În ultima perioadă a revenit pe scena publică discuția în legătură cu Mircea Vulcănescu. Ocazia a fost dată de rebotezarea liceului tehnologic din sectorul 4 al Capitalei, care-i purta numele. Oficialitățile statale au constatat că se impunea schimbarea numelui școlii, în virtutea legii 217/2015, care interzice elogierea prin statui, nume de străzi și nume de instituții a celor condamnați pentru crime de război. În discuțiile stîrnite pe marginea subiectului, în afară de cei ce-au protestat, reafirmînd valoarea intelectualului omagiat, au fost unii care s-au îndoit de temeinicia reprobării sale. Poate că unele fapte de odinioară le vor împrospăta memoria.
Mircea Vulcănescu a fost judecat și condamnat pentru apartenența și activitatea sa din guvernul totalitar al mareșalului Antonescu. În calitate de expert, a contribuit la spolierea comunității evreiești în timpul Holocaustului. De pildă, în ședința Consiliului de Miniștri din 19 noiembrie 1941 s-a discutat, printre altele, propunerea lui Ion Antonescu privind perceperea unei taxe bănești de la toți evreii. În dezbatere a ajuns suma efectivă. Unii au propus 30.000 lei. Alții au observat că e o sumă mare, care nu va putea fi achitată de evreii săraci. Măsura trebuie să fie corectă. “Este drept ca un om sărac să plătească 30.000 lei, ca și un Rotschild?” (I. Antonescu). Trebuie stabilite “cote proporționale” (idem).
“G-ral I. Sichitiu: Un plafon mai mic este mai echitabil. Să pornim de la cifra de 10.000.
M. Antonescu: Zece mii este prea puțin.
G-ral I. Sichitiu: Cincisprezece mii.
Mareșal I. Antonescu: Treizeci de mii e prea mult.
M. Antonescu: Dar între 10.000 și 30.000 este diferență.
M. Vulcănescu: Reprezintă trei miliarde.
G-ral N. Stoenescu: Reprezintă două miliarde și ceva.
Mareșal I. Antonescu: Dar dacă un evreu are 7 membri în familie?
M. Antonescu: Copiii și femeile nu plătesc.
G-ral N. Stoenescu: Cu 30.000 lei cotă minimă, avem două miliarde pe an.
M. Vulcănescu: Comunitatea dispune de această sumă. Poate plăti această sumă.
Mareșal I. Antonescu: Poate?
M. Vulcănescu: Da.
Mareșal I. Antonescu: Bine. Faceți aceasta. Prin urmare, și în această privință trebuie să apară în comunicat ceea ce am hotărît acum”
(vezi Arhivele Naționale ale României, Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. V, octombrie 1941-ianuarie 1942, ediție de documente întocmită de Marcel-Dumitru Ciucă, Maria Ignat, București, 2001, p. 174. Pasajul a fost reprodus și într-o ediție mai accesibilă publicului larg, în vol. lui Dennis Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu și regimul său. 1940-1944, traducere de Delia Răzdolescu, Buc., Ed. Humanitas, 2008, p. 124-125.)
În cadrul dezbaterilor recente au fost invocate, prin reproducere fragmentară, cîteva opinii pozitive, formulate la adresa reputației intelectuale a lui Mircea Vulcănescu de către Jean Ancel. Dacă tot a fost menționat, istoricul evreu merită stima de-a nu fi răstălmăcit. Iată cîteva pasaje concludente pe acest subiect, din lucrarea sa Distrugerea economică a evreilor români (București, 2008). “Antonescu a decis ca rublele colectate de la populația din teritoriile eliberate să fie folosite parțial pentru confiscarea leilor deținuți de evrei, la o rată de schimb de 8 lei pentru o rublă. Dar subsecretarul de stat de la Ministerul de Finanțe, Mircea Vulcănescu, și responsabilii Băncii Naționale pe probleme tehnice au stabilit o rată de 40 de lei pentru o rublă, iar banii confiscați de la evrei au fost folosiți pentru a-i compensa pe țăranii români din aceste teritorii” (p. 231-232).
