ACUM.TV

 
Depoziţia lui William Browder făcută în faţă Comitetului Juridic al Senatului SUA la dată de 27 Iulie 2017.

Domnule Preşedinte Grassley, doamnă Feinstein-membru principal al Comitetului, domnilor membri ai Comitetului, vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit posibilitatea de a depune mărturie despre tentativele de la Washington din anul 2016 ale guvernului Rusiei de a abroga Legea Magnitskii, precum şi asupra persoanelor care au desfăşurat această campanie, încălcând Legea de înregistrare a agenţilor străini prin aceea că nu au dezvăluit rolul lor de reprezentanţi ai unor interese străine.

Înainte de a vorbi despre acţiunile agenţilor care au desfăşurat, în numele interesului statului rusesc, campania de la Washington împotriva Legii Magnitskii, permiteţi-mi să spun câte ceva despre Serghei Magnitskii şi despre mine.

Eu sunt fondatorul şi directorul general al firmei Hermitage Capital Management. Am crescut în Chicago, dar în ultimii 28 de ani am trăit mai mult la Moscova şi Londra, iar în prezent sunt cetăţean al Marii Britanii. Din 1996 până în 2005 compania mea Hermitage Capital era una din cele mai mari companii de consultanţă pentru investiţii din Rusia, dispunând de active pentru peste 4 miliarde de dolari investiţi în acţiuni ruseşti.

Este cunoscută reputația Rusiei ca un stat corupt; am descoperit, din păcate, că situaţia era mult mai gravă decât credeau mulţi. Lucrând la Moscova, am aflat că oligarhii ruşi îi fură pe acţionarii lor, inclusiv fondul clienţilor mei. Prin urmare aveam un interes nemijlocit în lupta cu această corupţie endemică şi de aceea firma mea a început să studieze în detaliu modul în care comiteau oligarhii furtul acestor sume enorme. Intenţionam să le facem publice în media naţională şi internaţională rezultatele cercetărilor noastre.

Campania începută de noi privind decopertarea corupţilor şi prin aceasta prejudicierea reputaţiei lor a funcţionat perfect şi a dus la diminuarea corupţiei şi la creşterea preţului acţiunilor de la companiile în care noi am făcut investiţii. De ce? Pentru că lista adversarilor noştri coincidea atunci cu lista adversarilor lui Vladimir Putin. Când Putin a fost ales în anul 2000 pentru prima oară, el a descoperit că oligarhii îşi însuşiseră cea mai mare parte din puterea prezidenţială. Ei îi furau puterea, şi în plus furau banii investitorilor mei. În Rusia duşmanul duşmanului vostru este prietenul tău şi, deşi nu m-am întâlnit niciodată cu Putin, el a beneficiat de lupta mea cu oligarhii că să poată să-i înfrângă.

Totul s-a schimbat în 2003, când Putin l-a arestat pe cel mai mare şi cel mai bogat dintre oligarhii ruşi – Mihail Hodorkovskii. Putin a ordonat ca Hodorkovskii să fie debarcat din avionul său personal şi să fie adus la Moscova şi judecat, cu permisiunea dată posturilor de televiziune să-l filmeze şezând intr-o cuşcă plasată în mijlocul sălii de judecată. Aceasta a fost o măsură foarte puternică, pentru că nici un alt oligarh nu ar fi dorit să mai fie pus în această situaţie.

După condamnarea lui Hodorkovskii ceilalţi oligarhi l-au întrebat pe Putin ce trebuie să facă ca să nu ajungă şi ei în aceeaşi cuşcă ca Hodorkovskii. Evenimentele ulterioare au arătat că răspunsul lui Putin a fost: „cinzeci la sută”. Şi aceşti 50% nu erau destinate statului rus sau pentru Administraţia Prezidenţiale a Rusiei, aceştia erau 50% pentru Vladimir Putin personal. Din acel moment Putin a devenit cel mai mare oligarh al Rusiei şi cel mai bogat om din lume, iar activitatea mea anticorupţie a încetat să mai coincidă cu interesele sale.

