Propaganda antifascistă a fost de fapt un vehicul pentru manipularea idealismului celor care detestau, din varii rațiuni, barbaria dictaturilor de extremă dreapta. Una din marile înșelătorii urzite de propaganda „Stalinternului” era prezentarea URSS drept bastion al „umanismului antifascist”. La acest joc ignobil și-au adus contribuția mulți scriitori și artiști legați de aparatul agitatoric condus de comunistul german Willi Münzenberg (Ilya Ehrenburg, Pablo Neruda, Louis Aragon, Egon Erwin Kisch, Bertolt Brecht, Ludwig Renn, Johannes Becher).
Nu contest că anti-fascismul era o obligație morală. În egală măsură însă cu anti-comunismul. Ceea ce vreau să accentuez este că acești intelectuali au decis să tacă (ori chiar mai grav, să mintă) în legătură cu universul concentraționar comunist. Aceste câtuși de puțin neglijabile adevăruri factuale le scapă din vedere celor care continuă să susțină că membrii aparatului politic și militar republican, ca să nu mai vorbesc despre Brigăzile Internaționale, se situau de partea stângii antifasciste veritabile. În realitate, chiar şi acei intelectuali care erau departe de a subscrie la cauza rebelilor, priveau cu disperare geneza unui totalitarism de semn opus. Partizanii democrației, între care l-aș aminti pe Miguel de Unamuno, asistau neputincioși la această competiție a intoleranțelor.
Participarea directă a trupelor italo-germane de partea rebelilor a făcut, desigur, ca franchismul să fie mult timp echivalat cu o dictatură fascistă. Departe de mine gândul de a absolvi cumva pe rebelii spanioli de abominabilele lor atrocități – Guernica, între ele – însă nu văd cum cineva ar putea închide ochii în fața următorului adevăr: Falanga a fost rapid emasculată, iar după dispariția lui Franco, Spania monarhistă a devenit un exemplu de tranziție democratică bazată pe pactul dintre exponenții forțelor moderate de dreapta și de stânga.
Apoi, să nu uităm că internaționalizarea războiului din Spania a fost înfăptuită simultan de Hitler, Mussolini şi Stalin, că acesta din urmă a stârnit furtuni propagandistice menite să prezinte Uniunea Sovietică drept cel mai de nădejde „reazim al democrației”. Malraux, Gide, Romain Rolland, Hemingway, Ehrenburg, Heinrich Mann, Feuchtwanger, Bogza, tot acest almanah de Gotha al stângii intelectuale, au văzut, sau au voit să vadă în războiul din Spania, testul vital al rezistenței antifasciste. Prea puțin le-a păsat corifeilor stângii de soarta amicului lor, supervizorul presei republicane spaniole, celebrul reporter al Pravdei, Mihail Kolțov, executat în 1940.
Asemeni lor, și poate cu o doză mai redusă de naivitate, mulţi militanţi comunişti s-au lansat în campaniile de susținere a Republicii Spaniole. Brigăzile Internaționale, create din inițiativa Cominternului, au cooperat cu comuniştii spanioli în operațiile de epurare internă şi au cunoscut, la rândul lor, consecințele regimului totalitar. Ar fi nedrept şi dureros pentru mine să neg curajul personal al multor voluntari din Brigăzile Internaționale, după cum ar fi lipsit de onestitate să nu constat că în mod mai mult sau mai puțin deliberat, ei au servit ca vârf de lance al expansionismului stalinist. Este vorba de un subiect complicat şi cu multe consecințe în plan istoric şi uman.
În timpul Războiului Civil, nu puțini au fost voluntarii care și-au exprimat îndoielile legate de monstruoasele înscenări judiciare din URSS. Volumul Spania trădată (Yale University Press, 2001) cuprinde documente impresionante despre formele de control și pedepsire utilizate de comisari: de la confiscarea și utilizarea în scopuri de spionaj de către NKVD a pașapoartelor interbrigadiștilor, la demascări și execuții. Mă voi limita aici la a spune că operaţiunile de recrutare erau efectuate de agenţi ai Cominternului, că Tito, în epocă liderul Partidului Comunist din Iugoslavia, conducea Centrul organizatoric de la Paris în directă colaborare cu Palmiro Togliatti, cunoscut pe atunci sub pseudonimul „Ercoli”.
Mulţi dintre supraviețuitorii Brigăzilor Internaționale au făcut cariere spectaculoase în partidele comuniste. După ruptura cu Iugoslavia, unii dintre aceștia au fost persecutaţi, în epoca stalinismului vehement, în statele satelizate din Europa Centrală şi de Est. Este suficient să pomenesc aici numele lui László Rajk, executat în 1949, în Ungaria lui Rákosi, ca agent titoist, şi a cărui reabilitare post-mortem în 1956 a catalizat revolta anti-stalinistă.
În martie 1939, rezistența anti-franchistă era complet epuizată, muncitorimea înstrăinată în raport cu guvernul republican, intelectualitatea îngrozită de ororile comise de ambele părţi. Atunci când trupele lui Franco pătrundeau în Madrid la 28 martie, puțini erau cei care îşi închipuiau că peste numai câteva luni ministrul de Externe al lui Hitler, Joachim von Ribbentrop, îl va întâlni pe Stalin la Moscova şi va semna funestul Pact de neagresiune. Obsedată de arhetipurile ei ideologice, vrăjită de fantasme doctrinariste, stânga nu mai era capabilă să articuleze măcar un strigăt de protest la ceasul când hienele totalitare se îmbrățişau în chip obscen.
Vladimir Tismăneanu, 18 octombrie 2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Boris M. Marian mi-a pus, într-un context diferit (http://acum.tv/articol/77239/), următoarea întrebare:
„Cum explicați simpatia lui Hemingway pentru republicani și nu pentru franchiști, simpatia lui Picasso pentru stânga? Au fost ei orbi? Malraux a simpatizat forțele maoiste, desigur, era cam comunist la acea vreme, ca și Gide”.
Răspunsul îl găsim în spusele d-lui Tismăneanu:
„Apoi, să nu uităm că internaționalizarea războiului din Spania a fost înfăptuită simultan de Hitler, Mussolini şi Stalin, că acesta din urmă a stârnit furtuni propagandistice menite să prezinte Uniunea Sovietică drept cel mai de nădejde „reazim al democrației”. Malraux, Gide, Romain Rolland, Hemingway, Ehrenburg, Heinrich Mann, Feuchtwanger, Bogza, tot acest almanah de Gotha al stângii intelectuale, au văzut, sau au voit să vadă în războiul din Spania, testul vital al rezistenței antifasciste”.
Tot autorul articolului ne spune că: „Propaganda antifascistă a fost de fapt un vehicul pentru manipularea idealismului celor care detestau, din varii rațiuni, barbaria dictaturilor de extremă dreapta”.
Nu-i califica oare Lenin pe asemenea tovarăşi de drum, îndreptat spre comunism, drept nişte idioţi utili?
Tot dl. B.M. Marian a menţionat cu acea ocazie atât numele, cât şi executarea de către Stalin a scriitorului sovietic Mihail Kolţov, agentul acoperit al NKVD-ului. Iată comentariul autorului articolului cu privire la relaţia pe termen scurtat dintre Kolţov şi simpatizanţii intelectuali occidentali ai stângii:
„Prea puțin le-a păsat corifeilor stângii de soarta amicului lor, supervizorul presei republicane spaniole, celebrul reporter al Pravdei, Mihail Kolțov, executat în 1940”.
Pentru ca să le „pese” de un om acuzat de toate relele şi lichidat de un regim totalitar, „corifeii” ar fi trebuit să-şi recunoască orientarea eronată în conflictul spaniol, lucru pe care nu erau capabili, sau nu erau dispuşi să-l facă.
De altfel tot aşa cum, timp de zeci şi zeci de ani de la stingerea conflictului, au existat şi continuă să existe atâţi adepţi, care nu se pot dezlipi în totalitate de propaganda acelor vremuri de restrişte şi nu sunt capabili să-i condamne pe toţi cei care s-au făcut vinovaţi de acţiuni duse în direcţia restrângerii libertăţilor individuale.
Cinismul regimului stalinist n’avea margini.
Kirov a fost asasinat din ordinul lui Stalin fiindca devenise prea celebru. I-au facut o inmormantare de stat in URSS fiind descris ca o victima a contrarevolutionare etc.
In timpul razboiului WWII a fost creat in URSS Comitetul Evreiesc Antifascist si a fost trimes in Statele Unite sa faca propaganda in favoare a URSS. Membrii erau: Peretz Markis, Shlomo Michoels etc. si erau comunisti convinsi (ce-i aia?) si reusisera sa stranga fonduri membru URSS. Dupa razboi au fost toti impuscati din ordinul lui Stalin.
