Un om visa să fie iubit, a așteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-și cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiți cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se cățărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morților timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, știau ceva,
astfel este și inima ta, Krimhilda, puțini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Așa trăiește poetul, din moarte în moarte, din viață în viață,
Ca astrul solar. Doar atât.
Boris M. Marian
„În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,”
Foarte inspirată poezie.
🙂
O fi inspirată, dar parcă nu de ce trebuie: „Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire,”.
Iar aici e chiar sinistră: „Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,”, adică Acum facem versuri, a spus pisica din sobă. Brrr.
„În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,”. Rezultă oare de aici că închisoarea este preferabilă pentru poeţi?
ARS
[Anemone Latzina (1942, Brașov – 1993, București)]
Jetzt machen wir Verse,
sagte die Katze im Ofen [*]
Jetzt schreiben wir Prosa,
sagte die Blume im Topf.
Jetzt dichten wir Kritik,
sagte der Vogel am Fenster.
Gut,
Sagte das Mädchen im bette,
blühte auf
und flog schnurrend davon.
http://poesisinternational.com/poeme-de-anemone-latzina/
——–
[*] probabil „pe cuptor”, în ciuda traducerii cuasi-autorizate din linkul de mai sus.
@Alexandru
Ars
Acum facem versuri
zise pisica în sobă.
Acum scriem proză
zise floarea în ghiveci.
Acum facem critică
zise pasărea la fereastră.
Bine,
zise fata dintre straturi,
înflori
si zbură torcînd.
http://www.poezia.3x.ro/LATZINAto8.html
Drăguţă poezie, cu o fata-pisică ce şi-a luat zborul torcând 🙂
Drăguţă poezie, cu o fată-pisică ce şi-a luat zborul torcând
un pisic torcând, zburând și jucând șah
(07.12.2016 la 13:59) Sincer, poemul este splendid
(07.12.2016 la 7:41) Nu pe cuptor, ci în cuptor, nu corectați autorul nici după moarte, iar l. germană este f. precisă, AUF ȘI IM ( IN DEM) se deosebesc.
Pentru mine a căuta explicații la o poezie e ca și cum ai căuta butoane la un iPhone.
@Boris M. Marian
@Victor
În poezia d-lui Marian, versul din Anemone Latzina este preluat în varianta:
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen
adică în cuptor/sobă. La fel apare şi în sursele din linkurile de mai sus, al meu şi al lui Victor. Victor spune „brrr”, dar… soba nu trebuie să fie neapărat aprinsă !
Pe de altă parte, am găsit şi varianta
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze am Ofen
adică la cuptor/sobă. Iat-o aici
@George
> a căuta explicații la o poezie e ca și cum …
Nu cred că ai dreptate în general. În primul rând, aici era posibilitatea de a interpreta că pisica era într-un cuptor încins. Nu este neapărat de înţeles aşa, dar unii sunt traumatizaţi 😉 Din context reieşea că NU era vorba de un cuptor încins.
Iar la link-ul de mai sus găseşti… ce crezi? Exact o explicaţie la această poezie !!
PS.: iată aici câteva consideraţii 🙂 🙂 despre „Katze im Ofen”…
@Alexandru
> Victor spune „brrr”, dar… soba (cu o pisică – vm) nu trebuie să fie neapărat aprinsă ! … Nu este neapărat de înţeles aşa, dar unii sunt traumatizaţi.
Aşa este, soba nu era necesar să fi fost aprinsă. Problema este că o pisică ce se află într-o sobă în care focul poate fi aprins uşor (în ziua de azi chiar şi fără a o deschide), se află într-un mare pericol. Traumatismele vin după…
@Alex
Asa e. Se pot da explicatii unei poezii. Nu e interzis si nici nu e o raritate, exista poezii comentate cu duiumul.
Eu voiam doar sa spun ca explicatiile se dau pe raspunderea proprie a cititorului. Autorul nu garanteaza veridicitatea (cu exceptia unor scapari, erori evidente si neintentionate cum ar fi sa scrii ca Budapesta e capitala Japoniei). Spuneam asta in ideea ca operele artistice in cea mai mare parte a lor nu „instruiesc” ci creaza sentimente printr-un mecanism de rezonanta la cititor.
In cazul de fata, daca am priceput insa, era vorba si de clarificarea unei erori de traducere. Versul in germana nu se traducea prin pisica in cuptor ci pe cuptor. Si suedezii spun ca stai „in canapea” pe cind noi daca am spune asa ne gindim ca cineva s-a ingramadit inauntrul ei – poate o pisica sa aiba loc 🙂
Acum facem versuri,
a zis pisica din sobă.
Acum scriem proză,
a zis floarea din ghiveci.
Acum punem critica în versuri
a zis pasărea de la geam.
Bine,
a spus fetița din pat,
a înflorit,
și-a luat zborul torcând. – ARS
Beet – straturi, Bett – pat
Fiecare dintre noi este uneori omul de stânca care se simte bine în lumea magica a poeziei. Multumiri pentru aceste momente domnule Boris Marian.
@George
> … explicatiile se dau pe raspunderea proprie a cititorului.
Eu aş zice că explicatiile se dau aici pe raspunderea proprie a comentatorului.
> In cazul de fata, daca am priceput insa, era vorba si de clarificarea unei erori de traducere.
Este neclar dacă a fost vorba despre o eventuală greşeală strecurată în originalul german, unde mai des apare „sagte die Katze im Ofen”. Aceasta înseamnă, fără mari dubii şi fără multe teoretizări, „zise pisica în/din sobă”.
