– La un moment dat, spune doamna Gurnişt, m-am gândit să ne schimbăm numele de familie. Unii susţineau că ar avea nu ştiu ce semnificaţie. Dar după aia m-am răzgândit. La urma urmelor…
– Am cunoscut eu cazuri mai grave, intervin. Îmi amintesc de o colegă foarte frumoasă, curtată de mulţi, care se numea Ina. Nu ar fi fost nimic, nu-i aşa, dar numele de familie era Scarlat şi când o strigau la catalog, sau la examene, mă rog, undeva oficial, se auzea scarlatina. Dar toate trec, s-a măritat cu un coleg, un sas care se numea Prall. Aşa că deja o strigau pralina!
– La Fălticeni, zice Menaşe, lucram la o întreprindere condusă de tovarăşul director Puiu. Aveam o femeie de serviciu pe care o chema Vulpe. Tovarăşa Florica Vulpe, era o persoană recalcitrantă, care atunci când bea, susţinea că ce-o să-i facă directorul, o s-o dea afară pentru că el e pui şi ea e vulpe? Şi ce credeţi? Chiar a dat-o afară…
– Dacă îmi daţi voie, zâmbeşte madam Brodiciche, cunosc şi eu un caz foarte asemănător. Aveam la Odesa un vecin pe care îl chema Leib Mendel sau, dacă vreţi, Mendel Leib. Şi-a schimbat numele în Mendeleev. Puteai să crezi că el personal a inventat tabelul acela cu elementele. Lucra la o frizerie, dar avea mare pretenţie de intelectual…
– Da, aşa se întâmplă, e de acord Şimon Şeinerovici. La mine, la serviciu, este un persan pe care îl cheamă Leibovici. Chiar cum dracu îl cheamă pe un persan Leibovici? Mi-am făcut o dată curaj şi l-am întrebat de unde până unde Leibovici. Şi ce credeţi? E o poveste foarte interesantă. Bunicii lui erau din Afganistan şi au emigrat în Belucistan. Acolo, una din fetele lor s-a îndrăgostit de un caporal englez şi a fugit cu el în Birmania, unde i s-a mutat lui garnizoana. Acolo au trăit în concubinaj, au avut şase copii, dintre care unul e tatăl colegului nostru Leibovici.
– Englezul se numea Leibovici?
– Pe englez îl chema Harrys…
– Şi atunci, de unde Leibovici?
– Răbdare… După răscoala din Burma, familia a întins-o în Iran. Băieţii au umblat la şcoală, au învăţat persana, dar prin anii şaptezeci, puţin înainte de a căzut şahul, au emigrat în Israel.
– În regulă, dar de unde Leibovici?
– Dacă nu mă lăsaţi să vorbesc… Pe colegul ăsta al meu nu-l chema Harrys, că doar părinţii lui trăiau în concubinaj. Îl chema Hodeded, cum se numeau bunicii. Hodeded… Dar logodnica lui nu putea să pronunţe corect Hodeded, că avea polipi la nas şi atunci când s-au căsătorit au luat numele ei de familie: Leibovici! Că familia fetei era de loc din Podul Iloaiei, de lângă Iaşi…
Madam Gurnişt mă priveşte zâmbind şi-mi şopteşte complice:
– Mare mincinos Şimon ăsta, să nu-l crezi nici dacă spune adevărul!
