O revoluție democratică a triumfat în urmă cu doi ani și jumătate în Ucraina. Iar Occidentul s-a grăbit sa-i felicite pe liderii partidelor pro-democraţie care au ieșit victorioase, inclusiv pe președintele Petro Poroșenko.
Într-adevăr, un număr record de consilieri occidentali au fost trimişi la Kiev în urma alegerilor. Mult mai mulţi decât au vizitat ţara în timpul primilor 25 de ani de independență a Ucrainei. Oficialii americani s-au străduit pentru a asigura ca Ucraina să primească împrumuturi de la FMI și au contribuit la restructurarea obligațiilor legate de datoria externe a țării, pentru a evita aproape sigura imposibilitate de a onora plăţile.
Departamentul de Trezorerie al SUA a ajutat la restructurarea cele 15 miliarde de dolari ai datoriei externe a Ucrainei, realizarea unei reduceri a datoriei de 20 la suta şi să se permită Ucrainei evitarea rambursării prevăzute a 8,5 miliarde de dolari.
Doi ani și jumătate mai târziu, administrația americană curentă (Obama – n.tr.), care își încetează activitatea, găseşte că este dificil să îşi ascundă frustrarea și dezamăgirea cu privire la starea actuală a lucrurilor. Verdictul este unanim: reformele anticipate nu au fost puse în aplicare și așa-numita luptă împotriva corupției nu a avut succes.
Deci, de ce reformele nu au avut succes? Este pentru că erau prea puține și au venit prea târziu? Sau este pentru că administraţia americană a fost cea care a greşit?
Unii ar putea fi amuzaţi să audă că „sugestiile de la Washington” și „sfaturile din partea oficialilor americani” au fost în mare măsură interpretate că ordine de marș în Kiev. Sfaturile venite din partea partenerului cel mai strategic al Ucrainei au fost în general înțelese ca fiind ordine: punerea în aplicare ar putea fi amânată, dar niciodată ignorată.
Faptul că guvernul ucrainean a urmat orbește „sfaturi”, fără a-şi stabili propria sa ideologie economică, nu a fost, pentru a fi direcţi, o mutare inteligentă. Cel mai important binefăcător al țării i-a sfătuit pe liderii post-revoluționari să întărească rolul guvernului și să ridice taxele.
Dar recomandările lui privind combaterea corupției au fost, probabil, chiar mai alarmante, în contradicție cu principiile economiei de piață liberă, care ar trebui să insiste pe o intervenția minimă din partea statului.
Milton Friedman, părintele școlii economice din Chicago, a considerat că lupta prin constrângere împotriva corupției nu funcționează. Friedman crede că corupția în sectorul de stat este cel mai bine eliminată prin introducerea de noi modele economice, proceduri guvernamentale, sau prin eliminarea statului ca actor în soluționarea conflictelor de interese.
Acesta este sfatul pe care ar trebui să-l dea cei ce doresc binele Ucrainei. America, la urma urmelor, s-a bazat pe rețeta lui Friedman privind metodele economice timp de zeci de ani, folosind sisteme de bonusuri și avantaje pentru managerii de top, pentru a exclude sau anula tentaţia de mită. Acesta nu este modul în care funcționarii se comportă în China și Venezuela, unde sunt utilizate măsuri represive, niveluri ridicate de pedeapsă, inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru a se lupta împotriva corupției.
Din nefericire aceşti oficialii americani doritori de bine, cu înclinaţii de stânga, nu au dat sfaturi conservatoare sănătoase cu privire la modul de a elimina corupția din Ucraina. In schimb, ei au ajutat la crearea Biroului Național Anticorupție, precum și a Biroul Anticorupție a Procuraturii Generale a Ucrainei.
Biroul Federal de Investigații al SUA, între timp, a cooperat cu Serviciul de Securitate de Stat al Ucrainei, furnizând echipamente costisitoare de supraveghere tehnică, pentru a detecta activitățile ilicite din sectorul public. Ca rezultat, birocrații ucraineni sunt monitorizate astăzi ca niciodată înainte.
Nimic din toate acestea nu a fost deosebit de util. Dolarii contribuabililor americani au fost de asemenea cheltuiţi pentru majorarea salariilor poliției și a procurorilor ucraineni, care au fost însărcinați cu găsirea și pedepsirea oficialilor de stat și a oamenilor de afaceri corupți.
