Apartenența comună la NATO este garanția că între Anglia și Spania nu ar putea izbucni un conflict în legătură cu Gibraltarul.
Luni, 3 aprilie, șefa guvernului britanic Theresa May s-a simțit obligată să nege oficial că Londra ar fi gata să se lanseze într-un conflict militar cu Spania pentru a păstra Gibraltarul, pe care guvernele succesive de la Madrid nu încetează să-l revendice.
Cu o zi înainte, Michael Howard (fost șef al partidului conservator Tory, aflat la putere la Londra, și responsabil de declanșarea Brexitului, a referendumului britanic din 2016 care a dus la decizia populară de a ieși din Uniunea Europeană) a cerut guvernului să pună la punct planurile unei acțiuni militare împotriva Spaniei.
Michael Howard se referea la scurtul război al Malvinelor dus de Anglia lui Margaret Thatcher în 1982 împotriva Argentinei pentru a păstra controlul asupra insulelor Falklands/Malvine, din Oceanul Atlantic.
Analogia e însă falsă. Argentina nu făcea și nu face parte din NATO, iar în caz de conflict generalizat, Londra ar fi avut întreaga Alianță de partea sa, conform faimosului Articol 5 al Cartei fondatoare a Alianței.
Spania este însă membru în NATO în egală măsură cu Marea Britanie, iar un conflict militar între cele două țări e de neconceput.
În realitate, tocmai apartenența comună la NATO este garanția că nu s-ar putea întâmpla nimic între Anglia și Spania.
De pildă, în momentul scurtului război din Cipru, în 1974, când Turcia a invadat și anexat nordul insulei, unde este prezentă militar și astăzi, doar apartenența celor două țări, Turcia și Grecia, la NATO a făcut ca ele să nu ajungă la un conflict deschis.
Momentele de tensiune s-au repetat de atunci încoace, ajungându-se până la aceea că unii militari turci au fugit anul trecut, după puciul ratat împotriva lui Erdogan, în Grecia, unde au cerut și primit azil politic.
Cele două țări rămân membre în NATO, respectând aceeași Cartă fondatoare.
Sigur, Brexit a fost un șoc și pentru NATO, însă Londra a dat de îndată asigurări că îşi va menţine angajamentele în cadrul Alianței.
De pildă, Marea Britanie va trimite în Romania luna viitoare patru avioane multirol de tip Typhoon pentru misiuni NATO de patrulare în zona Mării Negre.
Măsurile fac parte din planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, stabilit la summitul NATO de la Varşovia, iar anunţul a fost făcut în prefaţa declanşării oficiale a Brexitului.
La fel, Marea Britanie şi-a asumat responsabilitatea şi pentru unul dintre grupurile de luptă ale NATO ce vor fi desfășurate în regiunea Mării Baltice. Londra afirmă insistent și repetat că va continua să colaboreze cu europenii în probleme ce ţin de securitate şi antiterorism, după retragerea din Uniune.
Theresa May a pus: „NATO este piatră de temelie a securităţii şi apărării noastre. Şi, desigur, articolul 5 este esenţa acestei securităţi. Vom continua să contribuim în NATO în modul în care am făcut-o şi până acum”.
Articolul 5 este cel care spune că un atac asupra unuia din membrii NATO este automat considerat un atac împotriva tuturor.
Pentru asta, Marea Britanie, chiar ieșită din Uniunea Europeană, va rămâne gata să-i apere pe toți ceilalți membri… inclusiv Spania, în ciuda divergențelor privind Gibraltarul.
Dan Alexe, 4 aprilie 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Declarația lui Michael Howard, care a fost transmisă de câteva ori pe diverse canale, se mișcă între tragicul și comicul situației. Sau, altfel spus, a fi senil este și penibil și periculos. La rigoare, poate fi și amuzant. Miza Gibraltarului este însă cu totul alta…
> Cu o zi înainte, Michael Howard … a cerut guvernului să pună la punct planurile unei acțiuni militare împotriva Spaniei.
Reacţia negativă a guvernului a fost imediată şi a calmat spiritele încinse.
În ceea ce priveşte Brexit-ul, acesta merge mai departe, în pofida tuturor criticilor, ameninţărilor şi prorocirilor negre.