Maresalul Jukov a devenit celebru in WWII, se intalnise cu Eisenhower pe Elba. L-a eclipsat temporar pe Stalin care l-a exilat nu stiu unde! Pentru Stalin toti erau tovarasi de drum. Fiica lui Stalin Svetlana Aleluieva scrie in biografia ei despre aceste evenimente. Bas les pattes de l’Union sovietique! I have seen the future and it works! Si alte nazbatii pentru consum in Europa de Vest.
Din articol:
> anti-fascismul era o obligație morală. În egală măsură însă cu anti-comunismul.
1. Nici anti-fascismul, nici anti-comunismul, nici orice anti-altceva nu sunt în sine lăudabile sau condamnabile: cel puţin tot atât de important este pentru ce anume eşti.
2. În Spania nu existau forţe semnificative care luptau pentru un regim liberal. Un regim liberal (sau democratic, cum se spune) a avut zero şanse în Spania de atunci, deoarece niciuna dintre părţi nu preconiza aşa ceva. O spune, într-un fel, şi autorul articolului (v. partea II-a).
3. În general: eu nu ştiu de vreun caz în care un regim liberal-democratic să fi venit la putere în urma unui război, şi cu atât mai puţin în urma unui război civil.
4. Motivul este că un război se câştigă prin violenţă, iar tabăra câştigătoare n-are niciun motiv să renunţe dintr-odată la metoda violenţei – care a fost metoda încununată de succes deoarece a reuşit s-o aducă la putere. Este nevoie de circumstanţe speciale ca asta să nu se întâmple, anume ca să nu rămână la putere fracţiunea militară învingătoare.
> aparatul agitatoric condus de comunistul german Willi Münzenberg… acești intelectuali au decis să tacă (ori chiar mai grav, să mintă) în legătură cu universul concentraționar comunist.
Aţi intelectuali n-au tăcut (André Gide şi alţi câţiva) dar au fost ostracizaţi în aşa fel încât cei care ar fi fost util să-i audă fie au fost împiedicaţi să-i audă (cei din URSS, prin cezura 100%), fie n-au vrut să audă (cei din afara URSS, inclusiv din România, şi în special din Occident), care aveau acces la informaţie dar şi-au astupat urechile.
Da, o armată întreagă de „idioţi utili”…
Schema idioţilor utili se reproduce iarăşi, de data asta cu idioţii utili ai lui Putin. Nu au căzut în plasă foarte mulţi intelectuali, dar au căzut totuşi…
Îi mulțumesc lui V. Tismăneanu pentru răspunsurile la obiect, punct cu punct, ca urmare, cred, a dezbaterilor de după primele două articole pe această temă. De asemenea îi asigur pe co-participanții la dezbatere că nu m-am îndoit de perversitatea criminală a tătucului osetin și mustăcios. Sunt curios dacă la Gori, în Gruzia mai există casa memorială a lui Koba-Stalin, eu am vizitat-o în 1963. Dar să nu uităm că umbra lui Stalin bântuie, vorba lui Marx, pe invers, cum spunea și Evtușenko. Putin nu este un ideolog, ci un dictator pragmatic, de inspirație Petra-Velikovo. El nu poate câștiga simpatia unui intelectual autentic, ci doar unor gloate naționaliste.
@Boris M. Marian
>Îi mulțumesc lui V. Tismăneanu pentru răspunsurile la obiect, punct cu punct, ca urmare, cred, a dezbaterilor de după primele două articole pe această temă.
Nu aveţi motive să presupuneţi că dl. Tismăneanu citeşte cele comentate pe ACUM. La sfârşitul articolului scrie: „Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere”.
Legătura între articolele sale şi cele scrise de dv. a fost făcută de mine, dar nu este nevoie să-mi mulţumiţi 🙂
Vă mulțumesc, dar dați-mi voie să nu cred că VT ignoră comentariile, este un om foarte atent la opiniile prietenilor ca și ale neprietenilor.
Amic,
B.
@Boris M. Marian
> dați-mi voie să nu cred că VT ignoră comentariile
Am verificat: ultima dată când V. Tismăneanu a răspuns la comentariile la articolele sale publicate pe ACUM a fost acum trei ani (oct. 2013). Era vorba de un articol de-al dânsului pe care l-am preluat cu acordul său explicit.
În iulie 2014 am primit permisiunea generală de le RFE/RL de a prelua orice material de la ei, indiferent de limbă. Din acel moment nu i-am mai cerut lui V.T. acordul explicit. La comentariile la articolele sale preluate de pe situl Europei Libere nu a mai răspuns niciodată – deci de doi ani.
În principiu, dânsul este automat înştiinţat prin mail când apare un comentariu la articolele dânsului care apar pe ACUM. Nu ştiu dacă le citeşte, sau dacă se duc automat în spam, etc.
@Boris M. Marian
>…dați-mi voie să nu cred că VT ignoră comentariile …
V-a răspuns la obiect Alexandru, şi anume că nu rezultă de nicăieri că dl. Tismăneanu ar fi citit comentariile dv. de pe ACUM. De aici pare evident că nu este vorba ca cele scrise de dv. să fi fost ignorate cu bună ştiinţă de dânsul.
Eu însă am motive bune să cred că dv. ignoraţi multe comentarii legate de cele scrise de dv. Observ tendinţa dv. de a devia foarte des de la subiecte, de regulă către lucruri de genul „Sunt curios dacă la Gori, în Gruzia mai există casa memorială a lui Koba-Stalin, eu am vizitat-o în 1963”.
Nu văd nicicum ce legătură să aibă acea casă memorială cu răspunsurile „la obiect, punct cu punct” (caracterizarea vă aparţine) la întrebările/comentariile dv., pe care le-am spicuit din cele scrise de dl. Tismăneanu.
Deoarece aţi menţionat acea casă memorială, eu nu cred că aş fi vizitat-o la acea vreme, de bună voie şi nesilit de nimeni, dat fiind că o parte dintre crimele stalinismului fuseseră dezvăluite chiar de urmaşii lui Stalin la conducerea PCUS.
Domnule Manta, eu sunt din fire poet, deși inginer cu diplomă de chimist, ar trebui să fiu mai sever cu mine însumi; ei bine, nu am darul avocaților, procurorilor, nu mă simt interogat de cineva, iar Dvs., îmi cereți să fiu cum nu sunt. Acceptați felul fiecăruia, unii divaghează, alții navighează, sper că mă înțelegeți, conviețuim cum suntem, ok?
În 1963, aveam informațiile oferite de bietul clovn Hrușciov, el însuși un fost călău al Ucrainei, de ce să devin brusc antistalinist, mi-a trebuit o perioadă mai lungă de lămurire, vorba basarabenilor, nas lămureali. Numai bine.+
Mai adaug că nu de mult a fost demolată casa-memorial a lui Hitler. Ce să ne mai mirăm?
Despre casa-muzeu a lui Stalin la Gori, Gruzia:
Da, chiar acum câteva zile am vorbit cu cineva care, prin 1993-94, în calitate de persoană oficială, a fost dus să viziteze muzeul de la Gori. Îşi aducea aminte că era acolo şi un vagon de tren, vagon personal, în care ar fi călătorit Stalin spre Ialta, Teheran şi Potsdam (înţeleg că Stalin nu călătorea cu avionul, din prudenţă…).
Pe vreme cînd în Gruzia preşedinte era Saakaşvili (între 2008 şi 2013), se hotărâse ca muzeul să fie transformat în muzeu al victimelor stalinismului. În 2010 o încăpere din muzeu a fost amenajată ca memorial al victimelor, dar asta a fost tot…
Despre casa lui Hitler:
– evident nu este, nu putea să fie şi n-a fost vreodată (după 1945) o „casă-memorial”. Era pur şi simplu casa în care se născuse Hitler
– casa n-a fost demolată ci guvernul austriac doar hotărâse, acum vreo săptămână, s-o demoleze; după ani de discuţii cu proprietarul care nu vrea s-o vândă, statul a decis s-o exproprieze. Există opoziţie, aşa că încă nu se ştie sigur ce va urma.
Asta dacă vrem să fim precişi, ceea ce este de dorit…
@Boris M. Marian
>Sunt curios dacă la Gori, în Gruzia mai există casa memorială a lui Koba-Stalin, eu am vizitat-o în 1963
>În 1963, aveam informațiile oferite de bietul clovn Hrușciov, el însuși un fost călău al Ucrainei, de ce să devin brusc antistalinist, mi-a trebuit o perioadă mai lungă de lămurire, …
În anul 1963 eu eram la curent cu faptul că cu doi ani înainte, ca parte a destalinizării, corpul îmbălsămat al lui Stalin a fost scos din mausoleul din Piaţa Roşie, mausoleu pe care l-a împărţit cu corpul lui Lenin între anii 1953 – 1961.
Aceasta, între multe altele cunoscute din presa oficială (comunistă) a vremii despre perioada stalinistă, m-a făcut să cred că, printre cei care vroiau să ştie, nu mai rămăseseră la acea vreme mulţi oameni nelămuriţi cu privire la ce a reprezentat Stalin în istoria URSS.
