Între 25-28 Mai 2017 a avut loc la Iaşi, sub egida Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor de inventatori (IFIA-Internaţional Federation of Inventors Associations), Salonul European pentru Europa Centrală şi de Est al creativităţii tehnico-ştiinţifice, reprezentată prin peste 500 de invenţii şi lucrări ştiinţifice originale şi de valoare.
Juriul internaţional, format dintr-un grup de 15 profesori universitari cu renume din Franţa, Portugalia, Polonia, Malaysia şi de la Universităţile principale din România (Cluj, Braşov, Iaşi), au muncit din greu pentru a selecta câştigătorii acestei curse a peste 500 de minţi neastâmpărate, mereu în căutarea noului, spre folosul întregii omeniri, fără nicio discriminare legată de convingeri politice, religioase, etnice sau rasiale, un moment, doar un moment din păcate, de reuniune a oamenilor intro singură familie adevărată.
Prezenţa României la acest Salon a fost remarcabilă, aş spune strălucită – prin valoarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică, în special în domeniul chimiei şi tehnologiei materialelor moderne, unde, spre surprinderea, mea am regăsit nume celebre de profesori universitari din perioada mea de studii (la mijlocul secolului trecut !), dar din generaţia a două, aşa cum este, spre exemplu, al Lidiei Gaiginschii cu cercetarea „The Analysis of an Internal Combustion Engine breakdown”, fiica marelui specialist în motoare cu ardere internă care a fost Emil Gaiginschii. Mi-am adus aminte cu această ocazie că deşi nu eram decât un student al prof. Gaiginschii, exista o legătură specială între noi – eu student în anul 3 la Facultatea de Maşini Unelte, dumnealui – Profesor de motoare, şi ne lega pasiunea comună pentru acest domeniu. Îmi aduc aminte cu mare plăcere cum intro zi m-a chemat la catedra lui şi mi-a oferit un dosar gros cu lucrarea de doctorat a unui aspirant de al lui, să mă uit puţin prin ea şi să văd, dacă găsesc vreo greșeală. În recreaţia următoare am şi revenit să-i spun ce am observat, iar Prof. Gaiginschii, care pusese pariu pe mine cu un profesor de al-meu, a râs în hohote – era sigur dinainte că am să găsesc eroarea de neconversie făcută de aspirantul respectiv relativ la distribuţia micro-picăturilor de combustibil din injecţia în motoarele Diesel !.
Marele premiu de la Salonul EUROINVENT-2017, oferit de Fundaţia „Dan Voiculescu”, în valoare de 10.000 lei (banii contează, chiar dacă mecena este la puşcărie !), a fost câştigat de o echipa de cercetători de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, care a realizat o mănuşă bionică pentru recuperarea mâinilor paralizate. Nu pot să nu amintesc acum faptul că bunul meu prieten din Israel, Solomon Mirel, a lucrat cu 20 de ani în urmă la aceeaşi temă, pe care nu a mai terminat-o din cauza dispariţiei lui din această lume. Eu nu aveam nicio şansă, din păcate, de a aspira la marele premiu, pentru care trebuie să prezinţi realizări, or realizarea invenţiilor necesită fonduri, fonduri pe care Ministerul Cercetării şi Inovării le distribuie după criterii specifice, şi trebuie şi eforturi pe care, tot din păcate, nu mai am puterea să le fac!
Un alt grup de 18 inventatori a fost premiat cu medaliile de aur, argint şi bronz pentru invenţiile lor. Deşi eu nu am fost prezent fizic la această manifestare a creativităţii, dar am prezentat, la „fără frecventa”, trei invenţii, am fost totuşi remarcat de juriu, şi mi s-au acordat două medalii de aur, una pentru „Vestă de salvare în insuficienţele respiratorii” („Jacket for first aid in respiratory failure” – toate prezentările s-au făcut exclusiv în limba engleză !), concepută (dar nerealizată!) în anul 2016, pe baza unei idei inspirate de groaznicul accident de la clubul COLECTIV, unde au murit peste 80 de oameni, majoritatea sufocaţi de fum şi gaze de ardere, o invenţie realizată împreună cu fiul meu Sfartz Sorin, ale cărui cunoștințe în fizică şi în special în fizica nucleară mă fac să-l invidiez (!), şi a două medalie mi-a fost acordată pentru un grup de 3 invenţii concepute în anii 2015-2016, dar rămase nerealizate şi ele.