“Preschimbarea rublelor deținute de populația din teritoriile cucerite nu se încheiase încă. Subsecretarul de stat Mircea Vulcănescu a stabilit data de 25 octombrie ca termen limită pentru această operațiune. Într-o circulară adresată prefecților, primarilor și altor oficiali, acesta a hotărît ca declarațiile privind numărul rublelor pe care o persoană dorea să le convertească în lei să fie depuse nu mai tîrziu de această dată; întîmplător, acesta a menționat și inventarele întocmite în diverse lagăre cu privire la rublele deținute de evrei” (p. 235-236).
“Trebuie reținut că persoana numită să supravegheze confiscarea banilor deținuți de evrei, cea care semna clarificările trimise guvernatorului Basarabiei în numele ministrului de Finanțe, era Mircea Vulcănescu, un expert pe probleme fiscale și unul din intelectualii proeminenți ai acelei perioade” (p. 236).
“La 9 decembrie, subsecretarul de stat Vulcănescu a găsit necesar să-și reitereze instrucțiunile scrise conform cărora trebuia predat un inventar, aurul și argintul care nu erau sub formă de bijuterii să fie înmînate Trezoreriei Statului, iar bijuteriile vîndute prin intermediul Casei de Amanet” (p. 247).
“La 10 aprilie 1941, Vulcănescu i-a înmînat un memoriu detaliat ministrului de Finanțe, care, la rîndul lui, i l-a dat mai departe lui Antonescu. În acest memoriu, Vulcănescu, unul din reprezentanții de excepție ai intelighenției române, a scris că, pe viitor, aurul va rămîne măsura puterii și a independenței economice și că România trebuie să continue să strîngă prețiosul metal, astfel că, atunci cînd ‘ne vom elibera de constrîngerile războiului’, să se poată alătura sistemului economic al statelor cu economie liberă de piață” (p. 251-252).
Sînt simptomatice aceste discuții pentru manevra de presă – cam grosolană, la o privire de sus – pusă în scenă. Se ia un membru al guvernului totalitar al lui Ion Antonescu, complice activ la persecuțiile din timpul Holocaustului, responsabil în solidar cu toate deciziile guvernamentale ce au condus la eliminarea economică și decimarea fizică a unei comunități. Sînt înlăturate cu bisturiul toate informațiile negative despre individ, sînt atacați la persoană cei care solicită menținerea lui în oprobriu și se pretinde modificarea legii, pentru a fi reabilitat infractorul.
Drumul european, democratic, al României de azi are nevoie de modele pozitive, nu de întoarcerea pioasă la scenariștii jafului și ai crimei.
Laszlo Alexandru, 5 august 2017
Preluat de pe blogul autorului, http://laszloal.wordpress.com/, cu amabila permisiune a acestuia.
De pe site-ul liceului Mircea Vulcănescu am aflat următoarele:
Ar putea cineva să mă lămurească cine a propus numele acestui nou liceu important şi cum a fost luată decizia?
Şi încă o întrebare. Nu ar trebui completată/revizuită pagina în limba română din Wikipedia, dedicată lui MV?
Din versiunea în limba engleză aflăm că:
Un articol bun,dar presa politică din R. nu-l va publica.Alături de C.Cultural Evreiesc JCC-București se află o placă memorială dedicată lui Mircea Vulcănescu din 1991.Majoritatea intelectualilor din interbelic era pro-legionară,v.Jurnalul lui Sebastian,E.Dorian,ș.a,iar azi dir.Inst.pt.Studierea Holocaustului dr.Al.Florian este supus unei campanii fără precedent de calomniere.
Şi un geniu-poate fi un ticălos.Conform celor prezentate în articol-M.Vulcănescu-a fost un ticălos,antisemit,lipsit de statura morală,şi din punctul de vedere al valorilor morale-cu care sunt judecaţi membrii unei societăţi,mai mici sau mai mari-,chiar de către Sf. Petru,care face selecţia pe cele două direcţii-după moarte,(cazul lui Vulcănescu)-spre iad sau spre rai,încadrarea lui Vulcănescu-nu are alternativă!
Este foarte ciudată,dacă nu deadreptul injustă,încadrarea făcută de legiuitorii actuali, a unui fascist-legionar, în categoria „luptătorilor anti-comunişti”-prin Decretul-Lege 118/1990, şi OUG 214/1999-şi care beneficiază ,pe lângă alte drepturi, şi de o indemnizaţie lunară consistentă.