În 1962 a fost de altfel publicată în URSS povestirea „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Soljeniţân, care a deschis ochii şi celor care nu auziseră înainte despre GULAG, acea oribila reţea de lagăre de detenţie şi muncă forţată a lui Stalin & Co.
Aceasta explică de ce am fost curios să aflu cum, în plina degringoladă a stalinismului oficial, petrecută chiar în patria sa, aţi ajuns dv. să vizitaţi casa memoriala a lui Stalin din Gori, care nu se află chiar la doi paşi de oriunde ar fi fost.
Hai să fim mai la obiect, unii cred că știu totul, domnule Manta, treptat vom deveni singurii „dueliști” pe aici, nu cunosc nici vârsta, nici ocupația Dvs., nici nu vă întreb, am să vă spun că eu am fost la Moscova din 1961 până în 1965, ca student la inginerie chimic, am călătorit în mai multe republici, când am sosit la Moscova, trupul lui Stalin era chiar scos din Mauzoleu, mulți erau revoltați, Dvs. nu știți mentalitatea omului simplu, în război au murit milioane de oameni cu tovarășul Stalin în minte, nu vă luați după gazetele occidentale, cu toate crimele știute și neștiute, Stalin a fost un fel de Mesia pentru ruși, tiranii se bucură adesea de o adulație absolut aberantă, dar reală, povestirea lui Soljenițân, apărută în 1962 a fost citită mai mult de intelectuali, bătrânii foști combatanți îl iubesc și acum pe tiran. Nu fac propagandă pro-Stalin, nu vă mai mirați, credeți că faraonii erau mai de treabă, dar turiștii vin să vadă piramidele. Cu amiciție, dacă îmi permiteți.
În 1968, așa mi-amintesc, Evtușenko scria în poemul „Moștenitorii lui Stalin” – „Cât timp pe pământ mai este un stalinist, eu cred că Stalin mai este în Mauzoleu”. Nu reproduc în rusește, nu are rost. Ei bine – toți liderii din țările socialiste, cu mici excepții erau niște mili-Stalini. În China există mauzoleul lui Mao, în North-Coreea – al lui Kim Ir Sen. Credeți că Hitler nu a rămas pentru unii un idol? Cine sunt neo-naziștii? La asta ar trebui să ne gândim, să nu credem că lecțiile se învață. De altfel știți și Dvs. Nu pe mine trebuie să mă lămuriți. Numai bine.
BMM
Scuzaţi că mă bag ! 😉
@Victor
> Aceasta… m-a făcut să cred că, printre cei care vroiau să ştie, nu mai rămăseseră la acea vreme mulţi oameni nelămuriţi
Fapt este că foarte mulţi nu voiau să ştie, sau au realizat mai încet, sau niciodată. În ultimii 10-15 ani numărul admiratorilor lui Stalin şi ai regimului a început să … crească – cu încurajarea teoriei oficiale putinistă despre Stalin ca „un foarte eficace manager”…
Enfin… unii sunt mai iuţi la minte, alţii mai lenţi, iar alţii nu împărtăşesc valorile libertăţii necesare pentru a vedea care era problema cu Stalin şi cu regimul comunist în general. Câţi nu împărtăşesc teoria că „ideea era bună, cei care au pus-o în practică n-au fost la înălţime”? Chiar şi pe ACUM…
@Boris M. Marian
> Hai să fim mai la obiect …
Urmează o frază dificilă, cu prea multe propoziţii, dar mă opresc la câteva.
> student la inginerie chimic, am călătorit în mai multe republici
În Gori nu este vreo industrie chimică, deci acolo aţi ajuns, cel mai probabil, cu o excursie – voluntar-obligatorie? – organizată de Universitate. Dar sunt oarecum surprins că în 1963 Gori era în circuitul turistic universitar. Sau poate a fost o uniţiativă locală, gruzină, unde admiraţia pentru Stalin – „de-al nostru!” – mai există şi astăzi (peste 40% opinii favorabile)!
> în război au murit milioane de oameni cu tovarășul Stalin în minte..
Dacă vă referiţi la lozinca „Pentru patrie, pentru Stalin” cu care, zice-se, se aruncau, toţi ca unul şi cu mult entuziasm în luptă soldaţii sovietici în timpul războiului – subiectul s-a mai discutat pe ACUM – v. aici.
> nu vă luați după gazetele occidentale, cu toate crimele știute și neștiute, Stalin a fost un fel de Mesia pentru ruși
Nu ştiu cu ce v-au greşit gazetele occidentale; puteţi cita vreo ştire falsă legată de acest subiect? Că Stalin a fost un fel de Mesia pentru ruşi … strict vorbind, asta nu este adevărat. Adevărat este Stalin a fost un fel de Mesia pentru UNII ruși, probabil pentru o parte din cei de la oraş şi muuult mai puţin la sate. Acea „o parte” de la oraş este şi cea care, împreună cu propaganda oficială, au acreditat ideea că Stalin era obiectul admiraţiei populare generale. De altfel, despre toate astea au scris şi „gazetele occidentale”…
> credeți că faraonii erau mai de treabă, dar turiștii vin să vadă piramidele
Da, eu cred că faraonii erau mai de treabă ca Stalin, chiar mult mai de treabă, dacă ţinem cont că Stalin a bântuit 3’000 de ani mai târziu. Oare faraonii au masacrat/deportat 15-20% din populaţia lor proprie, şi încă pentru motive politice???
> În 1968, așa mi-amintesc, Evtușenko scria în poemul „Moștenitorii lui Stalin”
Istoria aceste poezii este interesantă. Evtuşenco a scris-o imediat ce cadavrul lui Stalin a fost scos din Mausoleu (31 oct. 1961, ultima zi a Congresului XXII). Publicată a fost însă după abia un an – oct. 1962 – dar direct în „Pravda”, e adevărat. Dar din 1962 până în 1989 n-a mai apărut nicăieri, a circulat pe sub mână!!
> să nu credem că lecțiile se învață…
Unii le învaţă, alţii nu; unii mai uşor, alţii mai greu, alţii – deloc; eu evaluez oamenii (şi) după asta.
Vorba lui Lăpușneanu – proști, dar mulți
Fac parte din poporul care a ieșit din robia egipteană, babiloniană, ș.a., cum să iubesc dictaturile de orice culoare? Solidar cu comentariile pe această temă.
@Boris M. Marian
> Fac parte din poporul care a ieșit din robia egipteană, babiloniană, ș.a., cum să iubesc dictaturile de orice culoare?
Credeţi că cei care „fac parte din poporul care a ieșit din robia egipteană, babiloniană, ș.a.” nu pot iubi dictaturile? Desigur, nu le numesc dictaturi ci, de exemplu, „înlăturarea exploatării şi a dictaturii banului”.
Deci: este o chestie genetică? V-am mai întrebat aici, am regretat că n-aţi răspuns. Cât despre rezistenţa intrinsecă la dictatură de care sunteţi convins… 2’500+ de ani de acomodare cu dictatura lui Dumnezeu vă contrazice afirmaţia
Este o discuție fără rost, eu nu sunt nici ateu, nici practicant religios, vorbim limbi diferite, regret, nu mai polemizez, mă păstrez pentru alte domenii, shalom.
Boris M. Marian a scris: „Hai să fim mai la obiect, unii cred că știu totul, domnule Manta ….”.
Mă simt direct interpelat, drept care sunt de acord să fim cât mai la obiect. Nu mă număr printre cei care ştiu totul, dar oricum nu acesta era obiectul/subiectul discuţiei.
Subiectul devenise ce căuta un tânăr din România hăt departe, la casa memorială a dictatorului Stalin. Că a vizitat-o ştim direct din cele scrise de dl. Marian în acest fir de discuţie.
Dar a mai scris mai târziu acelaşi domn: „Este o discuție fără rost, … regret, nu mai polemizez, mă păstrez pentru alte domenii, shalom”.
Cu alte cuvinte, aşa cum înţeleg, dl. Marian nu mai este aici, printre noi, motiv pentru care cauzele prezenţei sale la Gori vor continua să rămână învăluite în mister. Gori, Gori, Hallelujah! His truth is marching on 🙂
Obsesia asta cu Gori devine un caragialism, eu m-am născut în Caucazul ocupat de armata germană, iar, student fiind AM VIZITAT (de ce nu?) frumoasa localitate Gori, nu am plâns de dorul lui Iosif cel Groaznic, am citit pe pereți versuri ale acestui adolescent turbulent, apoi am plecat liniștit mai departe. Regret că nu am văzut casa unde s-a născut Hitlrt, doar nu s-ar fi spus că sunt pronazist.
D. Manta, interogatoriile nu sunt necesare, când am să spun că am dat mâna cu N. Ceaușescu , ceea ce este adevărat, veți spune că sunt ceaușist. Nu sunt cam infantile aceste aprecieri? D. Manta întreabă ca în sala de judecată – „ce căuta un tânăr din România hăt departe, la casa memorială a dictatorului Stalin? ”. Îl căutam pe d. Manta, dar nu l-am văzut. OK?
