Comunismul imaginat de Marx este acea societate în care clasele sociale vor fi fost desfiinţate, problema producţiei va fi fost rezolvată, fiecare va putea să se ocupe, productiv, cu ce doreşte şi va avea tot ce are nevoie, dispărând chiar şi specializarea şi diviziunea muncii. Scrie Marx:
… în societatea comunistă, în care nimeni nu este limitat la un cerc de activitate exclusiv, ci fiecare se poate perfecționa în orice ramură ar dori, societatea reglementează producția generală și tocmai prin aceasta îmi dă posibilitatea să fac azi un lucru și mâine altul, să vânez în cursul dimineții, să pescuiesc după-amiază, să mă ocup de creșterea vitelor seara și după cină să mă consacru criticii, după pofta inimii mele, fără să devin vreodată vânător, pescar, păstor sau critic (Ideologia germană, 1845)
Un alt fel de a spune acelaşi lucru este: „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Ce poate fi mai înălţător?! Numai că nu s-a întâmplat deloc aşa, acest „ideal” (dar este oare un ideal? v. mai jos) n-a fost atins şi nici nu s-a apropiat nimeni de el. Mulţi oameni trag de aici concluzia că oamenii (conducătorii) care au zis că vor să-l construiască, de fapt nu erau adevăraţi comunişti. Unii zic că erau nişte trădători ai „idealului”, alţii – că nu erau oameni de calitate, sau erau chiar criminali care au fluturat steagul comunismului numai ca să înşele poporul şi să pună mâna pe putere. Alţii spun că oamenii de rând, poporul, nu s-a ridicat la înălţimea morală care să-l facă demn de un „ideal” atât de măreţ. Şi aşa mai departe…
Dar să privim lucrurile şi dintr-un alt unghi. Marx n-a descris numai „idealul” ce trebuia atins în final, ci şi calea pe care se va ajunge la realizarea lui. Atunci, dacă „idealul” n-a fost realizat în practică, poate că motivul este că conducătorii respectivi n-au mers pe calea indicată de Marx. Adică au fost ceea ce am descris mai sus: falşi comunişti, sau oameni de proastă calitate, sau chiar criminali însetaţi doar de putere.
Pentru a ne face o idee mai clară despre ce anume s-a întâmplat, despre motivul pentru care „idealul” lui Marx n-a fost realizat şi nici progrese prea mari nu s-au făcut nicăieri pe direcţia respectivă, trebuie să vedem care era calea, „reţeta” lui Marx, şi să vedem dacă conducătorii au aplicat-o sau nu cu conştiinciozitate.
Reţeta lui Marx
Marx ajunge la concluzia că societate din timpul lui nu este satisfăcătoare, că se pot obţine condiţii mult mai bune pentru oameni, că piedica esenţială este proprietatea privată, că ea trebuie suprimată şi că este oricum sortită să dispară inevitabil. Detaliile, adică etapele şi măsurile concrete ce vor trebui luate pentru suprimarea proprietăţii private sunt specificate în lucrarea sa din 1848 intitulată Manifestul Partidului Comunist. Iată-le, reproduse exact:
1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
2. [Introducerea] impozitului cu puternic caracter progresiv
3. Desfiinţarea dreptului de moştenire
4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.
5. Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului.
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pământurilor după un plan general.
8. Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.
Se vede că diferitele măsuri corespund la suprimarea diferitelor căi prin care „clasele exploatatoare” – burghezia şi moşierimea – îşi obţin veniturile. Scopul este suprimarea acestora ca clase.
Să vedem dacă aceste prescripţii au fost urmărite cu suficientă fidelitate de conducătorii ţărilor care s-au declarat ca urmând calea comunismului marxist. Voi lua doar prima dintre încercări – Rusia Sovietică.
A aplicat oare Lenin reţeta lui Marx?
Partidul lui Lenin a preluat puterea pe 7 noiembrie 1917. Iată ce a făcut în chiar primele zile, săptămâni şi luni:
7 noiembrie 1917: naţionalizarea pământurilor, a bogăţiilor naturale, a apelor şi a pădurilor;
30 noiembrie 1917: a început naţionalizarea industriilor şi a comerţului;
14 decembrie 1917: s-a pornit naţionalizarea tuturor băncilor private şi trecerea în monopolul statului a business-ului bancar. Cu această ocazie au fost confiscate depunerile populaţiei, precum şi tot aurul şi argintul aflaţi sub formă de monedă şi lingouri;
Decembrie 1917: controlul statului asupra comerţului exterior şi declararea aceste activităţi drept monopol de stat (aprilie 1918);
9 mai 1918: se decretează rechiziţionarea producţiei agricole; comerţul cu aceasta devine monopol de stat;
5 octombrie 1918: Introducerea muncii obligatorii, mai întâi pentru „elementele burgheze”, apoi (10 dec. 1918) pentru toţi locuitorii ţării.
