Noaptea fără stele, fără lună se așează la masă,
Işi face loc între noi, lasă întunericul ca pe o cortină,
Ioan cel neînfricat nu-I intinde măna, nici nu-i toarnă vin
și încearcă să o păcălească într-un joc ultim de-a baba oarba.
Dimineața peste masa golită de bucate, și de vin,
au adomit mesenii cu capul pe mușamaua rece,
un scaun e gol,
paharul plin încă. Telefonul alături.
Am ieșit in fața casei cu merii rumeni,
tac greierii, tace apa de munte,
nimeni nu-mi spune că omul cu care am stat la masă
a plecat
Și nu ne-am luat rămas bun.