Confuzia privind „luptătorii”-merge mai departe. Cum se poate compara un „luptător” antifascist-avand o interpretare clară a definiţiei ,prin conţinutul sau real-„a lupta impotriva celor care au comis,comit crime împotriva umanităţii”- cu un luptător de sorginte fascistă,legionară,naţionalistă-care a „luptat” cu comuniştii ?
Da,dacă un „luptător”-este o persoană morală şi integra, fără pete cu iz criminal-şi a”luptat”- cu relele din comunism-o astfel de persoană merită să beneficieze de 118 şi 214 ! Şi să se dea numele său,unei instituţii publice.Şi mai trebuie făcută o discernere,-între criminalitatea unei persoane cu un intelect ridicat,faţă de „gloata”-reprezentată de majoritatea absolută a unui popor, gloată care este masă de manevră,incapabilă sa discerne, uşor de păcălit în favoarea unei ideologii anume.Nu poţi acuză o asemenea „gloată” că este vinovată în ansamblul ei de consecinţele acelei ideologii. Nu poţi acuza intregul popor german,că a aderat la fascism,aşa cum nu poţi condamna popoarele din blocul comunist-că s-au lăsat păcălite de ideologia comunistă.
Vinovaţii reali-sunt conducătorii, inclusiv intelectualitatea,cei care au capacitatea de discernământ, şi care manipulează-„gloata”.
Vulcănescu-a fost unul dintre aceştia !!
Este foarte interesanta discutia dintre cei doi Antonescu + generalul si Vulcanescu – cat de mult sa-i jecmanim pe evrei.
In fond comunismul a propus si a efectuat acelas lucru. Cine spune ca extremele nu se intalnesc… Am mai scris despre furtul Vulcanesc-Antonescian in anii 1942-43. Eram la liceu, bineinteles evreiasc, nefind de rasa pura daco-romana, si comunitatea evreiasca, adica Centrala Evreilor din Romania sub conducerea coadei de topor Ghingold, ne-a obligat sa adunam haine de iarna pentru bietii germani care fusesera bombardati de aviatia anglo-americana. Am mers prin cartiere unde locuiau niste evrei asa de saraci saracie cu lustru si noi trebuiam sa solicitam miliardele propuse de Banda lui Antonescu-Vulcanescu.
Erau oameni dati afara de la lucru, faceau munca grea la „zapada” si in alte locuri cum de fapt si Mihail Sebastian descrie in Jurnalul lui si mancau la cantine fondate de evreii mai instariti. Contrastul dintre viata acelor oameni saraci si viata familiei mele era enorm. N’am uitat niciodata acest lucru desi au trecut peste 70 de ani.
Ma faceti sa ma raz …..
“Antonescu a decis ca rublele colectate de la populația din teritoriile eliberate să fie folosite parțial pentru confiscarea leilor deținuți de evrei, la o rată de schimb de 8 lei pentru o rublă. Dar subsecretarul de stat de la Ministerul de Finanțe, Mircea Vulcănescu, și responsabilii Băncii Naționale pe probleme tehnice au stabilit o rată de 40 de lei pentru o rublă, iar banii confiscați de la evrei au fost folosiți pentru a-i compensa pe țăranii români din aceste teritorii”
Deci stimati domni ar fi vorba despre toamna 1941 – primavra 1942 si teritorile de la Rasarit de Prut pana la Nistru si, poate Odesa (Bsarabia, N Bucovinei si Transnistria) si ce citesc „confiscarea leilor deținuți de evrei”. Ăă? De unde lei la evreii care fusesera sub autoritatea URSS?! NKVD ul ce pazea? Pai leii aia erau extrem de necesari ptr agentii din Romania!! Da de unde sa aiba lei evreii din Transistria-Odesa?
Mai apoi se fac referiri la ruble. Normal ca RUBLA ca era moneda URSS care incorporase Basarabia, Storijnet, Cernauti, 2/3 din jud Dorohoi si imp[uszese circulatia rublelor!!
Insa iar o cestie dragalasa sa te stric de ras : „8 lei pentru o rublă. Dar subsecretarul de stat de la Ministerul de Finanțe, Mircea Vulcănescu, și responsabilii Băncii Naționale pe probleme tehnice au stabilit o rată de 40 de lei pentru o rublă” Pai chiar asa? Chiar nuj va sare in ochi?! Adica Ministerul de Finanțe (romanesc) in 1941-42 suparaevalueaza rubla in dauna leului?! Tare …. tare hazliu.