> Spuneam asta in ideea ca operele artistice in cea mai mare parte a lor nu „instruiesc” ci creaza sentimente printr-un mecanism de rezonanta la cititor.
Mi se pare corect. În cazul de faţă eu am intrat „în rezonanţă” deoarece mi-am imaginat un posibil dezastru, legat de pisica din sobă.
> „În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,” Foarte inspirată poezie.
Cum cu cele de mai sus ai „deschis” comentariile, aş fi curios să aflu cum a „rezonat” la tine versul dintre ghilimele.
Amintesc în treacăt că eu am întrebat înainte (dar după producerea rezonanţei) dacă „Rezultă oare de aici că închisoarea este preferabilă pentru poeţi?”, dar că nu mi-a răspuns nimeni.
Christina VLAD – cu plăcere
V. Manta … [Uitaţi de V. Manta!/Mod.]
@V Manta
> „Rezultă oare de aici că închisoarea este preferabilă pentru poeţi?”, dar că nu mi-a răspuns nimeni.
Ar insemna sa se mearga prea departe cu asteptarile. Poetul e om si el. Dar s-a discutat ca pentru anumite temperamente de creatori climatul propice pentru creatii cu puternic impact emotional nu este cel caldut in care creatorul artistic isi savureaza viata in conditii ultracomode. Ci atunci cind el (omul in general) se simte incoltit, intr-o situatie apasatoare, neobisnuita (si nedorita) apar forme mai profunde de inspiratie. Probabil prin activarea unor zone ale personalitatii noastre care sint mai puternice si profunde dar care sint latente in starea noastra normala de bine.
Departe de mine gindul sa recomand astfel de conditii pentru cei care creaza. Dar invers, daca cineva tot trece, fara voia lui, printr-o situatie grea de viata, poate profita sa dea friu imaginatiei daca doreste asta. Dar nu are nimeni dreptul sa i-o ceara.
In privinta inchisorii, pe mine m-a gidilat paradoxul din vers. Nu am interpretat inchisoarea ca neaparat una cu gratii in care ti se interzice sa ai hirtie si creion ca sa consemnezi. Ci o inchisoare simbolica, sa zicem, o situatie de viata presanta, fara iesire, in care, fara vointa ta, nu mai esti liber asa cum erai obisnuit. Efectul stresant, de angoasa, al acestei situatii poate sa declanseze eventual o pofta si inspiratie de a scrie. Pofta pe care in viata normala de altadata, cind avea totul, nu a simtit-o.
Nu pretind ca am si dreptate. Am relatat ce mi-a trecut spontan prin cap.
@George
> Nu pretind ca am si dreptate. Am relatat ce mi-a trecut spontan prin cap.
Mulţumesc pentru comentariul interesant de mai sus.
Preocuparea legată de condiţiile optime de „funcţionare” a poetului este, desigur, veche de când lumea. Mai jos prezint câteva extrase care mi-au atras atenţia, ieşite de sub pana d-lui Mircea Marin. Ele au fost prezentate la cel de-al 70-lea Congres international al PEN Club, Tromso, Norvegia, septembrie 2004.
„De la romantism la existentialism s-a perpetuat ideea ca scriitorul trebuie sa sufere el insusi pentru ca opera lui sa fie autentica. Indemnul venea, de altfel, de departe, din antichitate, de acolo unde se afla originea aproape a tuturor ideilor noastre. „Sufera mai intai tu insuti, daca vrei sa ma faci sa sufar” – spunea Horatiu.
In aceasta linie de gandire, suferinta personala a scriitorului devenea o garantie a valorii literare si chiar o sursa a ei. Saracia, mizeria, boala, insingurarea erau considerate, daca nu chiar circumstantele favorizante, oricum, conditionari aproape firesti (naturale) ale Poetului.
Modernismul rastoarna, evident, aceste raporturi si ne spune, prin T.S. Eliot, ca rostul poetului nu este sa fie emotionat (adica sa sufere!), ci sa provoace emotie altora. Distinctia radicala intre eul empiric si eul liric sau artistic, intre omul biografiei si omul operei va indeparta de persoana autorului perspectiva suferintei sau – cu atat mai mult – a inchisorii. Oricum, eventuala reductie, limitare ori frustrare a eului biografic nu trebuie catusi de putin sa impiedice totalizarea lui fericita in plan artistic”.
http://www.revista22.ro/ar-trebui-scriitorii-sa-fie-inchisi-1529.html
@V Manta
> Distinctia radicala intre eul empiric si eul liric sau artistic, intre omul biografiei si omul operei va indeparta de persoana autorului perspectiva suferintei sau – cu atat mai mult – a inchisorii.
Subscriu la parere. Perspectiva moderna e mult mai relaxata si accepta ca valabile toate variantele. Ca persoana din public nu cred ca am dreptul sa pretind un anume fel de viata din partea unui creator. Il priveste strict. In general nu se apuca nimeni sa creeze pina cind nu simte ca nu poate altfel. Poate fi bine dispus si senin sau melancolic. Nu vreau sa se chinuiasca nimeni doar ca sa ma distreze pe mine.
Singura care din pacate poate expune pe cineva la incercari este viata insasi. De exemplu Jean-Dominique Bauby scris impresionanta lui carte de consemnari „Scafandrul şi fluturele” atunci cind din pacate el insusi a nimerit in „inchisoarea” unui trup paralizat total. De pe urma lui a ramas o carte.