Madam Gurnişt tocmai era antrenată într-o discuţie cu Pnina Brodiciche din Odesa despre noutăţile politice şi meteorologice actuale, când pe lângă ele trecu Amalia, englezoaica de la etajul patru, într-un complet bluză – pantaloni de culoare indigo.
– Ia te uită, făcu ochii mari doamna Gurnişt. Nu mai există alte culori decât indigo! Dacă ar fi fost una din astea fără nici un gust internaţional, mai înţelegeam. Dar de la Amalia nu mă aşteptam la ţopism. Ce culoare anonimă, decolorată, ţi se face aproape negru în faţa ochilor numai când te uiţi…
Madam Brodiciche din Odesa schimbă sacoşa cu lactate dintr-o mână în cealaltă şi fu de acord cu ea.
A doua zi, la policlinică, madam Gurnişt avu surpriza să constate că doctoriţa purta sub halat o bluză de culoare indigo. Ieşi din cabinet cu mult mai repede decât de obicei şi, văzând-o pe culoar pe nevasta lui Haim Nasgâtaşvili, instrumentistul, i se adresă amabil, deşi de regulă abia se salutau:
– Fii numai atentă la bluza doctoriţei… Indigo cu picăţele albe. Lumea e complet aiurea! Dacă ar fi fost o parvenită acolo, mai înţelegeam. Dar o intelectuală, o femeie atât de fină, care mă serveşte cu valium de cinci miligrame orişicând îi cer, asta n-aş fi crezut. Ca să vezi cum pot să te înşele aparenţele, eu credeam că e o femeie cu gust.
Soţia lui Haim Nasgâtaşvili nu înţelese ce înseamnă indigo şi aparenţe, dar fiind o femeie cumsecade, fu imediat de acord.
În aceeaşi după-amiază, alegând nişte castraveciori pentru murat, madam Gurnişt observă la taraba alăturată o blondă elegantă care cumpăra conopidă. Blonda avea câteva rânduri de brăţări, unghiile foarte lungi şi îngrijite, dar dacă îţi aplecai niţeluş privirea, puteai vedea că fusta şi chiar pantofii erau indigo. Doamna Gurnişt nu se mai tocmi cu vânzătorul, nu mai verifică atentă cântarul ca de obicei, şi îl onoră pe Leopold care aştepta cuminte, cu un subiect monden:
– Uită-te repede la picioarele ei, ce zici?
Leopold nu ştia realmente ce să zică, aşa că pronunţă un „merg” cu mai multe înţelesuri.
– Uite ce culoare au pantofii! subliniă intrigată Matilda Gurnişt. Indigo! E al treilea caz în două zile. Cred că a dat epidemia în femei cu culoarea asta. Aşa o tipă îngrijită, o persoană atât de distinsă şi încalţă o culoare monstru…Ce părere ai?
Leopold care era om însurat cu vechime spuse că are dreptate.
Vineri seara, fiind în vizită la familia Oiţerman, madam Gurnişt constată din prima clipă că gazda, adică doamna, îmbrăcase un costum de casă foarte elegant de culoare indigo. Madam Gurnişt făcu ochii mici, o măsură din cap pînă-n picioare şi nu spuse nimic.
– Ei, ce părere ai? forţă lucrurile doamna Oiţerman. Nu-i aşa că mă slăbeşte? E o culoare foarte suferitoare, se asortează cu orice şi nu mă întreba cât am plătit pentru minunea asta… Se găseşte numai în centrul centrului, la un butic de mare lux exclusiv.
Astăzi, pe la amiază, am întâlnit-o, aşteptând liftul, pe doamna Gurnişt. Era proaspăt coafată, rujată evident, parfumată cu apă de colonie rusească şi… purta o bluză indigo.
– Mergeţi la o întâlnire? am încercat să glumesc. Sunteţi foarte elegantă, madam.
– Ei aşi! mi-a răspuns cu cochetărie. O femeie de lume trebuie să fie elegantă la orice oră. Iar culoarea asta, indigo, este ultimul strigăt. Vezi numai cum se asortează cu orice, cum oferă o linie de distincţie, de sobrietate imperială!