ACUM.TV

 
O inimă rebelă…

O inimă rebelă
spre cineva ascuns în tine,
spre tăcerea din voi,
spre-acel copil
ce-l poartă peste tot,
spre uimirea sângelui tău,
pentru ochii ei plânşi,
spre marea regăsire.

O inimă rebelă
spre cea pe care
nu o vei mai vedea,
spre iubirea
ce-i venea din priviri,
întrebându-te
dacă o vei mai regăsi,
când, de ce despărţiţi,
privindu-i bucuros
fericirea, iubirea,
trist că nu o vei
mai regăsi vreodată,
zicându-ţi:
– E o minune de fată!

Doar o inimă rebelă,
în visul unei lacrimi,
în sabia umbrei,
în libertate!

O poveste, o stare, o emoţie, un vis

O poveste poate continua
şi-n alte locuri sau timpuri!

Un gând alb în delirul literelor ~
Oare, unde duc urmele
paşilor noştri pierduţi în ceaţă,
în întinderile zăpezilor imaculate?

Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,
crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!
Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,
ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!

Sufletul este în căutarea perechii sale,
negăsindu-l pe pământ,
în Cer, printre îngeri, îl caută.
Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,
Vor mai vorbi vreodată?

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!
Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc.
Dacă eşti în gândul cuiva
ceva din tine s-a transferat acolo!
În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,
în depărtate amintiri
crengile sălciilor plângătoare se leagănă.

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă,
viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!

4 septembrie 2011

Pasăre de Foc este iubirea…

Pasăre de Foc este iubirea stăvilită,
cea cu aripile aurii ca o mie de luminiţe,
cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii
decât primăverii din ea!

Eşti steaua care-şi află cerul!
Sub lună, domol coborâm împreună.
Când apele curgătoare stau
– o clipă doar – ne întâlnim cu noi!
Alergăm în viteză, ţi-e dragă clipa,
repede, departe te poartă,
cu picături de cer plouă în noapte.
Simţi o rupere, o sfâşiere!
În pădurea dorului, murmurul frunzelor
îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată.

O! Amintire din urmă, un punct e viaţa,
neînsemnate vieţi punctiforme!
O! Spaţiu necuprins!
Îmbrăţişăm cuvintele, cuvinte nerostite,
cuvinte ce ne străpung tăceri.
Întâlniri aievea,
veniri nepetrecute, plecări,
şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut.
Cuvinte călătoare închise în gânduri,
intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut…

Atragem cuvinte care vor sparge barierele timpului,
într-o adâncă tăcere vor rămâne
în ţesătura inimii topite. Ameţitoare tăcere!
Prin semnele cuvintelor strecurate în noi
ne regăsim un anotimp, o veşnicie…

Prin sarea mării doar sunetul propagă ecoul,
Îndelung porţi imagini gravate în tine
fără să ştii ce să faci cu ele.
Trebuie să străbaţi imensitatea cerului interior.

– Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei!
Multe doruri, multe cărări o să vezi,
dacă le cauţi le vei străbate!
Călătoriile inimii, călătoriile sufletului
– imagine în altă oglindă, oglindire după oglindire, la infinit…

Un vis dintr-un alt vis în care visăm că visăm!
Spărgând oglinda, doar moartea îl va trezi pe visător!
În căutarea unui sens care ni se relevă odată cu destinul
trecem prin viaţă. Pentru a-l descifra ne cufundăm
în fântâna de aur a prezentului. Un dans să fii!

– Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea
dinaintea înfloririi.
În zori îţi vei primi medalia – roua de pe flori!
O, flori de nu-mă-uita, icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc!
Nicăieri nu ajungem,
nesfarşită e viaţa, sosirea e doar o moarte.
Fără pauze, viaţă după viaţă,
la infinit se mişcă roata Timpului…

Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre!
Multe s-au scris, multe îşi aşteaptă descifrarea
pe drumurile pierdute pe axa Timpului!
Niciodată n-ai să mă pierzi, niciodată n-am să te pierd,
trăim unul în altul prin tot
ce am simţit împreună – un întreg univers –.

Pe urmele fiecărui pas

Un val plesneşte în noapte…
Cuvintele vorbesc misterios
prin tăceri,
adânc inspiri sărutul.
E noaptea din noapte,
ca visul din vis,
ca ochiul din lacrimă.
Cineva invizibil mângâie
păpădiile din zâmbetul ei,
copil plutind
în şoapta timpului,
sângele tău e stingher fără ea,
cutreierând cerul primăverii,
iubirea voastră ţipă
în oarbe oglinzi,
lumea îţi scapă din mână,
timpul se scurge prin inima ta.
Voi pleca din atâtea vieţi
trăite şi visate,
pe urmele fiecărui pas,
prin fiecare viaţă,
prin lumină,
doar spre lumină…

24 martie 2011

Acest articol a fost publicat miercuri, 22 martie 2017 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.