Stimati domni pesemene ca auctorele nu a aflat ca in conditii de genu asta (cucerirea militara a unui teritoriu si introducerea unei administraii militarizate) npua stapanire foloseste o rata de schimb absolut distrugatoare ptr moneda pe care urmareste sa o inlocuiasca. Mai ales daca starea de razboi continua. Sau emite o moneda de ocupatie … la o valaore „fortata” adica extrem de scazuta.
Ori Romania era in aceasta situatie.
In plus rublele erau doar harte inutila – eram in stare de razboi cu emitentul … , rubla era doar moneda neconvertibila a URSS si mai rau nu exista comert exterior al URSS in sensul de export. Nu avea nici un rost sa supraapreciezi rubla! Chiar daca in situtia data interesele politce pe termen mediu erau sa menajeze populatia locala (romani, rusi, ucrainieni, ce se mai nimerea) care urma (se presupunea) ca dupa victorie urmau sa devina cetateni romani. 1:1 ar fi fost o masura extrem de generoasa..
In fine .. rubla era o moneda slaba. O da.. stiu ca va ganditi ca in 1979-89 o rubla se schomba pe 6 lei insa .. sa stiti ca prin 1955 in URSSS a avut loc o denominare care a facut ca rujbla sa fie mai mare ca leul. Ca prin 1950 erau cam 1:1.
Oricum este de-a dreptul ridicol .. citatul ala cu 40 lei rubla „ne arata” o putere extrem de generoasa cu evreii … care vine in contradictie cu “La 9 decembrie, subsecretarul de stat Vulcănescu a găsit necesar să-și reitereze instrucțiunile scrise conform cărora trebuia predat un inventar, aurul și argintul care nu erau sub formă de bijuterii să fie înmînate Trezoreriei Statului, iar bijuteriile vîndute prin intermediul Casei de Amanet”. Mda … asta era o masura de razboi in ton cu epoca .. deci e mai credibila decat supra aprecierea rublei sau leii detinut de evrei din Odesa.
A da. E cam aiurea si rublele colectate de la populația din teritoriile eliberate să fie folosite parțial pentru confiscarea leilor deținuți de evrei Cand confisti nu dai nimic in schimb sau daca dai- dai palme peste falci, paturi cde arma,. suturi samd. Nu dai o alta moneda! Inca ceva – sa „dai” ruble (moneda sovietica care urma sa fie inlocuita) contra lei ca apoi sa inlocuiesti cu lei acele ruble … nu vi se pare ca este cam absurd?
@Ghiţă Bizonu’
> mă râz…
> cestie dragalasa sa te strici de ras
> tare hazliu
> de-a dreptul ridicol
> E cam aiurea…
> este cam absurd
D-le Ghiţă, în primul rând: eu mă bucur că vă amuzaţi aşa de bine 🙂
Apoi: eu n-am urmărit partea din articol cu schimburile ruble/lei pentru că mi s-a părut complicat şi nici nu mă interesau detaliile peste măsură, deci nu pot să spun dacă partea asta din articol makes sense.
Totuşi, în locul dv., eu aş fi fost mai precaut deoarece, chiar dacă autorii citaţi n-or fi chiar genii, dar nici mai proşti decât proştii satului n-or fi… De aceea, poate era mai bine să începeţi prin a vă exprima nedumerirea, iar nu direct să vă stricaţi de râs… pentru că, cine ştie, poate aţi înţeles chiar dv. ceva greşit, şi atunci… cine râde la urmă?
Mi-e însă teamă că din cauza tonului şi a cantităţii de râs din comentariul dv., autorul articolului n-o să se simtă îmbiat să intre în vorbă cu dv. Şi ar fi păcat pentru toată lumea de aici, inclusiv pentru mine care, deşi îmi lipseşte motivaţia să descurc iţele eu însumi, aş fi vrut să aflu – pe gratis 🙂 – cum e treaba…
@Ghiţă Bizonu’
Nici eu nu am putut urmări rapid elaborarile legate de schimbul rubla – leul de pe vremea lui Antonescu. O sinteză ar fi utilă.
> In fine .. rubla era o moneda slaba. O da.. stiu ca va ganditi ca in 1979-89 o rubla se schomba pe 6 lei insa .. sa stiti ca prin 1955 in URSSS a avut loc o denominare care a facut ca rujbla sa fie mai mare ca leul. Ca prin 1950 erau cam 1:1.