EUROINVENT-2017 a fost un eveniment de mare prestigiu pentru inventica românească, şi ar fi trebuit să deschidă ochii politicienilor bolnavi de „orbul găinilor” în privinţa rolului ştiinţei şi inovaţiei în dezvoltarea unei societăţi umane, şi să acorde şanse de realizare a minunatelor şi chiar valoroaselor idei din această expoziţie, dar din păcate atenţia şi preocuparea lor (a pseudopoliticienilor noştri !) este orientată spre alte interese, predominant mercantile şi cu sens unic spre buzunarul lor, iar atenţia mass-mediei noastre este dominată de certurile dâmboviţene ale politicienilor şi de cancanurile certurilor din paturile nupţiale ale cuconitelor neaveniţilor îmbogăţiţi peste noapte.
Doar o scurtă ştire dată de AGERPRES (https://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/05/25/iaşi-peste-500-de-invenţii-din-30-de-ţări-la-euroinvent-2017-07-47-47) şi prezentarea ceva mai largă în presa locală, au informat publicul ieşean de existenţa acestui Salon de invenţii, prezentat la Sala Voievozilor din Palatul Culturii din Iaşi.
Nu pot încheia acest scurt intermezzo din zona creaţiei şi inovaţiei ştiinţifice româneşti fără să menţionez efortul uriaş depus de domnul Şef Lucrări dr.ing. (Ph.D.Eng.), Andrei Victor SANDU-el însuşi un reputat specialist şi inovator în domeniul materialelor noi şi inginerie tehnologică-organizatorul acestei eveniment-care timp de un an a muncit fără preget, cu dragoste şi totală dedicaţie, pentru ca lumea să afle că România nu este o ţară de mâna a două, (viteza a două!), şi că ea are minţi, cel puţin la fel de luminate ca cele din lumea ţărilor puternice şi bogate.
Mulţumiri pentru prezentarea lui Euroinvent 2017. Încă odată felicitări dv. şi fiului dv. pentru premii!
> Marele premiu de la Salonul EUROINVENT-2017, oferit de Fundaţia „Dan Voiculescu”, în valoare de 10.000 lei (banii contează, chiar dacă mecena este la puşcărie !), a fost câştigat … Eu nu aveam nicio şansă, din păcate, de a aspira la marele premiu, …
Mă cam miră că daţi impresia că aţi fi acceptat, tocmai dv., banii câştigaţi de A3, post TV pe care ştiu că îl detestati, sau orice alţi bani proveniţi de la un „mecena” pe care îl consideraţi un hoţ, şmecher sau ceva de acest gen. Poate că mă înşel.
>… (invenţie – vm) concepută (dar nerealizată!) în anul 2016, …
Cum sunt la curent şi cu alte invenţii concepute de dv., cu descrieri depuse unde trebuie, premiate, dar nerealizate, aş dori să înţeleg la ce servesc ele. Este adevărat că invenţiile anunţate, dar care nu trec prin procedura completă de brevetare şi rămîn netestate/nerealizate ajung cândva, chiar rapid, în domeniul public?
@Victor Manta
Drept la ţintă! Este o problema morală transferul produselor inteligenţei în spaţiul public !
Cererile de brevete, însuşi brevetele (patentele) ,mai mult, şi produsele din inteligenţă – de la un nivel mai jos – inovaţiile şi mărcile depuse pentru anumite produse, toate trebuie menţinute în timp cu bani plătiţi anual, şi care decad imediat ce nu se mai plătesc taxele respective.
Plata taxelor crează un avantaj plătitorilor – protecţie şi exclusivitatea+câştig pentru plătitori (cand se realizeaza comercial brevetele!)
Neplata taxelor crează un avantaj pentru consumatori – acces la beneficiile respective, desigur mai puţin pentru cazul inteligenţei stocate în arme.
Costurile unui brevet, cu menţinerea lui pe o durata de 20 de ani, sunt aproximativ de
1. Taxe obţinere – 4’000 Roni(890 Euro)
2. Taxe menţinere – 22’000 Roni(4900 Euro)
Numai pentru protecţia în România !
Protecţia unei invenţii este asigurată de OSIM pe o durata de 20 de ani pentru teritoriul României privind utilizarea, şi tot pentru 20 de ani – privind neutilizarea în spaţiul european, conform Convenţiei de la Paris. Pentru utilizarea în alte spaţii este necesară obţinerea brevetului internaţional – la oficiile ţărilor respective.
Pentru mine, ca şi pentru aproape oricare inventator individual, taxele sunt prea mari, aşa că soluţia este vânzarea către companii, dar companiile preferă să cumpere produse realizate şi nu hârtie.
