Din cauza controverselor iscate în jurul conferinţei CPAC [Conservative Political Action Conference] de la sfârşitul săptămânii trecute, nu s-a acordat atenţia cuvenită felului în care Steve Bannon [consilier strategic principal] a articulat acolo politica „naţionalismului economic” a administraţiei Trump.
Dacă ne întrebăm dacă Donald Trump va transforma într-adevăr Partidul Republican după chipul şi asemănarea sa, atunci acesta este locul potrivit asupra căruia să ne concentrăm atenţia. Într-adevăr, la acea conferinţă Bannon şi-a explicat punctul de vedere, parafrazând faimos aforism al lui Ronald Reagan (ultima persoană cate a reformat Partidul Republican), dar pe care l-a răsturnat complet.
Bannon a explicat măsurile protecţioniste ale lui Trump declarând: „noi suntem o naţiune cu o economie, şi nu doar o economie într-o piaţă globală fără graniţe”. Bannon a împrumutat această formulare de la Jeff Sessions, noul nostru Procuror general, care scrisese la un moment dat că „Statele Unite sunt o naţiune cu o economie, şi nu o economie cu o naţiune”. Sessions cita, la rândul său, un editorial din National Review, ceea ce este oarecum paradoxal, ţinând cont că National Review era unul din centrele mişcării anti-Trump.
Cum am mai spus, toate acestea amintesc de celebrul aforism al lui Donald Reagan: „Suntem o naţiune care are un guvern, iar nu viceversa”.
Sensul acestui citat este că există o mulţime de aspecte ale vieţii noastre ca indivizi şi membri ai societăţii, care preced guvernul – atât istoric cât şi în ordinea importanţei. Aceste aspecte includ familia, ştiinţa, religia, ideile, arta şi, da, comerţul. Oamenii au produs hrană, au făcut unelte, au construit structuri şi au făcut comerţ unii cu alţii cu mii de ani înainte de a avea vreun sistem de guvernare în sens modern. Mai general, dorinţa individului să asigure cele necesare pentru el şi familia sa, şi să ajungă la prosperitate prin schimb cu alţii, este obiectivul principal al vieţii sale, obiectiv pe care guvernul/statul trebuie doar să-l protejeze. Valoarea muncii şi prosperităţii primează, iar statul este subordonat acestor valori [v. eseul Esenţa statului de pe acest sit/n.red.].
Acest lucru apare foarte clar în concepția Părinţilor Fondatori, precum şi în concepţia despre stat a lui John Locke pe care aceştia şi-au însuşit-o. Thomas Jefferson o spune în felul următor: „America a fost cucerită, colonizată şi statornicită prin efortul indivizilor, iar nu pe spezele publicului britanic. Sângele lor propriu a fost vărsat pentru dobândirea pământurilor pentru aşezările lor, agoniseala lor a fost cheltuită pentru a face ca aşezările să fie eficiente. Au luptat pentru ei înşişi, pentru ei au cucerit şi au deci dreptul să-l păstreze numai pentru ei”. Acesta era răspunsul lui Jefferson la argumentul regelui George al III-lea că succesul economic al Americii se datora guvernului britanic şi că, deci, Coroana avea dreptul să stăpânească America.
Cuvintele lui Jefferson erau inspirate de filozoful englez John Locke (1632–1704), omul care a venit cu toate acele idei despre drepturile inalienabile şi consimţământul celor guvernaţi. Locke a mai arătat că scopul guvernelor, al statelor este să protejeze proprietatea cetăţenilor săi dobândită prin muncă şi schimb, iar nu să dispună de aceasta pentru propriile lor obiective. Prin urmare, rădăcinile cele mai profunde ale Americii constau în ideea că statul nu poate avea vreo pretenţie de a domina activitatea economică privată. Este ideea că suntem un popor şi o economie care au un guvern, iar nu un guvern care are o economie.
