, motiv pentru care el a încercat să se sinucidă. Deziluzionat de viaţa din Rusia, Maclean a început să bea din ce în ce mai mult, astfel că soţia lui l-a părăsit şi s-a căsătorit cu Philby după sosirea acestuia în Rusia.
Primul spion al lui Stalin care a decedat a fost Guy Burgess la vârstă de 52 de ani. Niciunul dintre oficialii Partidului Comunist Rus nu a participat la funeralii. De asemenea, nici prietenii lui, Philby şi Maclean, nu au fost prezenţi.
Donald Maclean a murit la vârsta de 69 de ani şi a avut parte de o înmormântare cu mare pompă. Persoane importante din conducerea Partidului Comunist au fost prezente la înmormântare, însă Philby nu a venit. Înainte de a muri, Maclean a fost decorat de KGB şi a fost considerat un ‘super-spion’.
Philby a continuat să lucreze pentru KGB, dar întotdeauna a existat un grup în interiorul KGB-ului care a refuzat să mai aibă încredere în el şi i-a făcut viaţa un calvar, motiv pentru care primii lui ani în Rusia au fost foarte grei. Philby a murit în 1988 şi a fost înmormântat cu onoruri militare.
În 1945 Philby a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru “munca să din timpul războiului, pentru contribuţia să la victoria englezilor şi a aliaţilor asupra fascismului”.[17] El a fost singura persoană din SIS care a primit această decoraţie.[18] De asemenea, Philby a fost decorat şi de către ruşi cu Ordinul Steaua Roşie. Stalin l-a considerat pe Maclean cel mai valoros membru al grupului ‘Cambridge Five’.
Informaţiile primite de KGB ar fi putut permite fizicienilor sovietici să producă mult mai devreme bombă atomică.[19]
Grupul spionilor de la Cambridge a furnizat Moscovei toate secretele statului britanic.[20], astfel că această ‘ploaie de informaţii’ a dus la ruperea relaţiilor anglo-americane.
Kim Philby nu s-a simţit vinovat de ‘serviciile’ făcute KGB-ului, deoarece el a considerat “munca dintre serviciile secrete din Vest şi KGB ca un război. Întotdeauna într-un război există victime”.[21]
Kim Philby, la fel ca şi ceilalţi membrii ai grupului de la Cambridge, nu s-a considerat niciodată ‘trădător al ţării sale’.[22]
Philby a considerat că Marea Britanie l-a trădat pe el pentru că nu a devenit o ţară comunistă că Uniunea Sovietică .[23]
Ernest Volkman a afirmat că motivul care i-a unit pe cei 5 membrii ai grupului de la Cambridge a fost ura acestora împotriva părinţilor lor şi a tot ceea ce aceştia au reprezentat.[24] Pe de altă parte, Robert Cecil a argumentat că ‘activitatea’ Cambridge Five nu a dus la pacea şi bunăstarea în lume aşa cum au crezut ei, ci din contra, a intensificat şi au prelungit Războiul Rece.[25]
Referinţe:
[1] Verne W. Newton, The Cambridge Spies: The untold story of Maclean, Philby, and Burgess în America (Maryland, Madison Books, 1991), p.35.
[2] Ibid.
[3] Jeffrey T. Richelson, A Century of Spies: Intelligence în the Twentieth Century, (Oxford: Oxford University Press, 1997), p.92.
[4] Ibid, pp.45-46.
[5] Ernest Volkman, Espionage: The Greatest Spy Operations of the 20th Century (New York: John Wiley& Sons, Inc., 1995), p.219.
[6] John Hughes-Wilson, The Puppet Masters: spies, traitors and the real forces behind world events (London: Cassel, 2005), p.355.
[7] Ibid.
[8] Ernest Volkman, Espionage: The Greatest Spy Operations of the 20th Century (New York: John Wiley& Sons, Inc, 1995), p.219.
[9] Ibid.
[10] Christopher Andrew and Oleg Gordievsky, KGB: The Inside Story ( New York: Harper Collins, 1990), p.184.
[11] Ernest Volkman, Espionage: The Greatest Spy Operations of the 20th Century, p.223.
[12] Robert Cecil, The Cambridge Comintern, în Christopher Andrew& David Dilks (eds), The Missing Dimension: Governments and Intelligence Communities in the Twentieth Century, (London, 1984), p.185.
[13] Ibid, p.187.
[14] Verne W. Newton, The Cambridge Spies, p.69.
[15] Ibid, p.67.
[16] Janet Wyman Coleman, Secrets, lies, gizmos and spies – A history of spies and espionage, (Australia: Scholastic Australia, 2006), p.94.
[17] Genrikh Borovik, The Philby Files, p.249.
[18] Ibid.
[19] Jeffrey T Richelson, A Century of Spies, p.139.
[20] John Hughes- Wilson, The Puppet Masters, p.356.
[21] Kim Philby, My Silent War, (London: MacGibbon& Kee Ltd, 1968), p.XIII
[22] Paul Thomas, Undercover agents: Rebels with a cause, (London: Belitha Press, 1997), p.37.
[23] Ibid.
[24] Ernest Volkman, Espionage, p.220.
[25] Robert Cecil, The Cambridge Comintern, p.196.
Interesant!
> Philby a considerat că Marea Britanie l-a trădat pe el pentru că nu a devenit o ţară comunistă că Uniunea Sovietică
Personaj care s-ar încadra perfect în „Istoria universala a infamiei”, colecţie de povestiri datorată scriitorului argentinian Jorge Luis Borges.