Cititorul va putea constata şi singur că aproape toate aceste măsuri sunt aplicarea fidelă a prescripţiilor lui Marx. Deci răspunsul la întrebarea dacă Rusia Sovietică a lui Lenin a aplicat prescripţiile lui Marx pentru a merge pe drumul care să ducă, treptat, la „idealul” comunist, este un „da” clar.
Perioada 1918-1921 din istoria Rusiei Sovietice s-a numit ulterior „Comunism de război”, însă nu toate măsurile de mai sus au fost justificate oficial ca fiind cerute de starea de război (este vorba de războiul cu Germania, apoi Războiul Civil) şi deci că ar fi provizorii: cele din octombrie-decembrie 1917 sunt măsuri de principiu, dictate de ideologia marxistă.
Regimul bolşevic a desfăşurat o furioasă activitate legislativă, emiţând sute de decrete în câteva luni. Unele din ele erau menite să se treacă la instaurarea rapidă a comunismului (socialismului). Astfel, regimul instaurează gratuitatea locuinţelor, a transporturilor, a apei, a curentului electric, a serviciilor publice, deşi (sau poate pentru că) rubla se devalorizează zilnic, schimburile se fac prin troc, salariile sunt plătite în natură.
Pe de altă parte, numeroase partide şi organizaţii ale societăţii civile au fost interzise rapid: socialiştii-revoluţionari, anarhiştii, menşevicii, Bundul, organizaţiile sioniste, pacifiştii, liberalii din Partidul Constituţional-Democrat, monarhiştii şi, în cele din urmă şi singurii aliaţi ai bolşevicilor lui Lenin care erau socialiştii-revoluţionari de stânga. Conducătorii acestor formaţiuni sunt închişi sau deportaţi. Sindicatele sunt desfiinţate, grevele sunt interzise, greviştii sunt arestaţi şi deportaţi, iar mai târziu – executaţi.
Să vedem însă ce s-a mai întâmplat ca urmare a tuturor acestor măsuri. S-a întâmplat ceea ce era de aşteptat, şi anume o opoziţie masivă faţă de regimul bolşevic şi faţă de naţionalizările sale, faţă de rechiziţionările de produse agricole şi viticole. Această din urmă măsură îi lipsea pe ţărani de mijloacele lor de subzistenţă şi, cum se numărau cu zecile de milioane, au devenit uşor mobilizabili în formaţiuni militare („Albii”) care au luptat contra regimului bolşevic. Regimul şi-a creat astfel milioane de adversari de temut.
O idee genială: cenzura
Lenin nu se număra printre naivii care credeau că libertatea cuvântului este o bagatelă şi că prezenţa sau absenţa ei este fără importanţă. El a pledat pentru ea cu patimă – pe vremea când se opunea ţarismului – ştiind cât de importantă este propaganda revoluţionară, dar a considerat că a o permite după preluarea puterii ar fi o pură sinucidere. Şi avea dreptate, deşi nu toţi tovarăşii săi au fost de acord cu el de la bun început. Să vedem însă cum s-au desfăşurat lucrurile.
Pe 9 noiembrie 1917, deci deja la două zile după preluarea puterii, guvernul bolşevic interzice prin decret ziarele „care se opun guvernului, răspândesc calomnii şi ştiri mincinoase, cheamă la acţiuni ilegale” – adică la acţiuni violente. Decretul vorbea de măsuri „provizorii”, dar aceste n-au mai fost abolite niciodată, nici măcar pe durata NEP-ului (v. Partea a 2-a). În virtutea acestui Decret au fost suprimate în următoarele 7-8 luni peste 470 de ziare de opoziţie, adică toate publicaţiile nebolşevice. Printre ultimele ziare interzise a fost ziarul lui Maxim Gorki (Novaia Jizni, interzis în iulie 1918).