Îmi amintesc că o redenominare (întărire) a rublei sovietice a avut loc în 1961. Atunci 10 ruble vechi au devenit 1 rublă nouă, numită tot rublă. Cum cursul rublei vechi faţă de leu era, aşa cum scrieţi, cam 1:1, cursul rublei noi a devenit de 1 Rublă la 10 lei.
Ambele s-au devalorizat în timp, în urma creşterii salariilor şi preţurilor. Despre enorma redenominare din România, din 2005, nu a utat nimeni nici pana acum, şi tot mai auzim vorbindu-se despre milioane de lei (nu neapărat furate 🙂 )
Domnilor
pe mine nnu ma intereseaza o „dicutie” cu Laszlo Sandor. El are agenda sa ….
Amical v-am atras atentai supra unui „amanunt” bizar pana la rizibil. Atentie eu nu zic ca n u au fost persecutii antievreiesti in Basarabia, insa masurile alea care se pare ca au fost luate in favaoarea .. evreilor!!!
Eventualele explicatii, sinteze sa le dea domnul Laszlo caci lui ii apartin citatele care ne arata o generoasa grija fata de evrei (rizibil nu?)
Si domnule Leibovici … daca dvoastrta va lipseste motivatia .. de ce credti ca eu as fi mai motivat ?! Dimpotriva – ramane cum ati stabilit : operatia aia de schimb de moneda s-a facut in folosul populatiei evreiesti!
@Ghita Bizonu’
> … Laszlo Sandor.
Stâlcirea numelor este o chestie de prost gust…
> domnule Leibovici … daca dvoastrta va lipseste motivatia .. de ce credti ca eu as fi mai motivat ?!
Dar eu nu v-am cerut nimic!!! Dacă am dorit ceva de la cineva, atunci doar de la dl. Laszlo Alexandru – să răspundă la observaţiile dv. Dar dată fiind forma sub care le-aţi prezentat…
> citatele care ne arata o generoasa grija fata de evrei (rizibil nu?)
Dar asta a şi fost intenţia autorului: să spună un lucru pozitiv despre Mircea Vulcănescu (citând din Jean Ancel) !!
Ia mai recitiţi din articol:
Deci: autorul articolului de faţă subliniază că, datorită lui M. Vulcănescu, rata de schimb a fost 40 în loc de 8 – în favoarea evreilor.
Eu scrisesem: „cine ştie, poate aţi înţeles chiar dv. ceva greşit, şi atunci… cine râde la urmă?” Ei bine, cel puţin în problema 40 vs. 8 aşa s-a şi întâmplat. Cine râde deci la urmă?
Holocaustul a avut mai multe componente: de la muncile publice umilitoare (măturarea străzilor, dezăpeziri etc.), licențierea evreilor din serviciile publice, marcarea lor infamantă cu steaua galbenă, confiscarea de bunuri din gospodărie, rechiziționarea caselor, deportarea în alte zone geografice, uciderea directă (la Iași, cu trenurile, la București, în timpul rebeliunii legionare etc.).
Mircea Vulcănescu a coordonat, ca membru al guvernului, jefuirea evreilor din România. La deportarea familiilor în Transnistria, unde nu mai aveau nevoie de lei românești, erau obligați să îi schimbe pe ruble. De aici decizia mareșalului Antonescu privind „confiscarea leilor deținuți de evrei, la o rată de schimb de 8 lei pentru o rublă”. E limpede că era vorba de evreii care erau deportați din România (unde aveau lei), în Transnistria (unde li se oferea cota respectivă, prin subevaluarea leilor, pentru jefuirea oamenilor).
Aici a intervenit Mircea Vulcănescu pentru a înăspri, zelos, măsura de jaf hotărîtă de mareșalul Antonescu. După cum arată Jean Ancel, „subsecretarul de stat de la Ministerul de Finanțe, Mircea Vulcănescu, și responsabilii Băncii Naționale pe probleme tehnice au stabilit o rată de 40 de lei pentru o rublă”.
Așadar unui evreu i se confiscau 8 lei și primea 1 rublă (după decizia lui Antonescu). Dar Vulcănescu a „corectat” măsura: unui evreu să i se confiște 40 de lei și să primească o rublă.
