În noaptea de vineri spre sâmbătă, cam pe la ora două şi jumătate, Leopold şi Matilda Gurnişt încă nu reuşiseră să adoarmă. Priveau neputincioşi la lustra din plafon care se clătina blând, lucru curios de altfel pentru că petrecerea avea loc la etajul de dedesubt, de unde venea o muzică sincopată, uneori duioasă, dar mereu fortisimo. Şimon Şeinerovici îşi invitase câţiva amici, mai mult sau mai puţin burlaci şi, probabil, se îmbătaseră un pic.
– Eu am nevroza mea, şopti Leopold, şi dacă nu încetează până la trei, la trei şi jumătate îi bat în uşă şi la patru fac scandal.
– Lasă, îl potoli Matilda, îţi faci sânge rău degeaba. Doar nu face petreceri în fiecare săptămână… Odată pe an, sau de două ori, nu ai cum să-i interzici… E băiat cumsecade.
Se pare însă că de adânc istov şi aşteptare, Matilda şi Lepold Gurnişt adormiră către dimineaţă, legănaţi de iluzia că vor putea recupera câteva ore… Era puţin trecut de şase însă când sună telefonul şi o voce autoritară o ceru pe Ilana. Greşeală, mârâi Leopold şi puse receptorul în furcă cu o mână somnambulă. Peste un sfert de oră, aceeași voce o ceru din nou pe Ilana. Lasă-mă domnule în pace, urlă în receptor Leopold, nu locuieşte nici o Ilană aicea. Când Ilana fu solicitată pentru a treia oară, Matilda fu cea care răspunse, mimă o caldă bunăvoinţă, întrebă cine e persoana care se interesează şi când află că e vorba de prietenul ei, preciză că se miră foarte mult, fata ieşise încă de cu seară cu un tip brunet şi agresiv. Apoi se sperie retroactiv şi-i spuse lui Leo să scoată telefonul din priză.
– Acum nimeni n-o să ne mai deranjeze! preciză demn.
– Cred şi eu, râse Leopold sardonic, de parcă n-am avea sonerie la uşă şi interfon la bloc.
– Desfiinţează-le, hotărî femeia, aşa că Leopold le deconectă.
Apoi îşi introduse vată în ambele urechi, trase pătura peste cap şi se aruncă în braţele lui Morfeu… Şi Matilda la fel.
În jurul orei nouă dimineaţa, fiul lor care de când se căsătorise locuia cu chirie nu departe de părinţi, îi telefonă domnului Biton de la etajul opt şi-l rugă să nu se supere, dar nu înţelegea de ce telefonul nu răspunde şi să fie dumnealui amabil, deoarece locuieşte în partea cu parcarea, să verifice dacă maşina lor bej e la locul ei, cu alte cuvinte dacă babacii nu au plecat undeva. Biton verifică cu plăcere, afirmă că maşina e la locul ei, aşa că băiatul spuse mersi frumos şi-i telefonă lui Boris Israelovici, îi transmise mirarea şi îngrijorarea sa şi-l rugă să constate, în calitatea lui de preşedinte al comitetului de bloc, de ce nu răspund părinţii la telefon. Boris intră imediat în funcţie, se prezentă la uşa apartamentului şi sună îndelung, mai bine zis apăsă la nesfârşit pe butonul soneriei. Apoi bătu cu degetele, cu pumnul, cu pantoful, dar nimeni nu răspunse.
Exact în timpul acesta, dădu în foc oala de lapte a doamnei Iliescu, aragazul se stinse şi un miros discret de ardere incompletă şi metan se risipi pe palier.
– Simţiţi? dădu alarma madam Brodiciche, care era cu părul pe moaţe. Simţiţi?
Toată lumea confirmă că simte. Boris Israelovici anunţă poliţia, dentistul Kleinergrois chemă pompierii, Eliahu Iliescu salvarea. În circa jumătate de oră uşa fu deschisă de un specialist, apăru de nu ştiu unde corespondentul unui ziar de scandal, urmat de oamenii ordinii publice. Leopold nu putu fi trezit decât la ora unsprezece, dar Matilda explică ce s-a întâmplat…
– Înțelegem că vreţi să vă odihniţi, le spuse mai marele de la poliţie, sever, dar nu aveţi dreptul să deranjaţi pentru asta atâta lume…