@Boris M. Marian
> Obsesia asta cu Gori devine un caragialism, …
Nu ştiu de ce obsesii a suferit Caragiale şi dacă în general a suferit de vreunele. Nu este nici nimic umoristic în ceea ce scrieţi.
> … eu m-am născut în Caucazul ocupat de armata germană …
Parcă spuneaţi că proveniţi dintr-o familie de evrei. Cum de aţi reuşit să scăpaţi de nemţi cu viaţa, aflându-vă în Caucaẕul ocupat de ei? Sau v-aţi exprimat cumva imprecis? …
> … iar, student fiind AM VIZITAT (de ce nu?) frumoasa localitate Gori, …
Curiozitatea mea era legitimă, deoarece n-am auzit până acum de vreun român care să fi ajuns până la Gori. Mi s-a părut ciudat ca un tânăr student român, care a studiat la Moscova în plină vervă de destalinizare, să o facă totuşi în perioada de după scoaterea lui Stalin din mausoleul lui Lenin. Bănuiesc că nu v-aţi născut chiar la Gori (loc care nu cred că era pe traseele turistice de atunci), ceea ce ar fi un element autobiografic şi mai ieşit din comun.
> Regret că nu am văzut casa unde s-a născut Hitlrt, doar nu s-ar fi spus că sunt pronazist.
Dacă v-aţi fi dus special acolo, şi aţi fi ajuns de hăt departe, întrebarea de ce v-aţi dus nu ar fi fost una ruşinoasă. Apropo, de vreme ce regretaţi, de ce nu v-aţi dus la Braunau am Inn, acum că se poate călători liber? Sau la San Cassiano Cemetery, Predappio, unde este înmormântat „Il Duce”? A (re)vizita Cappella Sistina sau Uffizi a devenit atât de banal…
> D. Manta, interogatoriile nu sunt necesare, când am să spun că am dat mâna cu N. Ceaușescu , ceea ce este adevărat, veți spune că sunt ceaușist.
Dv. stârniţi curiozitatea, dând amănunte despre dv. care nu sunt neapărat necesare, iar apoi vă arătaţi vexat că vi se pun întrebări. Ce urmăriţi de fapt dând asemenea amănunte din viaţa dv.? Şi o altă întrebare: vă simţiţi cumva interogat în continuare, ca şi cum eu aş fi capabil să vă storc cu forţa mărturisiri?
> Nu sunt cam infantile aceste aprecieri?
Nu sunt aprecieri, ci doar întrebări, pe care le provocaţi chiar dv. Vă rog să observaţi că eu las la alegerea celor care ne citesc să aprecieze cum cred dânşii răspunsurile dv.
> D. Manta întreabă ca în sala de judecată – „ce căuta un tânăr din România hăt departe, la casa memorială a dictatorului Stalin?”
V-aţi gândit şi la comparaţia cu un jurnalist? Mă tem că nu, de aceea poate că reconsideraţi.
> Îl căutam pe d. Manta, dar nu l-am văzut. OK?
Deci îmi spuneţi, evident în batjocură, că v-aţi dus la Gori să mă căutaţi pe mine acolo. Voi comenta la obiect, ignorând intenţiile dv. provocatoare, şi ca atare nedemne de o discuţie civilizată, pe care constat că nu sunteţi în stare să o susţineţi à la longue. Nu ar fi existat şi nu va exista nici cea mai mică şansă să mă întâlniţi pe mine la Gori sau la Braunau am Inn, deoarece eu am cu totul alte priorităţi în viaţă.
PS. Nu veţi găsi la mine nici întrebări de genul celor puse de dv.: „Fac parte din poporul care a ieșit din robia egipteană, babiloniană, ș.a., cum să iubesc dictaturile de orice culoare?”. Iată o întrebare foarte asemănătoare, în calitate tot de exemplu care nu este bine să fie urmat: Fac parte din poporul care a suferit timp îndelungat sub jugul otoman (sau roman, roşu, verde, al marilor puteri – la alegere), cum să iubesc dictaturile?
Acestea sunt declaraţii foarte problematice, aşa cum a încercat să vă explice Alexandru, dar nu pare să fi reuşit, aceasta judecând după reacţia dv. la ceea ce v-a scris el.
Regret că vă contrazis, sper să nu fiu cenzurat [???/Mod.]- nu sunt un etnocentrist, nu pun propria etnie deasupra altor etnii, nu sunt nici de acord cu Patapievici care s-a exprimat impardonabil despre poporul român, el fiind după nume, slav la origine. Dar poporul român nu a suferit jugul roman, ci s-a format în spiritul latin, apoi timp de 1000 de ani nu a reușit să construiască un stat, doar creștinismul a dat primul impuls, apoi otomanii nu au distrus etnic pe români, poate că i-a izolat de Europa, discutabil, apoi Rusia le-a dat Regulamentul Organic, apoi Marile Puteri le-a dat Ardealul, apoi România s- aliat cu Germania lui Hitler. Românilor le-au lipsit politicieni onești. Și azi este la fel, toți se plâng, dar unii fură pe rupte. Evreii au păstrat Cartea drept patrie timp de 2000 de ani, ați uitat chestia asta. Sine ira et studio.
@Boris M. Marian
> Dar poporul român nu a suferit jugul roman …
Aşa este, după războaiele pierdute a suferit doar poporul dac, o componentă de bază (după diverşi istorici) a viitorului popor român.
> … apoi otomanii nu au distrus etnic pe români …
Nu am afirmat acest lucru. Interesul otomanilor era să perceapă birurile grele pe care le-au impus populaţiei. De altfel nu i-au distrus etnic (sau religios) nici pe bulgari, o regiune transformată în paşalâc şi dominată de otomani timp de cam o jumătate de mileniu.
> … apoi Marile Puteri le-a dat Ardealul, apoi România s- aliat cu Germania lui Hitler. …
Cu Hitler, care le luase acelaşi Ardeal.
Constat că la întrebarea lui Alexandu („este o chestie genetică?”), referitoare la teza dv. despre imposibilitatea „iubitului” dictaturilor de către anumite populaţii, tot nu aţi răspuns. De ce nu aţi răspuns mie îmi este clar: deoarece ideea dv. conţine un iz rasist, pe care l-aţi sesizat între timp.
>Evreii au păstrat Cartea drept patrie timp de 2000 de ani, ați uitat chestia asta.
De unde rezultă că aş fi uitat? Răspunsul meu concis: de nicăieri! Nu tot ce spuneţi dv. este neadevărat :-), iar ceea ce este nu am neapărat motive să comentez.
@V. Manta
M-aţi întrebat ce înseamnă antisemitism „cu față umană”.
Iată ce scrie ADEVĂRUL de acum două zile: ”Mihail Sebastian – un evreu cu simț practic, legionar, comunist…”.
Cazul Sebastian a fost judecat în toate felurile. Comunitatea evreiască l-a repudiat, deși nu avea dreptul, legionarii nu l-au considerat niciodată de al lor, comuniștii, de l-ar fi interogat în anii 45-48, îl trimiteau în lagăr sau îl lichidau cumva.
Evreul din Diaspora nu a fost rasist niciodată, în Israel există extremiști evrei pe care majoritatea îi resping. Dacă Dvs. credeți că eu sunt rasist, la fel puteți spune că sunt nazist sau bolșevic. Vă mirați de ce vă subapreciez. Păcat de cunoștințele pe care le-ați acumulat [domol, vă rog nu vă înfierbântaţi/Mod.]. PAX TIBISCUM.
@Boris M. Marian
(Scuzaţi că mă bag 🙂 )
> M-aţi întrebat ce înseamnă antisemitism „cu față umană”. Iată ce scrie ADEVĂRUL de acum două zile: ”Mihail Sebastian – un evreu cu simț practic, legionar, comunist…”.
Titlul exact al articolului este „Stigmatele lui Mihail Sebastian: evreul chibzuit, legionar şi comunist”. Acesta este doar titlul. Mai interesant ar fi de ştiut ce scrie în articol şi în ce mod este articolul o ilustrare a sintagmei dv. „antisemitism cu față umană”?
> Evreul din Diaspora nu a fost rasist niciodată… Dacă Dvs. credeți că eu sunt rasist, la fel puteți spune că sunt nazist sau bolșevic.
Poate este o chestie de definiţie… Ce înţelegeţi dv. prin rasism?
(ACUM s-a ocupat de subiect; o încercare de definiţie găsiţi într-un articol care aşa se şi chiamă: „Rasismul” – http://acum.tv/articol/74574/; nu este o lectură foarte uşoară… )
evreii nu sunt o rasă, există albi, galbeni (mongolizi), negeri, metiși
@Boris M. Marian
>M-aţi întrebat ce înseamnă antisemitism „cu față umană”.
