Un singur șef de stat străin a acceptat invitația la ceremoniile care au marcat Ziua Victoriei la Moscova: Igor Dodon, șef de stat al Republicii Moldova. Dacă și-a dorit așa ceva, Igor Dodon a reușit, în sfîrșit, să se facă remarcat. Dorința e de înțeles. Președintele Republicii Moldova a ocupat, curînd după instalarea în funcție, o postură incomodă: anonimatul punctat de antipatie.
Pe de o parte, Igor Dodon e o figură nu tocmai frecventată sau cunoscută. Pe de altă parte, atît cît e cunoscut, Dodon are o imagine defavorabilă. Așadar, prezentîndu-se la Moscova, Președintele Moldovei a reușit să se ridice pe vîrfuri și să scoată, măcar o clipă, capul peste dezinteresul constant care îl însoțește. S-ar putea argumenta, desigur, că Dodon e Președintele unui stat mic și că asta explică bătălia pentru notorietate purtată la Moscova. S-ar mai putea spune și că Moldova nu poate ignora fosta putere imperială rusă și, mai ales, bunăvoința ei politică, economică și comercială. Ambele argumente au miezul lor, dar asta nu înseamnă că miezul e foarte mare sau gustos.
Escapada Președintelui Dodon a reușit publicitar; imaginea singurului șef de stat prezent la ceremoniile de la Moscova a fost, în sfîrșit, notată, reprodusă și difuzată. Cu ce înțeles, e o cu totul altă poveste. Din perspectivă rusă, imaginea lui Dodon ca oaspete solitar poate însemna ceva destul de puțin onorant. În fond invitațiile la manifestările de Ziua Victoriei sînt ceva mai mult decît o afacere strict protocolară.
După ce a anexat Crimeea, Rusia a înțeles, fără îndoială, că nu se poate aștepta la o îmbulzeală de musafiri politici străini și importanți. Și, tocmai din acest motiv, invitațiile trimise de Ziua Victoriei au avut funcția unei licitații negative: Moscova a aflat cine anume e în stare să treacă peste orice, inclusiv peste reputația și interesele majore ale țării, pentru a fi băgat în seamă. Altfel spus, sondajul indirect organizat de Rusia a stabilit cine anume e vasal din vocație. E de crezut că Rusia cunoștea dinainte numele cîștigătorului dar, acum, are și proba foto. Președintele Dodon a încasat, astfel, un premiu de evitat. Dodon își poate face socoteala că, pe termen scurt, cel puțin, imaginea nu contează. Numai că în politică, și mai ales în politica externă există și termen lung, iar Moldova e, totuși, un stat care, își imaginează, măcar, o durata istorică semnificativă. E destul de probabil că Președintele Dodon n-a luat în calcul acest tip de considerente, tocmai pentru că pare un politician dominat de termene rapide și durate scurte.
Al doilea argument care explică, măcar în parte, prezența singulară a lui Dodon la Moscova se leagă de condiționarea politică și economică a Moldovei. Adică: dacă e îmbunată, Rusia poate ține economic Moldova. Și mai important pentru Dodon: dacă e îmbunată, Rusia mă poate menține în funcție, mai mult decît cred adversarii și chiar aliații mei interni.
Ambele observații candidează la repertoriul Realpolitik. Dar nu iau o notă prea bună. Economic, Rusia poate pune ceva în coșul Moldovei, dar numai cu un preț politic exorbitant. Președintele Dodon știe că există un preț dar nu are cum să îi cunoască valoarea. Azi, Moscova e binevoitoare, mîine Moscova e tot binevoitoare, dar nu neapărat cu același Președinte sau grup politic moldovean. Prin urmare, partida începută de Dodon la Moscova poate aduce mici îmbunătățiri economice, fără să conțină garanții politice. În fond, insistînd să fie prezent, chiar singur, la Moscova, Igor Dodon s-a devalorizat voluntar în ochii gazdelor și a demonstrat că e fragil și negociabil.
Gestul lui Igor Dodon, fixat în fotografii de album, cu V. Putin la paradă și la dineul aniversar de la Moscova, e, deci, comentabil pe spații largi doar pentru că e mărunt și nechibzuit. În fond, Igor Dodon nu e singurul șef de stat dintr-o țară mică, fostă posesiune sovietică și, în continuare, dependentă de toanele și resursele Rusiei. Deosebirea e că Igor Dodon a făcut eroarea tipică politicienilor care au probleme mai mari cu propria anvergură decît cu statutul țării lor.
Nu e interzis și nici rău să te duci la Moscova sau să menții o comunicare serioasă cu Federația Rusă. Dar numai dacă o faci cu o agendă care nu te include de la prima pagină și dacă urmărești planuri de durată care îți ajută țara.
Vizita lui Dodon la Moscova nu poate fi suspectată de prea multă inteligență politică. Asta, mai ales pe fondul absenței notabile și aproape ostile a lui Dodon din relația cu UE și cu România. Într-adevăr, exact în măsura în care nu e interzis să comunici în relația cu Rusia, nu e interzis nici să menții o legătură notabilă cu UE și cu România. În fond, Acordul de Asociere UE-Moldova e în vigoare și poate aduce avantaje Moldovei, chiar dacă Președintele Dodon nu e un admirator. Relația cu România e, de asemenea, un atu potențial dar numai dacă Președintele Moldovei vrea să îi înțeleagă capacitatea. Sigur, o parte însemnată a moldovenilor privesc destul de sceptic, dacă nu chiar cu suspiciune, tot ce vine de la UE și din România. Indiscutabil, adversarii politicii pro-UE și pro-România au tot dreptul la opinie și respect. Însă, poziția unui Președinte trebuie să înglobeze nu să politizeze sau să încurajeze asemenea puncte de vedere. Din nou, în joc nu e afilierea pe termen scurt ci destinul unui stat nu foarte bine fixat în acest moment.
