Astăzi, 1 septembrie 2017, s-a stins după o lungă şi grea suferinţă Zoe Petre, profesoară şi cercetătoare a istoriei democraţiei antice, care a înţeles complicata istorie a României moderne şi a contribuit la schimbarea ei. Într-un moment de întristată reflecţie, fie-mi îngăduit să evoc amintirea unei nepreţuite prietene şi colaboratoare al cărei destin s-a împletit strâns cu al meu.
Descendentă a unor ilustre familii de istorici şi matematicieni, Condurachi şi Moisil, cu rădăcini în Moldova şi Maramureş, Zoe Petre şi-a desfăşurat viaţa în mediul academic parcurgând toate treptele ierarhiei universitare în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost pe rând preparator, asistent, lector, profesor, şef al Catedrei de Istorie Antică, decan şi până în ultimele zile profesor emerit şi director al Şcolii doctorale. Studiile şi cărţile publicate în România şi în străinătate, încă din anii ’80, i-au construit o solidă reputaţie internaţională ilustrată de poziţiile pe care a fost chemată să le onoreze ca profesor invitat al Universităţii Harvard, profesor asociat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Universitatea Sorbona şi Universitatea „Jules Verne” din Amiens, visiting researcher la Universitatea Columbia din New York şi cercetător asociat la Centrul „Louis Gernet” d’études comparées sur les sociétés anciennes.
În primele zile de după Revoluţia din decembrie 1989, când studenţii şi-au evaluat în cadru organizat profesorii, a fost aleasă prin votul Consiliului profesoral şi al Ligii Studenţilor şef de Catedră, decan al Facultăţii de Istorie şi apoi membru al Senatului Universităţii din Bucureşti. În Senatul Universităţii, devenit în acel timp una din principalele forţe care a contribuit la construirea opoziţiei democratice faţă de tentativele de continuare sub diferite forme ale regimului comunist, vocea profesoarei Zoe Petre s-a remarcat prin ideile inovatoare şi intransigenţă. Şi-a extins activitatea în spaţiul civic şi apoi politic, ca membru fondator al Solidarităţii Universitare şi al Alianţei Civice, membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie şi coordonator al campaniilor prezidenţiale ale candidatului CDR în 1992 şi 1996.
În perioada 1996 – 2000 a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial pentru probleme de politică internă şi externă, coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României. A fost inspiratoarea unor strălucite iniţiative de politică internaţională care au dus la întărirea poziţiei României în sud-estul Europei, pe plan european şi mondial şi promotoarea unor reforme pe plan intern care au contribuit la construcţia statului de drept. A avut un rol deosebit în pregătirea şi apoi consolidarea Parteneriatului strategic România – SUA, în cadrul căruia a servit ca preşedinte al Comisiei mixte însărcinate cu punerea în aplicare a prevederilor acestuia în plan politic, economic şi militar.
După terminarea mandatului de consilier prezidenţial şi-a continuat activitatea în mediul academic prin publicarea unor cărţi şi studii de istorie veche şi istorie recentă, a continuat să fie activă în spaţiul civic, ca director al Institutului de Cooperare Regională şi Prevenire a Conflictelor, membru-fondator al Forumului Academic Român, membru în Board-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi publicistic, prin colaborarea la revistele Secolul 20, România Literară, Contemporanul, 22, Dilema, Dilema Veche, Historia, Magazin Istoric, Observator Cultural.
Îmi este greu să exprim în cuvinte recunoştinţa mea pentru tot ajutorul excepţional pe care mi l-a dat în ultimul sfert de veac. În decembrie 2000, odată cu promulgarea Legii nr. 29 privind sistemul naţional de decoraţii al României, prin care s-au reinstituit ordinele din perioada regalităţii, în scopul reconstruirii elitei profesionale şi civice a societăţii româneşti, am avut onoarea să îi decernez Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în cel mai înalt grad – Mare Cruce.
Puţini dintre oamenii pe care i-am cunoscut au întrupat mai bine ca Zoe Petre idealul servirii patriei mai presus de orice interese, personale sau de grup. Viaţa şi munca sa exemplară ne îndeamnă acum, la despărţirea de o personalitate care a marcat istoria democratizării României în ultimul sfert de veac, să ducem mai departe gândurile şi proiectele sale vizionare. Sper că memoria ei va rămâne în conştiinţa publică pentru a ne ajuta să fim mai înţelegători, mai buni, mai curajoşi, mai oneşti cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Seara a venit,
Mântuitorul Le-a zis:
Trecem pe malul celălalt al râului.” (Marcu, 4,35)
Dumnezeu să o ajute să găsească liniştea şi împăcarea celor buni şi drepţi!
Prof. Emil Constantinescu, 1 septembrie 2017
http://www.cotidianul.ro/un-omagiu-doamnei-zoe-petre-306374/
Dumnezeu s-o odihneasca, un cuvant pios in amintirea ei.