Şi vă mai întreb odată, deoarece nu am înţeles nici din ce aţi scris acum. Constat că nu sunt singurul în această situaţie.
> Dacă Dvs. credeți că eu sunt rasist, la fel puteți spune că sunt nazist sau bolșevic.
NU cred că sunteţi rasist. Legat de ideea dv. legată de imposibilitatea „iubitului” dictaturilor de către anumite populaţii, la care tot nu aţi venit cu precizări, cred că dv. nu aţi înţeles în ce direcţie bate ea.
> Vă mirați de ce vă subapreciez. Păcat de cunoștințele pe care le-ați acumulat.
Am spus-o mai mult în glumă, însă tot n-am înţeles cu ce v-am supărat şi nici cum v-au dăunat cunoştinţele mele. Poate reveniţi cu precizări.
f. simplu – priviți democrația din Statul Israel, sabotată de ultrareligioși , dar fără succes. Puține țări în lume, printre care SUA, pe primul loc, au o istorie din care dictatura lipsește. Deci nici vorbă de a lăuda pe evrei, era o completare la ideea că fiind mereu marginalizați înainte de sec. XX, evreii nu pot iubi dictatura , cu excepția celor care s-au iluzionat cu falsul comunism sovietic.
@Boris M. Marian
> f. simplu – priviți democrația din Statul Israel, sabotată de ultrareligioși , dar fără succes.
Poate că este simplu, dar nu ştiu la ce vă referiţi. V-am mai invitat să precizaţi la ce răspundeţi, pentru a permite o discuţie focalizată.
> Deci nici vorbă de a lăuda pe evrei, era o completare la ideea că fiind mereu marginalizați înainte de sec. XX, evreii nu pot iubi dictatura , cu excepția celor care s-au iluzionat cu falsul comunism sovietic.
Înţeleg că, pentru un motiv pe care nu îl precizaţi, mulţi evrei au iubit dictatura stalinistă. Păcat că nu i-aţi întrebat, sau măcar nu i-aţi văzut, pe cei dintre ei care au reuşit să iasă vii din GULAG. Dacă ar fi fost cazul, nu cred că veneaţi cu o asemenea idee stranie.
Teza dv. că ar fi avut de a face cu un fals comunism am respins-o înainte, cu argumente, dar aţi tăcut mâlc.
V-aş mai întreba, cu şanse minime de a primi un răspuns direct şi clar, cum a fost cu evreii care au votat liber pentru venirea lui Hitler la putere. Dacă nu „iubeau” dictatura, aşa cum spuneţi, de ce au votat pentru un regim care nu şi-a ascuns niciodată antisemitismul său? Oare moşii şi strămoşii lor nu au fost „marginalizaţi” multă vreme în Germania şi nu s-au imunizat în mod automat contra dictaturilor, aşa cum pretindeţi?
Eu constat că nu, că nu li s-a transmis cumva genetic, drept care au plătit cu toţii greu şi pentru lipsa lor de orientare (mai greu decât dv., care aţi pierdut cândva de asemeni simţul de orientare, luând-o spre Soare Răsare, pe direcţia ce ducea chiar şi la Gori)!
Ambele tabere in razboiul civil spaniol s-au dedat la crime contra umanitatii masive, hitleristii au mitraliat copiii si femei, iar comunistii au masacrat batrani si femei.
Andalusia a luptat contra Madridului, Catalonia la fel, Spania si azi e foarte divizata, sa nu vorbim de ETA in Bilbao. Astazi Spania este in criza economica majora, saracie lucie si in aceeasi situatie economica cu Romania si Bulgaria, in multe dintre regiunile sale. Spre exemplu in sud, la Malaga este pur si simplu saracie lucie, oamenii nu au nici un job, decat vara cand vin turistii din Germania.
Practic vorbind, ceea ce prezinta aici d. Tismaneanu se refera la un experiment in miniatura pentru cel de-al 2-lea razboi mondial, inainte de conflagratie, ca sa vada ambele tabere, si comunistii si fascistii, care tabere sunt mai fanatice, si cum se comporta societatea civila, oamenii, in raport cu o tabara sau alta. Franco este gresit sa se spuna ca a castigat razboiul. Deoarece evidenta la 150.000 de cadavre nu poate afirma in Spania ca vreo tabara a castigat, raportat la popuatia Spaniei in acei ani. Pe deasupra vorbim si divizarea societatii in Spania dupa razboiul civil(mondial) in miniatura.
@ V. Manta
Domnule Manta, aveți un stil avocățesc de a răsuci vorbele, nu mă supăr că nu vă cunosc, cam superficial judecați oamenii.
Aflați că eu am vorbit direct cu oameni veniți din Gulag, evrei și ruși. Nu știu dACĂ SE temeau, dar nu pe Stalin îl învinuiau, deși ar fi fost normal să fie lămuriți mai exact. Înspși soția lui Molotov, evreică, a revenit din Gulag și îl apăra tot pe Stalin. Psihologia oamenilor nu poate fi pusă pe un program de calculator.
Mai departe, aveți aceeași obsesie cu Gori, la fel cu falsul comunism. Am răspuns aproape complet în ALT loc, anume că eu consider concepția reformistă a lui Kautsky un posibil punct de plecare pentru un ALT fel de socialism, nu-i spunem comunism, că noțiunea s-a uzat total. Eu nu am luat-o nici spre est, nici spre vest, deși piteam pleca în Israel. Mă mir că după ce am expus cu onestitate o parte din biografia mea îmi lipiți tot felul de etichete, cam așa făceau și activiștii peceriști. Fiul meu este în SUA, nu este meritul meu, vorbiți cu el, cu mine ați vorbit destul, dar nu rețuneți decât ce vă place. Salut și voie bună.
PS. Că evreii l-au votat pe Hitler sună foarte prost, dar nu vă bucurați, unii l-au și finanțat, cum Auschnitt dădea bani legionarilor. În armata lui Hitler au luptat 16.ooo de evrei, poate convertiți. Ce rezultă – că vinovați de Holocaust și de antisemitism sunt evreii? Asta doriți să spuneți? Devine penibilă o continuare pe acest făgaș. Din nou. sănătate.
Daca au fost acei 16000 evrei in armata lui Hitler, probabil in Waffen SS de ,,voluntari,, cu siguranta ca au intrat ca sa nu moara de foame in lagare, obligati de regim. Nu au luptat pentru Hitler si nu au crezut niciodata in acest monstru. Cel mai probabil au fost recrutati de Hitler in 1944 si 1945 la finalul razboiului mondial, odata cu legionarii, rusii lui Vlasov Andrej, bulgarii, ungurii lui Szalasi, deoarece Germania ducea lipsa de tineret dupa 6 ani de razboi, cam toti erau morti pe front sau prizonieri si aveau nevoie de alti tineri carne de tun, adica romanii cu simpatii legionare, unii evrei ca sa scape din lagare sa nu moara de foame si tifos, ori TBC, rusii(in situatie similara cu evreii, si Vlasov a stat in lagarele fasciste), si altii. Asa au fost vremurile atunci, nu trebuie condamnati oamenii ca au fost inrolati cu forta in trupele hitleriste, artanduli-se glontul daca refuza, sau infometarea in lagarele fascistilor germani.
PS” evreii nu l-au votat pe Hitler niciodata. Evreii au votat in 1933 sa plece din Germania. Numai in Anglia unde traiesc am cunoscut cativa evrei singuri, care saracii au plecat orfani de unii singuri in Anglia in refugiu, atunci in anii 30.
@Boris M. Marian
>Domnule Manta, aveți un stil avocățesc de a răsuci vorbele …
Ce vorbe am răsucit? Precis nu voi afla…
> … cam superficial judecați oamenii
Pe cine am judecat? Idem.
> Aflați că eu am vorbit direct cu oameni veniți din Gulag, evrei și ruși. Nu știu dACĂ SE temeau, dar nu pe Stalin îl învinuiau, deși ar fi fost normal să fie lămuriți mai exact.
Dar pe cine învinuiau? Doar erau nevinovaţi şi au suferit degeaba! Poate recitiţi Arhipelagul GULAG, cu atenţie sporită la ce vorbeau deţinuţii între ei, în special în шарашки.
> Mai departe, aveți aceeași obsesie cu Gori, la fel cu falsul comunism.
Eu nu am fost nici la Gori, nici la mormântul lui Ceauşescu şi nici la un altul de acest fel, deci nu am de ce să am asemenea obsesii.
Nu am întâlnit „falsul comunism”, ci doar unele adevărate, care semănănau perfect unele cu altele, aşa cum m-au luminat bulgarii, ruşii, cehii, nemţii din RDG sau ungurii din Ungaria, cu care am stat de vorbă când nu ne auzea nimeni. Şi lor multe li se păreau false în ţările lor, dar ce să vezi, nu comunismul!
