Munca în restaurant presupune o despărțire de multe alte activități prin aceea că angajații nu au duminici libere, zile de sărbătoare. Restaurantul devine un pretext pentru o incursiune imaginară, un loc de întâlniri, de bucurii, de celebrări.
De-a lungul anilor mi-am petrecut zile în diferite restaurante și am acceptat destinul găsind bucuria de-a isca oaspeților momente de neuitat. Lumea noastră, a celor ce gătesc mâncarea, o servesc și spăla farfuriile, paharele nu are nimic dezonorant, degradant. Vorba aceea, dacă nu mergi la școală ajungi ospătar! Îmi amintesc de disprețul lui Băsescu față de această categorie…
Am avut fel și fel de colegi de lucru, din diferite țări, de vârste diferite. De la studenți și până la profesori, funcționari, sportivi, artiști am întâlnit oameni doritori să câștige un ban în plus, dar mai mult decât atât, îndrăgostiți de a fi cu lumea, de a fi parte din viață clienților, chiar dacă pentru puțin timp.
În urmă cu ani am fost subalternul unui foarte tânăr director de operațiuni, un om instruit, cu o educație aleasă. Prima zi alături de el mi-a stârnit zeci de întrebări. Îmi era teamă de diferență de vârstă, de cum aveam să urmez ordinele, dispozițiile sale.
Mi-a întins mână, și foarte amical mi-a zis:
– Mă numesc Brian Carpinello, am auzit numai lucruri bune despre ține.
A petrecut întreaga zi alături de angajați. Ne-a asigurat că nu-i place să ne creeze niciun stres.
Ca asistent manager, am început să descopăr, să învăț multe lucruri noi, tehnica de operare a inventarului, a preparării de băuturi în bar, programe de gestiune computerizată, rețete noi, strategii de organizare în bucătărie, catering și multe altele.
Brian Carpinello s-a născut într-un orășel din statul Pennsylvania dintr-o familie de imigranți europeni, dar a petrecut câțiva ani și în California. De copil a deprins pasiunea pentru muncă fiind alături de tatăl său, proprietarul unei mici firme de instalații sanitare. Îi plăcea să trebăluiască, să şurubărească, să care materialele, mereu curios să-și privească tatăl muncind alături de angajații firmei.
După terminarea studiilor primare a înțeles că drumul lui în viață nu trebuie să depindă de părinți, de banii lor. Că și alte de mii de tineri americani el și-a croit singur carieră pe forțele sale.
Primul lui job a fost de spălător de vase, de ajutor de bucătar, ospătar, livrator, șef de echipă într-o companie de catering, fotograf sezonier într-o stațiune pe litoralul atlantic din Maryland, manager de noapte pentru grupul de restaurante Denny’s, barman… Nu și-a abandonat studiile. A urmat cursurile unei facultăți de limba engleză și de tehnica scrisului în cadrul Universității Indiana din Pennsylvania.
După absolvirea studiilor universitare s-a stabilit în zonă suburbană a capitalei americane, Washington DC.
Au trecut douăzeci de ani de muncă în industria restaurantelor și a fost parte a câtorva firme de prestigiu din S.U.A. că Rainforest Café, Hyatt Hotels, Brinker Internațional, Morton’s Steakshouse și Ruby Tuesday.
A devenit Director General de operațiuni, Coordonator de Marketing, Sommelier licențiat. Diversitatea experienței sale pune în evidența un homo universalis în domeniu. Pasiunea pentru lectură, pentru geografie, pentru istorie și geopolitică fuzionează într-un portret de maestru al muncii cu clienții. Talentul sau de orator, de vorbitor al unei engleze fără inflexiuni regionale, ori argotice, mereu zâmbitor și generos, sfințește locul sau de muncă.
În toți anii de când îl cunosc, l-am întâlnit în trei unități comerciale. În prezent face parte din conducerea unei linii de restaurante, specializată în gastronomie caribiana și latino-americană Paladar, al cărei sediu se află în statul Ohio. Unitățile componente ale firmei de mai sus deține un bar de peste 90 de tipuri de rom, din toată lumea. De dimineață până seară îl vezi la telefon, în bar, în bucătărie, printre clienți. Nu am întâlnit niciodată un om să aibă timp pentru tot și pentru toți, niciodată nu se plânge de oboseală, de problemele sale familiale.
Nu-și neglijează părinții, bunica și mai ales, pe fiul său Gabriel, un copil cu ochii mari, luminoși și blânzi că ai tatălui, petrecându-și puținul timp liber alături de el. Din nefericire căsniciile suferă din cauza timpului petrecut mai mult la serviciu decât acasă, se soldează cu dramele divorțului. Ar fi putut să se recăsătorească, însă datoria de tata îl obligă să-și consacre timpul cu Gabriel. Ar fi putut urmă talentul lui în domeniul scrisului, în mass-media, ori chiar politică. Glumesc mereu și îi spun că îl voi vota în mod sigur dacă va candida vreodată că președinte.
Înțelege situația grea a imigranților și în mai toate locurile sale de muncă a angajat zeci de străini. Le ascultă pasurile, are un cuvânt bun pentru fiecare dintre ei. În ultimul timp s-a apropiat de România. Este fascinat să cunoască locuri noi, limbi străine, culturi diferite. Brian organizează seri flamenco într-unul din restaurantele Paladar, susținute de chitariști de etnie Rromă. Vorbim deseori despre România, despre realitățile țării. Și-ar dori să aibă ocazia să lucreze în România și să ajute la bunul mers al turismului nostru. Sună sublim, admirabil, dar cred, utopic. Sună că o poveste frumoasă, deși mă laș prins de această fascinație, într-un vertigo de vis, ce într-o zi ar putea prinde realitate, într-o cooperare cu specialiști, cu profesioniști din alte țări.
Odată am fost alături de Brian, unde împreună am organizat celebrarea unei nunți de aproape o sută de persoane, de la început și până la sfârșit. Brian însuși a pregătit un minunat steak Marsala, în varianta sa proprie.
Într-un articol următor Brian va fi oaspetele publicației noastre și ne va vorbi despre romuri, ne va împărtăși câteva rețete de băuturi și de bucătărie.
O povestire foarte frumoasă, despre oamenii şi meserii pe care le cunoaştem mai puţin, acesta şi deoarece cei care le practică ne fac mai rar cunoscute imboldurile şi afinităţile lor.
Bănuiesc că cei din fotografie sunt, în această ordine, Florin şi Brian, dar s-ar putea foarte bine să mă înşel. În faţa lor pare să se afle un tort impresionant, pe care încă nu s-a pus glazura şi cireaşa 🙂
Aştept cu mult interes continuarea şi, deoarece nu mă pricep, voi pasa reţetele soţiei mele.
Multumesc pt aprecieri. Da, tortul era in constructie. In poza sunt eu si Brian. Voi reveni cu noi retete si alte intamplarii din lumea restaurantului.