Sunt prea în vârstă şi slăbit că să realizez singur prototipuri, să le omologhez (în domeniul sanitar omologările sunt de durată) şi să caut cumpărători, aşa că nu-mi rămâne decât satisfacţia – că mai pot – şi profitul menţinerii activităţii cerebrale la un nivel acceptabil, fără nici un câştig, ba dimpotrivă cu nişte cheltuieli dintrun buzunar de pensionar. Asta în anii 82 şi 83 din viaţă mea. În cei 30 de ani lucraţi în comunism am câştigat in total cam 12’000 de lei (la nivelul unui salar de ingimer=2200lei) cu cele 48 de inovaţii şi invenţii !
@Sfartz Pincu
> Drept la ţintă!
Normal, deoarece nu suntem nici politicieni şi nici diplomaţi de profesie. 🙂
> Este o problema morală transferul produselor inteligenţei în spaţiul public !
Nu ştiu exact ce vreţi să spuneţi. Pe scurt, ce văd eu este că cei ca dv., care anunţă invenţii doar pentru a recolta nişte premii şi a-şi exersa mintea, iar apoi a le lăsa să cadă în domeniul public, scurtcircuitează scopul însuşi al ideii mecanismului de brevetare.
Este adevărat ceea ce scrieţi, şi anume că brevetările şi protecţia costă. Aceasta, plus incertitudinile legate de viitorul invenţiilor, fac ca inventatorii să îşi asume destule riscuri atunci când solicită protecţia invenţiilor lor. Pentru aceasta legiuitorul îi răsplăteşte cu o largă protecţie în timp, astfel încât ei să poată să profite de munca lor, de investiţiile şi de riscurile asumate. Acesta este mecanismul prin care foarte mulţi oameni au putut profita de rezultatele unor invenţii deosebite, iar inventatori respectivi (puţini la număr faţă de câţi au încercat) au ajuns deseori şi renumiţi, şi bogaţi.
Ceea ce faceţi dv., şi anume în esenţă o vânătoare după premii, care este urmată de o cădere rapidă a invenţiilor dv. în domeniul public, duce de regulă la nerealizarea acestor idei, deoarece dispar incentivele legate de protectia invenţiilor respective.
Oricine ar încerca să le implementeze, după ce acestea cad în domeniul public, nu va fi protejat de concurenţa, care, în caz de succes, va profita de posibilitatea, devenită legală, a lui free riding. De aceea investitorii şi producătorii vor căuta mai degrabă altceva, protejat, care să le aducă profituri mai bune şi mai sigure.
În consecinţă consumatorii sunt lipsiţi de avantajele pe care le-ar fi putut aduce nişte invenţii, ajunse abandonate, iar alţi inventatori, ceva mai lenţi, dar mai hotărâţi, de posibilitatea de a le breveta şi implementa ei înşişi.
> În cei 30 de ani lucraţi în comunism am câştigat in total cam 12’000 de lei (la nivelul unui salar de ingimer=2200lei) cu cele 48 de inovaţii şi invenţii !
Adică 250 de lei pe invenţie, deci mai nimic, iar acum continuaţi pentru şi mai puţin, blocându-i eventual pe alţii. Pentru perioada comunismului aveţi, desigur, o mulţime de scuze valabile, dar astăzi lucrurile stau totuşi altfel.
Apropo, motivul pentru care eu am brevetat o invenţie în România comunistă a fost să obţin ca directorul instituţiei în care lucram şi Comitetul Oamenilor Muncii să îmi aprobe o vizită turistică în Vest, desigur că una făcută pe cont propriu. Directorul m-a refuzat deoarece, zicea el, am să transmit ideile mele unor pretinşi concurenţi din străinătate. Aceşti aşa zişi concurenţi, de care habar nu aveam, şi nici ei de mine, erau în realitate cu mult mai avansaţi decât noi, amărâţii de cercetători dintr-o Românie ruptă de lumea ştiinţei şi tehnicii avansate. Aşa erau acele vremuri, care şi-au lăsat amprentele lor de neconfundat.
@Victor Manta
Fiecare om are ţelurile sale în cadrul segmentului de timp de viaţă acordat,realizat. Dvs. sugeraţi că e un ţel să fii bogat, şi inventatorul ar putea prin realizările sale să devină bogat!
O fi asta ţelul multora, dar nu şi al meu. Cât şi ce îi trebuie unui om că să fie fericit?