Pe 21 noiembrie 1917 guvernul a decretat că îşi arogă monopolul asupra anunţurilor publicitare în ziare, broşuri, afişe. Prin aceasta toate publicaţiile neguvernamentale au fost lipsite de principala lor sursă de venituri. A fost înfiinţat un Tribunal revoluţionar pentru delicte de presă, care putea pune amenzi, interzice publicaţii, putea lipsi de drepturi politice şi de libertate.
În martie 1918 guvernul şi-a asumat controlul asupra cinematografelor, iar apoi industria cinematografică a fost naţionalizată. În perioada 1918-1919 au fost confiscate toate tipografiile şi întreaga industrie a hârtiei, ceea ce a însemnat că niciun material tipărit nu putea apare fără aprobarea Guvernului. Constituţia din iulie 1918 garanta libertatea cuvântului, dar numai muncitorilor şi ţăranilor celor mai săraci (oare pentru că aceştia nici n-ar fi ştiut cum s-o folosească?).
Lenin a instaurat cenzura imediat după preluarea puterii. Nu avea nevoie să aştepte să vadă dacă va apare sau nu o opoziţie. El ştia (şi şi-a avertizat tovarăşii de multă vreme) că punerea în practică a programului marxist va fi întâmpinată în mod inevitabil cu o rezistenţă masivă şi violentă („clasele exploatatoare nu vor renunţa de bună voie la privilegiile lor”).
(Partea a II-a – v. aici)
Am de observat-(deocamdată !), două alunecări în logica textului acestei prime părţi a acestei mai mult decvt necesare teme a teoriei si practicii comunismului, care-dacă nu sunt luate imediat în discuţie, vor amplifica concluziile false, care se vor putea trage ulterior.
1. Autorul face o simetrie „asimetrică”-între descrierea lui Marx a libertăţilor profesionale din comunism şi lozinca dedusă din aceste libertăţi, şi anume: ..Un alt fel de a spune acelaşi lucru este: „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Nu este „acelaşi lucru”-cum pretinde autorul !
La Marx-este vorba-că fiecare îşi „poate LUA”. La autor-este vorba că fiecăruia -„să i se DEA !”. Tot cu „alte cuvinte”-deosebirea esenţială între distribuţia bunurilor şi a serviciilor în comunismul lui Marx se face intrinsec, după nevoile fiecăruia, în timp ce în socialismul premergător al comunismului, distribuţia bunurilor şi a serviciilor, se va face „centralizat” ! În niciun moment Marx nu s-a gândit la ideea „cartelării” bunurilor-un atribut organic legat de realizarea practică, cea întâmplată.
2. Factorul „timp de realizare” şi „moment de realizare” a unor prevederi din viziunea lui Marx, nu au o coincidenţă cu desfăşurarea aplicării acelor prevederi în practică. Cu „alte cuvinte”-Marx omite să indice perioadele de timp şi succesiunea operaţională, în care să se realizeze programul comunist-în totală discordantă, cu modul în care Lenin şi alţi „realizatori” ai comunismului din diverse state ale lumii au vrut să aplice, desfăşoare şi să realizeze-acele prevederi programatice-„pe loc”-„dintrodată”- „instantaneu”, „imediat”, si ce-i mai rau-cu deasila !
@Sfartz Pincu
> La Marx-este vorba-că fiecare îşi „poate LUA”. La autor-este vorba că fiecăruia -„să i se DEA !”.
La Marx, ne spune citatul din „Ideologia germană”, : „… societatea reglementează producția generală …”.
Într-o lume reală, cea a resurselor limitate, cum poate oare „societatea” să asigure ca fiecare să poată „LUA” orice şi oricât îşi doreşte, fără să controleze (limiteze) ceea ce se poate „să se DEA”? Contradicţia evidentă rezidă în premiza lui Marx.
Ce înseamnă la Marx cuvântul „reglementează”? Înseamnă oare ceea ce a făcut Lenin, după reţeta programatică a lui Marx, adică naţionalizări, muncă obligatorie şi cenzură?
> Factorul „timp de realizare” şi „moment de realizare” a unor prevederi din viziunea lui Marx, nu au o coincidenţă cu desfăşurarea aplicării acelor prevederi în practică. Cu „alte cuvinte”-Marx omite să indice perioadele de timp şi succesiunea operaţională, …
Dacă Marx ar fi ajuns să-şi pună ideile în practică (ceea ce din fericire pentru contemporanii săi nu s-a întâmplat), atunci el ar fi trebuit să procedeze în felul în care a făcut-o Lenin, adică să acţioneze rapid şi hotărât, riscând în caz contrar să fie măturat de cei mulţi care s-ar fi opus ideilor şi acţiunilor sale.
