Solicitare Doliu National la moartea Monicai LOVINESCU

Uncategorized

Solicitare Doliu National la moartea Monicai LOVINESCU

Am primit urmatoarea scrisoare deschisa din partea d-lui Sorin ILIESIU. Redactia noastra se alatura acestei solicitari si va invita sa postati ecouri in memoria curajoasei luptatoare anticomuniste, distinsa doamna de cultura si personalitate care a fost Monica Lovinescu.

Scrisoare deschisă
D-lui Traian Băsescu – Preşedintele României
D-lui Călin Popescu Tăriceanu – Prim Ministru

Stimate Domnule Preşedinte,
Stimate Domnule Prim Ministru,

Având în vedere importanţa decisivă a luptei anticomuniste pe care a dus-o Doamna Monica Lovinescu timp de peste 50 de ani, vă solicităm să decretaţi doliu naţional în ziua în înmormântării, precum şi acordarea post-mortem a celor mai înalte distincţii şi recunoaşteri din partea statului român anticomunist, prodemocratic.

21 aprilie 2008

Cu încredere,

Sorin Ilieşiu – Vicepreşedintele Alianţei Civice
Vladimir Tismăneanu – Preşedintele CPADCR
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Seniorii Ligii Studenţilor 1990, avocat Antonie Popescu
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Catalin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu – Preşedinte
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte

Iar Grupul pentru Dialog Social a emis un comunicat cu privire la incetarea din viata a Monicai Lovinescu.

Grupul pentru Dialog Social regreta disparitia Monicai Lovinescu, personalitate a culturii romane, simbol al libertatii de gandire si al tenacitatii in anii intunecati ai comunismului.

Membri ai Grupului pentru Dialog Social au tinut o legatura afectiva constanta cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, ale caror opinii si intransigente morale i-au calauzit de-a lungul timpului.

Grupul pentru Dialog Social a acordat in 1999 “Premiul GDS” Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, “drept recunostinta ca au tinut Jurnalul unor vremuri pe care le-am trait fara sa le putem comenta si care, fara ei, ar fi ramas o simpla groapa comuna a istoriei, acoperita de tacere si uitare”.

Vocea Monicai Lovinescu, strecurata pe undele “Europei Libere”, va ramane pentru multi un reper al constiintei.

Consiliul de Administratie al GDS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top