Pentru mine contează pasiunea – de a face ceva deosebit – este satisfacţia oricărei pasiuni umane, ca şi a iubitorului de artă, de muzică, de teatru ,etc., ca a meseriaşului satisfăcut pentru un lucru bine făcut (vorba lui Iohannis !).
Subestimati, devalorizati, cu sau fără intenţie, Saloanele de invenţii, inovare şi creativitate, transformându-le în „curse pentru premii”. Ele sunt şi vitrine şi trambuline ale creativităţii, şi în general prezintă SOLUŢII pentru diverse necesităţi.
Consultaţi Va rog catalogul de noutăţi tehnico-ştiinţifice de la salonul ARHIMED de la Moscova, de exemplu, sau oricare alt catalog de la un salon, şi o să Va convingeţi, desigur dacă doriţi acest lucru, că nici pe departe nu este o cursă de cai, sau un concurs de „cine câştigă ?” între blondele din Ferentari. Dintre 800 de lucrări prezentate, au fost premiate 24; vi se pare uşor să treceţi prin selecţia unor jurii de înalta competenţă, sau şi mai greu, cum a făcut Academia de la Praga, două jurii, cu selectarea doar a lucrărilor apreciate de ambele comisii?
Problema realizării invenţiilor nu este exclusiv a inventatorilor, ea constituie (ar trebui să constituie) un obiectiv strategic naţional al fiecărei ţări, şi să dispună de cotă din buget, egală sau mai mare decât, de exemplu, bugetul pentru apărare !
În loc ca statul să-şi asume si să se limiteze doar la examinarea cererilor de brevete (contra cost !), ar trebui ca statul să ducă până la capăt realizarea ideilor, fie printr-un centru de creaţie specific, fie prin finanţarea (cu decontarea cheltuielilor !) a ideilor selecţionate.
Şi deşi mi-am făcut „plinul” de medalii – 6 de aur+3 de argint în doar doi ani, mă opresc aici – e prea târziu să continui, iar dacă „mai fac”, o să o fac doar pentru plăcerea mea !
@Sfartz Pincu
> Dvs. sugeraţi că e un ţel să fii bogat, şi inventatorul ar putea prin realizările sale să devină bogat!
Eu nu am sugerat că este un scop în viaţă să fii bogat. Am scris doar că legea brevetelor crează condiţiile pentru inventatori să poată să profite de munca şi sacrificiile lor. Cei care reuşesc, de multe ori nu se duc apoi să stea cu burta la soare, ci finanţează ei înşişi viitoarele lor cercetări şi plătesc costurile legate de patentări. Pentru aceasta, desigur, ei nu fac zeci de patente la preţul de 125 de lei comunişti pe bucată, şi nici pentru a fi premiaţi la expoziţii.
> Subestimati, devalorizati, cu sau fără intenţie, Saloanele de invenţii, inovare şi creativitate, transformându-le în „curse pentru premii”. Ele sunt şi vitrine şi trambuline ale creativităţii, şi în general prezintă SOLUŢII pentru diverse necesităţi.
Nu le subestimez câtuşi de puţin. Ele sunt un mijloc, finanţat de regulă de stat şi de privaţi, de a facilita contactele între inventatori şi ale acestora cu învăţământul, industria şi potenţialii investitori. Unii folosesc acest mijloc, iar alţii nu, din diferite motive, care nu sunt relevante pentru ideea însăşi.
> Consultaţi Va rog catalogul de noutăţi tehnico-ştiinţifice de la salonul ARHIMED de la Moscova, de exemplu, sau oricare alt catalog de la un salon, şi o să Va convingeţi, desigur dacă doriţi acest lucru, că nici pe departe nu este o cursă de cai, sau un concurs de „cine câştigă ?
L-am consultat la vremea sa. Nu cred că cei care au participat acolo au făcut-o doar ca să fie eventual premiaţi. Dv., pe care vă interesează doar recunoaşterea de către alţii a valorii dv. personale şi plăcerea pe care o extrageţi din activitatea pur intelectuală respectivă, reprezentaţi sper o categorie specială, restrânsă numeric.
>Problema realizării invenţiilor nu este exclusiv a inventatorilor, ea constituie (ar trebui să constituie) un obiectiv strategic naţional al fiecărei ţări, şi să dispună de cotă din buget, egală sau mai mare decât, de exemplu, bugetul pentru apărare !