> Eu nu am luat-o nici spre est, nici spre vest, deși piteam pleca în Israel.
Moscova cam în ce parte este? Aţi ales liber unde să plecaţi şi unde nu, ceea ce de altfel vă priveşte. Măcar această libertate aţi avut-o, dar v-a costat şi ea până la urmă.
> Mă mir că după ce am expus cu onestitate o parte din biografia mea îmi lipiți tot felul de etichete, cam așa făceau și activiștii peceriști.
Onestitatea este presupusă şi nu se acordă premii pentru ea. Oare ce etichete v-am lipit eu? Constat că vedeţi năluci, gen vorbe răsucite, oameni judecaţi, etichetări.
> Că evreii l-au votat pe Hitler sună foarte prost, dar nu vă bucurați, …
De ce să mă bucur, de necazul altora, tragic dispăruţi, săracii? Aruncaţi vorbe în vânt! Contextul era că dv. aţi afirmat cum că evreii au suferit atât de mult în trecut (lucru adevărat), încât aceasta îi face să respingă automat dictaturile (lucru fals). Din câte ştiu eu, evrei germani l-au votat pe Hitler deoarece sperau ca acesta să aducă ordinea, care într-adevăr lipsea. Halal ordine a adus, una de lagăr de concentrare!
> În armata lui Hitler au luptat 16.ooo de evrei, poate convertiți. Ce rezultă – că vinovați de Holocaust și de antisemitism sunt evreii?
Tot încercaţi să-mi puneţi în gură ceea ce NU am spus şi nici NU cred. De ce o faceţi, vă simţiţi cumva mai moral decât mine, sau mai îndreptăţit să vorbiţi despre anumite subiecte datorită originii dv. etnice? Dacă aşa este, vă înşelaţi. Ideile oamenilor nu depind de etnia lor, ci de ce au ei în cap, fiecare în parte.
De altfel conscripţia nu era facultativă în acele vremuri.
> Devine penibilă o continuare pe acest făgaș.
Aşa este, aşa că mai bine schimbaţi făgaşul înainte să vă faceţi de râs.
@ V. Manta
nu mă fac de râs decât în fața celor ce nu mă cunosc, iar râsul face bine când nu este răutăcios. Am publicat, printre altele trei volumașe de eseuri din istoria evreilor, două la Ed. Hasefer din București. Dvs. nu știu ce ați publicat și unde. Nu ne lăudăm, dar nici nu încercăm să ne intimidăm unii pe alții. Aveți dreptul să râdeți cât poftiți. Dacă, după două săptămâni de discuții credeți că risc să mă fac de râs, este percepția Dvs. Tocmai vorbeam de etichetări. Vă contraziceți singur.Când spuneți despre evrei – săracii, vai, săracii, parcă ați jeli un popor dispărut. L-ați admonestat pe un participant că a comparat soarta românilor sub austrieci și unguri, ei nu sunt săracii? Eu i-am mulțumit pentru compasiune, nu v-a plăcut. Omniprezent, omniscient. Ideile oamenilor nu se nasc din neant, nici din moștenirea hormonală, genetică, ci din cunoașterea istoriei propriilor familii, propriei etnii.Vă place internaționalismul fără frontiere?. Asta sună a SF. Va trece mult timp până când oamenii vor uita cine le-au fost antecesorii. Eu, de pildă, regret că părinții nu mi-au transmis mai multe informații despre tradiția evreiască, credeau că în comunism națiile dispar. Nu , tovarășe Manta, nu dispar. Mai cu seamă după Holocaust, Gulag, genocidul anti-armean, genocidul anti-tibetan, doar amerindienii au fost aproape desființați de „civilizatorii” europeni. Mai vorbim, dacă doriți, nu mă consider mai deștept sau mai moral decât Dvs. Dar nu mă grăbesc să dau lecții.
Este amuzant cum domnul Manta il face pe filo-semitul citand din ,,arhipelagul gulag,, si Soljenitan, cunoscut pentru acuzele sale antisemite cum ca evreii au facut comunismul si l-au adus,creat si implementat in URSS si Europa, acuzand la gramada. Dar daca nu ar fi comic ar fi tragic. Eu zic sa nu ne parasim simtul umorului.
Din păcate Soljenițân a avut o atitudine incorectă fAȚĂ DE EVREI, fiind naționalist, dar, precum în bancul cu L. Bernstein, nu de aceea îl iubim. Dacă evreii au adus și creștinismul, nu ne supărăm, sper că site-ul ACUM nu cultivă antisemitismul. Iar obiectiv 100% numai nebunul poate să fie.
@Boris M. Marian
> … nu mă fac de râs decât în fața celor ce nu mă cunosc …
Rezultă că de cei care nu vă cunosc nu vă pasă, chiar dacă aceştia reprezintă majoritatea cititorilor lui ACUM. NU este o răstălmăcire, ci exact ceea ce scrieţi.
> Am publicat, printre altele … Dvs. nu știu ce ați publicat și unde.
De aici nu rezultă că toate afirmaţiile dv. de pe ACUM sunt adevărate. Dacă voi cita vreodată din ce am publicat, atunci va deveni relevant să fac cunoscute sursele, dar cum n-am făcut-o, nu este.
> Când spuneți despre evrei – săracii, vai, săracii, parcă ați jeli un popor dispărut.
Cum este cu răstălmăcirea? Eu i-am jelit evreii germani, asasinaţi de nazişti, care au votat pentru Hitler. Aveţi vreo obiecţie?
> Va trece mult timp până când oamenii vor uita cine le-au fost antecesorii.
De ce să uite?
> Nu , tovarășe Manta, nu dispar (naţiile – vm).
„Tovarăşe”? Cine se ocupă de etichetări, lucru de care m-aţi acuzat, printre multe alte rele? Ideile pe care le-am apărat nu explică în nici un fel această adresare, făcută de dv. în bătaie de joc.
Aruncaţi cu calificative fără să le justificaţi, nici când vi se cere în mod explicit, lucru care NU vă face cinste! Tactica dv. se numeşte în engleză „Hit and run”, adică loveşte şi fugi (de exemplu de la locul accidentului).
@Vlad Puscasu
Mi-a scăpat comentariul de mai jos, drept care revin.
> Este amuzant cum domnul Manta il face pe filo-semitul …
„Amuzant”? M-am tăvălit pe jos de râs…
Ce-o fi aia să o faci pe „filo-semitul”? Să te prefaci că esti un prieten al evreilor când de fapt nu eşti? Nu aţi nimerit-o în acest caz! Eu nu sunt nici prieten şi nici ne-prieten al vreunei etnii, deoarece îmi aleg prietenii în mod individual şi nu mă interesează etnia lor. Dar dv.?
> … citand din ,,arhipelagul gulag,, …
Unde am citat eu oare ceva din „Arhipelagul GULAG”? Nicăieri, este o invenţie marca Vlad Puşcaşu, deşi n-ar fi fost nici o ruşine să o fac.
> … si Soljenitan, cunoscut pentru acuzele sale antisemite …
Aşa este, s-a făcut de ruşine la bătrâneţe. Rezultă oare că tot ce a scris el despre GULAG este fals? NU rezultă, deoarece au apărut şi înaintea celebrei lui cărţi, şi după, numeroase mărturii şi analize care confirmă cele (de)scrise de el. Să nu uitâm că a făcut şi el un „stagiu” în GULAG, deci este un martor ocular.
Oricum se cere atenţie cu asemenea acuzaţii. Nu i-ar trece sper nimănui prin cap să arunce la gunoi toate poeziile lui Eminescu pentru motivul că acesta a publicat penibile idei antisemite. Mai mult pe acest subiect se găseşte aici: http://acum.tv/articol/45122/
Ceace imi place la articolul D-lui Tismaneanu este faptul ca incearca sa balanseze fascismul cu comunismul in razboiul civil din Spania. Parca il vad pe Tevye Laptarul in Fiddler on the roof: on the one hand, on the other hand. In realitate niciunul n’are dreptate, dar toti sunt mandrii ca s’au luptat pentru o „cauza” dreapta. V’ati inchipuit vreodata ca dreptatea contine un element crunt in ea!
@CHARLIE
> Ceace imi place la articolul D-lui Tismaneanu este faptul ca incearca sa balanseze fascismul cu comunismul in razboiul civil din Spania.
Eu am constatat citind articolul că autorul nu le balansează, ci le condamnă pe amândouă, aşa cum şi merită.
Imi amintesc de copilaria pioniereasca sovietica. Cat romantism era in discutiile despre razboiul civil spaniol. Salutam cu „No pasaran” si „Rothfront”!
Он медлит с ответом,
Мечтатель-хохол:
– Братишка! Гренаду
Я в книге нашел.
Красивое имя,
Высокая честь –
Гренадская волость
В Испании есть!
Я хату покинул,
Пошел воевать,
Чтоб землю в Гренаде
Крестьянам отдать.
Прощайте, родные!
Прощайте, семья!
