13-l5 iunie: minerii chemaţi de preşedintele ţării devastează Universitatea din Bucureşti.
1 iulie: Repartiţia. Obţin un post de inginer la Ocolul Silvic Berzasca. Refuz posibilitatea de a veni la I.C.A.S. (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice) Timişoara. (Vara trecută am făcut trei săptămâni de practică, apoi am mai lucrat două luni voluntar la I.C.A.S. şi m-am convins că viaţa de amenajist e foarte tristă.)
Trebuie să mă prezint la post abia în 24 august, dar în 20 iulie vizitez împreună cu Micky Berzasca.
…E poate cel mai urât sat pe care l-am văzut vreodată. Case îngrămădite fără grădini şi câteva blocuri din prefabricate, străzi înguste şi strâmbe, ţigani înfumuraţi şi agresivi care vin de la bişniţă din Iugoslavia.
La ocol întâlnesc un inginer neîngrijit îmbrăcat, cu figură de beţiv.
…— De unde eşti, domnule?
— Din Timişoara.
— Şi ce te-a determinat să vii tocmai la Berzasca, ce cauţi aici?
— ?!
Suntem cazaţi la camera oficială a ocolului, într-un apartament situat în unul din blocurile de prefabricate. În faţa blocului câţiva copii jegoşi se joacă pe o grămadă de gunoi menajer. Casa scărilor e murdară şi bineînţeles, nu există nici un bec. Blocul e situat chiar lângă şoseaua principală pe care trec într-una camioane ce fac un zgomot asurzitor. Împărţim apartamentul murdar cu o familie venită la pescuit.
După-masa mă plimb cu Micky pe malul Dunării. Pentru a-ţi petrece sfârşitu1 de săptămână sau câteva zile de concediu zona Berzasca e foarte potrivită: pescuit, defileul Dunării, dar să locuieşti acolo e cu totul altceva. Verdictul dat de Micky e foarte categoric: „Fără mine!”
Seara îl întâlnesc pe şefu1 de ocol.
— Ştii, în cimitirul din Berzasca nu e nici o cruce a vreunui fost şef de ocol şi nici eu nu vreau să stric tradiţia… dar meserie poţi învăţa… Vino în august. Te aşteptăm.
