Ieşirea din labirint
Ard clipe la temelia templelor,
urnind lespedea simţi
vaierul lanţurilor.
Mai departe de soare,
insula virgină
apărută din mare
(cu fiori pătrunzi în ea).
Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,
vântul călător mi-a dăruit sărutul.
Parfum suav, mister printre stele,
doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie
visele tale,
o lume unde puţini au acces.
Capcane de gânduri
despleteşti spre mâine,
înaintezi
în flacăra stinsă a torţei,
printre voci,
respiraţia ei îţi arde oxigenul.
Două clipe-i separă –
atât de aproape şi-atât de departe…
Blocat printre ruine,
paşii lui călcau peste el.
Ea trebuie să reaşeze
mozaicul pieselor,
şoptind o chemare.
Aripile grele
îşi continuă zborul
spre zenit.
– lumină strânsă în cercul iubirii –
6 februarie 2011
În fiecare stea există un suflet
Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
zbatându-se la ţărm printre stânci!
Un ţărm de mare
de care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!
Asemeni mării suntem – curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere,
calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Boabe de rouă la ferestrele sufletului sunt lacrimile!
Broboane de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe
sufletul atât de greu, uneori!
Din doruri, din nostalgii,
din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru,
din aripile îngerilor.
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!
De asta vântul merge pe câmp, are multe de spus.
Acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi!
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii.
Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie.
Tânguirea ta cutremură
trestiile iazului albastrelor nopţi.
O, despărţire! Adâncă viaţă din umbrele nopţii!
Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!
Un ochi se uită pe albia râului ce curge – sufletul
ce-aşteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.
Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea
şi întâlnirea diferă. Într-un final, toţi ajung dincolo
la terminaţie… spre râul Lethe, râul Uitării!
Dacă întinzi mâna mă vei atinge, sunt în umbra ta.
– Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet,
dacă doar o atingi rămâi vrăjit,
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!
Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem – iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem şi noi o stea,
părţi din noi ajung acolo – lumina noastră!
În lacrimă e împletită iubirea
– Îmi aşez sufletul lângă tine!
Noapte şi zi, prin timp,
din pădurea dorului,
şoaptele frunzelor îşi devoalează etern
iubirea neschimbată.
*
Hoinar vânt!
Prin ferestrele deschise ale inimii,
cascada amintirilor
şi-a aruncat raza de lumină.
*
Purtate de vânt,
petalele macilor roşii au ajuns
pe suprafaţa râului,
la marginea câmpiei.
Zâmbeşte poznaşă lumina soarelui,
zâmbeşte jucăuş şi valul!
*
Străbaţi eteruri la care nu ajungi,
căci lumea nu poate trece nişte ziduri.
Surprinzi sunete de corn,
repezi, uruitoare alămuri, tânguitoare corzi.
Sămânţa o sădeşti
lăsând-o să-ncolţească…
*
Halucinante tărâmuri abia apărute din mare!
După ce marea şi-a retras apele,
dune de nisip arse de soare,
în zare, munţii par înalţi,
norii coboară
peste linia frântă a orizontului.
*
Cuibărit peste vârfurile arborilor
un clocot există,
râurile sunt repezi, deşi abia susură.
Cu dorinţă îi atingi buzele.
În lacrimă e împletită iubirea…
*
Cu cât pătrunzi mai adânc,
cu atât fascinaţia este mai mare.
Ţii o făclie aprinsă şi mergi,
nu ştii până unde vei ajunge.
Vrei să pătrunzi
până unde n-ai mai ajuns niciodată,
şi timpul aleargă, şi acum goneşte spre mâine.
Iată, deja a trecut!
Ce nebunie să străbaţi cleştaruri de gheaţă
printre torţele pietrelor albastre!
*
Din palmele ei vrei lumina,
lumina ei strânsă într-un cerc,
cercul ei, cercul iubirii,
interzisa capcană şi straturi de gânduri.
Ceva din ea îţi spune să nu opreşti clipa.
Să te opreşti, tu, un călător, tu, un căutător!
A sosit vremea schimbării,
vremea pământului,
ţi se stinge flacăra torţei, înaintezi,
auzi glasul ei,
respiraţia ei îţi arde oxigenul…
*
Alegeri, viaţă, credinţe,
două credinţe alegi, a ta şi a ei,
două clipe te despart.
Atât de aproape şi atât de departe…
Unde e zborul dacă secunda trece?
Unde e glasul ei dacă timpul goneşte?
Ecou, asta primeşti,
din alt timp urmele ecoului ei,
ecou care-ţi spune s-o cauţi
unde poate fi şi a fost, dar nu unde este…
*
Printre ruine te blochezi
devreme ce calci peste tine însuţi
şi nu te mai poţi recompune.
*
Ea trebuie să aleagă mozaicurile
şi-apoi să le-aşezaţi împreună.
Un singur trup veţi deveni,
o singură suflare,
un singur torent de lumină!
Deja eşti departe de glasul minţii,
noi forme de strigăt, alte forme.
O cunoşti.
Eşti gata să primeşti abundenţă de ape,
nu e nevoie de salt, doar de un singur pas.
*
– Ne-am oglindit în roua din paşii timpului
pierduţi sau redescoperiţi.
Dacă vrei răspunsuri
întreabă vântul de pe câmpii!
Oglinda cuvântului din ochii tăi e adevărul,
vindecarea din inima ta e frumuseţea,
zâmbetul impregnat pe faţa ta e iubirea,
atingerea mâinii tale e dorinţa!
14 august 2011
Oglinda cuvântului din ochii tăi e adevărul,
vindecarea din inima ta e frumuseţea,
zâmbetul impregnat pe faţa ta e iubirea,
atingerea mâinii tale e dorinţa!
Doamne, de ar fi așa! Numai poeții înțeleg. Orice comentariu este în plus, sună a tinichea. Bravo ILM, mergeţi înainte!
Dacă întinzi mâna mă vei atinge, sunt în umbra ta.
– Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet,
dacă doar o atingi rămâi vrăjit,
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!
Îmi plac mult şi aceste poezii ale dv.
Mi-ar face plăcere să publicaţi pe Acum şi poezia în care apare strada Mântuleasa, poezie pe care am citit-o pe pagina dv. de Facebook.
@Boris M. Marian
> Numai poeții înțeleg.
Oare?
Multumesc pentru impresii domnule Boris M. Marian si domnule Victor Manta.
Ganduri alese!
Între cer şi pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul
pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc
mozaicul paşilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor,
aripi de îngeri sfâşie tăcerea.
Prelinse în urmă, două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu… în eu…
în eu… în tu…
Îşi caută urmele noastre în timpuri.
Irina Lucia Mihalca
@Irina Lucia Mihalca
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul
pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.
M-aţi făcut fericit deoarece îmi place poezia dv., şi o vor putea citi şi alţii de aici, dar şi fiindcă de strada Mântuleasa sunt legate multe amintiri de-ale mele, în special din adolescenţă.
Vă mulţumesc şi vă doresc tot atâta inspiraţie şi pe viitor!
Pasii nostri purtati raman impregnati in pelicula acelor locuri, umbrele continua sa persiste de-a lungul timpului. E posibil ca printr-o scanteie declansata sa reusim sa privim filmul, sa retraim sau sa intram intr-un alt plan, un alt timp.
Cu pretuire,
Irina Lucia Mihalca