Articol de Nicolae Micu (fost ambasador al Romaniei la Consiliul Europei)
Zilele de 2-4 aprilie au marcat un moment memorabil în politica externă a României şi în eforturile de întărire a capacităţi NATO de a răspunde cât mai eficient sfidărilor complexe cu care se confruntă actualmente comunitatea europeană şi euro-atlantică. În această perioadă, şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi ai ţărilor aflate în relaţii de parteneriat cu aceasta, precum şi Secretarul General al ONU; s-au întâlnit la Bucureşti pentru a examina şi conveni asupra modalităţilor de creştere a contribuţiei NATO la securitatea spaţiului euro-atlantic şi la pacea şi stabilitatea globală. Prin amploarea sa, întâlnirea a fost cea mai largă din istoria NATO, ceea ce a pus în evidenţă capacitatea ţării noastre de a organiza şi asigura desfăşurarea cu succes a unor reuniuni de asemenea nivel şi anvergură.
Pentru ţara noastră, reuniunea NATO a constituit o mare şansă de a concentra atenţia întregii opinii publice internationale asupra sa, având în vedere faptul că un astfel de eveniment are loc într-un stat membru NATO odată la 50 de ani. Ea a avut, de asemenea, ocazia de a aduce, ca ţara gazdă o contribuţie specială la realizarea de înţelegeri semnificative în legătură cu extinderea organizaţiei şi alte probleme de însemnătate majoră aflate pe agenda reuniunii.
Prin modul de desfăşurare a lucrărilor şi prin deciziile convenite, Summit-ul de la Bucureşti a marcat un pas deosebit de important în procesul de reformă a Organizaţiei şi de adaptare a acesteia la realităţile şi noile cerinţe ale lumii contemporane. Acest proces, care se desfăşoară de 17 ani – de la prăbuşirea comunismului, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi destrămarea URSS – a primit la Bucureşti un impuls care este de natură să conducă la accelerarea lui în faza următoare. După cum se sugerează în Declaraţia reuniunii NATO de la Bucureşti, acest proces se desfăşoară pe cinci planuri paralele care se întrepătrund şi se condiţionează reciproc.
Un prim plan vizează perfecţionarea relaţiilor dintre membrii NATO şi a sistemului de dialog şi consultări din cadrul Alianţei în elaborarea şi adoptarea deciziilor. Invitarea a încă doua state – Albania şi Croaţia – de a adera la NATO a fost un prim succes important al reuninii de la Bucureşti şi ea reflectă spiritul de cooperare şi înţelegere din sânul Alianţei. Pe de altă parte, deciziile convenite în legătură cu amânarea invitării Macedoniei de a adera la NATO şi a acordării Planului de Măsuri pentru admiterea Ucrainei şi Georgiei întăresc un principiu fundamental al NATO, potrivit căruia orice acţiune a Alianţei trebuie să se întemeieze pe regulile şi criteriile convenite pentru admiterea de noi membri şi să ia în consideraţie poziţiile şi interesele tuturor statelor membre. În procesul discuţiilor asupra acestor probleme a fost acceptată poziţia Greciei, sprijinită de Franţa şi de alte ţări, potrivit căreia invitarea Macedoniei trebuie să fie precedată de un acord bilateral greco-macedonean privind viitoarea denumire a statului candidat. Au fost însuşite, de asemenea, aprecierile Germaniei, Franţei şi altor ţări, după care Ucraina şi Georgia mai au încă nevoie de timp pentru a satisface Criteriile Alianţei privind admiterea de noi membri. În plus, o parte însemnată a populaţiei Ucrainei se opune admiterii ţării în NATO, iar Georgia este confruntată cu conflictele din Abhazia şi Osetia de Sud.
În al doilea rând, Alianţa este angajată într-un efort de armonizare şi conlucrare cu Uniunea Europeană în abordarea problemelor securităţii europene, pornind de la valorile şi interesele comune ale celor două organizaţii. În Declaraţia de la Bucureşti, şefii de stat sau de guvern recunosc “valoarea pe care o aduce o apărare europeană mai puternică şi mai capabilă”, îşi exprimă hotărârea de a îmbunătăţi parteneriatul strategic NATO-UE şi declară că “o Uniune Europeană mai puternică va contribui în continuare la securitatea noastră comună”.