@Laszlo Alexandru
Mulţumesc pentru clarificări. Cu acestea, am putut şi eu să înţeleg aspectul cu preschimbările leilor în ruble.
Aţi mai putea preciza din ce anume regiuni din România au fost deportaţi evrei în Transnistria? Eu rămăsesem cu impresia că evreii din Regat nu au fost deportaţi, ci numai cei din Bucovina de nord, Basarabia, Ucraina, regiuni ocupate de armata română după 22 iunie 1941.
P.S.: Cât priveşte râsul 🙂 , văd că şi eu am înţeles greşit ce aţi scris, şi anume partea asta:
Deci la urmă n-a râs nici Ghiţă Bizonul, nici eu, ci dl. Laszlo Alexandru !
Nu, pe subiectul Holocaustului orice zîmbet e imposibil, indiferent dacă ai sau nu dreptate în cadrul argumentației pe vreun detaliu.
Din ce-am citit, cea mai serioasă cercetare în domeniu este „Raportul Final” publicat de comisia internațională de istorici, sub coordonarea lui Elie Wiesel.
@Laszlo Alexandru
> pe subiectul Holocaustului orice zîmbet e imposibil
Era vorba de „cine râde la urmă” (care este o expresie) într-o dispută de interpretare.
> cea mai serioasă cercetare în este „Raportul Final”
Mă gândeam că poate ştiţi pe dinafară din ce anume regiuni din Regat au fost deportaţi evrei în Transnistria. Nu este grav, am aflat: este vorba de evrei din Dorohoi şi din Bucovina de sud – Câmpulung, Suceava, Rădăuţi.
@Alexandru
> Mă gândeam că poate ştiţi pe dinafară din ce anume regiuni din Regat au fost deportaţi evrei în Transnistria. Nu este grav, am aflat: este vorba de evrei din Dorohoi şi din Bucovina de sud – Câmpulung, Suceava, Rădăuţi.
Ştii cumva de ce au fost deportaţi în Transnistria evreii care locuiau tocmai în aceste regiuni?
Laszlo Alexandru
domnnule … Trnasnistria se afla sub autoritatea cui ?! A Rusiei?
E… cine cauta gaseste …
„În ceea ce privește moneda din Transnistria, o vom lua gratis… Dacă nu mi se dă monedă de aceasta, atunci am să viu cu moneda noastră, care va avea aceiași valoare… prin urmare, problema monedei este clară… Am fixat cursul de un leu pentru o rublă ca să nu vină jidanii încoace și să facă contrabandă cu ruble… Rublele pe care le avem le vom da jidanilor care vor trece în Ucraina la cursul de 8 lei o rublă… Deci, d-l ministru al Finanțelor și d-le Vulcănescu, vă rog să luați măsuri ca să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat după războiul trecut, când tot felul de corbi au făcut contrabandă de monede. Am să introduc și pedeapsa cu moartea pentru cei care vor fi prinși că fac contrabandă de monedă… Cred că avem interesul ca să retragem, cu o monedă care nu are nicio valoare, o monedă care are valoare. Statul rusesc va reprezenta ceva. Și atunci, va trebui să ridicăm pe nimic aceste ruble. De ce? Pentru că noi avem zeci de mii de jidani, pe care am intenția să îi arunc în Rusia și care vor avea nevoie de ruble. Vom face deci o operațiune dublă: vom cumpăra ieftin rublele și le vom vinde scump“11. Numai că, notează istoricul Jean Ancel, „Vulcănescu şi funcţionarii BNR, care s-au ocupat de rezolvarea «problemelor tehnice», au calculat un curs de patruzeci de lei rubla, iar banii preluaţi de la evrei au fost utilizaţi pentru a plăti o despăgubire ţăranilor români de pe acele teritorii“12. Ministerul de Finanțe a colaborat îndeaproape cu Banca Națională și i-a transmis acesteia norme pentru schimbul monetar sau evaluarea obiectelor prețioase ale evreilor care urmau să fie deportați, ei fiind obligați să vândă către statul român. În acest sens, într-o adresă a Ministerului de Finanțe către Banca Națională, din octombrie 1941, se menționa că: „Ministerul Finanțelor este de acord ca plata să se facă în ruble la paritatea de 1 rublă = 40 lei. Obiectele vor fi cumpărate de Sediile Dvs. din localitățile respective, aurul fiind plătit la greutatea și la finețea lui, pe cursul oficial al Băncii Naționale a României. Pietrele și alte obiecte prețioase vor fi plătite pe baza unei evaluări făcute de un expert specialist și numai pe o cotă de 20% din aceste evaluări, care ar fi echivalentă cu proporția dintre aurul la cursul oficial și aurul la cursul liber
Suna mai altfel decat citatul dlui Alexandru, da?!