Această concepţie se află în flagrantă contradicţie cu vreun „naţionalism” american. America a fost întemeiată pe ideea că o naţiune ca entitate politică – altfel spus statul – trebuie să fie întotdeauna subordonată libertăţii cetăţenilor săi individuali. La urma urmelor, dacă Părinţii Fondatori ar fi fost naţionalişti, ei n-ar fi întemeiat niciodată o nouă naţiune, deoarece identitatea lor naţională era britanică. Ceea ce i-a făcut să abandoneze identitatea lor naţională iniţială şi să creeze una nouă a fost dăruirea lor faţă de ideea drepturilor individuale şi a guvernului cu atribuţii limitate.
Însă Bannon încercă să transforme libertatea economică şi s-o subordoneze „naţiunii”, adică statului. Pentru Reagan, Jefferson şi Locke, viața economică era ceva ce era parte a „naţiunii”, şi era distinctă şi anterioară statului şi guvernului. Pentru Bannon, statul este parte a naţiunii şi este mai important decât opţiunile indivizilor. Acesta este motivul pentru care el şi cei de genul lui ajung să sune ca loialiştii britanici din şcoala mercantilistă, sau ca Democraţii de modă veche: să înjure marile corporaţii şi pe bogătaşi că nu fac suficient pentru atingerea obiectivelor fixate de stat.
Din fericire, agenda economică a președintelui Trump nu se reduce doar la naţionalism economic. Bannon a indicat şi unul din celelalte obiective, pe care l-a numit „deconstrucţia statului administrativ”, având în vedere prin aceasta să reducă din puterile necontrolate ale agenţiilor reglementative [de exemplu EPA, Agenţia pentru protecţia mediului, care şi-a asumat largi prerogative legislative – în detrimentul Congresului/n.tr.]. Bannon are dreptate când afirmă că aceasta este metoda prin care stânga îşi atinge întotdeauna obiectivele: „dacă nu poate să obţină aprobarea Congresului pentru o măsură, atunci însărcinează o agenţie reglementativă cu implementarea acelei măsuri”. Dacă Bannon va avea succes cu acest obiectiv, atunci aceasta va constitui nu doar restaurarea principiului american iniţial al separării puterilor, ci o realizare şi mai remarcabilă – limitarea de către puterea executivă a propriilor sale puteri. Mulţi dintre noi suntem fericiţi la culme şi sperăm că preşedintele Trump va persevera în această direcţie şi va reuşi.
Ceea ce ne îngrijorează este însă faptul că în spatele acestui obiectiv se ascunde o teorie, naţionalismul economic, care este opusul concepţiei unui guvern limitat. Iar motivul de îngrijorare este că Trump va fi tot atât de dispus să folosească naţionalismul economic drept justificare pentru a exercita puteri executive nelegitime în domenii ca ocuparea forţei de muncă şi comerţul internaţional, domenii în care consideră deja că economia trebuie subordonată statului.
Căci Ronald Reagan avea dreptate: suntem o națiune care are un guvern, iar nu un guvern care are o naţiune…
Robert Tracinski, 1 martie 2017
Preluat de pe situl autorului şi pubicat cu permisiunea sa.
„Statele Unite sunt o naţiune cu o economie, şi nu o economie cu o naţiune”… Fraze întortocheate și fără substanță. Între timp, cel care le-a spus a plecat, mai puțin întortocheat decât fraza sa deja uitată. Vai de noi, doamnelor și domnilor, dacă totul se reduce acum la fraze atât de simpliste… Vai de noi…
@Nicu Adrian Udriște
> „Statele Unite sunt o naţiune cu o economie, şi nu o economie cu o naţiune”… Fraze întortocheate și fără substanță.
Vă scapă sensul lor. Păcat, deoarece autorul a fost clar.
> Între timp, cel care le-a spus a plecat, mai puțin întortocheat decât fraza sa deja uitată.
Memento mori…
> Vai de noi, doamnelor și domnilor, dacă totul se reduce acum la fraze atât de simpliste… Vai de noi…
Aici fiecare vorbeşte doar în numele său. Nu frazele sunt simpliste, ci înţelegerea lor de către dv.
@ V.M. Corect, am mintea limitată. În aceste condiții interpretați dv. frazemul „Statele Unite sunt o naţiune cu o economie, şi nu o economie cu o naţiune”. Mi-am pregătit carnețelul de notițe, nu scap ocazia să-mi notez analizele dv. de duh.
