Păstorii nu se mai întorc.
Şi-au părăsit oile
Înşirate pe marginea drumurilor
Ca mărgelele albe
Risipite pe pieptul păros
Al unui uriaş adormit.
De undeva din Cer, de la strămoşi,
Poate chiar de la victima care s-a stins
Din prea multă încredere în oameni,
Au primit semnalul abandonului
Printr-un fluier din os.
Câinii credincioşi, prieteni buni, au devenit lupi.
În locul stânelor ca nişte ciuperci colorate
Împrăştiate prin văile verzi,
Au apărut creaturi din altă lume.
Monştri din coşmarurile iernilor
Petrecute prin pustietăţile Bărăganului
Adormit sub zăpezi.
Spiriduşii sug lapte din ţâţele oilor.
De pe bâtele moştenite de la bătrâni
Vor fi şterse urmele încrustărilor
Cu care cei pierduţi în istorie
Îşi numărau oile, împărţeau laptele,
Se rugau Cerului de iertare
Pentru nevinivaţíi miei
Sacrificaţi la mesele Paştilor.
Vor fi adunate, uitate
La muzeul oierilor care nu se mai întorc.
Dan David, Los Angeles, Feb.-11-2007.