În același timp, salariul lunar al funcționarilor publici din Ucraina este mai mic de 100 de dolari, cu miniștri ai guvernului care câștigă aproximativ 800 de dolari. Într-adevăr, discuția publică în 2016 s-a axat pe întrebarea dacă să fie ridicate salariile politicienilor țării de la 150 $ la 300 $.
Atunci de ce, în ultimii trei ani, nu a luat în consideraţie de niciunul dintre acei sute de consultanți de la FMI și Banca Mondială restructurarea administrației ucrainene, pornind de la reducerea radicală a numărului lucrătorilor și ridicarea salariilor celor care au rămas?
In schimb, Ucraina a fost administrată de ipocrizia de stânga: țara a fost inundată cu microfoane și detectivi, în presupunerea că acest lucru ar opri birocrații cu salarii de o sută de dolari, care controlează tranzacţii de miliarde de dolari în sectorul de petrol și gaze naturale, să ia mită.
Un alt exemplu de confuzie ideologică americană a fost în timpul încercării de a adopta reforme fiscale liberale, de a reduce ratele de impozitare, ca pondere din PIB-ul din Ucraina, de la 47 la suta la 35 la suta, o mișcare susținută de sute de organizații non-guvernamentale ucrainene, grupuri de reflecție și asociații de afaceri. Calculul a fost că o creștere a veniturilor bugetului de stat ar fi cel mai bine realizată prin aducerea din umbră a unei mari părţi a economiei. (Banca Mondială estimează că economia subterană a Ucrainei reprezintă până la 60 la suta din PIB-ul națiunii.)
Ghiciţi cine a devenit jucătorul-cheie care se opune reformei fiscale? Nimeni altul decât Ministrul de Finanțe, Natalie Jaresko, născută în America, care a spus că mediul de afaceri ucrainean este indiferent la ratele de impozitare și i-a numit pe susținătorii planului de a se reduce taxele „populiști”. Remarcile ei au provocat chicote ironice din partea economiștilor conservatori, dar au fost aplaudate de Financial Times și The Economist.
Astfel milioane de antreprenori ucraineni, care au luptat timp de un sfert de secol sub regimuri succesive corupte şi autoritare, au privit cu groază spre data de 31 decembrie 2015, când legislativul națiunii a îngropat planuri radicale de reformă fiscală în favoarea unui plan de a se ridica impozitele , „pe care oficialii americani l-au sprijinit”, potrivit ministrului finanțelor de atunci. Cam atât despre aducea din umbră a economiei Ucrainei.
Deșertăciunea consilierilor americani cu privire la privatizarea întreprinderilor de stat a fost la fel de izbitoare. Ei nici măcar nu au încercat să-i convingă pe politicienii națiunii să ridice moratoriul privind vânzarea de terenuri agricole, fără îndoială cel mai mare avantaj al Ucrainei.
Care a fost poziția consilierilor economici americani, a FMI-ului și a stabilimentului politic cu privire la o astfel de problemă-cheie? Ei bine, socialiștilor nu le place privatizarea. Deci, cât de multe din numărul mare de întreprinderi corupte de stat au fost privatizate în ultimii trei ani? Nu multe, dacă în general este cazul. Nu ar trebui să întrebăm de ce atât de puține?
Aici ne aflăm, la trei ani după revoluție, reflectând pe cine să dăm vina pentru lipsa progresului economic. Cât de mult din vină se datorează leneșilor ucrainenii, și cât de mult prietenilor noștri americani?
Morala acestei relatări este că cu siguranță ar fi mai bine de a fi sprijiniţi liberalismul sănătos și politici economice conservatoare, în special în țările care au întors spatele socialismului.
În cazul în care această ideologie reuşeşte să prevaleze în 2017 în faţa sentimentului socialist european, regula magică a mâinii nevăzute va putea produce cu siguranță rezultate. Daţi Ucrainei un băţ de undiţă și lăsați piața, şi nu statul, să prindă pește.
Myhaylo Kukhar și Peter Byrne, 18 ianuarie 2017
Despre autori:
Peter Byrne este fostul director al Fundaţiei Bieloruse Soros, iar Mykhaylo Kukhar este economistul şef al lui Independent Macroeconomic Forecast Group of Ukraine.
Text preluat cu aprobare de pe situl CapX: https://capx.co/the-west-has-only-made-things-worse-in-ukraine/
Traducere: Victor Manta
Abia peste multi ani se vor vedea urmarile unor actiuni istorice.
Cum satul universal este mic, au importanta evenimentele care vor avea loc in apropiere, in regiune sau in locuri foarte indepartate.