Rămânând deseori la nivel general, Marx a reuşit să seducă prin ideile sale atât pe mulţi inconştienţi care i-au căzut în plasă, cât şi pe criminali notorii ca Lenin & Co, care i-au implementat fără ezitare ideile sale, coûte que coûte.
@Sfartz Pincu
La punctul întâi: Dv. spuneţi că partea cu „fiecăruia după nevoi” din formula „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi” trebuie înţeleasă în sensul că fiecăruia i se dă după nevoi, iar nu că fiecare îşi ia după cât îi poftește inima. Şi mai spuneţi că formula descrie situaţia din socialism, inclusiv din socialismul real din România, de exemplu, cu cozi etc.
Nu, formula aceea NU a fost şi nici nu poate fi interpretată cum spuneţi dv. Şi nici nu descrie idealul din socialism (ca „etapa intermediară etc…”), şi cu atât mai mult din socialismul real din RO, cel cu cozi. Dacă doriţi explicaţii mai detaliate, daţi-mi de ştire. Vă rog să notaţi că cozile se datorau lipsei de produse în cantitate suficientă, iar nu lipsei unui număr suficient de puncte de desfacere.
La punctul doi: spuneţi că Marx se gândea la o implementare eşalonată a prevederilor din reţeta sa.
Eu cred că vă înşelaţi. De exemplu, în momentul Comunei din Paris (din 1871, de altfel tot în timp de război) Marx şi Engels doreau ca guvernul revoluţionar de la Paris să aplice reţeta lor imediat (în articole şi apoi în lucrarea „Războiul Civil din Franţa”, 1871). În general: măsurile din reţetă nu pot fi aplicate separat, deoarece sunt strâns legate între ele, şi nici eşalonat în timp nu pot fi aplicate.
Nu pot fi aplicate separat, deoarece nu se poate ca producerea să rămână privată, iar distribuţia (comerţul) să fie de stat, sau viceversa. Şi nu se poate ca mijloacele de producţie să fie de stat, iar producerea să fie în mâini private. Sau viceversa. Etc.
Deci eu nu cred că există acea „alunecare de logică” de care vorbiţi, şi care ar duce la „concluzii false”…
Mai gândiţi-vă, nu avem vreo grabă. Şi apoi mai există şi o parte a doua a articolului – deja scrisă, care poate că mai întregeşte tabloul…
PS: am apreciat efortul dv. pentru aspect/Mod.
@ Alex Leibovici
Sunt de acord cu articolul,marxismul e perimat și pernicios,eu nu mă iluzionez cu aberația dictaturii proletariatului,cred în evoluția intelectualilor spre o reală social-democrație,cu o combatere legală a corupției,furtului și cu programe realiste de combatere a sărăciei,pentru asisteță socială judicioasă.Globalizarea nu-i o soluție.
Inainte de a comenta discrepanţele dintre „ideea” si „practica” comunismului-care vor rezulta dupa publicarea integrală a temei acestui articol, se pot marca niste aspecte specifice Romăniei.
Nu se poate discuta formula-„fiecăruia după nevoi”-fără aspectul psihologic specific al fiecărui popor, fără gradul de civilizaţie şi nivelul de cultură al fiecărui popor!
În România-cel puţin, sub acest aspect, şi în plină „criză de alimente”, majoritatea celor care aveau frigidere, acumulau pe cai legale, dar în special pe cai ilegale-cantităţi mari de alimente, în special carne de vită şi de porc, precum şi produse din carne de porc!. Frica pentru ziua de mâine, când s-ar putea să „nu mai fie”-mai bine zis-„să nu se mai DEA”, frică creată neintenţionat de sistem, care sistem nu cunoştea resursele reale ale ţării-nici la nivelul CSP-ului. Nu exista vre-o gospodărie, vre-o curte-în care să nu crească un purcel, câteva găini, etc. Acest fenomen se dezvolta, pe măsură ce creştea criza ! Exact conform cu prima parte a lozincii în discuţie-„după necesităţi !!”.
