Un razboi al lumilor…
… nu cel de la cinema, dar cu efecte speciale si mai si – (zi Doamne fereste de efectele astea…); cu un agent dublu, baiat altminteri cumsecade, dar pe care un misterios proces de oxidare il transforma in monstru; cu amenintarea unei catastrofe planetare daca ar castiga baietii rai… si asta inca nu e tot, intrigile se tin lant, e greu sa le tii de urma tuturor agentilor provocatori, mediatorilor (mai ceva ca la ONU), negociatorilor (mai ceva ca la Obor), … ce “Caderea Bizantului”, domnule, sa vezi aici cadere…
Nu e genul tau de poveste?
…Pacat, ca de ascultat tot trebuie sa asculti. Intai, pentru ca nu e poveste, si pe urma, pentru ca te priveste direct si personal, eroul (eu zic eroul, dar poate fi si victima, depinde de tine) il vezi in oglida. Tu. Nu vorbesc de Caderea Bizantului, domnule, ci, daca nu bagi de seama, de caderea ta. Si pentru ce? Pentru o amarata de molecula grasoasa, acolo, un C27H45OH sterolic?! Ce spui, n-ai auzit de el? – ei, n-ai auzit! Colesterolul, domne, de el iti vorbesc!
Colesterolul: un agent dublu
Colesterolul este o molecula de grasime indispensabila vietii. Provine mai ales din fabricatia proprie a organismului, dar o parte vine si din mancare. Din el sunt confectionati peretii celulelor, unii hormoni fara de care sau n-ai putea trai (cortizonul), sau nu prea ar mai merita sa traiesti (da, domne, hormonii sexuali), sarurile biliare (fara de care digestia grasimilor ar fi imposibila; si daca vrei sa-mi spui ca, la urma urmei, nici n-ar fi asa de rau, duca-se pe pustii de grasimi– permite-mi sa-ti amintesc ca unele dintre vitaminele cele mai importante sunt tocmai…grasimi). Pentru a ajunge in toate locurile din corp unde este necesar (stiintific spus: peste tot), colesterolul circula prin sange, si, tot circuland, se depune in invelisul dinauntru al vaselor, unde un proces chimic de oxidare il transforma in factor foarte agresiv, care ataca vasul de sange. Aici apare si poanta cu agentul dublu, caci de fapt ce ai citit mai sus se refera la colesterolul “rau”, numit LDL, a carui actiune este partial contracarata de colesterolul “bun”, HDL (prescurtari din engleza, da’ce credeai!). Depunerea de colesterol si toata invalmaseala de celule pro- si contra-inflamatie alcatuieste un fel de terci galbui care ingusteaza, treptat, vasul de sange. Aceasta aste placa aterosclerotica. Ea se aseaza in toate vasele: ale inimii, ale creierului, ale picioarelor – da, chiar peste tot.
Placa aterosclerotica: intre necaz si nenorocire
Spune vorba romanului: “sa nu dea Domnu’ cat poate indura omu’”; atata doar, trebuie sa te obisnuiesti treptat cu raul, cam ca pe vremea lui Ceasca, azi o pana de curent, maine niste gheare de pui, stii cum era, ca doar stai bine cu tinerea de minte… ca daca ne lua de la inceput cu patriotii de porc, pai il dadeau, domne, jos, si puneau pe altu’. Ei bine, tot asa si cu placa aterosclerotica: daca ea creste incet, vasul de sange (sa zicem, in inima) se adapteaza, mai imprumuta sange de la vasele sanatoase din zona, se descurca el. Rezultatul: dureri de piept la efort – angina de efort. Cu totul altfel stau lucrurile insa daca astuparea vasului se face deodata. Asta se intampla cand, peste “terciul” aterosclerotic (ba da, ma exprim frumos; athera inseamna terci, pe greceste; adica ce, ai sa accepti pe greceste, si pe romaneste nu?!) se formeaza un cheag de sange; rezultatul – moarte subita sau, la cei mai norocosi, dureri de piept ingrozitoare si gangrena unei portiuni din muschiul inimii – infarctul de miocard. Tot cam asa (cu mici diferente) poate aparea infarctul la creier (accident vascular cerebral), gangrena la picioare (ateroscleroza periferica), si alte necazuri de acelasi calibru.