Rezultatele acestor schimbări au apărut foarte repede. Pe 13 Noiembrie 2005, atunci când m-am întors la Moscova din week-end, am fost oprit la aeroportul Şeremietevo, reţinut 15 ore, şi apoi deportat şi declarat „un pericol pentru securitatea naţională”.

După 18 luni de la expulzarea mea de la Moscova au avut loc două percheziţii simultane. Peste 25 de colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne (MVD) au intrat în reprezentanta mea din Moscova şi în oficiul juridic american care reprezenta interesele mele. Aceste persoane oficiale au pus stăpânire pe toate documentele corporative legate de holdingurile investiţionale al căror consultant eram. Eu nu înţelegeam care este scopul acestor percheziţii, de aceea am angajat pe cel mai capabil avocat rus pe care-l cunoşteam – pe Serghei, un om în vârstă de 35 de ani. L-am rugat pe Serghei să cerceteze scopul acestor percheziţii şi să încerce să preîntâmpine orice acţiuni ilegale la care ei s-ar fi dedat.

Serghei a făcut cercetarea. El a ajuns la concluzia că este vorba de o încercare de captare a drepturilor persoanelor juridice: actele confiscate de MVD au fost folosite pentru o re-înregistrare frauduloasă a holding-companiilor noastre de investiţii pe numele unei persoane cu numele de Victor Markelov, un criminal cunoscut, condamnat pentru omor prin imprudenţă. După o cercetare şi mai profundă, Serghei a descoperit că datele furate de la companii au fost folosite de criminali pentru recuperarea ilegală a unor impozite în valoare de 230 milioane de dolari, impozite plătite de companiile noastre la bugetul rusesc din anului precedent.

Întotdeauna am crezut că Putin este un naţionalist. Părea de neconceput ca el să aprobe un furt de 230 milioane de dolari din banii statului rus, comis de funcţionarii săi. Eu şi Serghei eram convinşi că această operaţiune a fost executată de câţiva escroci şi că este suficient să atragi atenţia autorităţilor ruseşti, ca imediat „băieţii buni” îi vor aresta pe „băieţii răi”, şi în felul acesta să se rezolve problema.

De aceea am transmis plângeri penale tuturor organelor de aplicare a legilor, iar Serghei a depus mărturie sub jurământ în faţa Comitetul de anchetă al Federaţiei Ruse (analogul rusesc al FBI-ului) despre participarea unor funcţionari ruşi la această infracţiune.

Dar în loc să fie arestaţi oamenii care au comis infracţiunea, a fost arestat chiar Serghei. De către cine? De aceiaşi funcţionari de stat împotriva cărora el a depus mărturie. Pe 24 Noiembrie 2008 ei au descins la el acasă, i-au pus cătuşele în faţă întregii familii şi l-au expediat în arest preventiv.

Asupra lui Serghei au început imediat presiunile pentru ca să renunţe la depoziţiile făcute împotriva funcţionarilor corupţi din Ministerul de Interne şi să semneze o declaraţie (mincinoasă) prin care recunoştea că el însuşi este autorul furtului de 230 milioane de dolari, şi că a comis acest furt din însărcinarea mea (adică a lui W. Brauder / n.tr.).

Timp de 358 de zile a fost deţinut sub pază, mutat dintr-o închisoare în alta, deținut în condiţii inumane, pedepsit să stea în frig, cu lumina aprinsă tot timpul ca să nu poată dormi, deţinut în camere unde erau 14 deţinuţi care trebuiau să doarmă în doar 8 paturi.

Serghei a refuzat să semneze o declaraţie falsă. Cu toate suferinţele prin care a trecut, el nu a acceptat să-şi asume vinovăţia altora şi să depună mărturie mincinoasă contra unor nevinovați.

