Mi s-a povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire.
– La întrebările în scris ai răspuns foarte bine, i-a spus profesorul. Ai obținut un punctaj splendid. Dar în viață există situații când nu poți rezolva problema numai după materia învățată, sunt lucruri care nu sunt scrise în nici o carte… Așa că va trebui să treci și un examen oral.
– Bine, a răspuns învățăcelul. Întreabă-mă!
– Să presupunem, a spus mentorul, că ai de făcut o deplasare lungă pe un drum necunoscut. Te-a prins ploaia, drumul e noroios și desfundat, s-a mai lăsat și întunericul, caii sunt flămânzi și uzi, tu ești obosit și nedormit și peste toate, ți se rupe o roată… Ce faci? Cum procedezi?
– Schimb roata, s-a repezit tinerelul.
– N-ai…
– Merg o bucată de drum pe jos și cer ajutor.
– E departe, nu cunoști traseul, plouă…
– Mă culc sub căruță și aștept să se facă dimineața.
– Nici o șansă. Din pădure se aud cum urlă lupii.
– Atunci…, atunci nu știu, s-a dat bătut absolventul.
De atunci a trecut multă vreme. Dar s-a întâmplat nu de mult să-l întâlnesc în piața de legume pe bătrânul căruțaș. Era pensionar.
– Domnule Mihăilă, i-am spus, de ani de zile vreau să te întreb. Și eu, și alți prieteni ai mei care cunosc problema, suntem curioși. Ești departe, plouă, e noroi, întuneric, urlă lupii, s-a rupt o roată și nu ai rezervă. Ce faci?
– Ce fac? s-a încruntat Mihăilă… Chiar nu-i bine de loc. De cincizeci de ani pun întrebarea asta, poate știe careva. Dar nimeni nu știe. Nici eu nu știu. De unde să știu? Dacă știam mă făceam prim ministru, cu toate că nici el nu știe mai mult decât un căruțaș.
