am plecat să te caut, Doamne,
şi fiecare pas simte bucuria
unui drum ce se luminează,
prin vitralii cu serafimi
şi sfântă cupolă ce poartă
mari aripi de vultur –
la Patriarhia Română…
am trecut apa Dâmboviţei,
Doamne,
şi te-am găsit, obosit,
la racla Sfântului Dimitrie,
vorbind despre miezul lumii,
fierbinte…
da, Doamne, oamenii fug
pe străzi înguste şi aglomerate,
unde se răsucesc melodii
de Bucureşti vechi…
şi fug şi pe alei cu castani,
ce duc, fără vină, la metrou!
da, Doamne, oamenii numără
bani, conturi, maşini, case,
în niciun caz mătănii…
oamenii uită să se închine,
ca şi cum, pentru asta,
le-ar trebui un ghid…
plătit, neapărat, în euro!
5 mai 2007, 13:13
Doimea materiei, Carminis, 2007