Nu simţi cum zboară timpul,
Pasăre uriaşă?
Poartă Universul pe aripile sale.
Universuri paralele,
Păsări care îşi intersectează traiectoriile
Către un punct comun, ascuns.
Noaptea, întins în iarbă,
Privesc spre îndepărtatele stele.
Simt fâlfâind pe la gene
Fulgii păsării uriaşe.
Între ei mă ţine ascuns.
Uitarea, semnul zborului său.
Vom ajunge vreodată,
Vom ajunge la punctul comun
La adunarea păsărilor uriaşe?
Obosite,
Vor ciuguli din palmele Tainei
O clipă.
Sincronizarea unui nou început.
Dan David, Los Angeles, Feb.-17-2007.