– Numai dentist să nu fii, spune amărât Kleinergrois, dentistul, adresându-se lui Boris Israelovici Glazpapier.
– Nu? Şi de ce, mă rog? se miră fals acesta. Îţi plâng copiii de foame? Ori trebuie să lucrezi în schimburi şi-ţi întârzie autobuzul? Ori familia nu vrea să aibe nici o legătură cu dumneata pentru că ţi-ai ales o meserie ruşinoasă?
– Familia mea, să nu fie de deochi, nu rupe nici o legătură cu mine, îl asigură Kleinergrois. Ba chiar, dimpotrivă. O mulţime de rude şi-au adus aminte în ultima vreme că suntem rude.
– E-te-te! se miră Boris Israelovici. Dar ce le-a venit?
– Le-a venit… Unuia i-a căzut o plombă, altuia i-a ieşit o carie, un al trelea vrea o coroană sau i s-a năzărit să-şi cureţe măselele… Când ai un dentist în familie, e foarte convenabil… Te anunţi în vizită, apari cu nevasta şi o cutie de bomboane ieftine şi, după ce stai frumos la masă, cam pe la vremea cafeluţei, aduci vorba, apropo de schimbarea vremii sau de situaţia internaţională: „Trăim într-o lume nebună, nu poţi să ştii ce o să fie mâine… De exemplu eu am o carie, poţi să ştii dacă mâine nu o să-mi cadă dintele?”…
– N-are decât să-i cadă, e de părere Glazpapier.
– De acord cu tine, zice Kleinergrois. Dacă nu aş fi dentist. Dar sunt, fire-ar să fie. Şi chiar dacă mă fac că nu-s, are grijă ăla să-mi amintească: „Aicea jos în stânga, puţin mai în spate, mai bine te-ai uita cu instrumentele tale…” Aşa că învită-l la masă, pierde timpul cu el, bagă-l după aia în cabinet şi lucrează nene pe gratis, că de aia ai învăţat tu meserie şi de aia este el rudă cu tine…
– Dar cine te pune să-l inviţi la masă?
– Păi vine omul de departe, poţi să nu-l serveşti cu ceva bun? Măcar din politeţe…
– De politeţe îl întrebi ce mai e nou, cum stă cu sănătatea, ce-i fac măselele… El o să răspundă că aşa şi pe dincolo, că sănătatea ar fi O,K. dacă nu l-ar supăra dantura… Atunci, n-ai decât să te arăţi amabil, îl plasezi pe scaunul special din cabinet, dai drumul la bormaşină şi îi zbârnâi creierii vreo zece minute. După aia spui că asta ar fi prima operaţie, să aibe grijă să se spele pe dinţi şi să revină peste o lună…
– Cum!? Să-l invit încă o dată?
– Evident… A doua oară faci același joc şi il planifici iar peste o lună…
– Şi îl invit la masă de fiecare dată. Mersi!
– Îl inviţi, fără discuţie, dar nu-i dai să mănânce. Mai întâi îl anunţi că nu are voie să pună nimic în gură timp de şase ore. Sau opt. Ascultă-mă pe mine, după două, trei şedinţe din astea l-ai pierdut de client, Şi flămând, şi pus pe drumuri, şi tratat ca naiba, trebuie să fie fraier să mai creadă că e convenabil să-ţi fie rudă!
– Grozavă soluţie, domnule, se entuziasmează Kleinergrois. De milioane! Zău de milioane… Hai că dau o bere…
– De milioane şi dai o bere? Nu trebuie să mă inviţi la masă că doar nu suntem rude, dar să ai grijă de dantura mea poţi, că doar de aia ai învăţat meserie!! Nu?