Mi-e frica. Ce trebuie sa fac?
Bun. Frica asta chiar ca e sanatoasa. Colesterolul trebuie mentinut la valorile recomandate: LDL sub 70-160 miligrame la decilitru (1.8-8.8 milimoli la litru) – valoarea concreta depinde de cati alti factori de risc pentru ateroscleroza ai (fumatul, de pilda, ca tot am vorbit despre el saptamana trecuta), sau daca ai chiar antecedente de ateroscleroza (de pilda, un infarct in trecut); HDL, colesterolul “bun” trebuie sa fie peste 40-45, altfel, saracu’, e bun numai in intentie, ca de ajutat… Pentru a scadea colesterolul, trebuie evitate mancarurile care contin grasimi animale (unt, slanina, carne grasa, branzeturi grase); desi numai o mica parte din colesterolul sangelui provine din alimente, uneori tocmai putinul asta e de ajuns ca sa scada colesterolul pana la valori acceptabile. Alteori, totusi, e nevoie de tratament medicamentos. Cele mai utile medicamente sunt din grupa statinelor, care impiedica formarea de colesterol in organism.
Deci: fa-ti analiza colesterolului (“pe fractiuni”, LDL si HDL separat) si mergi la medic pentru recomandari.
…Si totusi, as vrea sa intreb…
Stai. Stiu exact ce vrei sa intrebi: daca, totusi, nu e mai bine sa-l lasi incolo de colesterol, ca atatea restrictii si medicamente si vizite la doctor nu priesc nici ele omului… Uite, iti raspund: “Va sugerez sa intensificati activitatea locomotorie” – ma intelegi, sunt politicos, ca doar n-am sa-ti spun: “Fugi, domne, de-aici!” …
Data viitoare: diabetul si vasele de sange
Excelent, dar nu am inteles de ce raportul dintre colesterolul bun si rau sau rau si bun, in fine raportul… care apare pe analize, daca e in afara # parantezei poate fi redresat si ce influentza are ca diagnostic?
Ce e indicat sa maninci „natural” ca sa scazi colesterolul sau sa-l ridici pe cel care afecteaza sanatatea; ce faci daca iei pastile, totul se redreseaza si, dupa doua luni apar din nou toate, aiurea…deci terciul ala nu a fost dus in eroare!
Ce e cu oul interzis ca aliment!?
Draga Levana,
Multumesc pentru intrebare. Ideea este nu de a „insela” terciul, ci de a-l subjuga. Exista boli unde succesul terapeutic implica si posibilitatea incetarii tratamentului (de pilda, un brat rupt, si acum vindecat, justifica indepartarea ghipsului), si altele, in care succesul terapeutic nu face decat sa confirme necesitatea urmarii permanente a tratamentului. Deseori, vedem de pilda cate un hipertensiv care, intrebat fiind daca sufera de vreo boala, raspunde, senin, „nu”, dar cand ii deschidem dosarul medical, apar vreo trei medicamente antihipertensive…pe care le-a oprit din proprie initiativa, caci tensiunea „s-a normalizat”…si de normala ce e, cand o masori din nou, te crucesti (ma rog…sau obiceiuri echivalente!)
