Luni dimineaţa, în jurul orei zece, doamna Gurnişt îi relată vecinei sale, madam Brodiciche care se întorcea de la cumpărături:
– N-ai să mă crezi, dar Leopold mai stă la ora asta în pat!
– E bolnav? se interesă amabilă madam Brodiciche.
– Nu are nici pe dracu, preciză doamna Gurnişt. Pur şi simplu nu are chef să meargă la servici. Chiar aşa mi-a şi spus: „Astăzi nu mă duc la lucru că n-am chef. De treizeci de ani mă scol cu noaptea-n cap, dar azi n-am chef.”
– Lasă că-i trece, opină vecina şi urcă în lift.
Marţi pe la amiază, doamna Gurnişt îi povesti lui Şimon Şeinerovici, care se repezise acasă în pauza de prânz:
– Nu mă întreba unde-i acuma Leopold că dacă-ţi spun, n-ai să mă crezi!
– Nu-i la slujbă? se miră candid Şimon. Atunci unde?
– La cinema…
– Acum, la ora asta? făcu ochii mari vecinul. Păi la ora asta, doamne iartă-mă, nu sunt deschise decât cinematografele por…,hm, asta, por… par… pur…
– Poţi să vorbeşti fără frică. Por-no-gra-fi-ce! Ce crezi, că n-am ştiut? Doar mi-a spus că se duce, nu s-a ascuns.
– Dar ce i-a venit?
– A declarat că acuşi iese la pensie şi încă nu a văzut un film albastru. Unde ai fi vrut să vadă? La Cernăuţi? La sindicat? Aşa că a decis să nu moară prost şi poate să spună lumea ce-o să spună, el se duce să vizioneze. Chiar aşa mi-a spus: să „vizioneze” porcăriile alea…
– Lasă că-i trece, zâmbi strâmb Şimon Şeinerovici şi dispăru.
Miercuri după masă, pe la cinci, madam Gurnişt îşi descărcă sufletul lui Boris Israelovici care intrase să încaseze taxa de întreţinere în numele Comitetului de bloc.
– Ţi-ai fi imaginat aşa ceva? Pe diseară suntem invitaţi la o nuntă. Se mărită fiica prietenei mele, mata n-o cunoşti, din familia Goider. Totul era aranjat, i-am ales şi cămaşa şi cravata, am completat un cec şi deodată, când să scriem câteva cuvinte de felicitare, ca să se ştie de la cine e cecul, Leopold mă priveşte calm şi zice: „Nu mergem la nici o nuntă. M-am săturat de nunţile astea de plastic, unde totul este artificial, chiar şi vinul şi felicitările”. Am vrut să-l prelucrez cum ştiu eu, dar nici nu m-a luat în seamă, mi-a spus numai că iese să se plimbe pe faleză, să privească valurile mării…Şi a ieşit.
– Nu! zise Boris Israelovici.
– Ce nu?
– M-ai întrebat, preciză preşedintele comitetului de bloc, dacă mi-aş fi imaginat aşa ceva. Răspunsul meu este nu! Leopold Gurnişt e cunoscut ca un om disciplinat, un tovarăş de nădejde, un adevărat om al muncii…
Întrebarea care se pune este: ce i-o fi venit?
– Păi, nu ţi-am spus? Doar a declarat că s-a săturat de nunţile astea la care eşti invitat ca să nu te superi că nu te-au invitat şi te duci ca să nu se supere ăia că n-ai venit. Pur şi simplu, s-a săturat. I s-a făcut dor de mare şi de un apus de soare. Dar tocmai el?
– Lasă că-i trece, făcu posac Boris Israelovici şi încasă cotizaţia.
Dar lui Leopold Gurnişt nu-i trecu. Joi intră într-un magazin de lux şi-şi cumpără o băutură scumpă, ceea ce nu şi-a permis niciodată. Vineri alungă potaia pe care o creştea nevastă-sa şi pe care el era obligat s-o plimbe în zori devreme şi seara târziu. Sâmbătă l-au internat. Duminică, familia Brodiciche, Şimon Şeinerovici, Boris Israelovici şi subsemnatul
l-am vizitat la sanatoriu. Medicul de serviciu s-a dovedit un om deosebit de amabil şi de drăguţ. Ne-a asigurat că nu e un caz prea grav şi a precizat:
– Lăsaţi că-i trece!
Când o să-i treacă, promit să vă anunţ…
