caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

De pe Facebook adunate

de (11-4-2017)
1 ecou

 
Mileniul prezent se derulează pe câteva căi regale ale comunicării precum Facebook, Whatsup, mai nou în China și în unele țări asiatice unde Google nu domină, Wechat. Nu vreau să mă refer la o dependență de aceste noi îndeletniciri (new Internet addiction disorder) în care nu ne mai putem separă câteva minute de telefonul deștept(smart phone), de tabletă, de ceasul-minicomputer.

Apple ori Android ne transformă zi de zi în slujitori fideli, ne rupem de ceea ce istoria reală, evenimentele în plinătatea lor spun. Internetul e un fel de formator al ideii “am văzut sau s-a zis pe net” și totodată un spațiu al bârfelor, al dejecțiilor de tot felul, pe lângă caracterul informațional, de interacțiune rapidă.

Nu refuz intrarea în spațiile rețelelor de comunicare, nu o denigrez.

Îmi repugnă însă lipsa de documentare, afirmațiile făcute după ureche, epatarea unor analiști de ocazie, în efervescența unei uri inexplicabile, și de manifestare a unor dughene negre din sufletul uman.

Așa cum în mâncare, în artă, în modă, și în politică avem preferințe, imagini dragi ori detestate.

Îmi exprim liber părerile, încerc să interpun elemente concrete.

Deunăzi am exprimat dezacordul față de atrocitățile din Siria, de copiii uciși de așa zișii membri ai unei adunături de tâlhari. Mi-am exprimat deschis și apartenența la nouă mea țară (de peste douazecisicinci de ani), America de Nord.

În scrierile mele modeste am luat poziție față de orice abuzuri, de nedreptăți comise de către S.U.A., Franța ș.a.

Nu spun că America e paradisul absolut.

O prea distinsă colegă și doamnă emancipata cu aere de amfitrion defăimează America într-un mod ordinar. Autoarea de pe tarlaua FB nu trăiește în SUA și cunoașterea ei geopolitică se reduce la slogane conspiraționiste, antisemite, pro-extremiste sub mască islamică.

S-a ofuscat și a sărit precum opărita cu acid la enunțul: God Bless America !

“Good bless Siria!!! Vietnam! Afghanistan …Iran …Iran ….Romania …Palestina si asa mai departe… TOT RĂUL a pornit de acolo drăguțule!!! Ca sa aibe unchiul Sam… benzina ieftina… Sa reconstruiasca ACOLO unde trag cu tunul…”

E liberă să incanteze oricâte versete ar vrea de oriunde, și iată că aici ajung la nivelul de percepție al democrației din țările în care trăim. I se oferă șansa să expună liber ce vrea și să ardă ce steag dorește.

Modul de viață barbar impus de hoarde scăpate de sub control trebuie tolerat ?

Îi amintesc colegei că în țara în care trăiește Dumneaei, guvernul acceptă construirea de tot felul de așezăminte religioase și culturale. Miile de refugiați sunt acceptați, li se oferă sume substanțiale de bani, din contribuția plătitorilor de taxe.

În Canada și în SUA li se garantează dreptul la practicarea religiei de obârșie. Și o zi consacrată sărbătorii lor importante.

Aceeași colegă uită că a plecat dintr-un stat totalitar, că e datoria ei să aprecieze libertatea, aspirația la pace, tolerantă, și bună conviețuire.

Să ne imaginăm cum ar fi dacă de mâine trebuie să trăim noi alături de criminalii fundamentaliști ? Ne-ar permite să ne plimbăm liber pe străzi, să construim o sinagogă, o biserică ori alt templu?

Să enumerăm doar câteva atentate recente: Marea Britanie, Egipt, Suedia.

Răspund cu întrebări la care doamna acuzând un iubitor al Americii îl consideră cu creierul spălat.

Un părinte normal și-ar trimite proprii copii la sinucidere?

Cum ar califica masacrul unor oameni într-un lăcaș de cult ? Se roagă poate la același Dumnezeu.

Retrospectiv realizăm că dictaturile de toate culorile și formele (incluzând pe cea hitleristă) s-au instituit tocmai pe un fond de nepăsare, de naivitate, de credință în acel – “nu e grav”.

Îmi revine un film trist cu o tabără de rromi decimați în Polonia And Violins Stopped Playing (1988) unde oamenii, avertizați de genocidele ce aveau să urmeze, nu au fugit la timp.

Opinia publică internațională, organizațiile și bisericile nu sunt ascultate. Pe toată defăimarea primară, conspiraționistă, America împreună cu cei câțiva aliați trec la actiune…

PS: Accentuez că nu adresez niciun gând rău la adresa musulmanilor, ci la adresa extremismului, terorismului – care nu mai ține de religie, de apartenență etnică.

Ecouri

  • Maria Sava: (12-4-2017 la 23:45)

    Excelent articolul!

    Din păcate, elucubraţiile „distinsei colege”nu sunt singulare, ci se încadrează într-un curent de opinie care se amplifică în ultima vreme în media şi în spaţiul virtual. Ar fi păcat să credem că ideile emise au drept fundament o gândire profundă şi asumată. Dimpotrivă. Cert este că, împodobit în haine de gală, Răul a pornit să străbată lumea. Şi Ignoranţa îi este soră bună!

    În cartea sa, „Discursul urii”, Andre Glucksmann decelează trei stereotipii care se tot perpetuează. Ţapi ispăşitori în toate scenariile conspiraţioniste sunt: evreii, americanii sau femeia (cherchez la femme!).

    Admir la autorul articolului loialitatea faţă de casa care l-a adăpostit şi i-a oferit ceea ce propria casă nu i-a oferit: demnitatea şi libertatea de a fi om.

    Din nefericire, mulţi dintre conaţionalii noştri ajunşi pe alte meleaguri nu sunt capabili să aprecieze lucrul ăsta.

    Da! „God Bless America!”, „God Bless Canada!” Oricât ar încerca propaganda dinspre Răsărit să compromită ideea de democraţie(chiar şi prin aceste voci ale ignoranţei), în Statele Unite şi în Canada pârghiile democraţiei funcţionează în comparaţie cu spaţiul fost comunist, posttotalitar.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Londra își va menține angajamentele NATO

Luni, 3 aprilie, șefa guvernului britanic Theresa May s-a simțit obligată să nege oficial că Londra ar fi gata să...

Închide
3.144.42.2