Poza aparţine lui Sebastian Predescu.
Miercuri, pe 17 mai 2017, orașul Montreal celebrează aproape patru secole de existentă și de dezvoltare urbană sub însemnul Noua Franță. Orașul situat pe malurile fluviului Sfântul Laurențiu devine un loc natal pentru mine și pentru fiul meu. Centrul vechi coexistent cu cel nou dezvoltă un farmec unic și la superlativ provocat de aspirația generațiilor descinse din familiile coloniștilor francezi, ca apoi de cele ale imigranților de pretutindeni.
Dacă prima formă de organizare a orașului anterior numit Mont Royal face cazul unor dovezi arheologice incontestabile susținand existența a unor așezăminte locuite de oameni în urmă cu câteva milenii, și totodată sosirea a primului european, Jacques Cartier, pe 2 octobrie 1535, autoritățile au conchis că ziua de 17 mai să fie consacrată aniversării metropolei Montreal.
„Satul este circular și este complet închis de o palisadă din lemn pe trei nivele. Există o singură poartă și intrare în acest sat, care poate fi incuiată. Peste această poartă și în multe locuri în jurul incintei sunt tipuri de galerii cu scări pentru a fi atașate la ele, galerii care sunt prevăzute cu pietre și stânci pentru apărare și protecție a locului „, nota Cartier în jurnalul său.
În aceste succinte descrieri regăsim originea orașului subteran din Montreal ce se întinde pe kilometri, ca o viață paralelă activă, mai ales pe timp de iarnă cu gara centrală, stații de metro, sala de spectacole, magazine, restaurante, bănci sa
Au trecut peste 100 de ani până la instituirea coloniei franceze în mai 1642, ca așezare și atestare pe harta Americii de Nord.
De atunci realitatea francofonă rezistă lingvistic, religios, politic supremației anglofone, se impune ca o realitate de neînvins, deși din punct de vedere militar au pierdut batalia din Quebec în 1759, numită Lupta de pe Câmpia lui Abraham. In regiunea Quebec, într-un loc în care de ani o populație cu drepturi depline a fost asuprita, nedreptățită, mă trimite la ocupația din Transilvania și la urmările acesteia.
În acest sfârșit de săptămâna începând cu ziua de miercuri fac plimbari prin orașul Montreal, mă regăsesc în culoarea unui oraș european cu zone pietonale, cu multe femei frumoase trecând și surâzând, soarele a coborât direct din iarnă în vară.
Primăvara la Montreal ține doar câteva zile. Străzile sunt animate de festivități felurite: muzicanți ambulanți, teatru, mini expoziții de pictură și obiecte de artizanat, terase înflorind paralel cu parcurile, cu bucuria oamenilor că a trecut iarna.
Serile culminează cu podul Jacques Cartier iluminat și îmbrăcat în mii de lumini.
La sugestia fiului meu ne-am oprit într-un restaurant quebecois numit La Binerie despre care voi edita un articol cât de curând. Gastronomia Quebec-ului ne amintește de meniul filmelor cu muschetari, de o rânduire la cazan a unor bucate delicioase, cu legume din grădină, și pe timpul iernii cu preparate conservate ori afumate ca la mama acasă.
Încerc încă o dată senzația turistului în propriu-i oraș în care vin și din care plec, în plină noapte lăsând în urmă vacarmul muzicii, al luminilor, cu reiterantul sentiment din Calderon că „viata este vis”.
E chiar frumos la Montreal. Chiar in acest oras francofon oamenii au inceput sa vorbeasca engleza spre deosebire de acum 20-30 de ani. Nu prea se vorbeste despre Quebec francais, mai curand se vorbeste arabeste si patois haitien!
Mulţumiri d-lui Predescu pentru relatarea sa interesantă, ocazionată de aniversarea Montreal-ului.
@CHARLIE
> Chiar in acest oras francofon oamenii au inceput sa vorbeasca engleza spre deosebire de acum 20-30 de ani.
Din experienţa mea din Elveţia, francofonii nu îşi schimbă limba vorbită între ei. Bănuiesc că în Montreal se vorbeşte mai multă engleză ca înainte datorită mobilităţii crescute a populaţiilor.
> … mai curand se vorbeste arabeste si patois haitien!
În afară de franceză, haitienii vorbesc între ei Creola Haitiană, ambele având statut de limbi oficiale în Haiti.