A propos de raport, multi dintre cardiologi nu il folosesc, si iata de ce: desi este adevarat ca un colesterol HDL (bun) neutralizeaza partial influenta colesterolului LDL („rau”), este si mai sanatos a avea atat colesterolul bun ridicat, si pe cel rau scazut. (Vedeti va rog valorile in articol, si retineti ca recomandarile a propos de LDL se fac dupa situatia fiecarui pacient, deci „normalul” unuia poate reprezenta „crescutul” altuia). In fine, a propos de alimentatie, in privinta LDL este mai important ce NU mancam (desi, indirect, si o salata bogata care „ne umple” si ne indeparteaza de fripturica grasa, este si ea un mijloc auxiliar util); singurul aliment cunoscut a creste HDL este alcoolul – pana la 2 „portii” pe zi, unde portie = paharel, pahar sau halba, dupa caz. In fine, ousle au fost lung timp considerate o sursa importanta de colesterol si contraindicate bolnavilor de inima; astazi este permis un ou pe zi, fara efecte daunatoare inimii. Aceasta, deoarece, de fapt, cele cateva grame cat cantareste un galbenus de ou contin o cantitate absoluta infima de colesterol, dezavantaj amplu contracarat de marea valoare nutritiva a acestui aliment. Sper ca aceste observatii va pot ajuta.
Ma puteti gasi si la adelgab@aol.com, daca mai aveti si alte intrebari.
Cum sa nu am intrebari! Doar am si tensiune:)
O tanara bunica vrea mereu sa fie in forma, sa nu-si piarda puterele! Adevarul e ca nu maninc gras de fel, numai prin strainatate mai inghit branza 30%, parca nu s-ar fabrica alta, nu ca la noi 5%, 1-1/2% , „p^ine usoara”, p^ine grea n-am gasit:) decit pe vremeau „impuscatului” ca era din cartofi. Mai mult, cunosc oameni foarte slabi care au colestereolul ridicat. Ce ma framinta e cura de grefuit rosu si thina pentru impunatatirea raportului. Dar, chiar astea doua alimente nu-mi plac! Iar miscarea e redusa din cauza serviciului si bineinteles a calculatorului, internetului, etc renuntind, bineinteles la inot, mersul pe scari, cu toate ca am vreo 200 la serviciu, dar e f. monoton!Doar plimbari cu nepoti, nu e suficient si cititul cartilor de la dreapta la stanga!? Deci fara recomandari nu e posibil?!
Multumesc mult!
levana
Draga Levana,
Exact cum marile hotarari ale unui Parlament sau altul se iau nu in aula plenara, ci intr-o bucatarioara unde, literalmente, se pune tara la cale, si sanatatea vaselor de sange si a inimii este obiectul unei lupte surde si tacute, dar neintrerupte, in jurul terciului aceluia “alandala”: ateroscleroza.
Cateodata, ma intreb cum se poate sa ne doara cat cuprinde o glezna scrantita sau un genunchi julit, in timp ce acesti monstruosi asasini, colesterolul si hipertensiunea (si despre aceea voi vorbi, in curand) isi fac mendrele pe tacute…
Cineva, acolo sus, o fi hotarat asa, dar cum nici la acea bucatarioara nu am acces, pot numai sa va rog frumos, intai de dragul Dv., dar si de dragul nepotilor, sa aveti grija de toate cele pe care le discutam in rubrica – desi pentru picnicul la care va pregatiti sa mergeti de proxima sarbatoare, sunteti (partial) scutita de restrictii!
A, si in legatura cu cei care, slabi fiind, au colesterolul crescut, si cei care nu au nici un factor de risc, dar totusi cad rapusi de infarct, explicatia e simpla: Dumnezeu, bunul, nu a citit tratatul de medicina…
Am si eu o intrebare: icrele ca atare (nefacute cu ulei) contin cu siguranta colesterol. In bucataria chinezeasca se folosesc icre fierte sau gatite altfel. Cam cat colesterol au?
Si…care ar fi cea mai buna contramasura pentru scaderea concomitenta a colesterolului si trigliceridelor (grasimilor)? Renuntarea totala si la uleiurile vegetale, ca si la cele animale?? Si consumul in exclusivitate de peste?
Intreb dar tot nu ma pot abtine cu totul de la bunatati…