Nu mai puţin semnificativă este înţelegerea clară de către toţi membrii Alianţei a adevărului incontestabil ca sfidările la adresa securităţii în perioada de după încheierea războiului rece reclamă o abordare multiplă, care depăşeşte cadrul acţiunii militare propriu-zise. Cazul războiului din Afganistan este ilustrativ în această privinţă, secretarul general al NATO declarând că “răspunsul final în Afganistan va fi economic, nu militar”. O asemenea abordare invită la o conlucrare mai largă a NATO cu ONU, instituţiile sale specializate, precum şi cu organizaţiile regionale competente. Un indiciu elocvent în această privină îl constituie partea din Declaraţia de la Bucureşti în care participanţii la Summit reafirmă “importanţa continuă a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică” şi salută “progresul în consolidarea responsabilităţii regionale, prin utilizarea eficientă a iniţiativelor şi mecanismelor existente. Alianţa continuă să sprijine aceste eforturi în mod adecvat, ghidată de priorităţile regionale şi pe baza transparenţei, complementarităţii în inclusivităţii, în scopul dezvoltării dialogului şi cooperării între statele Mării Negre şi dintre acestea şi Alianţa”.
De mare însemnătate este şi dezvoltarea în continuare a dialogului şi conlucrării dintre NATO şi Federaţia Rusă, ca şi dintre UE şi Rusia, în probleme de interes comun: asigurarea securităţii europene şi mondiale, combaterea terorismului şi crimei organizate, prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, soluţionarea conflictelor regionale, oprirea proceselor de încălzire globală. Participarea preşedintelui Vladimir Putin la întâlnirea de la Bucureşti, discuţiile purtate de liderii ţărilor NATO cu preşedintele rus, semnarea cu acest prilej a acordului de tranzit prin Rusia de materiale pentru Forţa Internaţională din Afganistan, flexibilitatea arătată în legătură cu Tratatul CFE, precum şi concluziile convorbirilor Bush-Putin de la SCCI din 6 aprilie deschid perspective pentru extinderea în continuare a parteneriatului NATO-Rusia.
Preşedintele Federaţiei Ruse a manifestat o disponibilitate neobişnuită şi faţă de ţara noastră – gazda reuniunii NATO – subliniind creşterea considerabilă în ultimii ani a relaţiilor economice dintre cele două ţări şi semnificaţia împlinirii peste câteva luni a 130 de ani de existenţă a relaţiilor diplomatice romano-ruse şi adresând preşedintelui Traian Băsescu invitaţia de a efectua o vizită în Rusia.
În sfărşit, în NATO dezvoltă preocuparea pentru asigurarea conformităţii politic şi acţiunilor Alianţei cu normele şi principiile Cartei ONU. În Declaraţia de la Bucureşti, liderii NATO reafirmă încrederea în obiectivele şi principiile Cartei ONU, declară din nou că „răspunderea pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale revine Consiliului de Securitate al ONU” şi subliniază că operaţiunile NATO din Afganistan şi Balcanii de Vest, ca şi cele împotriva terorismului şi neproliferării armelor de distrugere în masă sunt întreprinse în temeiul şi în aplicarea rezoluţiilor pertinente ale Consiliului de Securitate.
România, ca important stat riveran la Marea Neagră şi cu creditul pe care îl conferă apartenenţa sa la NATO, UE, ONU, OSCE, Consiliul Europei şi la alte organizaţii regionale şi globale, precum şi organizarea cu succes a Summit-ului de la Bucureşti, are şansa şi capacitatea reală de a aduce o contribuţie de primă mărime la procesul de reformă şi adaptare al NATO, pe toate cele cinci planuri menţionate mai sus. Este în interesul fundamental al ţării noastre, precum şi al NATO şi UE, ca, în perspectiva următoarei întâlniri la nivel înalt din Franţa şi Germania, România să se implice activ în special în eforturile de dezvoltare a dialogului şi consensului în cadrul Alianţei, de extindere a conlucrării dintre NATO şi UE, ca şi dintre NATO şi alte organizaţii mondiale şi regionale; de întărire a parteneriatului şi colaborării dintre NATO şi Federaţia Rusă în probleme majore ale securităţii europene şi globale. În această privinţă, efectuarea de către preşedintele României a unei vizite la Moscova într-un viitor apropiat poate constitui începutul unui nou dialog între ţara noastră şi Federaţia Rusă, cu beneficii evidente pentru dinamizarea relaţiilor romano-ruse pe plan politic, economic, cultural şi în alte domenii, ca şi pentru promovarea cooperării şi securităţii în regiunea Mării Negre, în Europa şi în spatiul transatlantic. În esenţă, organizarea ultimului Summit la Bucureşti a constituit şi un semnal în sensul ca atât NATO cât şi UE aşteaptăţ mult de la România pentru extinderea raporturilor de cooperare ale celor două organizaţii cu statele din Balcanii de Vest, zona Mării Negre, Caucazul de Sud şi Asia Centrală.