Miercuri seara, imediat după programul de ştiri de la televizor, Matilda Gurnişt simţi că în apartament e cam răcoare şi se hotărî să scoată plapuma de puf spre folosinţă. Numai că, după atâtea luni cât aşteptase înghesuită într-un compartiment al şifonierului, plapuma avea un miros de „stătut”, prinsese iz de naftalină şi de dracu’ mai ştie ce.
– Leopold! pronunţă atunci madam Gurnişt cu o voce categorică, eu mă duc să mă culc. Tu n-ai decât să te uiţi la televizor până mâine, dar să pui plapuma la aerisit pe terasă. Şi mai ales fii atent… Dacă începe cumva la noapte să plouă, vezi ce faci. Ai înţeles?
– Am înţeles, încuviință Leopold, cu privirea la un grup de dansatoare braziliene care se răsuceau lasciv pe micul ecran. Sigur că am înţeles. Ce mare lucru? Pun plapuma la aerisit.
– Şi ai grijă, dacă plouă!
– O.K.
Madam Gurnişt plecă să se culce. Leopold puse plapuma la aerisit, apoi continuă să se delecteze în linişte cu braziliencele şi, într-un târziu se întinse pe canapeaua din salon. Dormi iepureşte, cu urechea atentă la eventualul murmur al ploii, dar nu se întâmplă nimic vreme îndelungată. Spre zori, Leopold visă că braziliencele alea îndrăcite fac cerc în jurul lui şi încep un step atât de al naibii încât în câteva clipe rămân despuiate. Dansul continuă astfel o vreme, până când fetele dispărură în mod misterios şi domnul Gurnişt înţelese cu spaimă câ de fapt dansează ploaia pe acoperişuri şi vântul scutură obloanele.
Sări ca ars, desculţ, în direcţia terasei şi bănuiala i se confirmă: ploua cu furie, pieziş, pe stradă, pe acoperişuri, pe terasă, pe plapuma pusă la aerisit… Leopold îşi aminti de indicaţia nevestei „dacă plouă, vezi ce faci”, precum şi „ai grijă dacă plouă”. Abia acum înţelese cu disperarea subalternului că instrucţiunile şefului nu numai că erau incomplete, dar îl puneau în situaţia insuportabilă de a decide. Vezi ce faci şi ai grijă sunt nişte directive absolut generale care lasă loc pentru o mulţime de interpretări. Contradictorii. Era clar că orişice ar face şi orişicum ar avea grijă, Matilda va fi nemulţumită. Plapuma de puf era leoarcă…
S-o scoale pe nevastă-sa ca s-o întrebe? Nici nu vine în discuţie. Un şef nu trebuie deranjat pentru orice fleac, mai ales când ştii foarte bine că a luat un valium de cinci miligrame. Şi braziliencele, creolele, fetele alea despuiate continuă să ţopăie, să cadă pieziş cu furie, pe case, pe maşini, pe plapomă. O să-l trezească pe băiatul lor! Chiar dacă o să mormăie, n-o să aibe încotro, la urma urmei e tatăl lui, trebuie să-i respecte autoritatea. În ordine ierarhică e puţin deasupra fiului, nu?
– Hai, puişor, trezeşte-te!
– Ce-i, cine-i? vrea să ştie tânărul. Azi am liber…
– Auzi, liber! Când nu ai tu liber? Că doar nu lucrezi. Scoală că plouă pe plapumă.
– Plouă în casă?! Exclus… Doar mai avem câteva etaje deasupra.
– Plouă pe plapuma lui mama, nu pe a ta.
– Imposibil, decide tânărul şi dă să se întoarcă cu faţa la perete.
– Nu fii prost, insistă tatăl. Plapuma e în terasă. Şi plouă…
– Atunci fă ce a spus mama. Care-i problema?
– A spus „ai grijă”.
– Numai atât?
– Şi „vezi ce faci”.
– Dar ceva concret n-a spus? Cum trebuie să procedezi n-a spus?
– Nici un cuvânt.
Băiatul se ridică în capul oaselor şi se scărpină în cap.
– Tată, e o problemă complicată şi eu personal nu am nici un chef de neplăceri. Fă-te că nu mă cunoşti.
Feciorul îşi trage propria plapumă peste cap, în timp ce Leopold, pierdut în dungile pijamalei, vede cum creolele devin din ce în ce mai negre, ca o situaţie fără ieşire… Şi înjură vremea, dansatoarele, destinul lui nenorocit de bărbat însurat, în timp ce ochii i se umezesc ca de ploaie…
