Barometrul Opiniei Publice arată că Partidul Comuniştilor, condus de preşedintele Vladimir Voronin, continuă să domine categoric viaţa politică din Republica Moldova, cu 10 luni înaintea alegerilor parlamentare. Directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan, trage câteva concluzii privind spectrul politic din Republica Moldova din rezultatele sondajului realizat de IMAS.
1. Barometrul Opiniei Publice atestă că, încetul cu încetul, în linii mari, continuă să crească nemulţumirea cetăţenilor faţă de situaţia generală din Republica Moldova. Implementarea diverselor strategii guvernamentale de combatere a sărăciei nu au contribuit la inversarea percepţiei cetăţenilor moldoveni în privinţa stării lor materiale şi a libertăţilor democratice din ţară. Însă nici sindicatele şi nici partidele de opoziţie nu sunt în stare să canalizeze nemulţumirile cetăţenilor într-o albie ce le-ar conveni.
2. În ultima jumătate de an, Partidul Comuniştilor (PCRM) a reuşit să întreprindă un şir de acţiuni menite să inverseze tendinţele de declin, atestate clar după alegerile locale din 2007, reuşind doar să-şi stabilizeze situaţia. În acest sens, PCRM pare cel mai bine pregătit pentru alegerile din 2009, având şi resurse, incomparabile cu cele ale opoziţiei, pentru o campanie de succes: acces la factorul administrativ de care a abuzat întotdeauna de cînd se află la guvernare; suportul Bisericii; suportul celui mai influent „media-holding”, care nu se sfiieşte să recurgă la cele mai primitive, dar eficiente procedee propagandistice de lustruire a imaginii partidului de guvernămînt şi de defăimare a opoziţiei. În afară de aceasta, cu mici excepţii, practic nu există idei cu eventual impact semnificativ, la explorarea cărora să nu se fi înregimentat PCRM: integrarea europeană; liberalizarea şi reformarea economiei; „schimbarea la faţă” a guvernării; promovarea tinerilor prin declararea anului 2008 – An al Tineretului; patriotismul etc. De asemenea, PCRM a reuşit: să inoculeze ideea neutralităţii Republicii Moldova în preferinţele cetăţenilor (de la ~20% în 2004 la ~60% în 2008), limitînd cîmpul de manevră a multitudinii partidelor de opoziţie; să trezească speranţele cetăţenilor că e posibilă o soluţionare a conflictului transnistrean, care să fie susţinută de UE, SUA şi Rusia; să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, înlăturînd pericolul unei implicări anti-PCRM a acesteia în viitoarele alegeri şi evitînd situaţiile similare celor din 2005, cînd propaganda rusească şi instituţii statale, precum Duma de Stat, s-au implicat explicit în prejudicierea PCRM; să polarizeze opinia publică după criteriul identitar: moldovean-român, factor ce activează mitul pericolului extern pentru a atenua pericolul intern, legat de nemulţumirea crescîndă a cetăţenilor de starea lor materială. Experienţa alegerilor anterioare din Republica Moldova a demonstrat, că ultimul factor este destul de eficient în timpul alegerilor. Însă cel mai mare avantaj i-l oferă PCRM-ului însăşi opoziţia, prin menţinerea stării sale de dezbinare. Partidele de opoziţie care nu vor trece pragul de 6% vor putea chiar să-şi calculeze contribuţia la fortificarea poziţiilor PCRM. Astfel, în 2001, opoziţia i-a dăruit PCRM tocmai 21 de mandate, care adăugate la cele 50 obţinute, din totalul de 101, prin propriul efort i-a asigurat PCRM o majoritate parlamentară de peste 2/3. În 2005, ca urmare a constituirii unui bloc electoral destul de puternic, opoziţia i-a dăruit PCRM doar 10 mandate, care, adăugate la cele 46 obţinute prin propriul efort, i-a asigurat PCRM o majoritate de guvernare confortabilă.
