În 1777, pe 14 iunie primele state americane aveau să fie reprezentate prin 13 linii (dungi) orizontale și înscrise pe primul drapel american.
Au trecut 240 de ani și întreagă recuzită simbolistică a drapelului american întrunește emblemă libertății, nu numai pentru locuitorii Americii, ci și pentru generațiile de imigranți în căutarea unei noi vieți.
Respectul față de drapel și arborarea acestuia țin de o tradiție aș zice sfântă, nu ostentativă, ci pur și simplu parte a vieții de zi cu zi.
Am vizitat în urmă cu câteva zile un prieten american. În spatele casei și-a terasat un mic rondou în mijlocul căruia a instalat un fel de catarg din fibră de sticlă de aproape 10 metri cu un drapel imens. Conform legislației drapelul trebuie să rămână arborat doar de la răsărit și până la asfințitul soarelui. O derogare vine să permită necoborarea acestuia dacă este iluminat. Amicul meu a instalat câteva neoane în pământ care să poată dispersa lumina pe tot timpul nopții.
Am revenit în seara zilei de 14 iunie, ziua steagului american. Lumina pornind de jos aprindea înălțimea.
Prietenul meu mi a zis :
– Drapelul e cântecul de lebăda al bunicilor mei. Ei au venit din Sicilia, nu vorbeau prea multă engleză, dar casa și mica lor băcănie erau mereu împrejmuite de drapelul american. Bunicul a servit câțiva ani ca soldat într-o unitate militară.
Priveam drapelul și am înțeles că dincolo de președinți, de dinastii și interese efemere forța magică a emblemei mă convinge că nu icoanele la care ne pupăm și ne smerim sunt motiv de îngenunchiere.
În aceeași zi am vizitat o grădiniță. Copiii aveau în mânuța lor firavă un drapel minuscul. La prima vedere pare un joc ieftin. Mă uitam la grupul de copii adunați în joc și cântec, toți veniți din cel puțin douăzeci de țări. Am înțeles că din perioada preșcolară trebuie să învețe că sunt în SUA, și implicit câte ceva din tartina cu vară și cer senin numită patriotism față de locul primitor în care suntem adoptați cu toții.
God Bless America!