«Гренада, Гренада,
Гренада моя!»
@Alexandru Grosu
> Imi amintesc de copilaria pioniereasca sovietica.
Da, aşa erau manipulaţi copiii sovietici, fiind pregătiţi mintal să lupte pentru instaurarea comunismului în întreaga lume.
Darea înapoi a pământului ţăranilor din Grenada („Пошел воевать, Чтоб землю в Гренаде Крестьянам отдать), care de altfel nu ceruseră amestec sovietic, era doar o primă etapă.
Observaţi că numele ţării, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, nu conţinea vreun atribut legat de populaţii sau teritorii, ca România sau Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul secolului XX mai multe generatii de cetateni sovietici au auvut in inimile lor asa numita „tristete spaniola”-„испанская грусть”.
Poezia „Grenada-Гренада” a fost scrisa de poetul Mihail Svetlov inca in anul 1926, cand mai era un deceniu pana la razboiul civil din Spania. Nimeni nu putea prezice un asemenea razboi, dar poetul bolsevic l-a prezis si a fost gata sa plece si sa lupte in Grenada! Numele adevarat al provinciei spaniole este Granada!
Apoi a venit si razboiul civil. Exact, cum s-a cantat in cantecul „Grenada”- asa si s-a procedat: mii de voluntari si specialisti militari sovietici au plecat sa practice razboiul in Spania.
Mai tarziu a urmat Cuba: „Куба — любовь моя!”
Куба — любовь моя!
Остров зари багровой…
Песня летит, над планетой звеня:
«Куба — любовь моя!»
Слышишь чеканный шаг?
Это идут барбудос.
Небо над ними — как огненный стяг…
Слышишь чеканный шаг?
Мужество знает цель.
Стала легендой Куба…
Вновь говорит вдохновенно Фидель, —
Мужество знает цель!
Родина или смерть! —
Это бесстрашных клятва.
Солнцу свободы над Кубой гореть!
Родина или смерть!
Куба — любовь моя!
Остров зари багровой…
Песня летит, над планетой звеня:
«Куба — любовь моя!»
Apoi, inca peste un deceniu, s-a cantat iarasi in spaniola in legatura cu evenimentele din Chile.
„El pueblo unido jamás será vencido!
El pueblo unido jamás será vencido!”
Apoi, inca dupa un deceniu, cantecul lui Svetlov a devenit iarasi realitate: SUA a ocupat statul insular Grenada in 1983 si in URSS iarasi a aparut tristetea spaniola insotita de cantecul lui Svetlov.
Imi amintesc ca ultima „zvacnire” a tristetei spaniola a avut loc in URSS in 1989, cand in Romania curgea sange si familia Ceasescu a fost pusa la zid, in acele zile SUA a ocupat statul Panama. Din traditie,la Moscova, s-a cantat Grenada, dar la Chisinau s-a cantat „Desteapta-te romane”…
@Alexandru Grosu
> Apoi a venit si razboiul civil (spaniol – vm). … Mai tarziu a urmat Cuba … s-a cantat iarasi in spaniola in legatura cu evenimentele din Chile …
Şi care este concluzia dv.? A mea apare în comentariul precedent.
Trebuie neaparat sa trag vreo concluzie??? 🙂
Am vorbit, in fond, despre „romantismul” spaniol in istoria sovietica. Oameni foarte talentati au creat acest romantism, care, cat nu ar fi de straniu, nu prea vrea sa dispara din constiinta oamenilor, chiar daca apar articole serioase cu dezvaluiri si dovezi despre crimele comise de ambele parti beligerante in razboiul civil.
Cat nu ar fi de straniu, inima continua sa bata mai puternic cand ii citesc pe Hemingway, sau pe Berthold Brecht sau pe Iulian Semionov sau pe multi-multi altii, desi stiu ca au gresit in multe lucruri. Insa, nu mi se ridica mana sa scriu ca au fost doar „idioti utili”. Prea emotiva este creatia acestor oameni talentati.
@Alexandru Grosu
> „romantismul” … nu prea vrea sa dispara din constiinta oamenilor…
La unii nu prea vrea să dispară, la alţii a dispărut…
@Al.L.
Exact! Aveti perfecta dreptate. Totul depinde de multi factori, varsta, studii, sanatate, tip de caracter, profesia practicata, avere, etc. Probabil ca depinde mult de tensiunea arteriala a sangelui, dar acest factor l-am plasat la capitolul sanatate.
@@Alexandru Grosu
> Am vorbit, in fond, despre „romantismul” spaniol in istoria sovietica.
Aşa este, aţi vorbit. Iar eu voi aminti ceea ce au _făcut_ romanticii când au mai crescut.
Trupele „romantice” sovietice au ocupat jumătate din Europa, unde au jefuit (Davai ceasî), au violat şi au vegheat la instalarea şi menţinerea pe lungi perioade a unor regimuri de teroare.
Şi-au zis ele că vor să dea înapoi pământurile ţăranilor din imaginara Grenadă spaniolă, dar în fapt au contribuit decisiv ca pământul să li se _ia_ adevăraţilor ţărani români (şi din altă parte, după modelul adus de trupele ocupante de acasă).
> Trebuie neaparat sa trag vreo concluzie???
Este desigur o opţiune strict personală. Acum nu mai are vreo importanţă practică, deoarece ideea de a restitui pământul „ţăranilor din Grenada” s-a cam evaporat din mintea tuturor. Mulţi pot însă munci paşnic pe acele pământuri, şi chiar vin de departe pentru a-i înlocui pe spaniolii care preferă să lucreze în Germania, Franţa sau Elveţia.
Ma faceti sa zambesc amar. Am aparat eu in comentariile mele bolsevismul, comunismul? Am spus ca sunt de acord cu ocupatia (deloc romantica) a patriei mele, Romania? Am scris ca sustin Kominternul? Daca gasiti asa ceva, va rog sa-mi aratati in text.
Am vorbit despre „un romantism copilaresc”, ramas in subconstiinta oamenilor nascuti in fosta URSS, asta a fost idea. Scriitorii, poetii, jurnalistii de pe acele timpuri (cum ii numiti idioti utili) au fost oameni talentati, care prin aportul lor au creat acel „romantism spaniol”. Nu le poti lua talentul inapoi, au fost maestri adevarati in arta lor. Da, si astazi citesc cu placere „Mutter Courage und ihre Kinder” de Brecht, aceasta lectura imi pare mai captivanta decat multa literatura moderna. Si astazi, ca inainte, imi plac cartile lui Hemingway „Batranul si marea”, „Un adio armelor”, etc. Stiu ca Maxim Gorki la batranete s-a vandut aproape in intregime (aproape) lui Stalin, cunosc minciuna lui Gorki scrisa despre sistemul de lagare de concentrare din Solovki. Dar exista „Danco”, „Batrana Izergil”, „Macar Ciudra, etc.
Fiecare scriitor este in primul rand fiinta umana, care trece prin diferite etape ale vietii. Gorki, de exemplu, spre sfarsitul vietii, era atat de bolnav, ca nu prea intelegea in ce lume traieste. Dar a avut curajul sa nu scrie o carte despre Stalin, desi Stalin i-a dat totul, doar sa vada acea carte. Cel mai publicat scriitor in URSS a fost Maxim Gorki. Pe cand unul din cei mai putini publicati, Mihail Bulgakov, a scris acea carte, aratand un Stalin romantic, carte pe care Stalin nu a acceptat-o. Astazi, Bulgakov nu este socotit „un idiot util”, este publicat in toate tarile lumii anume ca un autor, care nu s-a coformat bolsevismului.
In privita taranilor romani: ma trag anume din ei, cunosc direct din spusele rudelor cat de romantica a fost „eliberarea”. Sunt originar dintr-un mic targ evreiesc din Nord-Centrul Basarabiei, stramosii mei fiind de etnie romana. Din spusele bunicai, primii in targ au intrat soldatii din batalioanele disciplinare rusesti, care au pradat si violat cu cruzime totul ce se putea prada si viola. Cunosc foarte bine aceste lucruri!!!
Alta am avut in vedere prin comentariile de mai sus. Sunt un „copil al imperiului”. Si ramasitile imperiului raman in constiinta „copiilor imperiului”, cred ca pana la moarte. Ca in Biblie: trebuie sa treaca foarte mult timp ca oamenii sa uite. Acest fapt este valabil si pentru alte imperii, nu numai pentru cel sovietic. Cred ca si britanicii, poate ca si francezii au amintiri din fostele lor imperii coloniale. Asa este fiinta omeneasca, stimati domni.
@Alexandru Grosu
> Sunt un „copil al imperiului”. Si ramasitile imperiului raman in constiinta „copiilor imperiului”, cred ca pana la moarte.
Cred că extrapolaţi/generalizaţi. Mulţi au respins ideile imperiului atunci când exista, iar alţi mulţi după aceea. Şi li s-a evaporat şi „romantismul” cu aceeaşi ocazie.