Rezultă faptul, că în România-„comunismul”-nu avea capacitatea de a dirija şi de a controla economia reală, cel puţin în ceeace priveşte producţia de alimente! Aşa zisa „criză de alimente”-nu putea dura mai mult de un ciclu zoo şi agro, de aproximativ 3-4 luni la partea cu zoo, şi de maximum un an-la partea cu agro. Există o diferenţa între situaţia de „crizā” pentru oraşele mari, în care accesul produselor din micile gospodării, era mai dificil.Dar şi acolo,s-a ajuns la creşterea purceilor…în balcoane ! Si traditia-cu „conserve pentru la iarnă”-complecta rezervele din cămări si boxe.
@Sfartz Pincu
> Inainte de a comenta discrepanţele dintre „ideea” si „practica” comunismului-care vor rezulta dupa publicarea integrală a temei acestui articol, se pot marca niste aspecte specifice Romăniei.
Eu NU mă ocup de articol de aspectele specifice României şi n-aş vrea să mă ocup de ele în comentarii: le-am discutat deja în alte părţi, până la leşin 🙁
Articolul meu încearcă, cum am scris, să determine „dacă conducătorii au aplicat sau nu cu conştiinciozitate reţeta lui Marx”, adică dacă au existat discrepanţe (decisive) între idee şi implementare. Concret – dacă Lenin (şi următorii) au trădat învăţătura lui Marx prin aceea că n-au aplicat-o à la lettre. De aici şi titlul: „Comunismul, un ideal trădat?” cu semnul întrebării.
Asta este cu totul altceva decât a vedea discrepanţele între rezultatul dorit şi rezultatul practic. Toţi suntem de acord că rezultatul practic este la ani-lumină distanţă de cel dorit / anunţat / trâmbiţat. Şi atunci problema este: care este cauza? Este oare că reţeta lui Marx nu a fost respectată de conducători ? Este oare că rețeta a fost respectată, dar n-avea cum să ducă la rezultatul scontat ? Este oare o altă cauză ?
Comunismul marxist, ca şi orice altă doctrină politică, trebuie judecat după rezultate, iar nu după promisiuni. Trebuie de asemenea judecat după calea pe care o preconizează pentru a ajunge la rezultatul promis.
> aspectul psihologic specific al fiecărui popor, gradul de civilizaţie şi nivelul de cultură
M-am ocupat de asta în partea a 2-a. Pe scurt – marxismul (cel al lui Marx!) nu recunoaşte vreo relevanţă acestor aspecte, pentru Marx era absurdă ideea (foarte răspândită) că transformările revoluţionare pe care le preconiza ar cere ca prealabil un anumit grad de civilizaţie, cultură sau altruism. Veţi vedea de ce… deşi aţi fi putut să ştiţi, deoarece am învăţat asta cu toţii la marxism…
[editat 5 sept 2017 18:20 GMT]
@Boris M. Marian
> … cred în evoluția intelectualilor spre o reală social-democrație,cu o combatere legală a corupției,furtului …
Oare astăzi în România corupţia şi furtul sunt combătute în mod ilegal?
Date fiind precizările făcute mai sus de către autor, pot conchide că sunt absolut inutile toate comentariile „în detail”, ale tuturor comentatorilor care au scris ceva-până acum, (inclusiv ale mele!).
Dacă admitem ca teza de principiu (de fapt ca o bază necesară de analiză a aplicării, evoluţiei şi finalităţii ideologiei marxist-leniniste), „necesitatea irevocabilă” a creării unei societăţi comuniste” (fapt susţinut indirect şi de autor-pentru că nu poţi trăda ce nu există!), atunci trebuie să admitem înante de orice discuţii şi comentarii că iniţierea, concepţia, realizarea, evoluţia, finalitatea” unui comunism marxist, impune existenţa unui mediu social cu o cultură dezvoltată!
Dacă vrei să distrugi marxismul (fără „leninism”!), da-l pe mâna soldaţilor, matrozilor şi mujicilor, cum a făcut Lenin în 1917, sau pe mâna muncitorilor şi taranilor din toate ţările unde a fost aplicat.
Dacă vrei să distrugi oricare altă teorie social-politică, da-l pe mâna incompetenţilor si incultilor !
