Nu de mult am primit o scrisoare foarte măgulitoare de la un cititor.
„Apreciez mult schiţele dumitale umoristice, scria el, care mă fac să zâmbesc şi chiar să râd uneori şi care sunt scrise corect gramatical. Toate mi-au plăcut în afară de una, în care faci aluzie la un tip care a avansat în serviciu pe bază de pile, cea ce după părerea mea nu e adevărat. Aşa că te rog să dai o dezminţire ca să nu se creadă, că mie deja mi s-au făcut apropouri directe, aşa că vezi ce faci!”.
I-am arătat scrisoarea domnului Oiţerman.
– Prostii, m-a asigurat el. Cu siguranţă că l-ai atins unde trebuie. Să nu te laşi… Toate bucăţile sunt foarte simpatice, în afară de una în care ai pomenit de migrena mea. Ce ţi-a venit, domnule, să faci publică chestiunea? De data asta ai dat chix, să ştii. Dar în rest, eşti talentat, crede-mă.
I-am relatat discuţia lui Şimon Şeinerovici.
– Nu i-a convenit escrocului. Dă-l în plata domnului, schiţa aia e foarte bună. Dacă vrei neapărat să cauţi una mai slăbuţă, atunci îţi spun eu: ai scris mai de mult cum am încercat eu să joc la bursă cu bani împrumutaţi… N-ai avut nici un chichirez, poţi să mă crezi. Nu mi-a venit nici să zâmbesc, nu ştiu unde ţi-a fost inspiraţia…
I-am povestit lui Leopold Gurnişt ce mi-a spus Şimon.
– Ha! a râs timid Leopold. Ţi-ai şi găsit pe cine să întrebi. Păi ce-ai fi vrut să zică el, care a prăpădit nu ştiu câţi bani… Vrei să te laude? Schiţa, între noi fie vorba, e grozavă… Şi subiectul e de interes general. Major! Despre ce n-ar fi trebuit să scrii, îţi spun eu: despre căţei. Chiar ce ţi-a venit să faci din asta un subiect umoristic? Ca să am eu discuţii cu Matilda, că ţi-aş fi furnizat tematica şi că a crescut numărul de câini pe cap de locuitor? Ocupă-te de probleme mari, nu de fleacuri…
I-am reprodus aprecierea domnului Ghezuntertoit.
– Dimpotrivă, a fost el de părere, subiectul mi se pare deosebit de interesant. Parcă despre câini a fost vorba? Ai surprins un fenomen social, fiecare se vrea domn acuma, câinele şi rasa îi oferă un statut special. Să ţii animale la bloc? Eu, dacă am o vilă, îmi pot permite, e cu totul altceva… Dar apropo, ce ai domnule cu mine? Cu vila, cu petrecerile, cu relaţiile mele în lumea mare? Spune dacă n-am dreptate: astea sunt subiecte de schiţe umoristice? Îţi vine să râzi de treburile astea? Păcat de condeiul matale, zău…
I-am cerut părerea lui Boris Israelovici Glazpapier.
– Clasa exploatatorilor s-a temut întotdeauna de umorul viguros, a rostit el. L-ai surprins în scrierile dumitale ca într-un insectar în care se văd toate racilele societăţii capitaliste în descompunere. Nu te lăsa, luptă mai departe pentru o societate mai bună, mai luminoasă, mai dreaptă. Noi vom sprijini întotdeauna o cauză justă. În această direcţie trebuie îndreptată arma umorului.. Şi nu către oamenii muncii, salariaţi sau pensionari. Ai greşit foarte mult când m-ai descris aşa cum m-ai descris uneori, nu uita cine am fost eu….
I-am povestit necăjit lui Menaşe.
– Ascultă-mă pe mine, m-a liniştit Menaşe, nu sunt eu cel mai apropiat vecin al tău? Întotdeauna o să se găsească cineva care să nu fie mulţumit. Nu ai voie să ţii seama de ce-o să zică unul sau de ce-o să creadă altul. Dacă tu consideri că e bine să scrii, dă-i drumul, fără compromisuri, fără menajamente, fără reticenţe. Fără! În rest, vorba aia, jemanfiş. Numai un lucru te rog, când scrii despre mine şi Rozica…, vorba aia…, las-o mai moale…
