Dinspre fluviu luminile adorm
fruntea celui nou născut sprijină cerul
și-l înseninează.
Tatăl în curtea ninsă de frunze,
cinstește vecinii,
vinul dintâi,
vioara,
lemnul ieșit din inima pădurii
leagăn și cânt îi face,
ochii aprind odaia toamnei,
și apoi adoarme.
Toamna surâde și ea,
trece prin sat,
prin lume
cu umblet încet.