Pentru ca o teorie social-politică bine gândită, să fie tradusă în practică, o teorie care ar fi capabilă să rezolve fără violente (!?), toate conflictele societăţilor din lumea actuală, singura cale de urmat ar fi acceptarea ei qvasi-totală într-un prezent, şi promovarea ei prin educaţie, unei perioade nedefinite de timp, până la o însuşire totală necondiţionată, simultan cu culturalizarea tot integrală a maselor.
Este un paradox insolubil faptul că finalitatea dezvoltării umane este cultura, dar realizarea acestei finalitati necesită existenţa ei chiar de la început!
Cer scuze celor care pretind un adevăr de 100%-coincident cu Wiki, pentru că eu prefer si jumatate de adevar, dar sa fie dedus de mine.
@Sfartz Pincu
> Cer scuze celor care pretind un adevăr de 100%-coincident cu Wiki […]
Nu există asemenea oameni aici. Dar dacă insistaţi să reduceţi şi mai mult din ce a mai rămas din reputaţia dv., daţi-i drumul mai departe tot aşa cu Wikipedia…
@Sfartz Pincu
>Date fiind precizările făcute mai sus de către autor, pot conchide că sunt absolut inutile toate comentariile „în detail”, ale tuturor comentatorilor care au scris ceva-până acum, (inclusiv ale mele!).
Autorul a precizat de ce a scris articlolul şi a comentat spusele dv. V-a făcut clar că articolul său este general şi că nu se referă, în prima parte cel puţin, la specificităţile României. Ce aţi „conchis” dv. nu rezultă nicicum din cele precizate de autor.
> Dacă admitem ca teza de principiu … „necesitatea irevocabilă” a creării unei societăţi comuniste” …
Autorul nu a admis nici o clipă o asemenea teză, şi nu o admit nici eu.
> … (fapt susţinut indirect şi de autor-pentru că nu poţi trăda ce nu există!) …
Este ce pretind unii comentatori pe ACUM, inclusiv dv. (corectaţi-mă dacă mă înşel), că „marea” idee marxistă a fost trădată, deoarece creatorii comunismului real au pretextat una, dar au făcut altceva.
> …. atunci trebuie să admitem înante de orice discuţii şi comentarii că iniţierea, concepţia, realizarea, evoluţia, finalitatea” unui comunism marxist, impune existenţa unui mediu social cu o cultură dezvoltată!
O concluzie care nu rezultă din premizele prezentate de dv., unde n-aţi pomenit înainte cuvântul „cultură”. Marx, de altfel, nu s-a referit la cultură, ci la un capitalism dezvoltat, care ar fi fost, după el, mediul prielnic pentru o revoluţie comunistă. S-a înşelat şi în această privinţă, fiind contrazis de Lenin, şi în vorbe, şi în fapte, dar păstrând intacte liniile directoare marxiste, aşa cum ne arată articolul!
> Dacă vrei să distrugi oricare altă teorie social-politică, da-l pe mâna incompetenţilor si incultilor !
Este ceea ce afirmaţi despre Lenin, Troţki, Buharin, etc.? Vă înşelaţi, confundând ideologii cu executanţii ideilor lor.
> Pentru ca o teorie social-politică bine gândită, să fie tradusă în practică, o teorie care ar fi capabilă să rezolve fără violente (!?), toate conflictele societăţilor din lumea actuală, singura cale de urmat ar fi acceptarea ei qvasi-totală într-un prezent, şi promovarea ei prin educaţie.
Doamne fereşte să acceptăm în prezent marxismul, ba încă să-l promovăm prin şcoli. Ne ajunge la ce a fost supusă generaţia mea şi cea dinainte, inclusiv prin îndoctrinarea din şcoli. Marxismul, arată practica, s-a putut implementa doar prin violenţă.
> Este un paradox insolubil faptul că finalitatea dezvoltării umane este cultura, dar realizarea acestei finalitati necesită existenţa ei chiar de la început!
Şi totuşi cultura există, fără să ţine seama de false paradoxuri.
> … că eu prefer si jumatate de adevar, dar sa fie dedus de mine.
Eu nu mă consider atât de inteligent, cunoscător şi informat ca dv., motiv pentru care prefer lucrurile gândite şi fundamentate de minţi strălucite, ideile cărora eu le-am ales şi cules pentru mine.
Daca nu ma insel „comunismul” cel putin in faza 1917-24 a proclamat liberalizarea relatilor sexuale. Exista o anumita teorie denumita teoria paharuli de apa adica cand ti-e sete, de orice natura, bei cu cine poti sau iti place. Poate cineva elabora acest subiect?
