Moartea

Moartea e o ipostază preventivă
O fărâmă de fire ce locuieşte-n noi
Versul, nemurind de atâta biciuire
Capăstrul calului desprins, vezi bine
Se clatină pe drum.

El strigă hăisa ca un vaier surd
Si râde larg cu rima-n gură
Tu mori din nou ca să nu naşti
A ta şi-a lui progenitură

Si aiuriţi de-atâta frumuseţe
Tu potriveai cu frică trecătoare
sălcii plângând, ascunsă floare,
o stanţă tristă, care doare

Si v-am acoperit cu pătura de cal
Si-am plâns de mila melcilor din deal
Ciudat rosteai, cu vocea-ţi clară:
“Câtă tristeţe mov
într-un pahar cu apă chioară” ..

—
Viaţa

Cuvântul dadaist
ciudat cum e şi persiflist
învârte limba din folclor,
produce vers în ritmul chior

poetul superdadaist, mai nou
cuprins de dor şi-nţelepciune
compune rime.. mult mai bune

dada ..nunu.. da, da, da
vestea dusă haimana
cu viteză eminentă
printe scritori ciclişti
plină-i curtea de artişti
dadaişti postmodernişti
dând cu trefla-n paşoptişti..

dorul de democraţie
pus pe foaia de hârtie
nostalgie dadaistă
împăratu-i gol pe prispă
şi imi zic în barba-mi cheală:
viaţa asta nu prea e
cum Tzara zicea că e..