NU exista reteta pentru evenimentele istorice si nu putem inca sa spunem ce este si ce va fi bine.
Depinde de cum vor interpreta analistii strategici momentul si cum se va scrie istorei in continuare.
Poate ca o actiune mai moderata si cu intindere in timp mai mare ar fi fost mai moderata in efecte.
Are importanta cum vad si cum simt ukrainieni.
Trebuie sa nu ne jucam cu vietile si sufletele lor.
@Nicolae Muşat
Aproape fiecare afirmaţie de-a dv. mă nedumereşte şi îmi stârneşte întrebări. Cum nu le găsesc răspunsuri, încerc să le aflu direct de la dv.
> Abia peste multi ani se vor vedea urmarile unor actiuni istorice.
Şi în consecinţă ce trebuie să facem, să aşteptăm să treacă acei „mulţi ani” şi abia apoi să vorbim despre cele petrecute acum 3 ani şi după ei? Iar între timp să luăm apă în gură?
> NU exista reteta pentru evenimentele istorice si nu putem inca sa spunem ce este si ce va fi bine.
Rezultă de aici că cei doi autori şi-au bătut gura de pomană?
> Are importanta cum vad si cum simt ukrainieni.
Desigur. Mykhaylo Kukhar pare să fie un nume ucrainean şi ştiu că acest co-autor locuieşte la Kiev. Deci la acest capitol condiţiile dv. sunt îndeplinite. Trageţi vreo concluzie de aici?
> Trebuie sa nu ne jucam cu vietile si sufletele lor.
Bănuiesc că nu vorbiţi despre noi, participanţii la ACUM, şi nici despre cei care publică revista. Atunci cine s-a jucat şi nu trebuie să se joace „cu vietile si sufletele” ucrainenilor?
Deci:
– Ma refeream la ukrainieni. Ca nu trebuie sa ne jucam cu aspiratiile, gindurile si sufletele lor. Deci in toate trebuioe prudenta. Sa nu tragem concluzii rapide.
– Despre timp si ani trebuie sa dau explicatii. Numai peste ani aflam mai multe detalii si poate atunci cu mai multe date putem sa creionam opinie.
– In general nu exista retete si pentru aceasta aduc un exemplu pe care l-a spus o mama. Am doi copii pe care eu i-am crescut in acelasi mod dar au iesit diferit .Nu dau retete cum sa crestem copii. In acest mod si in alte domenii complexe precum politica, nu putem da retete, ce si cum trebuia sa actioneze un om politic sau un general.
Ei sunt in acea pozitie si ei trebuie sa ia decizii.
– In acest context exista doua moduri in care se poate actiona, cu viteza, instantaneu sau in timp cu pasi mici. La a doua metoda exista exemplu H. Kissinger.
Nu stim daca H. Kissinger nu ar fi actionat cu mai mult succes daca ar fi fost el cel care trebuia sa se ocupe de Ukraina si sa fi aplicat metoda stept-by-step. Poate ca ar fi fost mai prudent, mai inspirat si mai eficace.
Este bine sa avem in vedere experienta acestor mari personalitati si sa invatam de la ei.
Sa invatam ma refer in primul rind la politicieni.
@Nicolae Muşat
> Este bine sa avem in vedere experienta acestor mari personalitati si sa invatam de la ei. Sa invatam ma refer in primul rind la politicieni.
Autorii articolului ne spun complet alteva. Ei nu ne plimbă de la un politician la altul, fie el Kissinger sau Obama, ci abordează lucrurile prin prisma ideilor fundamentale care au condus unele ţări spre succese economice de durată:
„Morala acestei relatări este că cu siguranță ar fi mai bine de a fi sprijiniţi liberalismul sănătos și politici economice conservatoare, în special în țările care au întors spatele socialismului”.
Mai vorbesc autorii şi despre politici importate din Occident de Ucraina, care seamănă uimitor (!) cu ceea ce s-a făcut în România, şi ale căror efecte s-au dovedit a fi contrare celor promise de nişte sfătuitori, veniţi de regulă din stânga spectrului politic occidental.
Dacă ei ar fi reuşit să facă la ei ceea ce i-au sfătuit pe alţii din afară, atunci ar fi ajuns să aibă acasă ceea ce li s-a întâmplat celor care le-au urmat învăţătura. Noroc că acasă nu le-a mers, şi aceasta nu pentru că n-ar fi încercat şi nu încearcă în permanenţă!
Poate că voi mai reveni la acest articol interesant şi tranşant, pe care mi-a făcut plăcere să-l traduc pentru ACUM.