mereu…
bogatul se va considera
înaintea săracului,
dar niciodată…
bogatul nu va ajunge
bogăţia săracului…
pentru că el, săracul,
nu uită să se aplece,
să sărute pământul,
să se închine minunii
pe care Dumnezeu
a lăsat-o tuturor,
iubirea…
slavă săracului,
care îşi ridică ochii
spre slava cerului,
care se roagă
pentru ochiul bogatului,
pentru ziua
când lumina îi va arăta
cărări dumnezeieşti…
slavă săracului,
care mai respiră viaţa,
simplu,
care mai adună vise,
simple,
pe margini de zi,
pe margini de noapte…
unind silabe pierdute
în valuri ceţoase,
găsind răspunsuri
în cercuri lutoase,
săracul îşi prelungeşte
timpul…
prin speranţă
trăieşte săracul,
bucuros în sărăcia lui!
şi Dumnezeu
slăveşte sufletul lui,
mereu…
28 aprilie 2007, 21:03
Din volumul “Doimea materiei”,
Ed. Carminis, Piteşti, 2007