@CHARLIE
> Daca nu ma insel „comunismul” cel putin in faza 1917-24 a proclamat liberalizarea relatilor sexuale.
Nu există niciun decret sau lege emis de autorităţile centrale în acest sens.
> Exista o anumita teorie denumita teoria paharuli de apa
Este deseori legată de numele lui Alexandra Kollontai (v. aici şi referinţele). Teoria a fost sever condamnată de Lenin şi Lunacearski.
Alte deatalii: aici şi aici.
@CHARLIE
> Daca nu ma insel „comunismul” cel putin in faza 1917-24 a proclamat liberalizarea relatilor sexuale.
Deja de la Marx & Engels se trage ideea că, deoarece familia burgheză a devenit oricum o parodie, o „comunizare” a relaţiilor sexuale nu ar face decât să se meargă în aceeaşi direcţie.
O reprezentantă importantă a ideilor privind căsătoria şi relaţiile de familie a fost revoluţionara comunistă Alexandra Kollontai, cunoscută ca o adeptă a „dragostei libere”. Căsătoria ei cu Pavel Dâbenko (Dybenko), un „revoluţionar” criminal şi un dezertor, a fost una dintre primele în noul regim comunist, fiind deseori dată atunci ca exemplu.
She viewed marriage and traditional families as legacies of the oppressive, property-rights-based, egoist past. Under Communism, both men and women would work for, and be supported by, society, not their families. Similarly, their children would be wards of, and reared basically by society.
Pe scurt, o înfocată marxist-leninistă.
@VICTOR
Interesant despre cresterea copiilor de catre societate si nu de catre familile lor. In kibutzuri din Israel copii erau crescuti in comun si nu de catre parinti. Acest obiceiu este desuet acum.
@ Alex. Leibovici
L-ati contrazis pe Romain Roland,cu imbratisarea Dvs. Si a altora a Lui Wiki-ca pe sfanta-sfintelor , care a spus: „Decat sa inghit adevaruri suta la suta spuse de altii-prefer doar 50% de adevar,dar la care sa ajung cu mintea mea !”
Asa ca nu stiu cine are de pierdut din demnitatereputatie, Dvs. ati conchis ca eu mi-am pierdut aproape in totalitate reputatia, realizand in felul acesta un „atac la persoana”-inadmisibil pentru pretentiile revistei ACUM.
Sa fiti sanatosi-cu Wiki -cu tot.Eu nu Va mai deranjez.
@Sfartz Pincu
În loc să vă supăraţi pe mine, mai bine aţi avea mai multă grijă cu lucrurile pe care le susţineţi – să le verificaţi mai întâi.
Din cele mai recente îmi aduc aminte că afirmaţi că Ţările din Est au fost mereu înşelete de cele din Vest, şi aţi dat ca exemplu contractul ţevi-contra-gaz între URSS şi RFG. Aţi pretins, preluând de pe un sit propagandistic rusesc, că URSS a trebuit să plătească 12 miliarde în gaz pentru ţevi în valoare de 1 miliard. Ceea ce este vizibil absurd, şi chiar am demonstrat că este fals: de fapt URSS a mai primit, pe lângă ţevi, şi 11 miliarde bani (valută!!) pentru gaz. Dacă în loc de situl propagandistic putinist v-aţi fi uitat în Wikipedia, nu cred că v-aţi fi putut înşela mai amarnic decât atât!
De fapt, în materialul de pe situl putinist chiar scria, un pic mai jos, că URSS a fost plătit integral, la preţul convenit, pentru gazul exportat în RFG.
Alta de care îmi aduc aminte a fost afirmaţia dv. că în 2016 cu un salariu mediu se puteau cumpăra de 7 ori mai puţin polistiren expandat decât în 1989. Eu am făcut calculele cu salariile şi preţurile din 2017, şi am constatat că cu un salariu mediu se putea cumpăra de peste 3 ori mai mult polistiren expandat decât în 1989. Să se fi schimbat în doar un an aşa de tare lucrurile?
La niciuna n-aţi recunoscut că v-aţi înşelat. La a doua nici n-aţi reacţionat 🙁 🙁 🙁
(ultima modificare: 6 sept. 2017 22:52 GMT)
@Charlie
> In kibutzuri din Israel copii erau crescuti in comun si nu de catre parinti. Acest obiceiu este desuet acum.