Asta eram p[qactica normala de razboi …
@Ghita Bizonu’
> E… cine cauta gaseste …
Felicitări că v-aţi gândit să vă informaţi singur când aţi avut o nelămurire!!
> Suna mai altfel decat citatul dlui Alexandru, da?!
Şi anume?
Puteţi să daţi şi referinţa?
Dar cu nedumerirea dv. exprimată eliptic astfel:
>>> domnnule … Trnasnistria se afla sub autoritatea cui ?! A Rusiei?
v-aţi lămurit?
@Ghita Bizonu’
Am găsit de unde este textul citat de dv.: dintr-un articol al lui Alexandru Florian „Mircea Vulcănescu şi memoria publică”, apărut în Revista 22 din iunie 2014: http://revista22online.ro/44107/.html
Deci asta s-a rezolvat. Rămâne restul.
@Victor
> Ştii cumva de ce au fost deportaţi în Transnistria evreii care locuiau tocmai în aceste regiuni?
Precis nu ştiu. Planul lui I. Antonescu era să „realizeze dezideratul istoric al neamului: purificarea rasei româneşti”, aici intrând în primul rând evereii, dar şi alţii: slavii de tot felul, poate ungurii (???), ţiganii. Planul s-a pornit cu Bucovina de Nord şi Basarabia, apoi Bucovina de Sud – poate ca o continuare a Bucovinei de Nord, în sensul „să purificăm mai întâi toată Bucovina”. Şi apoi tot restul, rezolvând treptat problemele de logistică. O idee iniţială a fost ca evreii, etc. să fie trimişi „dincolo de Urali”, depinzând însă de intenţiile şi „succesele” nemţilor
https://acum.tv/articol/77362/#comment-155116
@Alex
Antonescu n’a vrut sa purifice ginta romana si de strainii de orine germana? Erau svabi, sasi etc. Oare acestea erau impuritati de rangul intai si erau perfect asimilati culturii romane? Sa nu uitam ca multe familii nobile aveau nume grecesti ca urmasi a fanariotilor. Idea de purificare este cam nebuna: te uiti azi in Germania si vezi nemti cu nume poloneze si sunt nou veniti. Bucovina nu era plina de ucrainieni? Oare Bucovina de Nord nu este in Ucraina inclusiv Cernauti?
@Alexandru
> … în sensul „să purificăm mai întâi toată Bucovina”. Şi apoi tot restul, rezolvând treptat problemele de logistică.
Pare logic. Aş adăuga că începuse spolierea evreilor de pretutindeni, care aducea mijloace materiale pentru înfăptuirea planului de îndepărtare şi/sau lichidare a lor. În timp aceste mijloace urmau să crească, şi astfel să acopere nevoile logistice.
@Charlie
> Antonescu n’a vrut sa purifice ginta romana si de strainii de orine germana?
M-aş mira, din cauza „frăţiei de arme” cu naziştii.
Mi se pare interesant de remarcat că cei care au reuşit „purificarea” au fost comuniştii, care au ajuns să-i „îndepărteze” din România şi pe evrei, şi pe saşi, făcând şi bani frumoşi din vânzarea acestora către Occident.
@Victor
Completare la răspunsul meu la întrebarea ta:
> Ştii cumva de ce au fost deportaţi în Transnistria evreii care locuiau tocmai în aceste regiuni?
Deci, cum am spus deja, evreii au fost deportaţi în cadrul planului general antonescian de a curăţa România de alogeni, începând cu evreii. S-a început cu Basarabia şi Bucovina.
Cât priveşte Bucovina, imediat după 22 iunie 1941, Bucovina de nord (Cernăuţi, etc) a fost reunită administrativ cu Bucovina de sud (jud. Dorohoi) sub „Guvernământul Bucovinei” cu capitala la Cernăuţi şi condus de Gheorghe Alexianu.