> Pe cand unul din cei mai putini publicati, Mihail Bulgakov, a scris acea carte, aratand un Stalin romantic, carte pe care Stalin nu a acceptat-o.
Nu a fost o carte, ci o piesă, Batum. A scris-o după ce alte două piese ale lui au fost interzise imediat, sau rapid, de Stalin. L-au costat mulţi ani de muncă, irosiţi. Eu nu-l condamn pe Bulgakov pentru Batum, o operă de sclav ce încerca să se elibereze. Zbaterile lui disperate l-au costat probabil viaţa.
„Bulgakov’s play about Moliere, The Cabal of Hypocrites, deals with the position of a writer in an autocratic dictatorship. Rehearsed at the Moscow Art Theater for 4 years, the play was banned after only 7 performances. Another play, Pushkin (The Last Days), treats the same theme and suffered the same fate. Again Bulgakov was in despair, and this time he moved to the Bolshoi Opera as a librettist.
Bulgakov hoped to regain favor with the government by writing a play in honor of Stalin’s 60th Jubilee. The play, Batum, was set in the Caucasus and portrayed Stalin’s early years as an activist. Bulgakov was on his way by train to begin rehearsals in Batum, when he was called back by telegram to Moscow. The play was banned. This final blow may have contributed to Bulgakov’s ill health. He died in March of 1940”.
http://cr.middlebury.edu/bulgakov/public_html/biography2.html
Eu raman cu parerea mea despre „romantism”, despre Brecht, Hemingway, Gorki. Nu-i impun nimanui parerea mea.
Aceasta este piesa lui Bulgakov despre Stalin:
http://lib.ru/BULGAKOW/batum.txt
Mie imi place mai mult cantecul despre Stalin, compus de Iuz Aleshkovski, decat piesa lui Bulgakov:
Товарищ Сталин, Вы большой учёный,
В языкознаньи знаете Вы толк.
А я простой советский заключённый,
И мой товарищ – серый брянский волк.
За что сижу? По совести – не знаю!
Но прокуроры, видимо, правы.
Я это всё, конечно, понимаю
Как обостренье классовой борьбы.
На сотни вёрст вокруг тайга густая,
А конвоиры – суровы и грубы…
И вот сижу я в Туруханском крае,
Где при царе сидели в ссылке Вы.
То дождь, то снег, то мошкара над нами,
А мы в тайге с утра и до утра.
Вы здесь из искры разжигали пламя,
Спасибо Вам, я греюсь у костра…
В чужих грехах мы сразу сознавались,
Этапом шли навстречу злой судьбе.
Мы так Вам верили, товарищ Сталин,
Как, может быть, не верили себе.
Вчера мы хоронили двух марксистов.
Мы их не покрывали кумачом…
Один из них был правым уклонистом,
Другой, как оказалось, ни при чём!
И перед тем, как навсегда скончаться,
Вам завещал кисет и те слова:
Просил он Вас во всём тут разобраться
И тихо вскрикнул: „Сталин – голова!”
Для Вас открыт в Москве музей подарков
И Исаковский пишет песни Вам.
А у костра читает нам Петрарку
Фартовый парень Ося Мандельштам.
На Вас сияют ордена, медали,
А наша жизнь не стоит пятака…
Вот Вы семь раз из ссылки убегали,
А я ни разу не сумел пока.
Не спите Вы осенними ночами,
Прислушиваясь к шороху дождей.
А мы лежим на нарах штабелями,
Ведь нам чужда бессонница вождей.
Вы снитесь мне, когда в партийной кепке
И в кителе идёте на парад…
Мы ж рубим лес, а сталинские „щепки”,
Как прежде во все стороны летят!
Живите сотню лет, товарищ Сталин!
И пусть в тайге придётся сдохнуть мне,
Росло бы только производство стали
На душу населения в стране!
Iuz Aleşkovski, scriitor, autor dramatic şi interpret al cântecelor sale. Este născut în 1929.
In 1949 Aleshkovsky was drafted into the Soviet Navy, but because of breaking the disciplinary code, he had to serve four years in jail (1950–1953).
https://en.wikipedia.org/wiki/Yuz_Aleshkovsky
Aleshkovsky’s (very unofficial!) song “Товарищ Сталин, вы большой ученый” (“Comrade Stalin, You Are a Great Scholar”), from a “simple Soviet prisoner,” is a classic. The song came into being in prison camp: the twenty-year-old Aleshkovsky was sentenced to “sit” after he and fellow sailors, drunk, stole a car so they wouldn’t be late for a train. Aleshkovsky served four years in Birobidzhan, in the Jewish Autonomous Republic. Aleshkovsky was freed when Stalin died in 1953.
Emigrated in the late ‘70s. Has lived in Austria and the United States, …
http://readrussia.org/writers/writer/yuz-aleshkovsky
thank you, I know this poema in original, but nothing about biographi of autor
@Boris M Marian
Iuz Aleshkovski a fost iubit de toti copiii sovietici pentru cartile si scenariile de filme pentru copii. „Kish i dva portfelia- Kish si doua genti”- un film pentru copiii din clasa I-i, era aratat traditional la TV pe data de 1 septembrie, cand copiii sovietici mergeau prima zi la scoala.
Nu este direct la subiect dar totusi caracteristic unei anumite mentalitati pro-sovietice in Vest.
Fosti luptatori din USA in Brigada Internationala in SPANIA SE mai intalnesc, pana acum cativa ani, si isi amintesc de tinerete cu un romantism prost plasat. Dupa dezvaluirea crimelor lui Stalin de catre Hrusciov, e curios ca melodia falsa nu s’a schimbat. Asa este firea omului: este greu sa uiti vremurile ideale din trecut.
Am fost intr’o biserica in Barcelona si era o lista lunga de preoti care au fost ucisi de comunisti, socialisti, anarhisti si alti „isti”. Oare exista in Spania un locas unde sunt cei ucisi de fascisti si chiar de omul sovietic?
@Charlie
> Asa este firea omului: este greu sa uiti vremurile ideale din trecut.
Pentru unii poate că au fost ideale. Eu nu le uit tocmai deoarece au fost departe de a fi ideale.
> Oare exista in Spania un locas unde sunt cei ucisi de fascisti si chiar de omul sovietic?
Se pare că există un Muzeu al păcii la Guernica.
Mă îndoiesc că există ceva asemănător pentru victimele datorate Brigăzilor Internaţionale (BI) sau comuniştilor spanioli. În „schimb” există la Berlin un monument dedicat membrilor germani ai BI.
N’am stiut despre muzeul pacii din Guernica. In schimb am fost la muzeul Reina Sofia la Madrid si am vazut enorma pictura GUERNICA a lui Picaso.
Relativ la purtarea soldtilor sovietici cand au intrat in Romania, lucru mentionat de d-nul Grosu. Ati auzit cum s’au purtat soldatii romani cand au intrat in URSS. Tramvaiul din Odesa adus la Craiova. Evrei asasinati cu droaia la Chisinau si la Odesa. Multe „servitoare” au aparut imbracate cu paltoane de astrahan la Bucuresti. De unde au rasarit blanurile? Hai sa stam stramb si sa judecam drept. Armata romana nu avea nici ea maini curate!
@ CHARLIE
BRAVO, nimeni nu este înger
@CHARLIE
> Relativ la purtarea soldtilor sovietici cand au intrat in Romania,… Armata romana nu avea nici ea maini curate!
Înţeleg eu greşit, sau justificaţi nişte crime ale unora prin crimele comise de alţii? Aceasta să însemne oare la dv.: „Hai sa stam stramb si sa judecam drept”?
Părerea mea este că aţi stat drept…
@V. Manta
Nu justific o crima cu o alta crima. Mai curand arat ca au fost victime comise de ambele tabere. Cruzimea oamenilor (unora) e de inchipuit.
Cred ca am mai insirat toata seria: Armenii de catre Turci, Evreii si Rromii de de catre germani si Romani si Croati. Pot Pol in Cambodia, Huti in Ruanda, Darfur in Sudan, Si lupta si asasinarea in Sudanul de Sud. In sfarsit in numele unei „religii” inventate, ISIS in toata lumea.
@CHARLIE
> Cred ca am mai insirat toata seria: Armenii de catre Turci, … Pol Pot in Cambodia, Huti in Ruanda, Darfur in Sudan …
Sunt diferenţe între ele.
Pol Pot a omorât concetăţeni de-ai săi de aceeaşi etnie. De aceea am adăugat într-un comentariu de dinainte şi crimele la scară mult mai largă, perpetrate în GULAG şi Laogai. Mai este şi fosta Iugoslavie, cu un amestec de „curăţare etnică” şi ură pe baze religioase.
Hutii din Ruanda erau călăii ce au masacrat populaţia Tutsi.
În Darfour miliţii arabe Janjaweed („diavoli pe cai”) au masacrat populaţii ne-arabe din regiune.