După şase luni de tratament inuman Serghei s-a îmbolnăvit de pancreatită şi calculi biliari, urma să fie operat, dar în loc de operaţie, cu o săptămâna înainte de dată programată a fost mutat în cea mai rea închisoare din Rusia numită Butârka, o închisoare fără asistenţă medicală, sub regim de detenţie severă.

El şi avocaţii săi au scris 20 de petiţii disperate, adresate tuturor instanţelor din sistemul rusesc de drept penal, pentru a obţine ajutor medical; petiţiile au fost fie ignorate, fie respinse în scris. Sănătatea lui Serghei a fost definitiv compromisă şi când a ajuns în stare critică, autorităţile din Butârka, pentru a nu fi făcuţi responsabili de moartea lui, l-au expediat la altă închisoare, care avea asistenţă medicală, unde însă l-au băgat la carceră, încătuşat de pat şi bătut cu bastoane de cauciuc de 8 gardieni.

În aceeaşi noapte a fost găsit mort pe podeaua carcerei.

Serghei Magnitkii a decedat pe dată de 16 Noiembrie a anului 2009 în vârstă de 37 de ani. Au rămas în urma lui o văduva cu doi copii..

Despre moartea lui am aflat în dimineaţa următoare. A fost o ştire zdrobitoare şi sfâşietoare, care îţi schimbă viaţa, o știre cum nu am mai primit vreodată.

Serghei Magnitskii a fost ucis pentru că era avocatul meu. Dacă nu ar fi fost reprezentantul meu, ar fi trăit şi astăzi.

În acea dimineaţă m-am jurat în faţa memoriei lui Serghei, am jurat în faţa familiei sa, şi faţă de mine însumi, că am să mă bat pentru dreptate şi am să-i urmăresc pe oamenii care l-au ucis. În următorii şapte ani şi jumătate m-am dedicat în întregime acestui scop.

Cu toate că acest caz s-a caracterizat printr-un şir neîntrerupt de ilegalităţi, împrejurările torturilor şi a morţii lui Serghei au fost atât de dincolo de orice limite, încât eram convins că măcar cineva dintre cei vinovaţi va fi tras la răspundere. Spre deosebire de alte crime din închisorile Rusiei, care în mare măsură nu sunt bine documentate, Serghei a înregistrat totul. Timp de 358 de zile de detenţie sub pază, Serghei a scris mai mult de 400 de reclamaţii, descriind amănunţit abuzurile săvârşite asupra persoanei sale. În aceste plângeri el descria cine şi ce abuz i-a aplicat, unde, când şi de ce. El a avut posibilitatea să trimită aceste plângeri scrise avocaţilor săi, care, în conformitate deplină cu legea, le-au transmis autorităţilor rusești. Şi deşi plângerile lui au fost fie ignorate, fie respinse, s-au păstrat copiile lor. Ca urmare, noi deţinem cel mai bine documentat caz din ultimii 35 de ani de încălcare intenţionată a drepturilor omului din Rusia.

Când am început lupta pentru dreptate având asemenea dovezi, am considerat că autorităţile ruseşti nu vor avea încotro şi măcar vor declanşa urmărirea penală cel puţin împotriva unor funcţionari vinovaţi de torturarea şi uciderea lui Serghei Magnitskii. Evenimentele care au urmat au arătat că o greşeală mai mare nici că se putea. În loc de urmărirea penală, autorităţile ruseşti au erijat o apărare circulară şi i-au scos pe toţi complicii de sub orice răspundere. Au ajuns până acolo încât să acorde bonusuri şi decoraţii celor care au participat la reprimarea lui Serghei.

A devenit evident că dacă vreau dreptate pentru Serghei, nu o pot obţine decât în afara graniţelor Rusiei.

(Traducere din limba rusă de Sfartz Pincu)

Partea a 2-a – v. aici.

Acest articol a fost publicat vineri, 4 august 2017 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.