Nu cred că este o soluţie bună, şi ca dovadă nici nu se practică astfel. Cu alte cuvinte, nu am auzit ca Edison să fi fost finanţat de stat. Iar a inventa, de exemplu, un nou scaun de WC, chiar dacă poate fi util pentru anumite categorii de utilizatori, nu este neapărat „un obiectiv strategic naţional”. De altfel realizările pentru acest gen de obiective nu se patentează, deoarece nu sunt destinate ochilor publicului…
> În loc ca statul să-şi asume si să se limiteze doar la examinarea cererilor de brevete (contra cost !), ar trebui ca statul să ducă până la capăt realizarea ideilor, fie printr-un centru de creaţie specific, fie prin finanţarea (cu decontarea cheltuielilor !) a ideilor selecţionate.
Vă semnalez că privatul, genialul Edison este cel care a creat, primul, un laborator de cercetare industrial, şi nu a aşteptat să-i pune statul unul la dispoziţie. https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Edison#Menlo_Park.
Dv. propuneţi ca statul, cu banii recoltaţi prin impozite, să preia el riscurile legate de realizarea brevetelor, presupunând că există nişte funcţionari atotcunoscători şi foarte isteţi care vor şti să selecţioneze ideile cele bune şi rentabile, atunci când se ştie că majoritatea invenţiilor nu intră în această categorie. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar asemenea funcţionari nu există.
Eu sunt convins că metoda actualmente folosită, prin care potenţialii inventatori îşi asumă riscuri şi sunt recompensaţi prin rezultatele obţinute, graţie protecţiei asigurate de legea brevetelor, este una bună, deoarece este bine fundamentată şi elaborată, şi şi-a arătat pe timp lung eficienţa ei.
@Victor Manta
Nu aveti dreptate ca nu se patenteaza subiecte nedestinate ochilor publicului !!
La ARHIMED-2016, s-a prezentat la sectiunea MEDICINA, poz.11, din catalogul celor 1100 de lucrari expuse si asa ceva:
!!
@Sfartz Pincu
> Nu aveti dreptate ca nu se patenteaza subiecte nedestinate ochilor publicului !! etc
O invenţie foarte interesantă, care nu contribuie însă la problema scăderii grave a natalităţii în ţara respectivă. 🙂 Este însă şi ea o o oglindă a creativităţii din Europa Centrală şi de Est.
Eu mă refeream mai degrabă la aplicaţii cu caracter militar.
Apropo, una dintre cele mai vechi şi mai sigure metode de protecţie este de a păstra secretul asupra realizării propriilor invenţii/descoperiri. Un exemplu clasic îl reprezintă viorile Stradivarius.
Legat de muzică, în materie de interpretare, Paganini a fost cel care a compus nişte piese atât de greu de interpretat de alţii decât el insuşi, încât şi-a asigurat o bună vreme monopolul execuţiei acestora.
Nu mai este un secret!
A fost o transmisie pe Nat. Geographic pe aceasta tema, in care s-a prezentat secretul. Stradivarius traia langa o padure de cedri care au crescut intro perioada climatica foarte rece, si inelele anuale din acel lemn erau atat de subtiri si dense, incat densitatea lemnulei a atins valori foarte ridicate, devenind un material cu o rezonanta audio exceptionala ! Oricare lutier onorabil, daca dispunea de acest lemn, ar fi facut viori Stradivarius !
@Sfartz Pincu
> Nu mai este un secret (fabricarea viorilor lui Stradivarius – vm)!
Daaaa, am citit de-a lungul timpului despre multe secrete diferite, legate de aceste viori. Probabil că lângă aceeaşi pădure locuiau şi Guarnieri, şi Amati, chiar şi după ce au plecat 🙂
> … perioada climatica foarte rece, si inelele anuale din acel lemn erau atat de subtiri si dense, … Oricare lutier onorabil, daca dispunea de acest lemn, ar fi facut viori Stradivarius !
Nimic mai simplu deci. In NYC am văzut vreo 12 palmieri foarte înalţi, protejaţi de o construcţie adecvată (Winter Garden, Manhattan).
De ce nu una la fel, cu cedri, menţinuţi la o temperatură mai scăzută? La aprecierea de care se bucură viorile şi preţul lor astronomic cred că o asemenea investiţie ar fi amortizată, iar lutieri onorabili există şi astăzi…
Update: o soluţie şi mai simplă ar fi să se planteze nişte cedri la latitudini diferite, ceva mai la nord de Cremona. Propun zone diferite, pentru adaptarea la temuta încălzire globală 🙂 Până cresc cedrii, ne lămurim şi cum este cu ea.
Felicitari!