Marina Nicolaev: Domnule Edgar Reichmann*, sunteţi renumit în lumea literară din Occident.
Aţi contribuit mult la popularizarea literaturii române în Franţa, nu numai din poziţia de cronicar al ziarului “Le Monde”.
Mai puţini români însă vă cunosc. Ce puteţi spune despre dumneavoastră?
Edgar Reichmann: Nu ştiu dacă sunt sau nu renumit în Franţa. Poate ca romancier. Puţini se interesează de literatura română în Occident, doar dacă e vorba de Cioran, Eliade sau Ionescu. Dacă aproape nimenea nu mă cunoaşte în România este pentru că nu fac parte din nici o coterie, nu sunt angajat în nici o gaşcă aşa cum se obişnuieşte aici sau în ţara noastră de baştină.
MN: In calitate de scriitor şi critic literar, aţi conturat opera şi personalitatea lui Mihail Sebastian. Ce v-a atras la Mihail Sebastian?
ER: M-a atras tragedia acestui evreu român care a suferit în timpul lui Antonescu, şi-a pierdut prieteni creştini, Eliade, Camil Petrescu, etc. şi care nu a fost fascinat de comunism ca alţii, sinceri sau oportunişti. Îl simt ca un frate mai mare, vai, pierdut.
MN: Printre cărţile oferite publicului de către dumneavoastră, cel mai bun roman este considerat «Raşel»
(« Rachel » – Ed. Belfond, 1987, tradus în româneşte şi publicat în România la editura EuroPress Group 6 – editor Aura Christi).
« Raşel » este un roman tulburător în care aţi proiectat o serie de personaje şi întâmplări adevărate, cu tentă autobiografică.
Ce proiecte aveţi legate de « Raşel » ?
ER: Nu ştiu dacă Raşel este chiar cel mai bun roman al meu. Este părerea lui Nicolae Breban care se entuziasmează repede şi pe urmă uită. Cât despre cel mai important critic din România, Nicolae Manolescu, nici nu a avut timp ca să se uite prin ea. Cine se mai interesează astăzi de singurul scriitor evreu în viaţă din Franţa şi care, vai Doamne, scrie despre evrei ?
Am auzit că ar fi vorba de turnat un film, la Braşov, la Paris şi în Africa.
MN: Dintre alte cărţi scrise de dumneavoastră mai amintim : «Le Rendez-vous de Kronstadt» Ed. Belfond (1998), «Le Denonciateur» Ed. Buchet Chastel (1990) «L’insomniaque du Danube» Ed. Balland, «Nous n’irons plus a Sils Maria» Ed. Denoel – 1995, Rachel Ed. Belfont (1998) etc. Intenţionaţi să mai publicaţi şi alte traduceri în limba română ale romanelor dumneavoastră ?
ER: Poate ar fi \”Nous n’irons plus a Sils Maria\” şi o nouă ediţie din \”Insomniaque du Danube\” publicat acum câţiva ani în condiţii deplorabile de către d-na Geta Dimisianu. De altfel am un excelent traducător, domnul Alexandru Sârbu, fost coleg de liceu.
MN: Care este punctul de vedere al dumneavoastră privind literatura contemporană şi tendinţele acesteia ?
ER: Literatura contemporană în Franţa este cam pe ducă. Nu este cazul cu literatura din Statele Unite unde scriitori ca Roth, Jonathan Little (care scrie în frantuzeşte) sau în Germania unde scriitorii revin la stilul clasic, ancorat în realitatea timpului nostru. Din păcate, publicul cultivat se răreşte din ce în ce, cititorii doresc mai cu seamă literatură de divertisment. De asta, eu nu prea mă simt capabil.
MN: Ce anume işi doreşte astăzi un scriitor de limba franceză originar din Romania, în mediul literar internaţional?
ER: Ca mai toţi scriitori din lume. Să beneficieze de o audienţă cât mai largă.
MN: Ce impresii aveţi de la Salonul de carte 2008 de la Paris, unde a fost invitat de onoare Israelul?
ER: Pentru prima dată, datorită doamnei Cârneci (directoarea ICR Paris -n.n.) şi a domnului Basarab Niculescu**, am avut privilegiul să fiu prezentat, literatura mea şi eu însumi, la standul românesc în faţa unui public numeros românesc şi israelian. Aceasta m-a bucurat în mod deosebit.
MN: Este internetul un instrument ce poate deservi Cultura?
ER: Internetul este un mijloc de prim-ordin pentru a sluji cultura, cu toate lipsurile lui. Totuşi CARTEA va dăinui cu toate profeţiile pesimiste ale d-lui Mac Luhan care vedea apusul galaxiei Gutenberg. De altfel, realitatea a invalidat teoriile domniei sale, formulate acum câteva zeci de ani.
*Edgar Reichmann – Edgar Reichmann – Născut în România la Galaţi dintr-o familie de evrei, a făcut liceul evreiesc la Bucureşti şi Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din Bucureşti.
A părăsit România în plină perioadă stalinistă şi s-a stabilit la Paris. A colaborat la revista L’Arche (revistă lunară evreiască de expresie franceză) unde Reichmann demască manifestaţiile antisemite atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi sub dictatura comunistă. În 1962, Edgar Reichmann publică primul său roman \”Le Dénonciateur\” (éditions Buchet-Chastel) unde prezintă acuzator, situaţia critică a evreilor după cel de-al doilea război mondial în România.
În perioada 1962-1990 Edgar Reichmann a făcut parte din Secretariatul UNESCO pentru probleme de educaţie şi cultură, având funcţii la Paris şi Abidjan în Côte d’Ivoire, şi a continuat să publice la L’Arche, iar din 1970, în paginile literare ale jurnalului «Le Monde» unde publică numeroase articole despre proza israeliană şi a ţărilor din Europa de Est.
**Basarab Nicolescu este un fizician şi filosof român din Franţa. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
S-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. A urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Ploieşti (1956–1960) şi ale Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti (1960–1964). În 1965 şi-a susţinut lucrarea de diplomă \”Câmpurile Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale\”. A fost asistent (1965–1968) la Universitatea din Bucureşti. În 1968 s-a stabilit în Franţa, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice (\”Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon\”). În 1973 introduce un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume.
Este preşedinte şi fondator al International Center for Transdisciplinary Research and Studies (CIRET), o non-profit organizaţie (163 membri din 26 ţări). surse: internet
(Articol publicat in 2008/4/3 pe www.omnigraphies.com.)