De aceea politica de deportare a fost uniformă în toată Bucovina – toţi urmau să fie deportaţi (în Transnistria, pentru început).
Istoria detailată se poate găsi în Jean Ancel, Contribuții la istoria României, ed. Hasefer, București, 2001. Despre evacuarea din Bucovina de sud, fragmentul corespunzător din carte se găseşte aici
Văd acolo că deportările s-au desfăşurat în două etape:
– prima, începând cu 9 octombrie 1941,
– a doua, începând cu 11 iunie 1942.
Per total, în ambele etape au fost cuprinşi peste 21’000 de evrei (statistica Statului Major al Armatei Române).
Numărul total din toată Bucovina este, pentru 1941, de 92.000.
Hărţi:
Bucovina toată: aici
Bucovina de sud: aici
Ultima modificare: 15.09.2017
@Alexandru
> De aceea politica de deportare a fost uniformă în toată Bucovina – toţi urmau să fie deportaţi (în Transnistria, pentru început).
S-a clarificat, mersi. Mi s-a părut interesant din cartea lui J. Ancel următorul fragment:
De aici se vede ce soartă le pregătea Antonescu evreilor apţi de muncă din regat. Până la soluţia finală nazistă nu era decât un pas…
O altă sursă (menţionată de dl. Laszlo Alexandru): Raportul final al Comisiei Wiesel.
Citate din Raportul final:
„Din ordinul Marelui Cartier General, evreii care nu se vor putea ţine de convoaie, fie din neputină, fie din boală, să fie executaţi… Pentru îndeplinirea ordinului să se facă din 10 în 10 kilometri câte o groapă pentru cca 100 de persoane unde vor fi adunaţi cei care n-au putut ţine pasul cu cei din convoi: să fie împuşcaţi şi înhumaţi” [Raport, p. 137]
[Pe drum, evreii au fost jefuiţi şi asasinaţi]: „ţăranii se apropiau de un jandarm din escortă, arătau un evreu cu haine sau încălţăminte care îi plăceau şi propuneau un preţ, de obicei cam 1 000-2 000 de lei. După o scurtă tocmeală, jandarmul împuşca evreul, ţăranul plătea suma convenită şi dezbrăca rapid cadavrul” [p. 138]
Trenurile morţii de la Iaşi (spre Podu Iloaiei, Călăraşi). La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iaşi, inclusiv a femeilor şi copiilor … V. Raport, pg 124-125. Au murit circa 15’000, cam 80% din cei îmbarcaţi.
Deci: masive au fost şi deportările şi asasinările de evrei din Vechiul Regat, nu numai din noile teritorii de după 22 iunie 1941!
Date statistice privind nimicirea evreilor din România şi teritoriile controlate: v. Raport, p. 174 şi urm.
Extras din Raportul final al Comisiei Wiesel
Extras din articolul „Romania si rolul ei in Holocaust …” (2016)
Despre istoria judiciară agitată a lui Radu Dinulescu – v. aici.
În 1953 a fost condamnat de un tribunal civil la 15 ani muncă silnică şi confiscarea averii.
În 1957 a fost rejudecat de un tribunal militar, condamnarea din 1953 a fost casată şi a fost condamnat la 5 ani detenţie riguroasă, pedeapsă graţiată imediat de o amestie din 1955. Câţi ani de închisoare a făcut cu totul nu este clar. Cel puţin din 1953 la 1957, dar poate chiar din 1945.
În 1998 rudele (?) înaintează un recurs în anulare a sentinţei din 1957. Curtea Supremă de Justişie casează sentinţa din 1957 (şi confiscarea averii). Iată partea principală din justificare:
…evacuarea persoanelor suspecte și a evreilor din zonele de operaţii militare s-a făcut la ordinul Marelui Cartier General, pe baza unor liste întocmite de siguranţă și jandarmerie, iar inculpatul doar a transmis ordinele pe această linie.
Executarea acestora s-a făcut de către trupele germane, neputându-se stabili cu precizie dacă inculpatul Dinulescu Radu a avut vreo contribuţie la organizarea masacrelor, fapt consemnat și în hotărârea tribunalului militar (fila 321 volumul 4).
Din analiza probelor dosarului se reţine că inculpatul a acţionat în cadrul ordinelor și atribuţiilor de serviciu, fără a face excese sau de a participa direct la acţiunile represive ce au avut loc în zona de operaţii militare.