Poluarea chimică a aerului reprezintă preţul inevitabil al activităţii umane şi, în acelaşi timp, al daunelor pe care aceasta o produce tuturor făpturilor planetei. Nimeni nu poate tăgădui nocivitatea unei parţi din nenumăratele substanţe particulare şi gazoase, deversate în atmosferă şi nici repercusiunile lor asupra organismelor vii. Fiind la originea unei importante probleme de sănătate publică se impune o triplă apropiere: cunoaşterea aero-contaminatorilor şi sursele lor, detecţia şi evaluarea efectelor pe termen scurt şi lung şi necesitatea măsurilor vizând controlul riscurilor sanitare pe care le reprezintă.
Diversitatea poluanţilor susceptibili de a contamina atmosfera este atât de importantă, încât stabilirea unui inventar exhaustiv pare derizoriu. Atenţia se focalizează, aşadar, asupra consecinţelor a trei activităţi cauzale: industria, încălzirea domestică şi transportul, creatori a două mari tipuri de poluare.
Poluarea acido-particulară (poluările acide), cunoştinţă veche, legată de utilizarea combustibilelor fosile ca sursă de energie sau de încălzire (cărbune, combustibil domestic…), şi caracterizate prin eliberarea în atmosferă a dioxidului de sulf (SO2) şi al derivaţilor lui, acidul sulfuric (H2SO4) şi al sulfaţilor, asociaţi diverselor componente organice cat şi particulelor fine, provenind de la o combustie incompletă.
Acest gen de poluare se observă preponderent în sezonul rece, în cursul căruia prezintă o amplificare bruscă pe timp de ceaţă, când aceste efecte combinate cu absenţa de vânt şi cu un fenomen de inversiune termică favorizează acumularea de poluanţi deasupra marilor concentraţii urbane şi industriale.
Poluarea zisă oxidantă, cunoscută mai recent, îşi trage originea din activităţile industriale, dar, mai ales, din traficul de automobile.
Gazul de eşapament al vehiculelor, conţine oxizi de azot, componenţi organici volatili, oxid de carbon, la care se adaugă metalele grele cum ar fi plumbul, cromul, cadmiumul…, şi particule fine emanate, în deosebi, de motoarele diesel. Sub influenţa razelor ultraviolete solare, unii dintre aceşti poluanţi dau naştere oxizilor puternici, cel mai răspândit fiind ozonul, extrem de toxic pentru celulele şi ţesuturile vii. Poluarea „fotochimică” predomină în zonele însorite, cu trafic de vehicule crescut, apărând în perioadele anticiclonice prelungite.
La aceste aero-contaminante, întâlnite mai peste tot în lume, se mai pot adăuga alte toxice gazoase, de naturi diverse, odată cu activitatea industrială locală. Identificarea şi supravegherea lor necesită tehnici particulare indispensabile în momentul când aceste substanţe devin potenţial periculoase pentru organism.
În trecut, primejdiile poluării atmosferice exterioare s-au impus în timpul episoadelor dramatice ocazionate de ceţi persistente, stagnând, mai multe zile, deasupra marilor oraşe sau a zonelor industriale. În astfel de situaţii climatice, acumularea de poluanţi de tip acido-particulari, provoacă o veritabilă epidemie de tulburări respiratorii acute severe în rândul populaţiei expuse, ajungând până la moartea persoanelor slăbite de existenţa afecţiunilor cronice. Aceste catastrofe sunt la originea intrării în acţiune a unei politici de „aer curat”, care a redus considerabil riscul revenirii fenomenelor poluante.
În momentul de faţă, supravegherea sanitară a populaţiei relevă întotdeauna efecte patologice. Efectele pe termen scurt sunt cel mai uşor identificabile, datorită relaţiei cronologice restrânse dintre datele furnizate de reţelele de supraveghere şi observaţia simptomelor populaţiei expuse.
În cazul poluării oxidante, manifestaţiile respiratorii se asociază frecvent cu alte simptome cum ar fi: iritaţia ochilor, oboseala, dureri de cap, crize de astmă, etc., care traduc influenta anumitor poluanţi asupra întregului organism, oxidul de carbon şi ozonul de pildă.
Efectele pe termen lung sunt mult mai dificil de determinat. Responsabilitatea poluării atmosferice de la originea maladiilor cronice degenerative (bronşite cronice, emfizeme, cancer), nu pot fi stabilite cu certitudine. Instalarea acestor maladii e lentă, etalându-se pe câţiva zeci de ani, ceea ce face anevoioasă evaluarea calitativă şi cantitativă a riscului din mediul înconjurător al bolnavilor suferinzi. În plus, este vorba de afecţiuni cu cauze multiple, alţi factori favorizându-le dezvoltarea. Riscul profesional expune aparatul respirator iritaţiilor cronice dar, mai cu seamă, fumatul.
Negocierile actuale, privind încălzirea climatului datorită poluării, vor duce, fără îndoială, la semnarea unui acord de bun simţ în 2009, la Copenhaga, fiind vorba de supravieţuirea planetei.
Statele cele mai poluante, USA, China, sau India, arătate cu degetul de marea comunitate a ecologiştilor, dar concurente în cursa expansiunii industriale, vor fi obligate să înţeleagă imperativele unei reduceri substanţiale a poluării, fără de care propria lor existenţă va fi pusă sub semnul întrebării.