Destui politicieni moldoveni au cochetat cu o tendință pe care actualul Președinte o duce, acum, prea departe: jocul politic redus la poziția de teritoriu înfiat. Ceea ce promite poziția de satelit dar nu lasă loc tocmai autonomiei pe care o invocă, uneori iritat, atîția politicieni și alegători moldoveni. În fond, adevărata criză a Republicii Moldova e tocmai diminuarea accentuată pe scena europeană și, în special, în relațiile est-europene. Voluntar sau, pur și simplu, din nepricepere, Igor Dodon se lasă purtat de acest curent pe care îl intensifică, printre altele, cu idei de genul incursiunii nenecesare și servile de la Moscova.
Cînd se va discuta – poate peste mai puțin timp decît se crede – pe tema „cine a pierdut Moldova?” nu va fi lipsă de pretendenți la întîietate. Erori mai mari sau mai mici, dar incontestabile, s-au făcut și la Bruxelles și la București. UE a fost, uneori, prea formală și insuficient aplicată realității locale moldovenești. Bucureștiul a fost, cînd prea relaxat, cînd excesiv de activ și, prin urmare, derutant. Însă, inconsistența și căderea de nivel aduse de Președintele Dodon sînt mult mai periculoase, pentru că vin din interior și scot problemele de stat a Moldovei de pe orbita politici serioase. Iar realitatea paradoxală e că mai ales țările mici au nevoie de Președinți mari.
Traian Ungureanu, 10-12 mai 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
> Din nou, în joc nu e afilierea pe termen scurt ci destinul unui stat nu foarte bine fixat în acest moment.
Nu m-ar mira să aflu că îndepărtarea perspectivei afilierii la EU şi-a spus şi ea cuvantul în noua orientare a Moldovei.
> Iar realitatea paradoxală e că mai ales țările mici au nevoie de Președinți mari.
Întrebarea pe care mi-o pun este de unde să apară acei „Președinți mari”, de vreme ce atâti moldoveni dornici de libertate şi de o viaţă mai bună au plecat în străinătate.
Oare a făcut cineva un studiu de impact politic local, cauzat eventual de asemenea largi mişcări migratorii cu sens unic?
Şi, de vreme ce îi compătimim (justificat) pe moldoveni, poate ne aruncăm o privire şi în ograda proprie şi ne punem întrebarea ce mari preşedinţi a avut oare România?
„În ianuarie, Comisia Europeană a decis să acorde Moldovei un ajutor de 100 de milioane de euro în granturi și împrumuturi, ca parte a noului program de asistență macro-financiara pentru Moldova.
Parlamentarii europeni au amânat plata pentru asistența acordată Moldovei după ce mai multe grupuri politice și-au exprimat îngrijorări în legătură cu evoluțiile politice din țară”. Sursa.
Vorbe mari, risipite în vânt! Ce putere are un Preşedinte, intr-o Republica Parlamentară ca la noi ? Aproape-zero.
Ca să se „vadă” cât de mare sau cât de mic este un Preşedinte, trebuie să i se dea PUTERE ! De la noi (în România), doar Iliescu avea putere, dar şi-a bătut joc de ea, parcă era cu ochii legaţi! Adevărata putere, şi în România, şi în Moldova, nu are chip. Nu este un chip. E mai curând o stare energetică, exprimabilă printr-o entropie redusă, perpetuată doar prin promisiuni şi speranţe deşarte! Intr-o societate dominată de un singur „ideal” -dorinţa de înavuţire rapidă, cu orice preţ, doar un om ca Saakaşvili Mihai (!) ar putea să cureţe ţara de bălegar.
CNA-ul a intreprins o actiune de anchetare si perchezitie azi dimineata la CIDSR, Centrul coordonat de catre doamna Rodica Comendant, acuzata de delapidari masive de la sponsorizarile ambasadei Finlandei destinate planificarii familiale. Denuntatorul Raisa Gherasimic, o acuza pe doamna Comendant ca si-a construit o casa in Romania la Iasi, in valoare de 450.000 euro, din bani nejustificati.
S-au facut perchezitii de amploare si in farmacii. CNA-ul dupa arestarea primarului Chirtoaca incepe sa functioneze, iar anti-coruptia incepe sa isi spuna cuvantul.
@Rosu Viorel
> CNA-ul a intreprins o actiune de anchetare si perchezitie azi dimineata la …
Este vorba despre Consiliul Naţional Anticorupţie din Rep. Moldova.
> Denuntatorul Raisa Gherasimic, o acuza pe doamna Comendant ca si-a construit o casa in Romania …
Şi ce dacă o acuză? Există vreo decizie definitivă a vreunui tribunal?
> S-au facut perchezitii de amploare si in farmacii. CNA-ul dupa arestarea primarului Chirtoaca incepe sa functioneze, iar anti-coruptia incepe sa isi spuna cuvantul.
CNA există, sub o formă sau alta, din 2002, aşa că ar fi fost de aşteptat să fie de folos de mai demult.