@Nicu Adrian Udriște
> În aceste condiții interpretați dv. frazemul „Statele Unite sunt o naţiune cu o economie, şi nu o economie cu o naţiune”.
Constat că amestecaţi cu uşurinţă limbile („frazemul”), dar noroc că eu sunt foarte flexibil şi în această privinţă. Mie mi se pare că ar fi vorba de frumoasa limbă cehă, iar aceasta îmi aminteşte de un cunoscut fost comentator de aici, profesor universitar în materie de limbă cehă, pe numele său Sorin Paliga. „Comme c’est curieux ! quelle bizarre coïncidence !”, ar fi zis un personaj al lui Eugen Ionescu.
Nu este nevoie să interpretez „frazemul”, deoarece lucrurile sunt exprimate cu destulă precizie în articolul d-lui Tracinski. Acesta este motivul pentru care eu nu văd nici un motiv să explic ceva în plus, fiind vorba de o cerere de traducere din română în română.
> Mi-am pregătit carnețelul de notițe, nu scap ocazia să-mi notez analizele dv. de duh.
Într-un alt fir de discuţie mi-aţi dat sfatul: „nu să persiflați”, dar se pare că sfaturile dv. sunt bune doar pentru alţii.
Acum cred că aveţi ce nota în carneţel 😉
@V.M.
Nu vă persiflez deloc, v-am rugat să analizați fraza, pe care o considerați – dacă nu mă înșeală analiza – de referință. Eu o văd drept o frază lipsită de orice cunoscut, limbaj de lemn, cum se spune. În loc să analizați, iar aruncați săgeți în direcții inutile. De ex., mai bine v-ați apuca să-l studiați pe Bělohradský (este tradus în câteva limbi, franceză și italiană sigur, el a locuit la Trieste în ultimele decenii) ori chiar pe Patočka.
Mi-am luat degeaba carnețel nou de notițe, nu am ce nota, dar mai aștept.
@Nicu Adrian Udriște
> … v-am rugat să analizați fraza, pe care o considerați – dacă nu mă înșeală analiza – de referință.
Constat că nu aţi făcut o analiză a frazei, ci a ceea ce aş considera eu ca a fi de referinţă. Este cu totul irelevant pentru semnificaţia articolului ceea ce cred eu despre el. Contează numai ceea ce se înţelege din el.
Din acest motiv vă invit să (re)citiţi paragrafele 4 -7 din acest articol, pentru ca să vă lămuriţi. Aşa cum am scris, eu nu fac traduceri din română în română.
> Eu o văd drept o frază lipsită de orice cunoscut, limbaj de lemn, cum se spune.
După Wikipedia: „Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează un limbaj fără conținut ideatic consistent, plin de clișee”. Dacă şi după ce recitiţi articolul veţi avea aceeaşi întelegere, atunci eu nu cred că vă pot fi de vreun ajutor. Motivul este că articolul este mai clar şi mai consistent decât ar putea fi explicaţiile mele.
> De ex., mai bine v-ați apuca să-l studiați pe Bělohradský …
De aici am aflat că Bělohradský este un biocentrist, iar de aici am aflat ce este biocentrismul:
Citez:
Autorul articolului despre care vorbim, pe care îl urmăresc de mai multă vreme, este opus ideilor anti-industriale şi anti-capitaliste, aşa cum sunt şi eu de altfel, şi de aceea:
– Nu văd motive pentru a lega în vreun fel ideile lui Bělohradský de articolul despre care vorbim (ceea ce faceţi dv.)
– Nu am nici un motiv să citesc ceea ce a scris Bělohradský (ceea ce îmi propuneţi dv.).
> … el a locuit la Trieste în ultimele decenii
În trecere mă întreb de ce este relevant unde a trăit Bělohradský? Dacă trăia la Roma ar fi scris altceva? Pentru poezia romanului Ovidiu, pe când stătea la Tomis, locul unde se afla era desigur relevant, dar era oare Trieste important pentru Bělohradský?