3. În condiţiile existenţei unui partid dominant, opoziţia se supune unei erodări permanente, din cauza dispersiei forţelor. BOP confirmă, că pentru alegători contează preponderent: imaginea liderului, oferta electorală şi împărtăşirea unei doctrine “democrate”. În acest sens, putem constata că ofertele electorale ale partidelor “democrate” de opoziţie sînt, practic, identice. Deosebirile şi nuanţele fiind apanajul cercetătorilor, nu al alegătorilor. Singurul punct vulnerabil care contribuie la menţinerea stării dispersate a partidelor democrate este ambiţia liderilor. Însă votarea listelor închise de partid face anume imaginea liderilor drept factor determinant în formarea opţiunilor electorale. În aceste circumstanţe, nici unul din partidele de opoziţie nu mai poate lansa idei atractive, care le-ar aparţine şi ar putea fi promovate în exclusivitate. Mai mult, a devenit regulă, că orice idee a opoziţiei, cu potenţial atractiv pentru alegători, este imediat îmbrăţişată şi de PCRM. În acelaşi timp, ofertele şi ideile autentice ale PCRM sunt, practic, respinse de partidele de opoziţie.
4. Dacă pentru Partidul Social Democrat (PSD) poate fi o idee bună încercarea de a “juca pe terenul” PCRM, atunci pentru partidele liberale s-a ivit recent o idee cu un potenţial semnificativ, la care PCRM nu se va putea alătura. Este vorba despre ideea semnării Convenţiei privind micul trafic de frontieră cu România. De semnarea acestei Convenţii ar putea fi interesată populaţia a 1/3 din raioanele Republicii Moldova. Actuala conducere a Republici Moldova a ţinut să escaladeze conflictul cu România pînă la limita după care conducerea acesteia din urmă nu mai are nici un interes să negocieze ceva până nu se schimbă guvernarea de la Chişinău. Dar şi în acest caz, în loc să facă front comun, partidele liberale au intrat în competiţie. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) au venit cu iniţiative necoordonate de convocare a unor meeting-uri de susţinere a semnării Convenţiei, pe de o parte şi colectarea semnăturilor în acelaşi sens, pe de altă parte. Nu va fi nici o problemă ca la un anumit moment PLD şi AMN să-şi unească eforturile, numai că roadele acestora, cel mai probabil, vor fi cules de Partidul Liberal, ai cărui lideri menţin relaţii de ordin personal cu conducerea de vârf a României, şi an ajunul alegerilor ar putea să se întîlnească pentru a discuta cît de important este micul trafic de frontieră. Cetăţenii moldoveni vor înţelege imediat care din liderii politici moldoveni pot contribui cel mai mult la normalizarea relaţiilor cu România, deci şi la semnarea Convenţiei.
5. Separat, vor rămâne toţi foarte slabi, iar unii şi foarte vulnerabili la atacurile propagandistice. Astfel, împotriva liderului AMN, Serafim Ureachean, a şi reînceput hărţuiala. Ea aminteşte de procedeele utilizate de PCRM împotriva lui încă din 2003 şi reiterate apoi în 2005. Urechean are perfectă dreptate cînd afirmă că nu există nici un risc să i se întîmple ceva ori să fie condamnat în baza dosarului care i-a fost fabricat. Însă faptul că propaganda vehiculează informaţia despre cererea procuraturii de a-l condamna la 9 ani de închisoare are impact asupra percepţiilor cetăţenilor. PCRM, de fapt, poate avea un singur scop – să nu admită ca Urechean să redevină un lider credibil al opoziţiei, capabil s-o consolideze.
6. În ultima vreme, propaganda PCRM atenuează sau evită cu totul să atace Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) şi Partidul Democrat (PDM). Este un semnal că liderii PCRM admit că în 2009 vor avea nevoie de aliaţi post-electorali pentru învestirea Guvernului, alegerea conducerii Parlamentului şi a şefului statului. Tînînd cont de rezultatele ultimelor alegeri locale şi de tendinţele din BOP, am putea estima că PCRM ar putea real conta pe un procentaj de 35-40% din voturi. În dependenţă de numărul formaţiunilor care vor trece pragul electoral, numărul de mandate al PCRM ar putea varia în limitele a 40-50 de locuri, fiind posibilă şi obţinerea majorităţii simple. Ţinînd cont de diminuarea rating-ului PCRM, pragul electoral de 6% ar putea să fie depăşit de 4-5 formaţiuni din cele 7 menţionate ca având potenţialul necesar, deşi, în alegerile din 2001 şi 2005, doar câte trei formaţiuni au fost în stare să-l depăşească.