ACUM.TV

AROME DE CURTE Cap.2

Deci unde eram ? Aha, la palierul facut \”lună\” de Mitache…
Nu-l vedeam prea des, curaţa noaptea să nu-l vadă lumea. Nici pe fiul sau Ţuţu nu-l prea întâlneam pe lumină. Complexat de oribila cocoaşă pe care o \”moştenise\” la doua luni când i-a scapat mă-sii din braţe, se furişa pe-ntuneric lipindu-se de ziduri, privind bănuitor în spate, lăsând în urmă un nor de parfum fin. Uneori, când ne-ntâlneam \”bot în bot\”, îşi cobora privirea şi-şi tragea nasul, spiritual. Îmi arunca o frază începută de la mijloc şi se îndepărta de-andărătelea, cu geaca sa roşcată de piele, dichisit si elegant ca un mire. Nimeni nu-i ştia vârsta…treizeci, patruzeci…Garnisit, cu o tunsoare Cicero impecabilă şi perciuni a la Elvis, îşi traia viaţa lui stranie, învaluită de mister.
Era să uit ! Mai era si motocicleta, o piesă superbă, neagră, din anii razboiului. Niciodată n-o încălecase. Noaptea, era a lui, o îngrijea şi-o lustruia cu meticulozitate. Ziua, devenea parte integrală din peisajul curţii.
Uneori îl zăream ascuns după perdeaua ferestrei de la etajul unu, urmărindu-ne mişcările, fericit că-i admirăm \”jucaria\”. Îi simţeam parfumul în nări, senzaţie obsedantă ce înceta doar cand ajungeam la ieşirea din curte unde mă aştepta o altă experienţa înmiresmată: Heda, \”femeia visurilor\”…
Cum s-o descriu pe Heda? Femeia fără chip, o abnegaţie controlată de sistemul meu de apărare a esteticii. I-am vazut faţa o dată şi de-atunci, dezamăgit, i-am şters-o…
Memoria funcţionează ca un aparat de fotografiat ce-ţi serveşte doar secvenţa aleasă de el. Oricât te-ai chinui tu să scoţi din el noi şi noi poze, te reîntoarce la clişeul ales de el.

Deci, poza Hedei din spate (singura din aparat): suplă şi înaltă, părul lung si negru ce-i atingea talia, îmbrăcată cu un deux-pieces gri mulat pe corp ce-i scotea in evidenţa formele de Şeherazada. Fusta ei mini avea un efect obsedant asupra noastra. Lungimea picioarelor părea ireală, dar totuşi cât de reală era !
Apariţia ei ne fâstâcea pe noi toţi golanii. Încetam orice preocupare si rămâneam fascinaţi, adulmecând parfumul ei cu iz de pudră HR.
… şi tot noi, lupii, urlam la lună îndureraţi că nu ne putem atinge prada… Nu era a noastra.
Nici Heda n-avea vârstă, dar ce ne păsa nouă? Ea rămânea visul nostru umed, manechinul şi actriţa de film căreia i se ţinea minte singura replică jucată:
-\”Va rog frumos, închideţi uşa!\”…

Acest articol a fost publicat duminică, 7 martie 2010 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.