ACUM.TV

 
Maria Sava se devoalează într-o lirică sensibilă, de confesie șoptită si fără încifrări metaforice.
Încărcătura poetică nu e un experiment lipsit de substanță, ci un modus vivendi.
Poeziile poetei recent primite la redacție denotă că viața e poezie, un vis.

Florin PREDESCU

hiatus

„Nu ştiu cum să simt, cum să fiu uman, cum să convieţuiesc
Pe pământ din adâncul sufletului meu trist cu fraţii mei oameni”
(Fernando Pessoa)

oraşul era tot mai alb zidurile lui amorţite se scufundau în ceaţa lăptoasă ca într-o mare de vată negre presimţiri cântau cocoşii la miez de noapte şi câinii urlau a moarte atunci am simţit că ceva s-a rupt înăuntrul meu „şi mare a fost prăbuşirea acelei case” (*) în urmă doar praf şi pulbere a rămas nici dragoste nici ură nimic din toate câte le-am trăit nu-mi mai aminteam doar lungile sfâşietoarele tăceri îmi invadaseră sufletul… şi dintr-o dată s-a pornit ploaia să spele toate nimicurile care-mi umpluseră viaţa până la refuz.

(*) Dmitri Merejkovski, Gogol şi diavolul

agonia

„Nu te împaci cu tine însuţi decât, precum Don Quijote, pentru a muri.”
(Unamuno)

în seara aceea, lumina ta, Doamne, ca printr-o sită trecea dincolo de Mine şi nu adia nici o pală de vânt să abată măcar un strop ca să Mi se aşeze pe suflet doar tu, înger al Meu, pavăză vie Mi te ghemuiai dincolo de stern dincolo de ultima moarte pe care o primisem cu seninătate. în timp ce dimprejurul Meu lumina se topea către marginea asfinţitului Eu mă poticneam în credinţă ca acel căprior lovit drept în inimă căruia îi crescuseră aripi imense spre a se înălţa deasupra deşertului acestei lumi – ochii lui ca şi ai Mei lăcrimau neîncetat păstrând lipit de retină rânjetul sardonic al vânătorului de ocazie şi fumul aburitor ce picura din ţeava puştii sale

umbre

“Vai de sufletul omului, cu oaze numai în deşertul de alături”
(Fernando Pessoa)

această singurătate mai grea decât moartea
îmi macină pleoapa
noapte de noapte
în grădina tăcerii lucrurile şi-au pierdut sensul
cântecul păsării Feng–huang sună fals,
doare pe dinăuntru
valul de sânge negru care-mi inundă privirea
mă orbeşte
şi mă aruncă peste marginile timpului
foşnetul tăcerii reverberează în jur
lipind de şira spinării o frică nedefinită
încercând o ultimă piruetă
zadarnic îmi spun:
“viaţa e altceva, viaţa e-n altă parte”

nopţi

„Această clipă care ar putea să fie şi ultima clipă a
omului care mă prefac eu că sunt.”
(F. Pessoa)

în fiecare seară mă rog:
o, de n-ar mai fi nopţile…nopţile…
ce binecuvântare mi-ar atinge cu aripa-i durerea ce-o port!
încet se lasă peste inimă
încă o noapte care-mi deschide venele şi se cuibăreşte în visele mele
lăsând să curgă până la ultima picătură de sânge
rănile vechi înfloresc
pleoapele bolnave au uitat minunea alinătoare ce adulmecă somnul
în acele clipe de tragică singurătate
mi se face un dor sfâşietor de tine…
măcar inima ta să fi simţit-o bătând într-un ritm al timpului provizoriu
să fi avut şi noi un înger păzitor în cerul orbit de atâta întuneric…
dar nu a fost să fie
viaţa şi moartea ni s-a împărţit atunci la doi precum anafura
din propria-mi fiinţă n-a mai rămas nimic
mă-nvăluie cu timpul
o lungă şi rece aşteptare fără de răspuns

Maria Sava

Despre autoare:

Născută pe 13.03.1960, Câineni, Brăila. şcoala -Liceul Naţional din Iaşi, clasa filologie-istorie, 75-79
Facultatea de Litere, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, română-franceză, 89-94
debut 2007, „Atheneum”,Vancouver, Canada
2009- 2015 administrator pe site-ul literar al lui Emanuel Pope, „Cititor de Proză”
redactor-corector al revistei site-ului, „Faleze de piatră”
a publicat în revistele :

    „Atheneum”
    „Faleze de piatră”
    „Acum TV”
    „Oglinda literară”
    „Grupul celor 7”
    „ASILR”
    „Alchemia”
    „Prăvălia culturală”
    „Porţile Nordului”

2012- Premiul III la „Concursul Naţional de povestiri Ion Creangă”
2015 am editat la PIM, Iaşi, proză scurtă – „Lacrimi de clown” şi vol. de articole – „Cartea iubirii” http://etinarcadiaego.falezedepiatra.net/ – blogul sau locul meu de joacă
Se ţine departe de literaţi mai mari sau mai mici. Nu datorează nimic decât prieteniei câtorva oameni minunaţi care i-au fost aproape şi la bine şi la rău. Are un cult pentru prietenie.
S-a ocupat şi se ocupă încă de cărţile lui Nick Sava: corectură, editare.

Moto-ul ei: „Nu sunt nimic. Nu voi fi niciodată nimic. Nu pot să vreau să fiu nimic. În rest, strâng în mine toate visurile lumii.” (Fernando Pessoa,Tutungeria, trad. Dinu Flămând).

„Iubesc muzica – fără care nu pot să respir, cărţile – pentru că m-au făcut om, culoarea – pentru că îmi încântă ochiul şi sufletul, lupul şi pe vărul său mai necăjit-câinele (de altfel, iubesc toate vietăţile), marea cu şoaptele ei secrete şi cu dorul de ducă, florile, parfumurile, dantela şi catifeaua, omul frumos la minte şi la suflet, loial, inteligent, modest, om şi atât”

Acest articol a fost publicat miercuri, 15 martie 2017 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.