Copiii erau crescuţi ca într-un internat permanent. Ei îşi petreceau totuşi 2 – 3 ore pe zi cu părinţii, acasă la părinţi.
La sfărşitul anilor 1980 acest sistem socialist de educaţie a fost abandonat, la cererea părinţilor.
@Sfartz Pincu
> Sa fiti sanatosi-cu Wiki -cu tot.
V-aţi adresat la plural, aşa că vă mulţumesc în numele meu pentru urare.
> Eu nu Va mai deranjez.
Pe ansamblu nu mi se pare un comentariu prea amabil, în special considerând că ar fi ultimul dintre ele. Îmi amintesc însă cu certitudine că nu este prima dată când v-aţi luat rămas bun.
Desigur că nu este treaba mea ce veţi face fără ACUM, unde vă bucuraţi de destulă atenţie. Oricum ar fi, vă urez la rândul meu multă plăcere în ce veţi face de acum înainte.
Ce mă intrigă întrucâtva este că tot criticaţi Wikipedia, la care v-aţi înscris ca utilizator în noiembrie 2011, dar ce importanţă mai are acest amănunt!
@Victor
Unul dintre thumbs down de mai sus este al meu.
@Alex Leibovici
Unul dintre thumbs up de mai sus este al meu. 🙂
> Unul dintre thumbs up/down de mai sus/jos este al meu (diverşi comentatori – vm)
O înşiruire de atribuiri personale ale acestui mijloc de semnalizare nu aduce nimic nou, deoarece se reduce la ceva foarte monoton. Cum ar fi fost dacă la cele uneori câte 15 thumbs pe care le-au primit unele articole/comentarii de-ale mele, toţi cei 15 „apăsători” ar fi scris, comentariu după comentariu, doar că ele le aparţin?
Boring…
Cine are de spus ceva în plus faţă de „thumbs up/down” afişate ar face mai bine, zic eu, să vină cu argumente scrise.
@Sfartz Pincu
> Dacă admitem ca teză de principiu… „necesitatea irevocabilă” a creării unei societăţi comuniste” … atunci trebuie să admitem … că iniţierea, concepţia, realizarea, evoluţia, finalitatea unui comunism marxist, impune existenţa unui mediu social cu o cultură dezvoltată!
1. Eu nu cred asta. Dacă pogorârea comunismului este o fatalitate istorică (cum credea Marx, dar Lenin ceva mai puţin), nu este nevoie de niciun fel de condiţii prealabile (culturale, etc.) – în afară de aceea că capitalismul să fie suficient (?) de dezvoltat. Iar Marx/Engels considerau că în 1848, şi 1870 Franţa era OK, iar după Lenin, Rusia din 1917 era OK.
2. marxismul (cel al lui Marx!) nu recunoaşte vreo relevanţă acestor aspecte, pentru Marx era absurdă ideea că transformările revoluţionare pe care le preconiza ar cere ca prealabil un anumit grad de civilizaţie, cultură sau altruism.
De acest al doilea punct spun câteva cuvinte în partea a doua. Vă rog să aveţi puţintică răbdare 😉 , apare în zilele următoare, mai sunt angajat în alte discuţii, în altă parte, alte obligaţii…
Alexandru a scris: „Dacă pogorârea comunismului este o fatalitate istorică (cum credea Marx, dar Lenin ceva mai puţin), nu este nevoie de niciun fel de condiţii prealabile (culturale, etc.) – în afară de aceea că capitalismul să fie suficient (?) de dezvoltat”.
În teoria marxistă proletariatul era clasa socială care nu posedă mijloace de producţie şi al cărei singur mijloc de subzistenţă era să-şi vândă capitaliştilor propria sa forţă de muncă. După Marx, proletariatul avea rolul să înlocuiască sistemul capitalist prin dictatura proletariatului, iar prin ea să ajungă în viitor la o societate fără clase şi a îndestulării generale.
Cu alte cuvinte, acceptăm pentru o perioadă limitată (dar neprecizată ca durată) de timp o dictatură, dar ce viaţă minunată ne aşteaptă în viitor!
Capitalismul trebuia să fie suficient de dezvoltat, tot după Marx, pentru ca clasa proletariatului să fie destul de numeroasă spre a-şi îndeplini fatalmente rolul ei istoric de gropar al capitalismului.
A apărut partea a doua — https://acum.tv/articol/79039/