– Sunt dezolat, îi spun cu tristeţe domnului Ghezuntertoit. În ultima vreme, deşi am avut referinţe foarte serioase şi speranţe mari, mi s-au respins cererile de admitere în câteva cluburi absolut exclusive. Crezi că n-a fost suficientă protecţia de care mă bucur?
– Tot ce-i posibil, afirmă domnul Ghezuntertoit. E din ce în ce mai greu de pătruns în înalta societate. La ce cluburi te referi?
– De exemplu la Clubul abonaţilor. Am adus dovezi scrise că sunt abonat la două ziare, la societatea de telefoane, la teatru, la băcănie, la şcoala serală de înot, la cursul pentru vegetarieni, la televizor, la frizer, la excursiile pensionarilor, la yoga… Nici măcar nu s-au obosit să-mi explice respingerea… Numai formula clasică „avem regretul de a vă comunica… că se respinge”.
– Nu-i de mirare, este de părere amicul meu. Ei sunt foarte severi…
– Am încercat la Clubul mincinoşilor. Dacă nu eşti politician, instalator, comentator, responsabil cu salariile, avocat, antreprenor sau măcar ipohondru, nici măcar nu stau de vorbă cu tine. Sunt dezolat!
Domnul Ghezuntertoit încearcă să mă îmbărbăteze prieteneşte:
– Nu dezarma… Cazul dumitale e apă de ploaie în comparaţie cu cel al domnului… sau mai bine să nu dăm nume reale, să-l numim domnul A. Domnul A a solicitat în urmă cu doi ani să fie primit în Clubul Încornoraţilor. Vreau să precizez că e vorba de unul din cele mai selecte cluburi. Criteriile de admitere sunt draconice… Deci domnul A s-a prezentat şi a susţinut că nevasta îl înşeală. Nimic. Atunci a intrat în amănunte: „Mă înşeală cu directorul de la serviciu, cu vecinul de palier, cu zarzavagiul, cu dentistul şi cu cel mai bun prieten al meu din copilărie”. Tot nimic! Nu l-au primit nici măcar ca membru stagiar sau simpatizant… Cazul lui a fost considerat banal, iar secretarul comisiei a fost admonestat pentru că a admis audierea unei asemenea bagatele.
– Şi ce a făcut domnul A. S-a sinucis?
– Dimpotrivă. S-a pregătit foarte temeinic şi la viitoarea întrunire a comisiei de validare a candidaţilor, a declarat: „Nevasta mă înşeală cu comitetul de bloc, cu personalul administrativ al primăriei, cu vânzătorii unui complex comercial şi cu absolvenţii de gimnaziu fără bac. E destul?
Nu a fost destul.
– Nu văd ce ar fi putut face în plus sărmanul domn…
– A făcut un şoc teribil… A început să aibe obsesii şi fobii, insomnii şi dureri de cap, lipsa apetitului şi idei absurde. Ieri, alaltăieri, la şedinţa de anul ăsta Clubului, a fost admis.
– Zău? Dar ce-a mai spus?
– A declarat sincer că are o încredere oarbă în nevastă-sa, că-i dă libertate absolută la dentişti, zarzavagii şi colegi de clasă, că el personal este feminist şi şahist, şi că aşa o soţie formidabilă şi de încredere n-a mai pomenit. L-au primit cu aplauze furtunoase şi exclusive în Clubul încornoraţilor. Păi, nu?